CAPITOLUL 9
SFÂRȘITUL CELEI DE-A ZAPTEZECEA SĂPTĂMÂNI
[Judecățile trâmbițelor 5-7]
Apocalipsa 9:1
Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiță. Și am văzut (1) o stea care (2) căzuse din cer pe pământ. I s-a dat (3) cheia fântânii Adâncului.
1. O stea = este vorba despre o ființă supranaturală. Faptul că (lui) i s-a dat ceva indică o persoană. Concluzionăm, deci, că această stea care cade din cer este o ființă îngerească.
2. Care a căzut pe pământ = descrie starea acestui înger. Timpul verbului arată că Ioan nu a văzut căderea îngerului, ci l-a văzut după ce căzuse. Nu știm când a
căzut acel înger, nici cine este el. Din punct de vedere teologic, îngerii căzuți reprezintă îngerii răi sau demonii. Termenul „îngeri căzuți” este folosit ca titlu descriptiv mai mult în literatura extra biblică decât în Scriptură. În Luca 10:18 Isus îl vede pe Satan căzând din cer. Totuși, aici, în Apocalipsa, termenul „căzuse” face parte dintr-o metaforă mai largă „o stea care căzuse”. Deci, nu putem trage o concluzie teologică. Acesta este un alt înger care a coborât pe pământ cu o misiune divină. Descrierea lui Ioan este una apocaliptică și nu ar trebui forțat asupra ei un alt înțeles.
3. Cheia adâncului = vorbește despre un concept biblic foarte important. Termenul „adânc” care în limba greacă este abisos (abis), apare de 9 ori în Noul Testament, 7 dintre ocazii fiind în cartea Apocalipsa. Termenul se referă la un loc unde stau închise ființe supranaturale. Prima apariție a termenului în Noul Testament este relatată în tămăduirea miraculoasă a omului îndemonizat care locuia prin cimitire. Este semnificativ că înainte de a ieși din omul din Gadara, demonii i-au cerut lui Hristos să nu-i trimită în adânc (Luca 8:31). În relatarea aceluiași eveniment de către Matei, acesta adaugă întrebarea dracilor: „Ai venit să ne chinuiești înainte de vreme?” (Matei 8:29). Este evident că abisul (adâncul) și timpul de chin sunt legate între ele. Demonii știu clar că în viitor vor fi trimiși în adânc, pentru a fi chinuiți. Apocalipsa 20:3 arată că timpul în care demonii vor fi închiși în adânc va coincide cu domnia de o mie de ani a lui Hristos. Ni se spune, de asemenea, că și Satan va fi închis acolo timp de o mie de ani. Închiderea lui Satan timp de o mie de ani nu va însemna doar o restricționare a mișcării lui.
Apocalipsa 11:7 și 17:8 ne spune că fiara care-i ucide pe cei doi martori ai lui Dumnezeu și prigonește poporul lui Dumnezeu în vremea de pe urmă „se ridică din adânc”. Apocalipsa 9:1-11 descrie o năvală de lăcuste care, de asemenea, ies din adâncul fără fund. Astfel, în Noul Testament, termenul „adânc” este în conexiune cu ființe supranaturale.
În textul din limba greacă apare cuvântul phrear, care este folosit de alte 3 ori în afara cărții Apocalipsa. Luca 14:5 și Ioan 14:11-12 se referă la o fântână din care se scoate apă. Traducerea NIV folosește termenul puț pentru a traduce cuvântul phrear. În context, această expresie este mai plauzibilă: cheia puțului care duce în abis ar fi traducerea literară aici.
Apocalipsa 9:2
Și (1) a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum ca fumul uni cuptor mare. Și (2) soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
1. A deschis fântâna Adâncului = sau literalmente, a deschis puțul spre adânc. Acesta este scopul pentru care îngerul primește cheia. Deoarece în fântâna adâncului sunt încarcerate puteri supranaturale malefice, pământul este în siguranță atât timp cât adâncul este încuiat.
2. Soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii = această expresie ne arată că deschiderea acestui puț va rezulta într-o uriașă erupție de fum.
Apocalipsa 9:3
(1)Din fum au ieșit niște lăcuste pe pământ. Și li s-a dat (2) o putere, (3) ca puterea pe care o au scorpiile pământului.
1. Din fum au ieșit lăcuste = arată rezultatul fumului care se ridică din adânc. Invazia lăcustelor începe, de obicei, printr-o întunecare a cerului, din pricina numărului imens de lăcuste care se apropie. Unicitatea și scopul acestor lăcuste necesită un răspuns mai clar cu privire la originea lor. Ele se deosebesc de orice lăcustă pe care a cunoscut-o lumea vreodată. Nu sunt ființe normale de pe acest pământ; de aceea se ridică din fum.
Scriptura vorbește adeseori despre lăcuste. Totuși, Apocalipsa 9:11 ne spune că aceste lăcuste au peste ele ca împărat pe „îngerul adâncului”. Acest fapt, împreună cu aspectul lăcustelor, susține concluzia că acestea nu sunt lăcuste normale. Nu putem afirma cu certitudine dacă aceste creaturi asemănătoare cu lăcustele erau în puțul adâncului sau au venit de altundeva.
2. Li s-a dat o putere = cuvântul putere înseamnă literalmente autoritate.
3. Ca puterea scorpiilor = ca arată că se are în vedere o comparație. Aceste oribile creaturi asemănătoare cu lăcustele au o grozăvie asemănătoare cu a scorpiilor. Acestea fiind zise, suntem totuși provocați să înțelegem la ce se referă Ioan. Scorpionii au abilitatea de a înțepa, ceea ce are ca rezultat dureri extreme și chiar moartea. Această capacitate nu este denumită în mod obișnuit autoritate, totuși acesta este înțelesul cuvântului folosit de Ioan în context. Așa cum Dumnezeu i-a dat scorpionului abilitatea de a produce răni, tot așa aceste ființe oribile, care ies din fum, vor avea autoritatea să producă durere.
Apocalipsa 9:4
(1) Li s-a zis (2) să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci (3) numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
1. Li s-a zis = arată că aceste ființe au o inteligență superioară lăcustelor = nu ni se spune clar cine le zice acestor creaturi ce au de făcut. Mulți comentatori sunt de părere că aici avem un exemplu al activității divine pasive. Cu alte cuvinte, autorul și-a dat toată silința să evite menționarea directă a Numelui lui Dumnezeu în activitatea descrisă. Vom reveni asupra acestui aspect ceva mai târziu. Totuși, Apocalipsa 9:11 ne spune că lăcustele au un împărat. În mod logic, împăratul le poruncește ce să vatăme și ce să nu. Acest înger domnitor primește instrucțiuni din partea lui Dumnezeu.
2. Să nu vatăme iarba… verdeața… vreun copac = definește anumite limite care sunt puse creaturilor asemenea lăcustelor. Invaziile de lăcustele sunt cunoscute pentru distrugerea plantelor, a verdeții și a pomilor. Totuși, misiunea acestor făpturi asemănătoare lăcustelor este să-i chinuiască pe oameni. Dacă primele patru trâmbițe au avut efect asupra naturii. Ultimele trei trâmbițe vor avea efect direct asupra oamenilor.
3. Numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu = definiție adițională a limitărilor impuse ființelor asemeni lăcustelor. Aceasta confirmă că scopul pentru care 144.000 de descendenți ai lui Avraam, Isaac și Iacov au fost pecetluiți a fost cel de protecție. Astfel, restul omenirii (evrei și Neamuri) vor suferi durerea cauzată de ființele asemănătoare lăcustelor. Și acest argument întărește concluzia că nu-i putem identifica pe cei 144.000 cu biserica. Ideea că Dumnezeu ar proteja o parte din credincioși, lăsându-i pe alții să sufere, nu este în armonie cu contextul de aici.
Apocalipsa 9:5-6
Li s-a dat putere (1) nu să-i omoare, ci (2) să-i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei când înțeapă pe un om. În acele zile (3) oamenii vor căuta moartea și nu o vor găsi; vor dorim să moară, și moartea va fugi de ei.
1. Nu aveau voie să omoare = continuă lista de limitări impuse făpturilor asemănătoare lăcustelor. Spre deosebire de înțepătura scorpionului, care poate duce la moarte, ființele acestea asemănătoare cu lăcustele nu pot decât să producă durere.
2. Să-i chinuiască cinci luni = acesta este scopul suprem al făpturilor asemănătoare cu lăcustele. Să-i chinuiască înseamnă literalmente să-i pedepsească prin chinuri fizice. Este interesant că exact acest cuvânt este folosit de către legiunea de demoni din Matei 8:29 în întrebarea pe care I-o pun lui Isus. În mod clar, aici este vorba de judecata divină. Majoritatea teologilor sunt de părere că „cinci luni” nu trebuie înțelese literal. Totuși, faptul că niciuna dintre peceți sau
dintre potire nu are astfel de limitări argumentează că această perioadă de timp trebuie înțeleasă literal. Severitatea acestei judecăți a trâmbiței a cincea cere, de asemenea, o interpretare literală.
3. Oamenii vor căuta moartea = descrie relația celor ce vor fi înțepați de făpturile asemănătoare cu lăcustele. Și în acest caz se face dreptate: acești oameni i-au ucis pe alții, însă lor moartea le este refuzată. Cei neprihăniți au murit, deși n-au vrut să moară. Cei nelegiuiți vor să moară, dar nu pot. Observați ironia situației!
Și această expresie întărește concluzia că oamenii înțepați nu sunt credincioși. Apocalipsa 9:20-21 enumeră pe cei ce au fost înțepați. Nu avem nicio indicație acolo că acei oameni care nu se pocăiesc ar fi credincioși adevărați. Din contră, această listă evidențiază necredința lor.
Apocalipsa 9:7
Lăcustele acelea (1) semănau cu niște cai pregătiți de luptă. (2) Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. (3) Fețele lor semănau cu niște fețe de oameni.
1. Lăcustele acelea semănau cu niște cai pregătiți de luptă = este prima din cele patru caracteristici pe care Ioan le va prezenta cititorului. Din păcate, nu vom putea să explicăm fiecare din aceste trăsături. De exemplu, nu putem ști cu siguranță care aspect al „cailor pregătiți pentru bătălie” este avut în vedere de Ioan. Probabil că avem aici ideea unor cai aliniați la orizont pregătiți pentru a se arunca în luptă.
2. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur = aceasta este a doua trăsătură caracteristică pe care ne-o relatează Ioan cu privire la aceste făpturi. Cununile lor nu sunt literalmente de aur, ci arată ca și cum ar fi de aur. Probabil, ele strălucesc asemenea aurului.
3. Fețele lor semănau cu niște fețe de oameni = este al treilea element dintr-o serie de 10 caracteristici descriptive. Aceste făpturi asemeni lăcustelor au și caracteristici omenești și caracteristici animale.
Apocalipsa 9:8
Aveau (1) părul ca părul de femeie, și dinții lor erau ca (2) dinții de femei.
1. Aveau părul ca părul de femeie = continuă portretul descriptiv. Probabil Ioan se referă aici la lungimea părului acestor făpturi.
2. Dinții lor erau ca dinții de lei = atenția este focalizată asupra capacității descriptive acestor făpturi. Oamenilor le va fi groază de înțepătura acestor făpturi.
Totuși, și aspectul lor este îngrozitor. Aceste făpturi ar avea puterea de a ucide, însă nu au această permisiune.
Apocalipsa 9:9
Aveau (1) niște platoșe ca niște platoșe de fier. Și (2) vuietul pe care îl făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulți cai care se aruncă la luptă.
1. Aveau niște platoșe ca niște platoșe de fier = această trăsătură revine la aspectele de animal ale făpturilor. Asemeni cailor pregătiți pentru bătălie, aceste creaturi au niște învelitoare pe piept.
2. Vuietul făcut de aripile lor era ca vuietul unor care = continuă să atragă atenția asupra numărului imens al acestor făpturi descrise de Ioan. Fiecare detaliu are rolul de a îngrozi omenirea.
Apocalipsa 9:10
Aveau niște (1) cozi ca de scorpii. Și (2) în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.
1. Aveau cozi ca de scorpii = atenția este îndreptată spre forma cozii acestor lăcuste.
2. În cozile lor stătea puterea de a vătăma pe oameni = încă o dată ne focalizăm atenția asupra autorității lor.
Apocalipsa 9:11
(1) Peste ele aveau ca împărat pe (2) îngerul Adâncului, care (3) pe evreiește se cheamă Abadon, iar (4) pe grecește, Apolion.
1. Aveau ca împărat peste ele = sugerează că aceste lăcuste au un scop și o structură. Termenul de împărat este interesant. Scriptura nu-i acordă niciodată acest titlu lui Satan. Totuși, aceste făpturi au un scop unic și, de aceea, li se cere o disciplină strictă, ceea ce poate să explice nevoia de a avea un împărat. Proverbe 30:27 spune că „lăcustele nu au împărat” dar nu explică o contradicție între aceste pasaje, deoarece aceste oribile făpturi, care seamănă cu lăcustele, nu sunt de fapt lăcuste.
2. Îngerul Adâncului = este identificat împăratul peste aceste făpturi oribile. Identitatea exactă a acestui înger nu este cunoscută. Construcția gramaticală folosită aici (geniti
Adâncului. Textul nu ne spune că îngerul aparține adâncului.
3. Numele lui în evreiește este Abadon = aici avem două idei importante. Mai întâi, expresia „în evreiește” este o caracteristică unică lui Ioan (Apocalipsa 16:16; Ioan 5:2; 19:13, 17, 20; 20:6). Este clar că anumiți cititori ai lui Ioan provin din poporul evreu. În Vechiul Testament, numele Abadon are o bogată tradiție. Este folosit drept numele unui loc al morților în Proverbe 15:11, Iov 26:6 și Psalmii 88:11. Termenul este folosit de asemenea ca o paralelă poetică pentru Șeol. În Iov 15:11 și Proverbe 15:11 există un simbol al morții în Iov 22:22 și al mormântului în Psalmul 88:11.
Este interesant că Septuaginta (LLX) traduce cuvântul evreiesc Abadon prin termenul grecesc apoleia (distrugere). Apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni 2:3 îl etichetează pe cel nelegiuit (anticristul) drept „fiul pierzării” (abadon). Domnul Isus arată că Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon a fost „fiul pierzării” (abadon), pentru a împlini Scriptura.
Nu ne putem da seama cine este acest înger. Biblia nu spune clar dacă „îngerul” care a căzut din cer și „îngerul Adâncului” sunt una și aceeași ființă. Totuși, contextul nu furnizează niciun indiciu care să elimine ipoteza că este vorba de aceeași persoană. Numele acestui conducător este Abadon (evreiește înseamnă distrugere) și Apolyon (grecește înseamnă distrugător). Nu avem niciun fundament biblic să identificăm pe acest înger cu Satan, așa cum anumiți comentatori au încercat să facă. Termenul evreiesc abadon este folosit cu referință la tărâmul celor morți (Proverbe 15:11; Iov 36:6; Psalmul 88:11). Acela este locul distrugerii.
Acesta este singurul loc din Scriptură în care un anumit înger este identificat în mod explicit sub numele de distrugere sau distrugător, însă putem să discernem prezența lui în Scriptură. La 1 Corinteni 10:8-10 citim astfel: „Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum l-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi. Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul”. Pavel se referă la cârtirea poporului, relatată în Numeri 14, după ce iscoadele și-au dat raportul lor. Moartea celor zece iscoade „necredincioase” este atribuită „nimicitorului”. Evrei 11:28 spune de asemenea că „Nimicitorul” (nume masculin) a fost răspunzător de moartea întâilor născuți în Egipt, înainte de eliberarea poporului (Exod 12:23). La fel ca în Numeri 14, unde urgia adusă de Nimicitor a îndeplinit pedeapsa rânduită de Dumnezeu pentru cei nelegiuiți, tot așa în Apocalipsa 9 urgia lăcustelor, conduse de acest nimicitor, va împlini pedeapsa rânduită de Dumnezeu pentru cei nelegiuiți.
4. În grecește se cheamă Apolion = indică faptul că printre cititorii lui Ioan vor fi și dintre Neamuri. Apolion provine dintr-un verb grecesc (apolinai) care înseamnă „a distruge, a nimici”. Acesta este Nimicitorul, nu Satan, ci un conducător îngeresc, căruia îi este încredințată misiunea de a-i distruge pe dușmanii lui Dumnezeu.
Ținând cont de descrierea lăcustelor în Apocalipsa 9:7-10 și a faptului că un înger le conduce (Apocalipsa 9:11), unii comentatori ai Scripturii susțin că aici sunt reprezentate ființe demonice. Totuși această ipoteză este neîntemeiată. Apocalipsa 9:20 declară: „Ceilalți oameni, care n-au fost uciși de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor…” Este inimaginabil că oamenii ar continua să se închine dracilor dacă, de fapt, dracii ar fi cei care ar aduce asupra lor chinurile asociate cu trâmbița a șasea sau a șaptea.
De asemenea, din moment ce trâmbița a cincea reprezintă mânia lui Dumnezeu, este greu să ne imaginăm că Dumnezeu va folosi forțele demonice pentru a-și duce la îndeplinire pedeapsa asupra celor răi. Mulți comentatori asociază aceste creaturi oribile cu dracii datorită aspectului lor înfiorător. Totuși, această asemănare este nejustificată.
Apocalipsa 9:12
M-am uitat și-(1) am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului și zicea cu glas tare: (2) „Vai, vai, vai de (3) locuitorii pământului, din pricina (4) celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri care au să mai sune”.
1. Am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului zicând = evident avem de-a face cu o figură de stil. De obicei, omul nu aude vulturul zburând ci, în mod normal, îl vede. De asemenea, vulturii nu vorbesc. Este posibil ca acest vultur special să vorbească așa cum a vorbit măgărița lui Balaam (Numeri 22:22-30). Totuși, soluția cea mai probabilă este că acest vultur reprezintă o figură de stil. Acțiunile unei ființe îngerești care se deplasează în mijlocul cerului pot fi comparate cu zborul vulturului pe bolta cerului. Zborul descris aici sugerează mișcare orizontală, spre deosebire de mișcarea tipică a îngerilor, de urcare și coborâre.
2. Vai, vai, vai = un semn al necazului. Cele trei „vai-uri” sunt esențiale în dezbaterea referitoare la cronologia cărții Apocalipsa. Pentru mai multe detalii vezi discuția introductivă legată de structura cărții.
3. Locuitorii pământului = această expresie importantă apare pentru a treia oară aici. Vulturul arată clar că victimele avute în vedere de judecățile trâmbițelor sunt locuitorii pământului. Aceste persoane sunt descrise în mod constant în cartea Apocalipsa ca dușmani ai lui Dumnezeu și ținte ale mâniei Lui.
4. Celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri = mai rămân trei sunete de trâmbiță. Aceste trei trâmbițe sunt „cele trei vai-uri”. Severitatea ultimelor trei trâmbițe este în mod clar accentuată.
Apocalipsa 9:12
(1) Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri (2) după ea.
1. Cea dintâi nenorocire a trecut = reprezintă un indicator structural esențial pentru întreaga carte Apocalipsa. Citește în introducere o discuție detaliată a acestei afirmații.
2. După ea = Ioan pune acest indicator structural tocmai aici pentru a introduce trâmbița a șasea, ceea ce ar trebui să pună capăt oricărei afirmații că trâmbița a cincea și a șasea nu ar reprezenta același eveniment. Acest indicator structural fundamentează structura cărții Apocalipsa: cronologia și ordinea sunt importante.
Apocalipsa 9:13-14
Îngerul al șaselea a sunat din trâmbiță și (1) am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu, și zicând îngerului al șaselea, care avea trâmbița: (2) „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legați la râul cel mare, Eufrat!”
1. Am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu = limitează focalizarea ascultătorului. Nu este vorba de Dumnezeu, deoarece vocea vine „dinaintea lui Dumnezeu”. Nu ni se spune clar cine rostește aceste cuvinte.
2. Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legați la râul cel mare, Eufrat = este o expresie dificilă. Nu putem spune cu certitudine cine sunt cei patru îngeri. În Apocalipsa 7:1 au fost identificați patru îngeri. Totuși, cei patru îngeri de acum sunt legați, ceea ce arată că este vorba despre alți îngeri.
Apocalipsa 9:15
Și cei patru îngeri, (1) care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela, au fost dezlegați (2) ca să omoare a treia parte din oameni.
1. Care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela = accentuează planul stabilit mai dinainte de Dumnezeu. Dumnezeu i-a legat pe acești îngeri cu un scop, iar acum a venit vremea împlinirii acestui scop.
Acest verset important argumentează clar împotriva doctrinei pre-tribulaționiste a iminenței revenirii lui Hristos. Deoarece evenimentele din cartea Apocalipsa încă nu au avut loc (spre deosebire de afirmațiile preteriștilor) este clar că ora, ziua, luna și anul sunt încă la timpul viitor.
2. Ca să omoare a treia parte din oameni = este o expresie îngrozitoare, dar și informativă. Acesta este rezultatul direct al planului suveran hotărât mai dinainte de Dumnezeu.
Apocalipsa 9:16
(1) Oștirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți; (2) le-am auzit numărul.
1. Oștirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți = două sute de milioane, ceea ce reprezintă un număr copleșitor. Totuși, această tranziție abruptă i-a făcut pe unii comentatori să concluzioneze că rolul celor patru îngeri a fost doar să asmută oștirile la război. Cu alte cuvinte, ceea ce urmează în versetele 17-19 reprezintă o continuare a celei de-a cincea judecăți descrise mai sus! Totuși, faptul că scopul clar al celei de-a șasea trâmbițe este să ucidă a treia parte din oameni, pe când scopul trâmbiței a cincea este doar să chinuiască oamenii, fără a-i omorî, alungă orice îndoială că este vorba de două evenimente diferite.
Ioan spune în mod clar că acești „patru îngeri” vor „ucide a treia parte din oameni”. În versetul 18 ni se spune că aceste „trei urgii” au omorât „a treia parte din oameni”. Cum se armonizează aceste detalii? Vom vedea în curând.
2. Le-am auzit numărul = indică sursa cunoașterii lui Ioan. Cei ce se îndoiesc de Ioan și de adevărul celor scrise în Apocalipsa o fac dintr-o necredință încăpățânată, nu din lipsă de informații.
Apocalipsa 9:17-19
Și iată cum mi s-au arătat în vedenie (1) caii și călăreții: (2) aveau platoșe ca focul, iacintul și pucioasa. (3) Capetele cailor erau ca niște capete de lei, și (4) din gurile lor ieșea foc, fum și pucioasă. A treia parte din oameni au fost uciși de aceste urgii: (5) de focul, de fumul și de pucioasa care ieșeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gurile și în cozile lor. Cozile lor erau ca niște șerpi cu capete, și cu ele vătămau.
1. Caii și călăreții = în mod clar avem de-a face cu un grup diferit de cei din Apocalipsa 9:1-11. Această vedenie include și cal și călăreț.
2. Călăreții aveau platoșe = aceștia sunt descriși în mod vag, fără a fi identificați concret.
3. Capetele cailor erau ca niște capete de lei =
4. Din gurile lor ieșea foc, fum și pucioasă =
5. De focul, de fumul și de pucioasa = acestea sunt cauza concretă a morții cele de-a treia părți din omenire. Ioan spune că acestea sunt urgii. O întrebare importantă vizează relația între „cei patru îngeri” și „caii și călăreții” din vedenie. Soluția cea mai simplă este să recunoaștem între cei patru îngeri pe căpeteniile cailor și călăreților, tot așa cum îngrozitoarele făpturi asemănătoare cu lăcustele aveau drept împărat un înger.
Apocalipsa 9:20-21
(1) Ceilalți oameni, care (2) nu au fost uciși de aceste urgii, (3) nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, (4) ca să nu se închine dracilor și idolilor de aur, de argint și de aramă, de piatră și de lemn, (5) care nu pot nici să vadă, nici să audă nici să umble. Și (6) nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtișagurile lor.
1. Ceilalți oameni = confirmă faptul că doar a treia parte din omenire a fost ucisă. Termenul omenire reprezintă traducerea cuvântului grecesc anthropos. Acesta este un termen general: grupul descris aici este compus din cei ce nu au primit pecetea lui Dumnezeu pe frunte.
2. Care n-au fost uciși de aceste urgii =
3. Nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor = aceasta este prima din cele două concluzii cu privire la pocăință în raport cu judecățile lui Dumnezeu (9:20-21 și 16:9,11). Nicăieri nu ni se spune că scopul judecăților lui Dumnezeu este de a produce pocăință în inima celor nelegiuiți. Dimpotrivă, Apocalipsa 2-3 este marcată de o chemare continuă la pocăință, făcută celor credincioși. Cei neprihăniți sunt chemați la pocăință, deși nu ni se spune dacă au ascultat sau nu de această chemare. Pe de altă parte, cei răi nu sunt chemați în mod clar la pocăință, ci doar ni se spune în mod repetat că ei nu s-au pocăit. Faptele mâinilor lor reprezintă o temă des abordată în Scriptură, care se referă fie la idolatrie (Deuteronom 31:29) sau la faptele oamenilor (Psalmul 28:4).
4. Ca să nu se închine dracilor = arată scopul lui Ioan. În contextul nostru, faptele mâinilor lor se referă la idolatrie. Scriptura arată că idolii nu sunt altceva decât draci. În mod concret, Pavel spune la 1 Corinteni 10:19-20 „Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, Eu zic că ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, și nu lui Dumnezeu. Și Eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii”.
Prin urmare, o traducere mai bună a acestei secțiuni din Apocalipsa ar fi: „Nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, prin urmare nu au încetat să se închine dracilor și idolilor de aur…” Cu alte cuvinte dracii și idolii sunt același lucru. Ioan înșiruie materialele din care erau făcuți acești demoni: aur, argint, aramă, piatră și lemn. Evident, Ioan începe cu materialele mai scumpe și încheie cu cele mai ieftine.
5. Care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble = adaugă și insulta la suferințele de mai sus. Este ridicol că oamenii se pot închina unor astfel de lucruri. Totuși, implicarea demonică explică de ce oamenii se închină la idoli. Componenta supranaturală este atinsă prin intermediul demonilor.
Nu s-au pocăit de uciderile… vrăjitoriile… curvia… furtișagurile = încheie lista lui Ioan a viciilor care n-au fost corectate în urma judecăților prin trâmbița a cincea și a șasea. Aceste fapte rele sunt enumerate în câteva ocazii în Noul Testament cu privire la nelegiuirea oamenilor (Romani 13:9; Marcu 7:21). Vrăjitoriile se pot referi fie la otrăvire sau blesteme vrăjitorești. În vremurile biblice, termenul se folosea în principal cu privire la blesteme vrăjitorești. Totuși, vrăjitoria (pharmakon) poate însemna medicament. Trebuie să avem grijă să nu aplicăm înțelegerea modernă asupra înțelesului medicament sau drog. Fără a încerca să impunem înțelesul modern al cuvintelor asupra intenției autorului original al Scripturii, este posibil ca în perioada descrisă aici să se înregistreze o folosire pe scară largă a drogurilor. Această ipoteză este susținută și ținând cont de manifestările fățișe și violente ale lui Satan și ale dracilor în acel timp de necaz, ceea ce ar face ca magia vrăjitorilor în sens tradițional să nu mai aibă niciun sens.
