(continuare)
În cazul lui Noe și a celor din familia lui, cât și în cel a lui Lot și al fiicelor lui, salvarea a fost oferită de către Dumnezeu.
Numai că pentru a beneficia de acestă izbăvire, și cei salvați au trebuit să dea un răspuns.
Mai întâi, ei au trebuit:
să audă,
ceea ce Dumnezeu a anunțat că urmează să se întâmple și despre planul de salvare care le era pregătit. De acee, înainte ca să vină pedeapsa, Dumnezeu le-a vorbit, și i-a anunțat pe toți cei aflați în pericol, de salvarea care le era la îndemână. La fel și astăzi, Dumnezeu vorbește și anunță prin Cuvântul Scripturii, ceea ce are să se întâmple cu lumea în care trăim. Dar câți mai sunt dispuși să audă?
Atunci când apostolul Pavel a predicat Evanghelia în areopagul din Atena, au fost oameni care nu au vrut să audă adevărul despre ziua judecății lui Dumnezeu, despre calea salvării pregătită de Dumnezeu prin Hristos, și despre imperativul pocăinței, și au refuzat aceste adevăruri într-un mod politicos, spunând: ”Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată.” (Fapte.17:32)
Despre această împotrivire față de Cuvântul lui Dumnezeu, l-a anunțat apostolul Pavel și pe Timotei spunându-i:
”…. propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea şi învățătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi își vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” ( 2Tim.4:2-4) .
Nu-i oare aceasta și realitatea pe care o întâlnim tot mai frecvent în zilele noastre? Oamenii își astupă urechile atunci când se propovăduiește Cuvântul Scripturii, ca nu cumva să audă ce spune Domnul?
În fața mesajului transmis de Dumnezeu, noi ar trebui însă să ne asemănăm cu Samuel, care atunci când i-a vorbit Domnul, a răspuns: ” „Vorbește Doamne, căci robul Tău ascultă.” (1 Sam.3:9), sau, să auzim mesajul lui Dumnezeu, de două ori, la fel cum a făcut-o David, care a mărturisit:
” O dată a vorbit Dumnezeu, ( iar eu), de două ori am auzit ….: ” (Ps.62:11).
Apoi, cei care au avut parte de salvare, după ce au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, au trebuit
să accepte
prin credință toate, adevărurile care le-au fost comunicate. Lui Noe, Dumnezeu i-a vorbit în mod direct. Iar lui Lot, mesajul i-a fost trimis prin îngerii trimiși de Domnul, care au ajuns la Sodoma, nu numai pentru a evalua starea de păcat a locuitorilor din această cetate, ci, și pentru a face cunoscut planul salvării pregătit de Dumnezeu.
Atât Noe, cât și Lot au crezut cele auzite, fapt confirmat prin acceptarea întru totul a celor spuse de Domnul.
Când Lot a mers însă să spună ginerilor lui despre ceea ce avea să se întâmple, aceștia n-au putut să accepte ceea ce au auzit, și au crezut că socul lor glumește! Acest fapt i-a făcut să fie cuprinși de necredință, fiind împiedicați să accepte realitatea care le-a fost descoperită.
Și astăzi sunt mulți oameni care se aseamănă cu ginerii lui Lot, care nesocotesc adevărul și îl desconsideră, etichetându-l mai degrabă a fi o poveste amuzantă și nu un adevăr demn de luat în seamă.
Fiindcă Dumnezeu nu glumește, și tot ceea ce El spune, este da și amin, este îndreptățită întrebarea pe care a ridicat-o chiar Domnul Isus: ” când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?”
Pentru ca să putem accepta întocmai, imediat și în întregime, adevărurile anunțate de către Dumnezeu, este nevoie de credință. De aceea este potrivit să ne rugăm asemenea ucenicilor de altădată, spunând: Doamne ”mărește-ne credința!” (Luca 17:5).
În cazul lui Noe și cel a lui Lot, această credință a fost activă, fiindcă ei nu numai că au auzit și au acceptat anunțurile făcute de către Dumnezeu, ci, au pus în practică cele auzite, dovedind că sunt dispuși și:
să ascultate,
adică să se conformeze și să împlinească întocmai tot ceea ce li se ceruse.
În acest sens este demn de remarcat mărturisirea făcută despre Noe, care : ” așa a și făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.” (Gen.6:22)
Dacă Noe a ascultat întocmai de Dumnezeu la început, și a construit corabia fără să adauge sau să scoată nimic din informațiile pe care le primise, el a continuat să asculte în aceeași măsură și după ce corabia era gata.
Acest fapt este confirmat de cele trei mărturisiri care adeveresc că el a avut o viață de ascultare continuă, împlinind întocmai ceea ce î-a cerut Dumnezeu în orice vreme și indiferent de situație.
Când Dumnezeu i-a spus: ”… după șapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopți; şi voi șterge astfel de pe fața pământului toate făpturile pe care le-am făcut.” Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.” (Gen.7:4-5).
Apoi, atunci când Dumnezeu i-a spus care vor fi viețuitoarele pe care trebuie să le ia în corabie, Noe s-a conformat întocmai, spuselor Domnului, și:
” Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăște pe pământ, au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.” (Gen.7:8-9)
Când familia lui Noe și toate viețuitoarele erau deja în corabie, așteptând de șapte zile venirea potopului, măsura ascultării depline, este reconfirmată prin mărturisirea:
” Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viață. Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis ușa după el.” (Gen.7:15-16)
Aceste mărturisiri arată că Noe a ascultat întocmai de tot ce i-a poruncit Dumnezeu, iar această ascultare l-a motivat
să se angajeze,
și sî o facă în mod plenar, fiind gata să depună orice efort, pentru a împlini tot ce i-a poruncit Dumnezeu. De aceea, din tot ceea ce îi poruncise Dumnezeu, el nu a lăsat nimic care să nu fie împlinit.
Dar și Lot a trebuit să asculte. Cu toate că uneori a fost determinat, iar alteori silit, în cele din urmă împreună cu fetele lui, s-au conformat celor spuse de Dumnezeu. Deși n-au mai ajuns la muntele unde trebuiau să meargă, au reușit totuși să ajungă în cetatea care le-a fost pregătită pentru salvare de către Dumnezeu. Numai că ei n-au redus din măsura ascultării în mod deliberat, ci, au cerut încuviințarea lui Dumnezeu, prin rugăciune spunând:
” Iată că am căpătat trecere înaintea Ta şi ai arătat mare îndurare față de mine, păstrându-mi viața; dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi pieri. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea şi este mică. O! de aș putea să fug acolo… este aşa de mică… Şi să scap cu viață!”
Şi El i-a zis: “Iată că-ti fac şi hatârul acesta şi nu voi nimici cetatea de care vorbești. Grăbește-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” (Gen.19:19-21)
Fiindcă soția lui Lot nu a fost angajată deplin ca să împlinească tot ceea ce i s-a poruncit, a plătit prețul neascultării, fiind transformată într-un stâlp de sare. (Gen.19:26). Această pedeapsă confirmă faptul că ascultarea de Dumnezeu trebuie să fie într-o măsură întreagă cu o angajare deplină și pânăla capăt.
De aceea cred că este potrivit să ne întrebăm: în ce măsură mai sunt dispuși oamenii de astăzi, să asculte și să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu? Când Samuel l-a vizitat pe Saul pe câmpul de luptă, după bătălia pe care a avut-o împotriva amaleciților, acesta a căutat să se îndreptățească spunând:
“Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului.” (1 Sam.15:13)
Numai că prin aceste afirmații, Saul a căutat să ascundă adevărul printr-un salut frumos și prin afirmații măgulitoare. Ca să-l trezească la realitate, și să-i arate că angajarea lui nu a fost deplină, Samuel i-a zis:
“Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?” (1 Sam.15:14-215)
Numai că Saul a căutat și de acestă dată să-și justifice ascultarea parțială, adăugând:
“Le-au adus de la amaleciţi, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului Dumnezeului tău; iar pe celelalte le-am nimicit cu desăvârșire.” (1Sam.15:14-15).
Saul a încercat să se dezvinovățească pentru faptul că nu a ascultat în întregime, dând vina pe popor și adăugând o motivație sfântă, mărturisind că a păstrat oile cele mai bune și boii cei mai buni ca să-i aducă jertfă lui Dumnezeu.
Acest fapt arată că ascultarea parțială este tot neascultare! N-a ascultat Saul, în măsura în care ar fi trebuit să asculte, dar dacă ar trebui să-ți evaluezi măsura ascultării tale de Dumnezeu, ce procent ți-ai atribui? Poți să spui că ai ascultat 100%.
Urmărind însă relatările Scripturii, înțelegem că cei ce au avut parte de salvarea pregătită de Dumnezeu din timpul lui Noe, și cel a lui Lot, au manifestat o credință activă, care a însemnat: auzirea Adevărului, acceptarea Adevărului, ascultarea în întregime de Adevăr, și o angajare fermă, pentru a împlini tot Adevărul. Pe lângă toți acești pași, descoperim însă și faptul că prin credință, ei au fost dispuși și
să aștepte împlinirea Adevărului,
și au făcut-o cu nădejde și îndelungă răbdare.
În acest sens este demn de subliniat faptul că după ce a construit corabia timp de 120 de ani, și a intrat în corabie împreună cu cei din familia lui și cu toate viețuitoarele poruncite de către Dumnezeu, Noe a trebuit să mai aștepte încă șapte zile, până să înceapă potopul. Pentru Noe, porunca pe care i-a dat-o Dumnezeu, ar fi putut să nu aibă sens, atunci când i s-a spus:
” Intră în corabie tu și toată casata;……Căci după șapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți; și voi șterge astfel de pe fața pământului toate făpturile pe care le-am făcut”. (Gen.7:1,4)
Imaginați-vă ce gânduri puteau să treacă prin mintea lui Noe în acele momente! El ar fi putut să-și zică: de ce să intru acum în corabie, dacă ploaia va începe numai după șapte zile?
Sau, după trei, patru, cinci, sau șase zile, să-și zică: am așteptat prea mult, și ploaia nu mai vine și ar fi hotărât să coboare din corabie. Cu siguranță că această decizie ar fi fost o dovadă de necredință și de neascultare; nu-i așa? Numai că el nu s-a lăsat prins de aceste gânduri rele, ci, a ascultat întocmai și a așteptat cu răbdare până la împlinirea timpului hotărât de Dumnezeu.
Pentru că a așteptat cu răbdare și cu multă nădejde, împreună cu familia lui, atunci când Dumnezeu a încuiat ușa corabiei, el și toți ai lui au fost găsiți în corabie și nu înafara ei.
Oare câți oameni mai așteaptă cu aceeași răbdare astăzi? Se poate ca din punct de vedere al timpului pe care îl trăim să fim chiar în perioada acelor șapte zile în care ușa salvării mai este încă deschisă. Nu cumva ți-ai pierdut răbdarea în acest timp?
Unul dintre motivele pentru care cei din generația celor mai în vârstă de douăzeci de ani din poporul Israel, care a ieșit din Egipt, nu au ajuns în Canaan, a fost cauzat tocmai de faptul că și-au pierdut răbdarea pe drum.
Poate ai început să-l urmezi pe Dumnezeu din anii tinereții, și de atunci au trecut mulți ani și Domnul încă nu a venit. Nu descuraja, fiindcă promisiunea lui Dumnezeu este întărită de scriitorul epistolei către Evrei, care anunță că :
” Încă puțină, foarte puțină vreme”, şi “Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credință; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.” (Evrei 10:37)
Apoi, chiar Domnul Isus ne-a asigurat că: ” cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.” (Mat.24:13)
Este interesant de observat că timpul de șapte zile de așteptare în corabie pentru Noe și cei din casa lui, a fost un timp de mare oportunitate pentru cei din acea vreme, care încă mai puteau să intre în corabie. Aceștia au mai avut încă șapte zile de har, în care ușa spre salvare să mai fie deschisă, dar n-au beneficiat de el! Acest fapt este o realitate și astăzi, pe care o descoperim prin mărturisirea pe care a făcut-o apostolul Petru care a spus:
” Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.” (2Pet.3:9)
Dacă ușa salvării încă nu s-a închis, aceasta înseamnă că mai este har și pentru tine, și mai poți intra în corabia salvării. Ca să nu pierzi această oportunitate, scriitorul epistolei către Evrei atenționează:
“Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” și, ”Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.” ( Evrei 4:1,7)
Dacă încă nu ai răspuns înștiințării lui Dumnezeu și nu ai fost gata să auzi, să accepți, să asculți, să te angajezi deplin și să aștepți cu răbdare împlinirea planului lui Dumnezeu, nu căuta scuze și nici nu te lăsa prins de preocupările de fiecare zi, fiindcă: ”Sunt o mie de feluri de a pierde o zi, însă niciunul de a o întoarce înapoi!
Doamne ajută-ne să nu ne pomenim veniți prea târziu, ci să împlinim tot ce trebuie împlinit, pentru ca să avem parte de salvarea pe care ne-ai pregătit-o. Amin!
Pastor Dan Boingeanu
