Capitolul 16 – Descrierea sfârșitului mâniei lui Dumnezeu – cele șapte potire

0
6

CAPITOLUL 16

JUDECATILE POTIRELOR

Apocalipsa 16:1

(1) Și am auzit un glas tare, care venea din Templu, și care zicea celor șapte îngeri: (2) „Duceți-vă și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!”

1. Și am auzit un glas tare care venea din Templu = pare să sugereze că Dumnezeu dă această poruncă. Din moment ce nimeni nu putea intra în Templu, ar fi logic ca nimeni nu fie acolo. Deci, singura persoană din Templu este Dumnezeu Însuși.

2. Duceți-vă și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu = aceasta este porunca dată de glasul ce se aude din Templu. Se arată astfel că Dumnezeu deține controlul precis al momentul demarării etapei finale a mâniei Lui.

Apocalipsa 16:2

(1) Cel dintâi s-a dus și a vărsat potirul lui pe pământ. (2) Și o rană rea și dureroasă a lovit (3) pe oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei.

1. Cel dintâi (înger) s-a dus și a vărsat potirul lui pe pământ = marchează începutul etapei finale a mâniei lui Dumnezeu pe pământ.

2. O rană rea și dureroasă = descrie impactul primului potir. Asemeni bubelor care i-au umplut pe egipteni înainte de ieșirea poporului Israel din robie, Dumnezeu va lovi din nou omenirea cu o rană rea. Urgia bubelor asupra egiptenilor a fost prima nenorocire care a amenințat cu adevărat viața egiptenilor. Totuși, aici nu avem nicio indicație că viața oamenilor este amenințată de aceste răni. Scopul rănilor pare să fie o suferință fără margini.

3. Pe oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei = arată clar cine sunt țintele judecății primului potir: închinătorii fiarei care poartă semnul ei sunt ținta acestei judecăți. Textul în limba greacă spune literalmente „pe bărbații”. Însă cuvântul „bărbați” este folosit în sens generic, deoarece femeile și copiii nu sunt excluși de la pedeapsa lui Dumnezeu în urma primirii semnului fiarei.

Apocalipsa 16:3

(1) Al doilea (înger) a vărsat potirul lui în mare (2) și marea s-a făcut sânge, ca sângele uni om mort. (3) Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare.

1. Al doilea (înger) a vărsat potirul lui în mare = atenția trece de la omenire la natură. Oceanul planetar reprezintă ținta judecății celui de-al doilea potir.

2. Și marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort = descrie impactul judecății celui de-al doilea potir. Aici este folosită o figură de stil: sângele unui om mort nu mai poate susține viața. Sângele unui om mort nu poate fi folosit pentru transfuzie.

3. Și a murit orice făptură vie, chiar tot ce era în mare = acesta este rezultatul judecății.

Apocalipsa 16:4-7

(1) Al treilea a vărsat potirul lui în râuri și în izvoarele apelor. (2) Și apele s-au făcut sânge. (3) Și am auzit pe îngerul apelor zicând: (4) „Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești sfânt, (5) pentru că ai judecat în felul acesta. (6) Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al proorocilor, (7) le-ai dat și Tu să bea sânge. (8) Și sunt vrednici”. (9) Și am auzit altarul zicând: (10 ) „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile Tale”.

1. Al treilea (înger) a vărsat potirul lui în râuri și în izvoarele apelor = reprezintă cel de-al treilea potir al judecății. Toate sursele de apă dulce sunt afectate.

2. Și apele s-au făcut sânge = acesta este rezultatul judecății celui de-al treilea potir. La fel ca oceanul planetar, și apele dulci se transformă în sânge. Nu ni se spune că toate ființele au murit, așa cum ni s-a spus în cazul apelor sărate, însă aceasta este concluzia firească.

3. Și am auzit pe îngerul apelor zicând = reprezintă o observație legată de scopul lui Dumnezeu pentru cel de-al doilea și al treilea potir al judecății. Nu ni se spune care este slujba îngerului apelor.

4. Drept ești Tu Doamne, care ești și care erai! Tu ești sfânt = este o cântare de laudă a îngerului apelor. Având în vedere natura judecății declanșate pe pământ, oștirea cerească (bătrâni, făpturi vii și îngeri) ne amintește permanent că acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, adevărate și sfinte.

5. Pentru că ai judecat în felul acesta = denotă atitudinea îngerilor cu privire la acțiunile lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu ar fi judecat aceste lucruri, ar fi acționat contrar caracterului Său. „În felul acesta” înseamnă, în context, cele două judecăți anterioare: potirul al doilea și al treilea.

6. Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al proorocilor = este o observație importantă. Fiindcă înseamnă deoarece sau din cauză că. Ființa îngerească ne oferă motivul acestor judecăți ale potirelor. Obiectul judecății trebuie să-l reprezinte „oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei”. Aceștia sunt singurii oameni menționați în judecățile precedente. A vărsa sânge înseamnă a ucide. Închinătorii fiarei care poartă semnul ei și se asociază faptelor fiarei din Apocalipsa 13 sunt direct răspunzători de moartea sfinților. Sfinții și proorocii despre care cartea Apocalipsa ne spune că au fost uciși sunt cei doi martori profetici din Apocalipsa 11 și martirii din Apocalipsa 6:9-11.

7. Le-ai dat și Tu să bea sânge = îi definește pe cei ce au parte de mânia lui Dumnezeu. Afirmația se referă la închinătorii fiarei care poartă semnul ei și care sunt răspunzători de uciderea poporului lui Dumnezeu, descriși în Apocalipsa 16:2. Prin transformarea apelor potabile în sânge, închinătorii fiarei vor fi nevoiți să bea sânge din cauză că au vărsat sângele poporului lui Dumnezeu. Oamenii mai beau câteodată sânge, dar niciodată sângele celor morți. Potirul al doilea arată că este vorba de un sânge „ca sângele unui om mort”.

Autorul vrea să observăm diferența, altfel nu ar fi nevoie să sublinieze că este vorba de sângele unui om mort și nu al unei făpturi vii. Sângele unei făpturi vii curge cald și oxigenat, pe când sângele unui mort nici nu curge, nici nu este oxigenat.

8. Ei sunt vrednici = exprimă acordul îngerului față de acțiunile lui Dumnezeu. Oamenii nelegiuiți sunt la fel de vrednici să primească mânia lui Dumnezeu, precum sunt credincioșii din Sardes vrednici să umble cu Dumnezeu îmbrăcați în alb (Apocalipsa 3:4).

9. Și am auzit altarul zicând = este o afirmație ciudată. Nu ne așteptăm în mod obișnuit ca altarul să vorbească. Totuși, în literatura apocaliptică, orice este posibil. Apocalipsa 15 pare să indice că Templul lui Dumnezeu este gol în acest moment.

10. Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile Tale = afirmă din nou faptul că un Dumnezeu drept pune în aplicare o judecată corectă.

Apocalipsa 16:8

(1) Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. (2) Și soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.

1. Al patrulea (înger) a vărsat potirul lui peste soare = indică un nou agent al mâniei lui Dumnezeu. Până acum, soarele a fost folosit de două ori pentru a sublinia programul lui Dumnezeu în ce privește evenimentele sfârșitului: soarele s-a întunecat pentru o vreme în timpul celei de-a șasea peceți, apoi a treia parte din soare s-a întunecat la cea de-a patra trâmbiță. Această judecată desfășurată cu ajutorul soarelui nu este în contradicție cu precedentele referiri la soare. De data aceasta, căldura soarelui este în centrul atenției, pe când în celelalte ocazii a fost vorba de lumina lui.

2. Și soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui = descrie scopul căldurii soarelui. Oi anthropoi (oamenii) au fost dogoriți. La fel ca în Apocalipsa 16:2, și aici este o referire generică la oameni: bărbați, femei și copii, toți vor suferi de dogoarea soarelui.

Apocalipsa 16:9

(1) Și oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare, (2) și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii, (3) și nu s-au pocăit, ca să-I dea slavă.

1. Oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare = introduce o observație cu privire la cel de-al patrulea potir al mâniei lui Dumnezeu. Această judecată nu îi arde pe oameni, ci îi dogorește, făcându-i să sufere de arșița intensă și, în combinație cu lipsa apei potabile, suferința să fie groaznică. Și aici, cei ce suferă sunt identificați drept oi anthropoi, o referință generică la bărbați, femei și copii.

2. Au hulit numele lui Dumnezeu = nu ni se spune cum au hulit. În această situație oamenii încalcă porunca a treia, luând în deșert Numele Domnului.

3. Nu s-au pocăit ca să-I dea slavă = este un comentariu editorial unic în cartea Apocalipsa, în sensul că nici manifestarea celei mai puternice mânii a lui Dumnezeu nu produce pocăință în inima celor nelegiuiți.

Apocalipsa 16:10-11

(1) Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Și (2) împărăția fiarei a fost acoperită de întuneric. (3) Oamenii își mușcau limbile de durere. (4) Și au hulit pe Dumnezeul cerului (5) din pricina rănilor lor și durerilor lor rele, și (6) nu s-au pocăit de faptele lor.

1. Al cincilea (înger) a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei = descrie ținta celui de-al cincilea potir. Scaunul de domnie al fiarei a fost menționat în Apocalipsa 13:2. Fiara a primit această autoritate de la balaur. Scaunul de domnie al fiarei reprezintă o figură de stil. Ea se referă la suveranitatea fiarei, tot așa cum „Casa Albă” se referă la suveranitatea Statelor Unite.

2. Împărăția fiarei a fost acoperită de întuneric = este cel de-al doilea aspect al judecății celui de-al cincilea potir. Nu este clar dacă acest întuneric este literal sau figurat. Întunericul literal sau judecata produce suferință pentru închinătorii fiarei care au primit semnul ei.

3. Oamenii își mușcau limbile de durere = prima indicație a reacției fiarei și a celor ce-l urmează. Nu ni se spune în mod clar de ce sau felul în care întunericul aduce suferință peste fiară și cei ce-l urmează, dar mușcarea limbii sugerează o mare durere.

4. Și au hulit pe Dumnezeul cerului = cea de-a doua reacție a fiarei și a celor ce-l urmează. Este pentru a doua oară când păcătoșii iau în deșert Numele Domnului.

5. Din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor rele = indică un impact cumulat al judecăților potirelor. Rănile rele au apărut odată cu primul potir, iar durerea provocată de ele este legată și de al cincilea.

6. Nu s-au pocăit de faptele lor = încheie judecata celui de-al cincilea potir. În acest moment, cititorul are suficiente informații pentru a ajunge la concluzia că pocăința nu reprezintă un rezultat al judecății lui Dumnezeu.

Apocalipsa 16:12

(1) Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, pentru (2) ca să fie pregătită calea împăraților care au să vină din Răsărit.

1. Al șaselea (înger) a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat = ne aduce aminte de cea de-a șasea trâmbiță a judecății. O armată crudă s-a ridicat din zona acestui râu pentru a ucide a treia parte din omenire. În Geneza 15:18, Eufratul este numit „râul cel mare”. Importanța acestui râu devine evidentă odată cu desfășurarea textului. Râul a secat, eveniment fără asemănare în lumea antică în ce privește râul Eufrat.

2. Ca să fie pregătită calea împăraților care au să vină din Răsărit = arată scopul acestui eveniment fără seamăn. Dumnezeu pregătește calea pentru împărații din Răsărit. Faptul că este vorba de împărați și nu de un singur împărat sugerează că în acea vreme vor exista popoare distincte. Nu ni se spune clar în ce moment vor

forma acești împărați o coaliție, dar deocamdată este important să subliniem că Dumnezeu pregătește calea pentru ei.

Este interesant de observat că la începutul secolului 20, majoritatea semințiilor pământului erau monarhii. Totuși, până la finalul secolului, doar câteva monarhii au supraviețuit. Un număr de împărați sau fiii lor sunt în exil. Rusia, China, Irak, Cambodgia, Afganistan, Laos și Iran au fost sau sunt monarhii. Întoarcerea la monarhie a multor națiuni din partea de est a Israelului, dincolo de râul Eufrat, va fi un semn important care va indica apropierea ultimei etape a istoriei omenirii.

Alte națiuni care au fost sau sunt monarhii la est de Israel vor înceta să existe, ceea ce înseamnă că Japonia, Indonezia și alte națiuni insulare vor fi distruse cu ocazia judecății celui de-al șaptelea potir (Apocalipsa 16:20).

Apocalipsa 16:13-14

(1) Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște. (2) Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care (3) se duc la împărații pământului întreg, (4) ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic.

1. Și am văzut ieșind din gura balaurului, fiarei… proorocului mincinos… trei duhuri necurate ce semănau cu niște broaște = sugerează rolul jucat de balaur, de fiară și de prorocul mincinos. Aceștia trimit duhuri demonice care să-i influențeze pe împărații pământului. Nu ni se spune care este asemănarea dintre duhurile necurate și broaște.

2. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite = lămurește înțelesul termenului „duhuri necurate”. Este vorba de draci, care fac semne și minuni. Este evident că duhurile demonice trebuie să facă eforturi intense pentru a-și îndeplini obiectivul.

3. Se duc la împărații pământului întreg = face un pas mai departe față de mesajul inițial din Apocalipsa 16:12. Acolo erau avuți în vedere doar împărații din Răsărit, pe când aici sunt menționați împărații de pe întregul pământ. Nu este clar dacă e vorba de două grupuri distincte de împărați. De ce ar pregăti Dumnezeu calea doar pentru împărații din Răsărit? Prin ce sunt aceștia deosebiți de ceilalți? Textul nu răspunde acestor întrebări.

4. Ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic = arată scopul acestor a vorba de bătălia escatologică între Dumnezeu și cei nelegiuiți. Cu această bătălie se va încheia Ziua escatologică a Domnului.

Apocalipsa 16:15

(1) Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol, și să i se vadă rușinea.

1. Iată, Eu vin ca un hoț = expresia este asociată deseori cu sosirea zilei escatologice a Domnului (2 Petru 3:10).

Din perspectiva interpretării literale a judecăților trâmbițelor și a potirelor, este imposibil de înțeles cum poate o persoană de pe pământ să continue să se opună domniei și autorității lui Dumnezeu. Apocalipsa 16:14 afirmă că Satan/Anticristul/prorocul mincinos vor folosi înșelăciuni demonice pentru a-i aduna pe „împărații întregului pământ” la „războiul zilei celei mari ai Dumnezeului Atotputernic”. În acest context, Domnul Isus enunță una din cele mai severe avertizări. El spune: „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea”. În mod incorect, unii comentatori au aplicat afirmația „Iată, Eu vin ca un hoț” la momentul răpirii. Totuși, această concluzie nu ține cont nici de context, nici de modul în care această expresie a fost folosită de-a lungul istoriei.

Domnul Isus spune în Ioan 10:10 că „hoțul nu vine decât să fure, să ucidă și să prăpădească”. Acesta este scopul unui hoț. Totuși, venirea unui hoț implică și un alt aspect, și anume, modul în care operează. Hoțul vine deodată și pe neașteptate. Apostolul Pavel afirmă că „Ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea” (1 Tesaloniceni 5:2). Este clar din contextul textului din 1 Tesaloniceni 5:2 că Pavel folosește o figură de stil pentru a descrie o venire neașteptată. Deci, întrebarea cu privire la Apocalipsa 16:15 este următoarea: „Vorbește Domnul despre scopul venirii Lui sau despre modul în care va veni?” De fapt, ar putea fi vorba de amândouă aspectele. O examinare mai amănunțită ne va oferi răspunsul corect.

Ilustrația unui om care s-a dezbrăcat și a adormit, care este surprins în timpul somnului, trezit și ridicat din pat pe nepregătite, ceea ce-l face să umble gol, descrie clar aspectul avut în vedere. În cartea sa Templul: slujbele și lucrarea lui, Alfred Edersheim scrie următoarele,

Una din cele mai uimitoare afirmații este cea cuprinsă în cuvintele citate la începutul acestui verset: „Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele”. Aceste cuvinte descriu, după cum învățăm din scrierile rabinilor, pedeapsa aplicată gărzilor Templului dacă erau găsiți dormind în post. Aceste relatări rabinice sunt confirmate de mărturisirile oarecum naive ale unuia din acești gardieni, care relatează că, la un moment dat, un unchi al său a suferit această pedeapsă, hainele fiindu-i arse de către căpitanul gărzii rondului de noapte. În acea noapte, căpitanul gărzii Templului a inspectat gărzile: la apropierea lui, aceștia trebuiau să se ridice și să-l salute conform unui cod special. Orice paznic găsit dormind în post era bătut, iar hainele lui erau arse în foc, o pedeapsă despre care știm că era chiar pusă în practică.

Înțelesul este evident: Domnul va apărea deodată, iar cei nepregătiți vor suferi o mare nenorocire. În contextul celui de-al șaselea potir, care îi adună pe „împărații întregului pământ” pentru „războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic” avem de-a face cu o avertizare: nu vă apropiați. Acesta este singurul mod în care împărații întregului pământ pot evita distrugerea din bătălia Armaghedonului: să nu se prezinte, întrucât cei ce vor veni la bătălie vor pieri.

Apocalipsa 16:16

(1) Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon.

1. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon = locul războiului zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic se numește în evreiește Armaghedon. Acesta este singurul loc din Scriptură unde apare cuvântul respectiv. Folosirea de către Ioan a unui nume evreiesc ne duce cu gândul la Vechiul Testament. Cercetătorii Scripturii nu au ajuns la un consens cu privire la înțelesul numelui sau la localizarea geografică a Armaghedonului. Primul pas pentru a ajunge la înțelesul corect este să ne dăm seama că se are în vedere o locație geografică literală. Gramatica din context nu conține nimic care să contrazică acest indiciu. Al doilea pas este înțelegerea faptului că audiența lui Ioan era familiarizată cu termenul. Ioan le spune cititorilor că Har-magedon este un nume evreiesc. El este compus din două cuvinte: cuvântul evreiesc „har” poate fi tradus ca „deal sau munte”, iar Meghido era un oraș antic, aflat într-o câmpie din sud vestul văii Izreelului (nume evreiesc) sau Esdrelonului (nume grecesc). (Aune, Revelation 6-16, pag. 898).

Doi munți stau la nord-estul și sud-estul câmpiei Meghido: Tabor și Ghilboa. Între acești doi munți se întinde valea Izreelului, care are 23 kilometri în locul cel mai larg. Acesta este locul unde Dumnezeu va ucide națiunile descrise în Apocalipsa 19:11-21.

Apocalipsa 16:17

(1) Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. (2) Și din Templu, din scaunul lui de domnie, a ieșit un glas tare care zicea: „S-a isprăvit!”

1. Al șaptelea (înger) a vărsat potirul lui în văzduh = prezintă ultimul potir al judecății. Îngerul ce duce al șaptelea și ultimul potir de judecată pedepsește atmosfera. Pământul (uscatul), apele, focul și aerul sunt cele patru elemente spre care se îndreaptă mânia lui Dumnezeu.

2. Din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare care zicea, „S-a isprăvit” = regăsim o temă care se repetă adesea, un glas tare. Din moment ce Templul este gol, acest glas trebuie să aparțină lui Dumnezeu Însuși. Faptul că El declară că „s-a isprăvit” în acest moment al relatării creează puțină confuzie. Totuși, trebuie să ținem cont că judecățile potirelor al șaselea și al șaptelea sunt prezentate aici doar în rezumat. Acestea vor fi descrise pe larg în Apocalipsa 17-19, unde distrugerea cetății și a împărăției fiarei vor fi prezentate în detaliu.

Apocalipsa 16:18

(1) Și au urmat fulgere, glasuri, tunete, (2) și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare cum de când este omul pe pământ n-a fost un cutremur așa de mare.

1. Și au urmat fulgere, glasuri, tunete = așa începe enumerarea rezultatelor celui de-al șaptelea potir de judecată. Când acest potir este vărsat în văzduh, fulgere și tunete cutremură atmosfera.

2. S-a făcut un mare cutremur de pământ = acesta este un alt rezultat al judecății celui de-al șaptelea potir, un mare cutremur. Totuși, spre deosebire de celelalte cutremure, acesta este fără seamăn în istoria omenirii. Acest cutremur de pământ nu poate fi comparat și nici confundat cu celelalte cutremure descrise în cartea Apocalipsa. Cei ce confundă cutremurele ignoră detaliile textuale. Autorul spune cât se poate de clar că acest cutremur de pământ este de o intensitate neegalată.

Apocalipsa 16:19

(1) Cetatea cea mare a fost împărțită în trei părți. Și (2) cetățile neamurilor s-au prăbușit. Și (3) Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al mâniei lui.

1. Cetatea cea mare a fost împărțită în trei părți = acesta este primul efect al cutremurului de pământ fără seamăn. Cercetătorii Scripturii nu se pun de acord cu privire la identitatea „cetății celei mari”. Totuși, contextul este clar: Ierusalimul este cetatea cea mare, fiind identificat în felul acesta în Apocalipsa 11:8. Nu ni se spune de ce orașul se desparte în trei, dar, Zaharia 13:8 spune că „în toată țara, zice Domnul, două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămânea”. Această proorocie este în armonie cu Apocalipsa 16:19. De asemenea Zaharia 14:2 arată că Dumnezeu va lăsa o rămășiță a poporului în Ierusalim atunci când națiunile se vor aduna să-l nimicească. Zaharia 14:5 anunță că Dumnezeu Își va evacua poporul din Ierusalim, chiar înainte de a veni cu îngerii Săi la bătălia Armaghedonului. Nimicirea Ierusalimului va fi descrisă în Apocalipsa 17-18.

2. Cetățile neamurilor s-au prăbușit = este a doua dovadă că „orașul cel mare” se referă la Ierusalim. „Cetățile neamurilor” sunt puse în contrast cu „cetatea cea mare” (a evreilor). Pedeapsa asupra Ierusalimului nu este la fel de severă ca pedeapsa aplicată cetăților neamurilor.

3. Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare = este cea de-a treia entitate care are de suferit în urma cutremurului fără egal. Cine sau ce reprezintă „Babilonul cel mare” nu ni se spune în mod deslușit, deși aceasta este cea de-a doua referire la Babilonul cel mare în Apocalipsa. Orice ar reprezenta această denumire, Dumnezeu Își va revărsa peste ea cea mai intensă manifestare a mâniei Lui cunoscută de lume vreodată.

Apocalipsa 16:20

(1) Toate ostroavele au fugit și (2) munții nu s-au mai găsit.

1. Toate ostroavele au fugit = continuă să descrie impactul judecății celui de-al șaptelea potir. A fugi în acest context sugerează mai mult decât „a fi mișcate din loc”. Nu putem spune cu certitudine ce anume se va întâmpla ostroavelor, însă probabil înțelesul este acela că insulele nu vor mai exista.

2. Munții nu s-au mai găsit = formularea originală face posibilă o altă cu privire la munți. Textul în limba greacă spune literalmente că munții „nu s-au găsit” adică au dispărut. Ioan folosește două verbe diferite pentru a descrie ce s-a întâmplat cu insulele și ce s-a întâmplat cu munții. Dacă insulelor li s-ar întâmpla același lucru care se întâmplă cu munții, ne-am aștepta ca Ioan să spună: „Ostroavele și munții au fugit sau nu au mai fost găsiți”.

Apocalipsa 16:21

O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.

Capitolul 16 – Descrierea sfârșitului mâniei lui Dumnezeu – cele șapte potire
5 (100%) 1 vot/voturi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here