CAPITOLUL 1 – PROLOG
Apocalipsa 1:1
(1) Descoperirea (2) lui Isus Hristos, pe care (3) I-a dat-o (4) Dumnezeu, ca să arate (5) robilor Săi (6) lucrurile care au să se întâmple în curând. Și le-a făcut-o cunoscut, trimițând (7) prin îngerul Său la robul Său (8) Ioan.
1. Cuvântul descoperire provine din grecescul apocalipsis, care înseamnă „revelație” sau „descoperire”. Domnul Isus este Cel „descoperit”. Sensul în care Îl descoperim pe Domnul aici este acela de Judecător escatologic. Calitatea de judecător a lui Isus Hristos fusese menționată mai înainte în Ioan 5:27, 30 și Fapte 10:42, 17:31. Cartea Apocalipsa este cea mai cuprinzătoare descriere a rolului de judecător al Domnului Isus, spunându-ne de ce și cum va judeca El pe Israel, biserica, pe cei nelegiuiți și pe Satan.
2. Lui = arată că această „descoperire” sau „revelație” vine de la Isus Hristos.
3. I-a = Tatăl Îi dă această descoperire Fiului (Isus Hristos). Motivul pentru care Tatăl Îi oferă Fiului această descoperire este ca ea să fie făcută de cunoscut robilor Săi.
4. Dumnezeu = Tatăl.
5. Robii = cartea Apocalipsa este adresată robilor lui Dumnezeu (cele 7 biserici din capitolele 2-3).
Termenul grecesc referitor la rob este doulos. Acest cuvânt apare de 14 ori în Apocalipsa. De trei ori este folosit în mod literal (6:15; 13:16 și 19:18). De 11 ori este folosit metaforic: credincioșii nu sunt literalmente robi, ci acesta este un titlu de cinste. Un doulos funcționa adeseori ca agent al stăpânului său, fiindu-i încredințată o autoritate reprezentativă. Deci, un rob al Dumnezeului Preaînalt este unul care se subordonează lui Dumnezeu și trăiește în ascultare de El, în dependență totală de El.
6. Lucrurile care au să se întâmple în curând = înseamnă „ceea ce trebuie să se întâmple în curând”.
Această expresie din limba greacă este folosită adesea de pre-tribulaționiști pentru a sprijini argumentul iminenței Răpirii. Dar, oare, așa stau lucrurile? En takei este expresia aflată în dezbatere. Ea poate avea două înțelesuri. (1) Evenimentele descrise vor avea loc în succesiune rapidă. Cu alte cuvinte, din momentul în care se vor declanșa, ele se vor desfășura foarte repede. (2) Evenimentele descrise pot avea loc în curând, adică împlinirea lor nu va depăși sensul normal, natural, obișnuit al cuvântului „curând”.
Întrebarea fundamentală este următoarea: Ioan descrie cum se vor derula evenimentele sau când vor avea ele loc? Cei care susțin că Ioan ne spune când vor avea loc evenimentele trebuie să răspundă unei probleme logice și teologice. Faptul că au trecut mai bine de 1900 ani de când s-au scris aceste cuvinte face ca orice impact istoric sau înțeles obișnuit al cuvântului „curând” să fie pierdut. Există o singură modalitate de a explica 1900 ani ca însemnând curând, și aceasta este de a observa timpul din perspectiva lui Dumnezeu. Totuși, nu avem în text niciun indiciu care să ne spună că așa ar trebui privite lucrurile. Din punct de vedere logic, acest răspuns este în cel mai bun caz unul slab.
Teologic, dacă Ioan afirmă că evenimentele descrise în Apocalipsa se vor întâmpla curând din punct de vedere temporal, am avea o contradicție cu Matei 24:36, care spune astfel: „Despre ziua aceea și despre ceasul acela nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. Deci, Ioan nu poate afirma cât de curând Se va întoarce Domnul sau cât de devreme vor avea loc evenimentele legate de revenirea Lui, decât dacă Dumnezeu i-ar fi făcut o descoperire directă în acest sens.
Singura concluzie corectă, atât logic cât și teologic, este să înțelegem expresia en takei ca referindu-se la felul cum se vor desfășura evenimentele. Evenimentele legate de revenirea Domnului vor avea loc în succesiune rapidă. Matei 24 ne arată că ele se vor întâmpla în mai puțin de 3 ani și jumătate.
7. Prin îngerul Său = Folosirea articolului hotărât arată că Ioan se referă la un înger anume. Aceasta este cea dintâi ființă angelică menționată în Apocalipsa. Nu ni se spune numele lui, dar prin denumirea lui de îngerul în textul original, contemporanii lui Ioan ar fi trebuit să cunoască identitatea acestui înger. Construcția gramaticală în limba greacă ne face să ajungem obligatoriu această concluzie. Apocalipsa 22:6 reafirmă că îngerul Domnului i-a comunicat această descoperire lui Ioan. Trebuie să înțelegem că lanțul comunicării nu este întrerupt: Tatăl I-a dat Fiului această descoperire, pe care El a încredințat-o îngerului Său, cel care i-a descoperit-o lui Ioan, pentru a o face de cunoscut robilor Domnului.
8. Ioan = ucenicul pe care l-a iubit Isus (Ioan 13:23, 19:26), autorul Evangheliei după Ioan și al celor trei epistole.
Apocalipsa 1:2
(1) Care a mărturisit (2a) despre Cuvântul lui Dumnezeu și (2b) despre mărturia lui Isus Hristos, și a spus (3) tot ce a văzut.
1. Care a mărturisit = Ioan (apostolul preaiubit al lui Isus) a adus această mărturie. Verbul grecesc „a mărturisi” este folosit doar aici și în Ap. 22:16, 18, 20. Totuși, acesta este unul din verbele des folosite în Noul Testament pentru proclamarea Evangheliei (Fapte 10:42, 18:5, 20:21; Efeseni 4:17). Ioan se identifică prin cele două mesaje pe care le proclamă.
2a. Despre Cuvântul lui Dumnezeu = expresia apare de 5 ori (1:2, 9; 6:9; 19:13; 20:4). Cuvântul lui Dumnezeu este fie numele Domnului Isus (19:13), fie cauza prigoanei împotriva credincioșilor (1:9; 6:9; 20:4). Cuvântul lui Dumnezeu este o comunicare profetică directă din partea lui Dumnezeu. Astfel, Ioan mărturisește că mesajul cărții Apocalipsa reprezintă o comunicare directă din partea lui Dumnezeu Tatăl.
2b. Despre mărturia lui Isus Hristos = expresia apare de 5 ori (1:2, 9; 12:17; 19:10; 20:4). Limba greacă folosește uneori cuvântul „și” cu înțelesul de „adică”. Deci, Ioan afirmă că a proclamat Cuvântul lui Dumnezeu, adică mărturia lui Isus. Prin cea de-a doua expresie (mărturia lui Isus) Ioan definește mai departe „Cuvântul lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, ceea ce Ioan proclamă este ceea ce Dumnezeu Tatăl I-a dat lui Isus Hristos pentru a fi descoperit robilor Săi. Ioan scrie ce a spus Dumnezeu și ce a declarat Isus prin îngerul Său.
3. Tot ce a văzut = în traducerea New American Standard a Bibliei apare cuvântul „adică”. Este scris cu italice deoarece nu apare în textul original. Traducătorii au introdus cuvântul pentru a-l ajuta pe cititor să înțeleagă că expresia „tot ce a văzut” explică mai în detaliu „mărturia lui Isus”. Ioan declară că el a văzut tot ce a spus Isus, mesajul primit de Isus Hristos din partea Tatălui. În v.2 Ioan subliniază că în Apocalipsa ne este relatat exact ceea ce Dumnezeu Tatăl a vrut să ne descopere, până la ultimul cuvânt.
Apocalipsa 1:3
(1) Ferice de cine citește, și de (2) cei ce ascultă cuvintele acestei (3) proorocii, și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este (4) aproape!
1. Ferice de cine citește = aceasta este prima din cele 7 fericiri care apar în Apocalipsa (1:3; 14:13; 16:15; 19:9; 20:6; 22:7, 14). Ioan arată, mai întâi, că persoana care citește această carte cu glas tare este binecuvântată. Cele 7 biserici au folosit această metodă când au primit scrisoarea de la Ioan. Nu exista decât un singur exemplar al cărții, pe care îl citea cu glas tare conducătorul sinagogii. Biblia ne poruncește să citim în public Cuvântul lui Dumnezeu (1 Ti. 4:13).
2. Citește… ascultă… păzește = nu sunt binecuvântați doar cei ce citesc cu glas tare cuvintele cărții, ci și cei ce le aud și le împlinesc. Textul în limba greacă arată că trebuie să auzi și să împlinești Cuvântul pentru a fi binecuvântat. Deoarece Isus Hristos va veni ca judecător al pământului, cei care împlinesc mesajul auzit vor fi binecuvântați, dar cei ce nu împlinesc Cuvântul vor fi pedepsiți. Singura excepție o reprezintă a treia parte din poporul Israel, care va suferi, dar va supraviețui celei de-a 70-a săptămâni profetice a lui Daniel, fiind în cele din urmă mântuit și intrând în Împărăția de o mie de ani pe pământ (Dan. 9:24; Rom. 11:25-26).
3. Proorocie = deși cartea are un stil apocaliptic, ea este în principal o carte profetică. Așa numește Ioan descoperirea lui Isus Hristos – proorocie. În acest moment, cititorul trebuie să ia o decizie hermeneutică privitor la interpretarea descoperirii făcute de Dumnezeu Fiului Său. Natura apocaliptică a cărții nu ar trebui să umbrească faptul că este o proorocie. Folosirea din belșug a limbajului figurativ nu înseamnă că nu putem ști care este corespondentul literal al limbajului. Pe de altă parte, nici nu avem libertatea de a ghici care ar fi acest corespondent. Daniel 7 ne oferă un exemplu hermeneutic al felului cum trebuie interpretată cartea. Vom reveni mai târziu asupra acestui subiect.
4. Aproape = eggus (adverb grecesc) care poate descrie timpul sau spațiul. Faptul că adverbul eggus este folosit împreună cu substantivul kairos (timp), un termen tehnic escatologic care se referă la momentul instaurării Împărăției lui Dumnezeu, arată că Ioan folosește eggus în sens spațial. Apostolul nu pretinde că ar avea anumite informații personale cu privire la momentul exact al instaurării Împărăției, deci el nu poate afirma că aceasta va veni în curând sau mai târziu. Pentru credincioși, Împărăția este următorul eveniment major în calendarul lui Dumnezeu. Nu știm cât timp va mai trece până la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, dar Ioan folosește această incertitudine pentru a-și motiva cititorii să asculte și să împlinească proorocia.
Predica lui Petru din ziua Cincizecimii arată că venirea Duhului Sfânt este un semn al „zilelor de pe urmă”. Noi trăim astăzi „zilele de pe urmă”. Astfel, domnia fizică (Împărăția) a lui Dumnezeu este următorul eveniment major în planul Lui: ea este aproape.
Apocalipsa 1:4
(1) Ioan, către (2) cele șapte Biserici, care sunt în Asia: har și pace vouă (3) din partea Celui ce este, Celui ce era și Celui ce vine, și (4) din partea celor șapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie.
1. Ioan = asemenea celorlalte scrieri ale Noului Testament, cartea Apocalipsa începe cu o introducere alcăuită din trei elemente. Mai întâi, aflăm cine este autorul,
în cazul acesta fiind vorba despre Ioan (apostolul iubit de Isus).
2. Cele șapte biserici = cea de-a doua componentă a introducerii o reprezintă destinatarii. În Asia erau mai mult de șapte biserici, dar acestea oferă o privire de ansamblu asupra stării bisericii din vremea lui Ioan și din zilele sfârșitului. Numărul 7 este un număr favorit în Apocalipsa. În această carte apar 19 grupări explicite de câte șapte, precum și câteva grupări implicite.
Grupări explicite
a. Biserici (1:4, 11, 20)
b. Duhuri (1:4; 3:1; 4:5; 5:6)
c. Sfeșnice (1:12, 13, 20; 2:1)
d. Stele (1:16, 20; 2:1; 3:1)
e. Lămpi (4:5)
f. Peceți (5:1, 5)
g. Coarne (5:6)
h. Ochi (5:6)
i. Îngerii care stau înaintea lui Dumnezeu (8:2, 6)
j. Trâmbițe (8:2, 6)
k. Tunete (10:3, 4)
l. Mii (șapte mii de oameni omorâți) (11:13)
m. Capete (12:3; 13:1; 17:3, 7, 9)
n. Cununi (12:3)
o. Îngeri (15:1, 6, 7, 8; 16:1; 17:1; 221:9)
p. Urgii (15:1, 6, 8; 21:9)
q. Potire (15:7; 17:1; 21:9)
r. Munți (17:9)
s. Împărați (17:10, 11)
Grupări implicite:
a. Fericiri (1:3; 14:13; 16:15; 19:9; 20:6; 22:7, 14)
b. Vremea lui Anticrist (11:3; 12:6, 14; 13:5)
c. Afirmații „Eu sunt” ale lui Hristos (1:8, 11, 18; 21:6; 22:13, 16)
d. Doxologii din cer (4:9-11; 5:8-13; 7:9-12; 11:16-18; 14:2, 3; 15:2-4; 19:1-6)
e. Orice seminție, orice limbă, orice norod și orice neam (5:9; 7:9; 10:11; 11:9; 13:7; 14:6; 17:5)
f. Dumnezeul cel Atotputernic (1:8; 4:8; 11:17; 15:3; 16:7; 19:6; 21:22)
g. Cel ce șade pe tron (5:1, 7, 13; 6:16; 7:15; 21:5)
h. Alfa și Omega (1:8, 17; 21:6; 22:13)
i. Proorocie (1:3; 11:6; 19:10; 22:7, 10, 18, 19)
Întrebarea evidentă este următoarea: ce semnificație are numărul 7 în cartea Apocalipsa? Mai întâi, în mod clar numărul 7 indică structura: șapte peceți, trâmbițe și potire subliniază structura secvențială a cărții. În al doilea rând „repetarea frecventă a numărului subliniază că nimic nu este întâmplător sau pură coincidență”. Ținând cont de realitatea trecută, prezentă și viitoare la care se referă numărul 7, rezultă că Dumnezeu a supravegheat în mod suveran întregul proces. În al treilea rând, 7 este numărul desăvârșirii „după cum distingem în numeroase pasaje din Vechiul Testament”. Grupările de câte șapte marchează viața evreului religios. Sabatul, sărbătorile, anul Sabatic, zilele săptămânii, zilele creației, zilele de curățire, și lista de exemple poate continua, îi ghidau viața evreului practicant.
3. Din partea Celui… și din partea celor șapte duhuri = cea de-a treia componentă a introducerii o reprezintă salutul. Acesta conține o urare de bine, precum și sursa urării: avem de-a face cu cea mai distinctivă urare de bine din întreaga Scriptură.
Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine = Dumnezeu Tatăl (Isaia 41:4; Evrei 13:8; Ap. 1:8, 17; 4:8; 16:5).
4. Cele șapte duhuri care stau înaintea scaunului de domnie = s-a dezbătut mult dacă Ioan se referă aici la Duhul Sfânt sau la îngeri.
Cei ce susțin că este vorba de Duhul Sfânt afirmă următoarele:
(1) Isaia 11:2-3 în Septuaginta (LXX) descrie șapte binecuvântări ale Duhului
(2) Apoc. 1:4 pare să se refere la o reprezentare trinitariană a dumnezeirii
(3) Zah. 4 ne spune că șapte candele reprezintă „ochii Domnului” pe întreg pământul, iar aceștia aparțin persoanei Duhului Sfânt (Zah. 4:6)
(4) „Șapte duhuri” exprimă perfecțiunea Duhului Sfânt. Această idee este derivată din folosirea simbolică a numărului 7 pentru a descrie desăvârșirea
(5) Ființele îngerești nu ar fi incluse printre ființele divine care transmit salutul
(6) Hristos ține cele 7 duhuri, fapt ce respectă relația Duhului Sfânt cu Dumnezeu Tatăl și cu Dumnezeu Fiul, așa cum ne este ea prezentată în Noul Testament (Ro. 8:9; Ioan 15:26)
Cei ce susțin că este vorba despre îngeri afirmă următoarele:
(1) Cuvântul „duhuri” este folosit în Noul Testament cu privire la îngeri
(2) Cele șapte duhuri sunt în fața tronului lui Dumnezeu, ceea ce subliniază o poziție de subordonare, care nu ar fi potrivită pentru Duhul Sfânt.
(3) Îngerii joacă un rol proeminent în Apocalipsa
(4) Luca 9:26 și 1 Timotei 5:21 pun ființe îngerești în poziții de cinste, egale cu cea a Tatălui și a Fiului
(5) Isus Hristos nu este menționat în pasajele trinitare după persoana Duhului Sfânt. Ordinea este întotdeauna Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.
Nu avem destule dovezi pentru a fi categorici în alegerea unei opțiuni. Totuși, noi considerăm că aici este vorba de îngeri, deoarece nicăieri în Noul Testament nu avem vreun exemplu în care Duhul Sfânt să le transmită credincioșilor salutări în introducerea unei scrieri.
Apocalipsa 1:5a
Și din partea lui (1) Isus Hristos, (2) martorul credincios, (3) cel întâi născut din morți, (4) Domnul împăraților pământului!
1. Isus Hristos = cea de a treia persoană indicată de Ioan care le urează de bine cititorilor și care este descrisă prin trei expresii importante.
2. Martorul credincios = cel care și-a dovedit mărturia prin moarte. Deci, Isus este credincios prin comunicarea pe care o face în cartea Apocalipsa.
3. Cel dintâi născut din morți = Isus este cel dintâi membru al unui popor nou care a biruit asupra morții (1 Corinteni 15:23)
4. Domnul împăraților pământului = expresia descrie suveranitatea universală a Domnului. Ioan îl prezintă pe Isus drept Cel a cărui moarte, înviere și înălțare sunt sigure.
Apocalipsa 1:5b-6
(1) A Lui, Care ne iubește, Care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său și Care a
făcut (2) din noi (3) o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.
1. A Lui = Apocalipsa 5b-6 este o doxologie adresată lui Isus Hristos. Doxologia este un scurt poem creștin care îi dă slavă lui Dumnezeu Tatăl. În aceste versete, Isus este glorificat pentru jertfa Lui mântuitoare pentru aleșii lui Dumnezeu.
2. Din noi = cei care Îl urmează pe Domnul, aleșii Lui, atât dintre evrei cât și dintre Neamuri (Ioan 10:1b; Galateni 3:29). Deoarece Ioan s-a identificat deja pe sine ca rob, cuvântul „noi” se referă la toți robii Domnului.
3. O Împărăție = alte pasaje din Scriptură confirmă că noi (aleșii lui Dumnezeu) formăm o Împărăție. Noi suntem deja o Împărăție, nu vom deveni cândva o Împărăție (Apocalipsa 5:9-10; Fapte 26:18; Ioan 18:36; 1 Petru 2:5,9; Coloseni 1:13).
Această doxologie exprimă un mare adevăr: deoarece Isus ne-a iubit, El ne-a răscumpărat și, astfel, a făcut din noi o Împărăție pentru El.
Apocalipsa 1:7
Iată că (1) El vine pe (2) nori. Și (3) orice ochi Îl va vedea; (4) chiar și cei ce L-au străpuns. Și (5) toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
1. Prima profeție explicită din această carte = El vine (verbul ercomai); este vorba de o venire de la un punct la altul; nu ni se dă nicio descoperire explicită cu privire la destinația Domnului.
2. Nori = asociați cu revenirea Domnului în Fapte 1:9-11; 1 Tesaloniceni 4:17; Matei 24:30. Aceasta este prima referință indirectă la cartea lui Daniel care se face în Apocalipsa. Daniel 7:13-14 reprezintă fundalul revenirii Fiului Omului. Cartea Apocalipsa prezintă o expunere mai detaliată a textului din Daniel 7, după cum vom vedea în discuția noastră, mai târziu.
3. Orice ochi = universal (atât evrei cât și dintre Neamuri, după cum arată expresia „cei ce L-au străpuns”)
4. Cei ce L-au străpuns = Israel și Roma- Fapte 7:51-52; Ioan 19:31,37; Zaharia 12:10.
5. Toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui = se referă la plânsul de disperare când Hristos Se va întoarce pentru a-i pedepsi pe cei nelegiuiți. Acesta este sensul pe care îl desprindem din Matei 24:30
Deși unii consideră că Apocalipsa 1:7 se referă la revenirea Domnului pentru bătălia Armaghedonului, o examinare mai atentă va sprijini parousia lui Hristos, adică răpirea bisericii la cer și dezlănțuirea pedepselor asupra celor ce rămân pe pământ, odată cu mânia lui Dumnezeu din Ziua Domnului. Ioan folosește timpul viitor pentru a se referi la plânsul celor răi, adică ei se vor boci. Ioan arată că nelegiuiții vor începe să plângă numai atunci când Domnul va apărea pe nori, nicio clipă mai devreme. Întrebare: dacă ar fi vorba de revenirea lui Isus pentru bătălia Armaghedonului, nu ar fi primit deja cei nelegiuiți o parte din mânia și pedepsele lui Dumnezeu sub forma judecăților trâmbițelor și potirelor? Este imposibil ca nelegiuiții să fi experimentat mânia lui Dumnezeu revărsată înainte de bătălia Armaghedonului și să nu bocească. Singurul indiciu din cartea Apocalipsa care arată că cei răi vor plânge se regăsește în Apocalipsa 6:15-17, unde este descris începutul Zilei Domnului (vezi discuția legată de Apocalipsa 6:12-17). Ioan arată că răspunsul celor nelegiuiți la judecățile trâmbițelor și ale potirelor este o lipsă de pocăință și o hulire a Numelui lui Dumnezeu, dar nu plâns.
Apocalipsa 1:8
„ (1) Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic.
1. Folosirea expresiei „care este, care era și care vine, Cel Atotputernic” a născut polemici. Versetul 8 se referă la Dumnezeu Tatăl sau la Dumnezeu Fiul? În textele paralele din Apocalipsa 17; 21:6, 22:1, Hristos este pus pe picior de egalitate cu Dumnezeul Atotputernic. Totuși, Tatăl este identificat în mod consecvent cu aceleași titluri. Este imposibil să decidem cu precizie la care persoană din Sfânta Treime face referire versetul 8. E ca și cum și Tatăl și Fiul ar vorbi deodată. Poate că această înțelegere este cea mai apropiată de intenția lui Ioan. Proorocia redată aici reprezintă consensul absolut între Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul.
Apocalipsa 1:9
Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaș cu voi la (1) necaz, la (2) împărăție și la (3) răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina (4) Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos.
1. Necaz (thlipsis) = același cuvânt grecesc folosit în expresia „necazul cel mare”- Matei 24:21 (vezi Ioan 16:33; Matei 24:29; Fapte 14:22; Apocalipsa 2:22; 7:14). Este interesant că autorul folosește articolul hotărât: cu alte cuvinte necazul este în centrul atenției lui Ioan. Nu necazul cel mare, ci necazul legat consecvent de persoana lui Isus Hristos (Coloseni 1:24).
2. Împărăție = împărăția de o mie
(vezi Luca 12:32; 22:29; 1 Tesaloniceni 2:12; 2 Tesaloniceni 1:5; Iacov 2:5).
3. Răbdare (peirasmos) = a fi pus la încercare, Apocalipsa 3:10; 13:10; 14:11-12 (2:2-3). Perseverența și răbdarea reprezintă semnul distinctiv al credinciosului care se confruntă cu necazul (Matei 13:21). După cum Isus a răbdat până la sfârșit, și noi vom urma exemplul Lui.
4. Din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos = Ioan explică motivul pentru care a ajuns să fie exilat pe insula Patmos (vezi comentariul de mai sus, la Apocalipsa 1:2).
Apocalipsa 1:10
(1) În ziua Domnului eram (2) în duhul. Și am auzit înapoia mea (3) un glas puternic (4) ca sunetul unei trâmbițe.
1. În ziua Domnului = duminica
2. În duhul = această expresie apare de 4 ori în Apocalipsa (1:10; 4:2; 17:3; 21:10) și „este o formulă care se referă la faptul că experiența revelației primite de Ioan nu a avut loc „în trup” ci, mai degrabă, „în duh” adică într-o „vedenie cerească”
3. Un glas puternic = această expresie o vom regăsi de 22 ori în Apocalipsa, glasul fiind comparat cu sunetul unei trâmbițe, cu bubuitul tunetului și cu vuietul unor ape mari. În fiecare caz, un înger sau o ființă divină adresează un mesaj semnificativ (compară cu 1 Tesaloniceni 4:16)
4. Ca sunetul unei trâmbițe = este o figură de stil folosită pentru a compara două lucruri care au ceva asemănător. Glasul și sunetul trâmbiței se aseamănă: accentul se pune pe tăria glasului. Compară cu 1 Tesaloniceni 4:16.
Apocalipsa 1:11
Care zicea: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă; ce vezi (1) scrie într-o carte, și trimite-o celor 7 Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea”.
1. Glasul puternic îi poruncește lui Ioan să scrie într-o carte lucrurile pe care le vede.
Apocalipsa 1:12-13a
M-am întors să văd glasul care îmi vorbea, și când m-am întors am văzut 7 sfeșnice de aur și în mijlocul sfeșnicelor pe cineva, care (1) semăna cu Fiul Omului.
1. Semăna cu Fiul Omului = această expresie apare și în Daniel 7:13 și apoi în
16. După descrierea care urmează și cea din Daniel 5:6 sugerează că este vorba de aceeași persoană, și anume Mesia. Expresia „Fiul Omului” este titlul favorit sub care S-a prezentat Domnul Isus. Toți comentatorii sunt de acord că titlul este preluat din Daniel 7:13-14. Totuși, există multe păreri cu privire la înțelesul precis și semnificația expresiei. Ca un Fiu al Omului este o expresie ce apare numai în cartea Daniel din Vechiul Testament. Expresia Fiul Omului apare de mai multe ori în Vechiul Testament. În Evanghelia lui Ioan, titlul de Fiul Omului apare de 10 ori, iar Morris (Morris, The Gospel According to John, p. 172-173) arată câteva cauze ale folosirii acestui titlu:
a. Isus a folosit termenul pentru evitarea complicațiilor politice
b. Isus a folosit termenul datorită implicațiilor lui divine
c. Isus a folosit termenul datorită conexiunii cu Împărăția viitoare
d. Isus a folosit termenul datorită implicațiilor lui umane
Morris adaugă că „aici (în Evanghelia lui Ioan) termenul este întotdeauna asociat fie cu slava cerească a lui Hristos, fie cu mântuirea pe care a venit să o aducă”.
Ca Unul care a venit din cer pe pământ și S-a întors înapoi, Isus este învestit cu o autoritate unică. Este important că Ioan folosește tocmai acest titlu pentru a descrie ceea ce vede. Înțelegerea titlului folosit de către Ioan este ajutată atât de Daniel 13:14-17, cât și de folosirea acestei expresii de către Mântuitorul când era pe pământ. În Ioan 5:27, Isus afirmă „Iar El (Dumnezeu Tatăl) I-a dat Lui (Isus) puterea de a face judecată (pentru că El este Fiul Omului)”. În Luca 5:24 citim: “Dar pentru ca voi, fariseii și cărturarii să știți că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele…” Fiul Omului are autoritatea(1) să ierte păcatele și (2) să judece păcatele.
Ca Fiu al Omului (om adevărat) Domnul are puterea de a judeca omenirea. Orice argument că judecățile lui Dumnezeu ar fi nedrepte pentru că El nu ar înțelege impactul păcatului asupra abilității omului de a alege binele este anulat. Hristos a devenit om, a fost ispitit în toate felurile, dar nu a păcătuit. El este un judecător calificat prin experiență.
După ce a auzit glasul din spatele lui, Ioan s-a întors și a descris persoana care vorbea ca fiind asemeni Fiului Omului. Tot ceea ce s-a spus în Scriptură mai devreme despre acest titlu ne ajută să înțelegem acum ce înseamnă el.
Apocalipsa 1:13b-16
Îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur. Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada. Ochii Lui erau ca para focului, picioarele Lui erau
ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor și glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. În mâna dreaptă ținea șapte stele. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri și fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui.
Observați asemănările între Apocalipsa 1:13b-16 și Daniel 10:5-6.
Apocalipsa
Îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur. Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada. Ochii Lui erau ca para focului, picioarele Lui erau ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor și glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. În mâna dreaptă ținea șapte stele. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri și fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui.
Daniel
Îmbrăcat în haine de in și încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul Lui era ca o piatră de hrisolit, fața Îi strălucea ca fulgerul și ochii Îi erau ca niște flăcări ca de foc. Brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită și glasul Lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi.
Se confirmă faptul că aceeași persoană care i-a apărut lui Daniel se arată și în fața lui Ioan în această vedenie cerească, pentru a-i comunica adevăruri profetice legate de vremea sfârșitului. În ambele cazuri, El este numit unul ca un Fiu al Omului, ceea ce stabilește o conexiune importantă între cartea lui Daniel și Apocalipsa.
Ființa cerească pe care o observăm în Daniel 10:2-9 și care rostește câteva cuvinte nu este aceeași ființă cerească pe care o observăm în Daniel 10:10-18. Prima ființă cerească este Isus Hristos, înainte de întrupare. Totuși, cuvintele primei vedenii se încheie la Daniel 10:9.
Cea de a doua ființă cerească este cel mai probabil un „înger puternic”. Această a doua făptură afirmă în Daniel 10:13 că Mihail este unul din mai renumiți prinți ai îngerilor. Daniel 10:21 arată că această făptură cerească „ajută”. Această expresie reprezintă cheia identității lui. În textul ebraic, expresia este „se arată puternic”. Cuvântul înseamnă literalmente „a fi sau a deveni puternic”. Această făptură cerească și Mihail sunt „îngeri puternici”. În cartea Apocalipsa, îngerii puternici apar în repetate rânduri, îndeplinindu-și rolul lor primar, care este proclamarea unei împărății cerești (Apocalipsa 5:2; 10:1; 18:21).
Apocalipsa 1:17
Când L-am văzut, (1) am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă”.
1. Am căzut la picioarele Lui ca mort = reacția lui Ioan la întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu este similară cu reacția lui Daniel (10:9).
Apocalipsa 1:18
Cel viu; am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței Morților.
Apocalipsa 1:19
Scrie dar (1) lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt și lucrurile care vor fi după ele.
1. O posibilă cheie pentru a înțelege structura cărții Apocalipsa
Lucrurile pe care le-ai văzut = Hristos care relatează descoperirea în capitolul 1.
Lucrurile care sunt = cele 7 Biserici din capitolele 2 și 3
Lucrurile care au să fie = capitolele 4-22
Totuși, această schemă este simplistă și nu are prea mult suport exegetic. Acest lucru este valabil în special când ne dăm seama că nu există nicio diferență de timp între vedenia cu Hristos din capitolul 1 al cărții Apocalipsa și evenimentele descrise în capitolele 2 și 3. Trebuie să fim foarte atenți să nu exagerăm importanța acestei scheme. Semnificația relației dintre biserică și Apocalipsa 4-22 nu poate fi determinată doar prin observarea absenței termenului biserică din aceste capitole atât de importante. Absența termenului biserică în Vechiul Testament nu înseamnă că Vechiul Testament nu are nicio aplicație valabilă pentru biserică.
Apocalipsa 1:20
(1) Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea și a celor șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici și cele șapte sfeșnice sunt șapte biserici.
1. Taina = cuvântul taină (misterion) apare de 4 ori în Apocalipsa (1:20; 10:7; 17:5,7). Orice lucru pe care Biblia îl numește taină necesită o pricepere divină: pentru a interpreta corect o taină este nevoie de ajutor din partea lui Dumnezeu.
2. Trebuie să ne aplecăm cu atenție asupra studiului Scripturii. Prin aplicarea hermeneuticii, Biblia ne ajută să pricepem din context înțelesul cuvintelor. În mod clar, interpretarea corectă a textului nu va fi ceva ciudat. Deoarece stelele reprezintă îngeri, iar sfeșnicele reprezintă biserici în mod alegoric, metoda de interpretare nu este sofisticată. Faptul că textul ne explică înțelesul stelelor și al sfeșnicelor sugerează faptul că, atunci când nu se oferă nicio explicație suplimentară, soluția va fi relativ simplă și nu complicată. De-a lungul acestui comentariu vom reveni în mod repetat asupra acestei chestiuni.
