Capitolul 10 – Viziune cerească- pregătirea pentru a șaptea trâmbiță

0
4

CAPITOLUL 10

SULUL CEL MIC

Apocalipsa 10:1

Apoi am văzut (1) un alt înger puternic, care se pogora din cer (2) învăluit într-un nor; deasupra capului lui era curcubeul, fața lui era ca soarele și picioarele lui erau ca niște stâlpi de foc.

1. Un alt înger puternic = ne trimite înapoi la Apocalipsa 5:2. Acolo „un înger puternic” este asociat cu sulul cel mare. Afirmația lui Ioan că acesta este un alt înger limitează opțiunile corespondentului. Unii au încercat să argumenteze că acest înger este nimeni altul decât Domnul Isus. Totuși, nu ar trebui să insistăm prea mult asupra acestei posibilități: ar fi mai înțelept să permitem textului să limiteze discuția noastră.

În cartea Apocalipsa trei îngeri sunt descriși ca fiind „puternici”. Prima instanță apare în Apocalipsa 5:2. Cea de-a doua este în Apocalipsa 10:1, iar ultima apariție a termenului este în Apocalipsa 18:21. Care este semnificația acestor „îngeri puternici”? Caracteristicile asociate cu acest „înger puternic” în Apocalipsa 10:1-7 se aseamănă foarte mult cu caracteristicile unui înger descris în Daniel 10:5-6 și 12:5-7. Aceste asemănări au făcut ca unii comentatori să evidențieze o anumită legătură între cele două texte.

Bazat pe Apocalipsa 5:2, 10:1 și 18:21, îngerii puternici sunt îngeri mesageri, care comunică oamenilor informații concrete din partea lui Dumnezeu. În Apocalipsa 5:2, îngerul puternic dezvăluie identitatea celui ce este vrednic să rupă pecețile și să deschidă cartea. În Apocalipsa 10:1, acest înger anunță o tranziție semnificativă în programul lui Dumnezeu. În Apocalipsa 12:1, îngerul anunță destinul veșnic al capitalei imperiului fiarei. În mod similar, îngerul din Daniel 10 anunță viitorul iudeilor și al Ierusalimului.

Daniel 10:21b afirmă că „nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail”. Versetul spune literalmente că „nimeni nu se dovedește puternic alături de mine…” Exprimarea în limba ebraică accentuează natura continuă a acestor îngerei, adică ei se dovedesc în mod continuu a fi puternici. Deci Mihail și acest înger sunt din categoria îngerilor puternici. În Apocalipsa 10:1, adjectivul puternic provine din cuvântul grecesc iscuros. În Daniel 10:21 b, verbul a se dovedi puternic provine din cuvântul evreiesc kazach. Verbul folosit în Daniel 10:21b înseamnă a se dovedi puternic.

Deci, la fel ca și acesta, Mihail este un înger puternic. Observați din nou cuvintele din Daniel 10:21b: „Nimeni nu se dovedește puternic alături de mine împotriva acestor forțe, decât voievodul vostru Mihail”. În Daniel 10:13, Mihail este descris ca „una din căpeteniile cele mai de seamă”, care arată că este vorba de mai mult decât o singură căpetenie. Iuda ne spune în epistola sa că Mihail este arhanghel (Iuda 1:9). Astfel, îngerul care vorbește în Daniel 10 și cel din Apocalipsa 10 sunt, probabil, din aceeași categorie cu arhanghelul Mihail.

2. Învăluit într-un nor; deasupra capului lui era curcubeul, fața lui era ca soarele și picioarele lui erau ca niște stâlpi de foc = avem o descriere similară celei din Daniel 10:5-6 și Apocalipsa 1:13-15. În ambele pasaje am putea argumenta că este vorba de Isus Hristos. Totuși, faptul că ființa descrisă în Apocalipsa 10:1 este identificată concret ca înger ar trebui să clarifice identitatea acestei ființe ca înger.

Apocalipsa 10:2-3

(1) (2) În mână ținea o carte (3) deschisă. (4) A pus piciorul drept pe mare și piciorul stâng pe pământ, și (5) a strigat cu glas tare, cum răcnește un leu. Când a strigat El, (6) cele șapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.

1. Este important ca cititorul să înțeleagă că experiența implicării personale a lui Ioan în scena descrisă în capitolul 10 din cartea Apocalipsa nu se va mai repeta în viitor! Cu alte cuvinte, atunci când evenimentele descrise în cartea Apocalipsa vor începe să se desfășoare, acest înger puternic nu va mai coborî din cer pentru a-i comunica ceva lui Ioan. Evenimentul descris în capitolul 10 a avut loc exact în momentul în care Ioan a primit revelația cărții Apocalipsa. Putem să știm ce s-a întâmplat atunci, deoarece ni se dau câteva detalii importante. Totuși, evenimentul în sine al îngerului care se coboară pentru a vorbi cu Ioan nu se va mai repeta. Acest aspect este fundamental pentru a înțelege importanța vedeniei lui Ioan. Mai multe dovezi vin în sprijinul acestei concluzii.

 

Mai întâi, pentru ca aceste evenimente să aibă loc din nou în mod literal, apostolul Ioan va trebui să învieze din morți. În al doilea rând, Ioan va trebui să mănânce sulul cel mic din nou. În al treilea rând, Ioan va trebui să prorocească din nou cu privire la evenimentele sfârșitului. Cea mai importantă idee din capitolul 10 pare să fie anunțul îngerului că „în zilele în care îngerul al șaptelea va suna din trâmbița Lui, se va sfârși taina lui Dumnezeu”. Odată ce știm acest lucru, nu va mai fi nevoie ca un alt înger puternic să coboare din cer și să relateze un fapt deja cunoscut de către cititorul cărții Apocalipsa.

2. În mână ținea o cărticică = reprezintă un contrast evident față de îngerul puternic din capitolul 5. În capitolul 5, cartea este în mâna lui Dumnezeu și este pecetluită. În capitolul 10, cărticica este în mâna unui înger și este deschisă. În mod similar, Ezechiel 2:9-10 relatează că un înger i-a dat prorocului o carte care trebuia mâncată. Importanța acestei cărți mici va fi înțeleasă în curând.

3. Deschisă = spre deosebire din cartea din Apocalipsa 5, această cărticică este deschisă. Acest fapt ne arată că Ioan vede conținutul scris pe pagina deschisă. Dacă acele cuvinte erau scrise într-o limbă înțeleasă de Ioan, el putea să citească și să înțeleagă ce vedea cu ochii.

4. A pus piciorul drept pe mare și piciorul stâng pe pământ = descrie poziția îngerului puternic. Importanța poziției lui va deveni evidentă mai târziu. Deocamdată, este important să înțelegem că, atât pământul cât și marea, sunt sub picioarele (autoritatea) acestui înger puternic.

5. El a strigat cu glas tare = așa au loc în mod tipic comunicările făcute de îngeri în cartea Apocalipsa. Subliniem din nou necesitatea înțelegerii de către cititor a faptului că Ioan descrie ceea ce se întâmplă, în timp ce primește descoperirea lui Isus Hristos. Nu ni se spune concret ce a rostit îngerul puternic.

6. Cele șapte tunete au făcut să se audă glasul lor = o expresie nedefinită. Scriptura nu identifică pe cel ce vorbește aici. Acest lucru subliniază concluzia că nu este atât de important să știm cine rostește cuvintele.

Apocalipsa 10:4

Și când au făcut cele șapte tunete să se audă glasul lor, eram gata să mă apuc să scriu; și am auzit din cer un glas care zicea: (1) „Pecetluiește ce au spus cele șapte tunete; și nu scrie ce au spus!”

1. Pecetluiește ce au spus = expresia pare nepotrivită aici, deoarece Ioan încă nu a scris nimic din ce au spus cele șapte tunete când i se poruncește să pecetluiască mesajul lor. Totuși, pecetluirea unui lucru avea menirea de a-l păstra în siguranță. Se pare că Ioan trebuie să păstreze „în siguranță” informația concretă rostită de cele șapte tunete. El va îndeplini acest lucru în două moduri. Mai întâi, el nu va scrie mesajul lor și, în al doilea rând, el nu va spune nimănui ce a auzit. Această descoperire trebuia să rămână pecetluită în mintea lui.

Apocalipsa 10:5-7

Și (1) îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare și pe pământ (2) și-a ridicat mâna dreaptă spre cer și (3) a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, (4) care a făcut cerurile și lucrurile din el, pământul și lucrurile de pe el, marea și lucrurile de pe ea că (5) nu va mai fi nicio zăbavă. Ci că (6) în zilele în care îngerul al șaptelea (7) va suna din trâmbița lui, (8) se va sfârși taina lui Dumnezeu, (9) după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.

1. Și îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare și pe pământ = ar trebui să elimine orice confuzie cu privire la identitatea „îngerului puternic” de la începutul acestui capitol. Pentru cei care insistă să identifice îngerul puternic cu Isus Hristos, Ioan afirmă din nou „îngerul”. Acest fapt limitează opțiunile corespondentului cuvântului. Este adevărat că avem de-a face cu un înger special, dar în mod clar acesta nu este Domnul Isus.

2. Și-a ridicat mâna dreaptă spre cer = expresia este folosită foarte rar în Scriptură. Unii aplică înțelegerea contemporană a momentului din sala de judecată, când omul ridică mâna și jură să spună adevărul. În toată Scriptura avem o singură situație în care mâna este ridicată pentru a sublinia adevărul celor spuse. Daniel 12:7 vorbește despre un înger care-și ridică și mâna dreaptă și mâna stângă spre cer, jurând că mesajul comunicat omenirii este adevărat.

Scriptura nu ne mai relatează alte exemple ale acestei practici. Totuși, Biblia vorbește adeseori despre ridicarea mâinilor. Psalmul 28:2 descrie gestul psalmistului, care-și ridică mâinile spre Locul Preasfânt. Levitic 9:22 spune că preotul Aaron și-a ridicat mâinile pentru a binecuvânta poporul. Ezechiel 36:7 afirmă că Dumnezeu Și-a ridicat mâna împotriva popoarelor care împresurau Israelul. Scriptura spune acolo „Îmi ridic mâna și jur că neamurile care vă înconjoară își vor purta ele însele ocara!” Este posibil să avem aici un exemplu al unui gest ce însoțește jurământul. Putem afirma că ridicarea mâinii este un gest care, în mod simbolic, face apel la Dumnezeu ca martor, pentru a garanta adevărul mesajului care este comunicat.

3. A jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor = întărește semnificația afirmației ce va fi făcută de înger. Biblia este presărată cu exemple de legăminte întărite cu jurământ. Un astfel de jurământ îl obliga pe cel ce l-a rostit să-și țină promisiunea. Ținerea promisiunii era urmată de binecuvântări, dar încălcarea jurământului rezulta în blesteme. În Deuteronom 6:13 și 10:20 poporului Israel i se poruncește să jure numai pe Numele Domnului. Dumnezeu Însuși a rostit astfel de jurăminte după cum vedem în Numeri 14:20-26. În cultura modernă, jurământul este folosit rareori, doar în cazul instanțelor judecătorești sau situații notariale.

Totuși, în Israelul antichității, jurământul făcea parte integrantă din cultură. În sens biblic, jurământul reprezenta o promisiune între două sau mai multe persoane, în care Numele lui Dumnezeu era invocat ca martor și garant. Spre deosebire de juruință, unde omul Îi promitea ceva lui Dumnezeu, jurământul reprezenta un contract între oameni, sub supravegherea lui Dumnezeu. Conform Matei 23:16-22, Domnul Isus îi condamnă pe farisei pentru abuzurile făcute în ce privește jurămintele. Ei descoperiseră modalități de a face jurăminte care nu aveau putere morală asupra lor, iar Domnul Isus condamnă această practică.

Cel ce trăiește veșnic = arată cine este martorul și garantul jurământului care urmează să fie făcut, nimeni altul decât Dumnezeu Însuși. Asemenea Marelui Preot din Matei 26:33, și acest înger jură „pe Dumnezeul Cel viu”. În Vechiul Testament expresia „viu este Domnul” (Judecători 9:19 și Rut 3:13) a servit aceluiași scop. Existența veșnică a lui Dumnezeu este

3. Care a făcut cerurile și lucrurile din el, pământul și lucrurile de pe el, marea și lucrurile de pe ea = continuă descrierea persoanei care va fi martor și garant al jurământului ce va fi rostit. Este interesant că Domnul Isus, atunci când condamnă practica fariseilor din vremea Lui, spune că ei luau „cerul”, „pământul” și „orașul sfânt Ierusalim” ca martori și garanți ai promisiunilor lor (Matei 5:33-37). Acest obicei este condamnat deoarece fariseii nu înțelegeau semnificația jurămintelor lor. A jura pe cer însemna să juri pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu, adică pe Dumnezeu Însuși. A jura pe pământ însemna să juri pe „așternutul picioarelor Lui”, adică pe posesiunea lui Dumnezeu. A jura pe Ierusalim însemna să juri pe orașul Marelui Împărat, adică Însuși Domnul Isus. Mântuitorul arată că promisiunea făcută de cineva nu ar trebui să aibă nevoie de un garant.

Putem trage concluzia că scopul jurământului rostit de înger, care-l ia ca martor pe Creatorul cerului și al pământului, nu are rolul de a dovedi că promisiunea este adevărată. Mai degrabă, Dumnezeu garantează împlinirea acestei promisiuni.

5. Că nu va mai fi nicio zăbavă = cu aceasta începe declarația esențială a acestui înger. Că reprezintă traducerea unui cuvânt din limba greacă folosit asemenea ghilimelelor de astăzi. Din nefericire, grecii nu foloseau ghilimele pentru a indica vorbirea directă. În general, citarea spuselor cuiva era indicată prin cuvântul hoti. Declarația profetică a îngerului continuă până la finalul versetului 7.

În original, expresia în limba greacă arată astfel: hoti, chronos, ouketi și estai. Estai este verbul principal și trebuie tradus va fi. Ouketi este un adverb referitor la timp și se referă la perioada de timp până la un eveniment, fără a trece de acel eveniment. Chronos este cuvântul cel mai dificil de înțeles din această expresie. De obicei acest cuvânt se referă la timp, de obicei în sensul unei perioade de timp. Cât de lungă este perioada se indică de obicei în context. O interpretare populară a acestui verset promovată de părinții bisericii, prezintă ideea că timpul va înceta să mai existe și va începe veșnicia atemporală. Totuși, Apocalipsa 20:4-6 contrazice o astfel de interpretare, pentru că acolo li se promite martirilor că vor domni timp de o mie de ani cu Hristos.

De asemenea, Apocalipsa 13:17 afirmă că Babilonul cel mare va fi năruit într-un ceas. Aceste afirmații dovedesc că interpretarea că timpul va înceta să mai existe este nejustificată și va înceta să mai existe. Prin urmare, sensul acestui verset este cel de zăbavă. Aceasta este traducerea folosită în versiunile contemporane ale Scripturii. „Zăbavă” este traducerea corectă în Apocalipsa 10:7. Ca răspuns la întrebarea din cea de-a cincea pecete, Dumnezeu le spune că planul Său cel veșnic include continuarea suferinței pentru o vreme, amânând pedepsirea celor nelegiuiți de pe pământ care sunt răspunzători de uciderea aleșilor săi, Apocalipsa 6:9-11. De aici tragem concluzia că această „amânare” stabilită de Dumnezeu se încheie prin întregirea numărului hotărât al martirilor. Dumnezeu este acum liber să declanșeze ultima fază a judecății Sale asupra locuitorilor pământului.

6. Ci că în zilele în care îngerul al șaptelea = această expresie este foarte importantă. În mod normal, ne-am aștepta ca această afirmație să fie introdusă de cuvântul căci. Aceasta ar specifica motivul pentru care nu va mai fi nicio zăbavă. „Ci” pare a fi nefiresc în acest context. Ala (dar, ci) este cel mai puternic termen grecesc care arată contrastul. Folosind cuvântul ala, îngerul accentuează faptul că „zăbava” se va încheia cu siguranță odată cu sunetul celei de-a șaptea trâmbițe. În zilele (glasului) celui de-al șaptelea înger arată clar că timpul nu va înceta să existe odată cu sunetul cele de-a șaptea trâmbițe. Expresia arată că un anumit interval de timp va preceda sau va urma sunetul trâmbiței.

7. Va suna din trâmbița lui = continuă să explice momentul când „amânarea” impusă de Dumnezeu se va sfârși. Expresia va fi gata să sune este traducerea verbului grecesc melo. Acest verb poate fi tradus în două feluri. O posibilitate este „când va fi gata să sune”. Implicația acestei traduceri este următoarea: taina lui Dumnezeu se încheie chiar înainte de taina cele de-a șaptea trâmbițe. Cealaltă traducere posibilă spune, „când va suna”. Implicația acestei traduceri este următoarea „taina lui Dumnezeu se va încheia în timpul perioadei care începe cu cea de-a șaptea trâmbiță”. Majoritatea cercetătorilor moderni adoptă această a doua poziție. Totuși, noi nu suntem convinși de această ipoteză. Afirmația îngerului că „în zilele în care îngerul al șaptelea va suna din trâmbiță” se referă la o perioadă între trâmbița a șasea sau a șaptea. Mai mult, învierea celor doi martori necesită trecerea a trei zile și jumătate între moartea și învierea lor. Acest eveniment are loc între trâmbița a șasea și cea de-a șaptea, după cum vom vedea mai târziu. Pe lângă toate acestea, dacă traducerea corectă este „când va suna din trâmbiță”, atunci nu va adăuga nimic la afirmația premergătoare, „în zilele glasului îngerului al șaptelea”. Ioan are voie să spună același lucru de două ori, însă este puțin probabil că face acest lucru. Sensul normal al verbului melo este a fi gata de. În acest caz sensul corect al sensului grecesc este următorul: Cuvântul lui Dumnezeu se va împlini înainte să sune cea de-a șaptea trâmbiță.

8. Se va sfârși taina lui Dumnezeu = aceasta este a doua afirmație importantă făcută de înger. Un detaliu semnificativ pentru a înțelege intenția lui Ioan din acest verset îl reprezintă înțelesul expresiei „taina lui Dumnezeu”. Această expresie mai apare de două ori în Scriptură. La 1 Corinteni 2:1 apare ca o posibilă variantă în anumite traduceri, „n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită”. Această variantă nu a fost adoptată de către toate traducerile, unele din ele spunând „să vă vestesc mărturia lui Dumnezeu…” Totuși, United Bible Society a adoptat termenul taina. În orice caz, diferența între cele două cuvinte nu schimbă în mod semnificativ înțelesul afirmației lui Pavel. Corintenii erau credincioși dintre Neamuri, pe care apostolul Pavel i-a evanghelizat în timpul cele de-a doua călătorii misionare (Fapte 18). La 1 Corinteni 2, Pavel își apără mesajul ca venind de la Duhul lui Dumnezeu și nu din înțelepciunea oamenilor. Acest mesaj se rezumă în afirmația, „Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2). Pavel mai afirmă la 1 Corinteni 2:7 că acest mesaj care-l are în centru pe Hristos reprezintă o înțelepciune „tainică” a lui Dumnezeu. Bazat pe 1 Corinteni 2, tragem concluzia că „taina lui Dumnezeu” are de-a face cu Isus Hristos și răstignirea Lui.

Al doilea text în care apare această expresie este Coloseni 1:24-2:3, unde apostolul Pavel scrie:

”Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi; și în trupul meu împlinesc ce lipsește suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui care este biserica. Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a dorit să le facă de cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El îl propovăduim noi. Și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine. Vreau în adevăr să știți cât de mare luptă duc pentru voi… pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste, și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos în care sunt ascunse toate învățăturile comorii și ale științei”.

În Coloseni 1:26 Pavel declară că acel Cuvânt a lui Dumnezeu pe care el îl predică este o taină. „Această taină este atât de bogată în slavă, încât Dumnezeu vrea să o facă de cunoscut sfinților” (1:27). Pavel afirmă, această taină este: „Hristos în voi (Neamurile), nădejdea slavei”. Încă o dată, în Coloseni 2:2c, apostolul Pavel afirmă că „Hristos este taina lui Dumnezeu”. Întrebarea evidentă este dacă aceste două afirmații se referă la același lucru. Contextul demonstrează că Isus Hristos este în centrul atenției primelor 2 capitole din Coloseni. Interesul primar a lui Pavel este lucrarea specială a lui Hristos între Neamuri. Pasajul citat mai sus poate fi rezumat astfel: Pavel Îl predică pe Hristos între Neamuri deoarece Dumnezeu are în plan ca mulți dintre Neamuri să ajungă în slavă, când va reveni Hristos. Deci, taina lui Hristos este lucrarea lui Dumnezeu specială prin Hristos pentru a aduce pe mulți oameni în slavă. Apostolul Pavel scrie în Efeseni 9:1-10 că Dumnezeu „a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care îl alcătuise în Sine Însuși, pentru ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ”. Când taina lui Dumnezeu (lucrarea specială a lui Hristos de a aduce Neamurile la slavă) se va împlini, atunci Dumnezeu va aduce „toate lucrurile din cer și de pe pământ sub domnia unuia singur, adică a lui Hristos”.

Petru afirmă în Fapte 15:14-16 că „Dumnezeu Și-a aruncat privirile peste Neamuri ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-i poarte Numele… după aceea, Mă voi întoarce și voi ridica din nou cortul lui David din prăbușirea lui…” Acest pasaj stabilește o legătură foarte importantă între lucrarea lui Dumnezeu prin Hristos, de a aduce Neamurile la slavă și la restaurarea viitoare a poporului Israel. De asemenea, în Romani 11:25-26, se afirmă că taina împietririi poporului Israel va continua „până va intra numărul deplin al Neamurilor; și atunci tot Israelul va fi mântuit…” Aceste versete subliniază două lucruri: mai întâi Dumnezeu a hotărât un număr concret de persoane dintre neamuri care vor fi mântuite; în al doilea rând împlinirea numărului celor mântuiți dintre Neamuri va duce la mântuirea poporului Israel.

Majoritatea comentatorilor subliniază relația strânsă dintre epistolele către Efeseni și Coloseni. Cartea Coloseni conține paralele semnificative cu alte scrieri ale lui Pavel, însă cele mai strânse asemănări sunt cu epistola către Efeseni. Nu este o surpriză deci că atunci când abordează aceiași chestiune în Efeseni, Pavel își afirmă priceperea pe care o are asupra tainei lui Hristos, pe care El o definește astfel: „Neamurile sunt împreună moștenitoare ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie”… (Efeseni 3:4-6). Revenind la Apocalipsa 10, noi susținem că „taina lui Dumnezeu” este lucrarea specială a lui Dumnezeu în Isus Hristos de a aduce mulți dintre Neamuri la slavă. Această lucrare a lui Dumnezeu se va încheia cu puțin timp înainte de sunetul celei de-a șaptea trâmbițe.

Prin definiție, aceasta înseamnă că lucrarea specială a lui Dumnezeu prin Hristos Isus de a aduce Neamurile la slavă, nu se încheie odată cu Răpirea. Această concluzie este dovedită prin faptul că martirii despre care vorbește Apocalipsa 20:4 vor fi înviați aproape de începutul Împărăției milenare a lui Hristos și vor domni cu El o mie de ani. Pavel afirmă în 2 Timotei 2:12 că „dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El…” A domni împreună cu Hristos în împărăția Sa pământească este un privilegiu acordat celor ce sunt mântuiți (în special celor dintre Neamuri) în epoca prezentă. Martirii la care se referă Apocalipsa 20:4 sunt credincioși dintre Neamuri, nu evrei, fapt dovedit de afirmația că femeia (Israel) va fi protejată, Apocalipsa 20:14,16. Cei martirizați sunt credincioși care nu au primit semnul fiarei (și nu s-au închinat lui Anticrist), ci au păstrat mărturia lui Isus. Din moment ce ei vor fi înviat chiar înainte de începutul Împărăției de o mie de ani, ei trebuie să fi murit după Răpire, altfel ar fi înviat și ei după Răpire.

9. După vestea bună vestită de el robilor săi prorocilor = cu aceasta se încheie mesajul îngerului. „Robii Săi prorocii” este o expresie folosită adesea cu referire la prorocii Vechiului Testament (2 Împărați 9:7; Ieremia 7:25; Zaharia 1:6). Nu putem fi categorici dacă în această categorie se includ și proroci ai Noului Testament.

În accepțiunea biblică, o taină înseamnă descoperirea unui lucru care înainte fusese ținut ascuns. Conform spuselor lui Pavel, taina lui Dumnezeu a fost ascunsă în generațiile trecute, însă a fost descoperită acum sfinților Lui. Este oare greșită interpretarea noastră? Întrebarea fundamentală este aceasta: ce a proclamat Dumnezeu prin prorocii Vechiului Testament? Așa cum este scrisă afirmația „Vestită de El robilor Săi prorocilor” conținutul nu este descris. Cu alte cuvinte, afirmația de față nu ne spune ce anume a vestit Dumnezeu. Conținutul vestirii trebuie înțeles din context. Dumnezeu nu a vestit „taina”, căci atunci nu ar mai fost o taină pentru Pavel. Ceea ce a anunțat Dumnezeu prin prorocii Săi a fost că atunci când lucrarea lui specială se va încheia, va veni sfârșitul. Prorocii nu au înțeles pe deplin toate lucrările speciale ale lui Dumnezeu în lume, dar au înțeles clar că, odată ce Dumnezeu va încheia această lucrare, va veni sfârșitul. Aceasta este afirmația îngerului din Daniel 12:7 care dă un răspuns întrebării lui Daniel cu privire la sfârșitul acestor minuni. Daniel scrie: „Și am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el și-a ridicat spre cer mâna dreaptă și mâna stângă și a jurat pe Cel ce trăiește veșnic că va mai fi o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme; și că toate aceste lucruri se vor sfârși când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot”.

Apocalipsa 10:8-10

Și glasul pe care-l auzisem din cer, l-am auzit din nou și mi-a zis: (1) „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului, care stă în picioare pe mare și pe pământ!” M-am dus la înger, și i-am cerut să-mi dea cărticica. (2) „Ia-o,” mi-a zis el „și mănânc-o; ea îți va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea”. Am luat cărticica din mâna îngerului și am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.

1. Du-te de ia cărticica = în ce privește scopul acestei porunci, nimic nu este explicat până în versetul următor. Deocamdată, Ioan nu știe de ce trebuie să ia cărticica.

2. Ia-o… și mănânc-o… = reprezintă o paralelă. Reprezintă o paralelă a Ezechiel 2:8-3:3. Asemeni cazului lui Ezechiel, Ioan primește porunca de a mânca o carte al cărui gust este dulce ca mierea. Motivul pentru care trebuie mâncată această carte s-ar putea să aibă de-a face cu conținutul ei. Orice comentarii dincolo de înțelesul evident al textului sunt pur speculative.

Apocalipsa 10:11

(1) Apoi mi-au zis: (2) „Trebuie să prorocești din nou (3) cu privire la (4) multe noroade, neamuri, limbi și împărați”.

1. Apoi mi-au zis = expresia nu este clară. Cu alte cuvinte, cine sunt „ei”? În context, singurii care au vorbit până acum sunt îngerul puternic și glasul din cer. Este posibil ca pronumele „ei” să sublinieze o repetare a poruncii date lui Ioan de-a transmite prorocia.

2. Trebuie să prorocești din nou = afirmația este plină de importanță. Tu nu apare în traducerea noastră, însă pronumele este prezent și subliniat în textul original. Trebuie reprezintă traducerea verbului grecesc deii. Acest verb se referă la o poruncă divină: aceasta este voința clară a lui Dumnezeu. Asemeni altor proroci, Ioan nu are de ales (Amos 3:7-8; Ieremia 4:19). Să prorocești este slujba lui Ioan: el trebuie să proclame mesajul lui Dumnezeu. Din nou arată că Apocalipsa 1:3 și tot ceea ce urmează până la Apocalipsa 9:21 este material profetic. Ioan are să repete ceea ce a făcut deja. Totuși, observăm o ușoară schimbare a accentului începând de aici.

3. Cu privire la = este evidențiată noua trimitere a lui Ioan. Cu privire la reprezintă unul din sensurile cuvântului grecesc epi. O traducere mai bună a acestui cuvânt ar fi împotriva. Ioan trebuie să prorocească împotriva… Apocalipsa 11-20 se concentrează asupra mâniei lui Dumnezeu care-și îndeplinește promisiunea făcută martirilor celei de-a cincea peceți care cereau să li se facă dreptate împotriva locuitorilor pământului. Dumnezeu va judeca și va răzbuna moartea robilor Săi, fapt detaliat de Ioan în următoarele capitole.

4. Multe noroade, neamuri, limbi și împărați = definește spectrul prorociei lui Ioan. Această listă de patru grupări etnice apare de șapte ori în cartea Apocalipsa (5:9; 7:9; 10:11; 11:9; 13:7; 14:6; 17:15). În fiecare listă ordinea este alta, ceea ce subliniază că Ioan are în vedere întreaga lume.

În mod interesant, Apocalipsa 11:7 descrie universalitatea opoziției oamenilor față de cei doi martori ai lui Dumnezeu. Apocalipsa 11:18 descrie împotrivirea națiunilor pământului față de domnia suverană a lui Dumnezeu. Apocalipsa 12:3 îi descrie pe împărații pământului care se împotrivesc planului veșnic a lui Dumnezeu față de Israel. Apocalipsa 10:1-2 ne prezintă pe domnitori în opoziție cu domnia suverană a lui Dumnezeu pe pământ. Concluzionăm deci că Ioan prorocește împotriva „multor noroade, neamuri, limbi și împărați”.

Capitolul 10 – Viziune cerească- pregătirea pentru a șaptea trâmbiță
Da o nota acestui articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here