CAPITOLUL 14
SFÂRȘITUL ÎNCEPUTULUI
Apocalipsa 14:1
(1) Apoi m-am uitat, și (2) iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului; și (3) împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii (4) care aveau scris pe frunte numele Său și numele Tatălui Său.
1. Apoi m-am uitat = arată că o nouă vedenie este pe punctul de a fi relatată. Relația dintre capitolele 12-13 și capitolul 14 este dificil de înțeles și de explicat dacă cititorul nu înțelege Apocalipsa 10:11. Apocalipsa 10:11 prezintă o nouă trimitere profetică a lui Ioan. Primele 10 capitole din Apocalipsa au trecut în revistă în mod cronologic evenimentele de la primul veac până la finalul celei de-a șaptezecea săptămâni profetice a lui Daniel. Odată cu anunțul că amânarea lui Dumnezeu s-a încheiat cu trâmbița a șasea, vremea Neamurilor ia sfârșit. Totuși, Daniel 12:11 vorbește despre o perioadă de treizeci de zile ce va urma sfârșitului celei de-a șaptezecea săptămâni profetice. Apocalipsa 11-19 se ocupă tocmai de această perioadă specială.
Ioan, care a primit în Apocalipsa 10:11 porunca de a proroci din nou „împotriva multor noroade, neamuri, limbi și împărați” își împlinește misiunea. După ce explică de ce Dumnezeu este împotriva limbilor, noroadelor și a împăraților (Apocalipsa 11-13), el face o avancronică a distrugerii finale a fiarei. Apocalipsa 14 este o avancronică a nimicirii plănuite de Dumnezeu pentru fiara-împărat. În rezumat, Ioan subliniază judecata lui Dumnezeu împotriva locuitorilor pământului (Apocalipsa 14) înainte de a face o descriere detaliată a judecății lui Dumnezeu împotriva fiarei, a împărăției ei și a celor ce primesc semnul fiarei (Apocalipsa 15-19). Mai sunt, însă, câteva lucruri neterminate, care trebuie duse la bun sfârșit, înainte ca ultimul val al mâniei lui Dumnezeu să se dezlănțuie. Acesta este scopul capitolului 14.
2. Iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului = astfel începe primul rezumat prezentat în Apocalipsa 14. Mielul (Isus Hristos) stă în picioare: aceasta nu este scena întronării Mielului, ci continuarea salvării poporului lui Dumnezeu pe pământ. Muntele Sionului este orașul lui Dumnezeu de pe pământ, care va fi distrus în timpul celei de-a șaptea judecăți a potirelor (Apocalipsa 16:17-21), eveniment descris în detaliu în Apocalipsa 18. Versetul 2 arată clar că Ioan este pe pământ.
3. Împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii = este o referire la Apocalipsa 7:4. Acolo, Ioan vorbea despre 144.000 de evrei care vor primi o protecție divină în timpul judecăților trâmbițelor. Orice dubiu că Ioan se referă la același grup ar fi putut fi înlăturată, dacă autorul folosea expresia „cei o sută patruzeci și patru de mii”. Lipsa articolului demonstrativ cei i-a făcut pe unii comentatori să concluzioneze că este vorba de două grupuri separate. Totuși, dacă ținem cont de descrierea care urmează, orice îndoieli sunt înlăturate. Scopul acestui paragraf este să demonstreze credincioșia lui Dumnezeu: cei pecetluiți sunt protejați. Pecetluirea pentru protecție a rezultat în salvarea lor. Cei 144.000 nu reprezintă întreaga adunare a credincioșilor (evrei și Neamuri). Acest grup este limitat strict la evrei. Spre deosebire de cei marcați cu semnul fiarei, pe care Dumnezeu îi va distruge, cei marcați cu semnul lui Dumnezeu vor fi ocrotiți.
4. Cei ce aveau scris pe frunte numele Său și numele Tatălui Său = este o trimitere clară la Apocalipsa 7:3-8. Până acum, caracterul specific al peceții lui Dumnezeu nu a fost definit. Totuși, aflăm că pecetea a reprezentat Numele Mielului și al Tatălui Său. Acest lucru dă naștere unor dezbateri: spațiul necesar pentru a scrie atât Numele Domnului cât și al Tatălui Său ar face un astfel de semn imposibil. Unii au sugerat că va fi o prescurtare a numelor. Cei ce gândesc așa uită că prima limbă în care Dumnezeu ni S-a făcut de cunoscut este limba ebraică. Dacă numele lui Dumnezeu Tatăl și al Fiului Său ar fi scrise în ebraică fără vocale, spațiul necesar s-ar reduce drastic și ar încăpea pe fruntea acestor aleși.
Intenția textului pare să fie crearea unui contrast între cei ce poartă semnul lui Dumnezeu și cei ce poartă semnul fiarei: Dumnezeu poate să-i protejeze pe ai Săi, în timp ce fiara nu le poate oferi protecție celor ce o urmează.
Apocalipsa 14:2
(1) Și am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic,; și glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta, și cântau din alăutele lor.
1. Și am auzit venind din cer un glas (sunet) = arată clar că Ioan este pe pământ. Cuvântul phonan ar fi tradus mai corect aici sunet. Ioan aude un cor ceresc care cântă tare și în armonie. Acest cor nu sunt cei 144.000. Ei trebuie să învețe cântarea corului.
Apocalipsa 14:3
(1) Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii și înaintea bătrânilor. (2) Și nimeni nu putea să învețe cântarea, afară de cei o sută patruzeci și patru de mii (3) care fuseseră răscumpărați de pe pământ.
1. Cântau o cântare nouă = se referă la corul și orchestra cerească. Nu ni se spune clar ce mesaj avea această cântare nouă, orice idei pe marginea acestui subiect fiind pur speculative.
2. Nimeni nu putea să învețe cântarea, afară de cei o sută patruzeci și patru de mii = arată că Ioan nu face parte din cei 144.000. Aici este singura situație din cartea Apocalipsa unde cuvintele unei cântări nu ne sunt redate. Ioan arată că motivul pentru care nu ne relatează aceste cuvinte este acela că numai cei 144.000 pot învăța cântarea. Din moment ce corul ceresc evident cunoaște cântarea, este clar că Ioan se referă doar la cei 144.000 de pe pământ care pot să învețe cântarea.
3. Care fuseseră răscumpărați de pe pământ = conține același cuvânt folosit în Apocalipsa 5:9 pentru răscumpărarea universală a poporului lui Dumnezeu. Aici termenul are conotația evident religioasă, mântuirea. Pământul se referă la sfera geografică a celor răscumpărați. Luați din cele 12 seminții a lui Israel, acești oameni răscumpărați reprezintă cele dintâi roade pentru Dumnezeu.
Apocalipsa 14:4-5
(1) Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri, (2) și urmează pe Miel oriunde merge El. (3) Au fost răscumpărați dintre oameni ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru El. (4) Și în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
1. Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri = este prima descriere din cele patru trăsături care definesc grupul celor 144.000. Cuvântul grecesc molunein, care înseamnă a murdări, este folosit în sens figurat, cu înțelesul de întinare sau necurăție. Cuvântul poate însemna a deveni necurat din punct de vedere ceremonial, având implicația unei întinări severe. Ioan se focalizează evident pe puritatea rituală a acestui grup. Implicația descrierii este aceea că bărbații aceștia nu au avut relații sexuale cu femei, iar Ioan nu ne spune de ce au adoptat celibatul ca mod de viață. Totuși, Isus spune în Matei 19:12 că unii oameni „se fac fameni pentru Împărăția lui Dumnezeu”. Evident, din moment ce aceștia sunt bărbați și nu băieți, decizia celibatului trebuie să fi fost luată înainte de începutul celei de-a șaptezecea săptămâni a lui Daniel. Aceasta explică de ce cei 144.000 sunt numiți slujitori ai lui Dumnezeu în Apocalipsa 7:3. Acesta este un semn special pe care-l putem urmări în poporul Israel: un așa grup mare de bărbați care se dedică lui Dumnezeu în felul acesta va fi greu să treacă neobservat.
Unii comentatori au sugerat că aici este avut în vedere celibatul spiritual. Cu alte cuvinte, cei 144.000 au rămas credincioși Domnului și nu au comis imoralitatea spirituală cu femeia prezentată în Apocalipsa 17-18. Totuși, textul se referă la femei și nu la femeie. Expresia căci sunt verguri definește mai precis acest grup special. Literalmente textul în limba greacă spune căci ei sunt virgini (parthenoi). Cuvântul parthenoi se referă, de obicei, exclusiv la femei, dar în acest verset se referă la bărbați. Acești bărbați nu au întreținut raporturi sexuale. Ei sunt evrei celibatari. Alți comentatori au încercat să lege cuvântul „femei” de cuvântul „femeie” din Apocalipsa 17. Totuși, această legătură este improbabilă. Celor 144.000 li se atribuie o puritate morală și rituală în acest verset.
2. Ei urmează pe Miel oriunde merge El = este a doua descriere a grupului celor 144.000. Cei ce încearcă să interpreteze grupul celor 144.000 ca o metaforă referitoare la toți sfinții, fac lucrul acesta sacrificând înțelesul literal al textului, hotărând să sublinieze anumite aspecte ale textului, în defavoarea altora. De exemplu, ideea de a-L urma pe Hristos, ca ucenic, este o temă centrală în Evanghelii și în epistolele lui Pavel. O legătură între cartea Apocalipsa și Evanghelii sau epistolele pauline este de obicei respinsă din start. Totuși, mulți comentatori văd o legătură aici pentru că permite forțarea unei interpretări figurate asupra textului. În realitate, cei 144.000 sunt evrei celibatari care, odată izbăviți, Îl urmează pe Miel oriunde îi conduce El. Nu ni se spune clar încotro conduce Mielul pe acest grup.
3. Au fost răscumpărați dintre oameni ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel = este cea de-a treia caracteristică definitorie a acestui grup. Aici se subliniază scopul lui Dumnezeu cu cei 144.000: ei au fost răscumpărați sau mântuiți „dintre oameni ca cel dintâi rod”. Termenul cel dintâi rod apare de 9 ori în Noul Testament (Romani 8:23; 11:16; 16:5; 1 Corinteni 15:20, 23; 16:15; 2 Tesaloniceni 2:13; Iacov 1:18; Apocalipsa 14:4). În Romani 16:5, 1 Corinteni 16:15, 2 Tesaloniceni 2:13 și Iacov 1:18 cele dintâi roade se referă în mod clar la grupul celor dintâi convertiți la creștinism, urmând ca alții să li se alăture acestora mai târziu.
Acesta este sensul cel mai logic și rezonabil aici. Din moment ce doar 12.000 de evrei din fiecare seminție a lui Israel, sunt identificați ca „roadele dintâi”, este normal să ne așteptăm ca mai mulți evrei să se convertească după aceștia. Nu ni se spune când a avut loc răscumpărarea celor 144.000. Totuși, știm că ea are loc între pecetluirea lor și apariția lor pe Muntele Sionului, alături de Miel. Izbăvirea celor 144.000 garantează salvarea poporului Israel, care va urma după acest eveniment și după distrugerea Ierusalimului, detaliată în judecata celui de-al șaptelea potir (Apocalipsa 16:19).
4. Și în gura lor nu s-a găsit minciună căci sunt fără vină = cea de-a patra și ultima descriere a grupului celor 144.000. Aceștia sunt curați din punct de vedere moral; literalmente, textul în limba greacă spune că „în gura lor nu s-a găsit nicio minciună”. O afirmație similară apare în Țefania 3:13, care spune că „rămășița lui Israel nu va rosti minciuni… și nicio limbă înșelătoare nu se va găsi în gura ei”. Cu adevărat, aceștia sunt cele dintâi roade ale rămășiței lui Israel care supraviețuiește judecăților din Ziua Domnului. Căci sunt fără vină este ultimul element descriptiv legat de cei 144.000. Cuvântul fără vină este folosit adesea în Noul Testament pentru a descrie un urmaș credincios al lui Isus Hristos, care dovedește curăție morală (Efeseni 1:4; 5:27; Coloseni 1:22; Filipeni 2:15).
Apocalipsa 14:6-7
(1) Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o (2) Evanghelie veșnică, (3) pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, (4) oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. (5) El zicea cu glas tare: (6) Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!”
1. Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului = aici începe cel de-al doilea episod legat de un înger care zboară pe cer, proclamând un mesaj. Ioan spune că este vorba de „un alt înger care zbura prin mijlocul cerului”. Un alt înger necesită ca expresia să fie precedată de prezența unui alt înger. Aceasta vine în sprijinul concluziei noastre că „vulturul” din Apocalipsa 8:11 este de fapt un înger. Apocalipsa 8:13 reprezintă singura altă referire explicită la „a zbura în mijlocul cerului” înainte de Apocalipsa 14. La acestea se adaugă faptul că Apocalipsa 14:8 spune că „apoi a urmat un alt înger, al doilea”. Înțelegem clar că îngerul din Apocalipsa 14:6 este primul dintr-o serie.
Avem de-a face aici cu o contradicție în Scriptură? Nicidecum! Nu ni se spune clar în ce mod zboară îngerul din acest verset. Biblia nu spune nicăieri că îngerii au aripi. Acesta este cel de-al treilea anunț pronunțat de înger de pe bolta cerului. Primul anunț a avut loc în Apocalipsa 8:13, unde Ioan spune: „M-am uitat și am văzut un vultur care zbura prin mijlocul cerului…” Figura de stil care descrie acțiunile unui înger asemănându-le cu un vultur este explicată clar. Acum este vorba însă de al treilea înger pe care Ioan îl vede mișcându-se orizontal în mijlocul cerului spre deosebire de mișcarea obișnuită de urcare și coborâre a îngerilor descrisă în Apocalipsa 10:1.
2. Cu o Evanghelie veșnică = începe descrierea misiunii acestui mesager îngeresc care se mișcă în plan orizontal. El are în posesia lui „o Evanghelie veșnică”. Adjectivul veșnică (aionion) sugerează un mesaj care așteaptă de mult să fie proclamat. Cuvântul euaggelion (Evanghelie) este de obicei articulat (Evanghelia), însă aici nu conține și articolul hotărât. Nu este vorba despre Evanghelia lui Hristos (moartea, îngroparea și învierea lui Isus pentru păcatele noastre), ci un mesaj de veste bună. Conținutul mesajului va fi prezentat în versetul 7.
3. Pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului = arată scopul cu care îngerul zburător poartă cu el mesajul cel veșnic: îngerul proclamă o veste. Audiența acestui înger zburător este descrisă în 2 moduri. Mai întâi, cei ce locuiesc (șed) pe pământ reprezintă în textul original o ușoară variațiune față de descrierea tehnică. Expresia locuitorii pământului este folosită de 9 ori în cartea Apocalipsa și accentuează natura ostilă a locuitorilor pământului față de Dumnezeu și de poporul Său. Cei ce șed pe fața pământului subliniază natura acestei audiențe: acești oameni sunt pământești, adică ei cred că pământul este reședința lor permanentă. Aceasta va fi cea mai clară acțiune a lui Dumnezeu de a comunica omenirii dezlănțuirea pedepsei, înainte de a-Și dezlănțui mânia finală asupra pământului, în timpul celor 30 zile ce urmează după încheierea celei de-a șaptezecea săptămâni profetice a lui Daniel.
4. Oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod = este cea de-a doua expresie descriptivă care definește audiența îngerului zburător care proclamă mesajul veșnic. Aici ni se prezintă informații suplimentare cu privire la cei ce locuiesc pe pământ. Expresia orice neam, orice seminție, orice limbă și orice norod apare în mai multe variante de-a lungul cărții Apocalipsa. Ea se poate referi atât la cei mântuiți (Apocalipsa 5:9) cât și la cei pierduți (Apocalipsa 14:6). Aceasta este ultima chemare universală adresată omenirii pierdute, de a recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu asupra pământului.
5. El zicea cu glas tare = o trăsătură caracteristică proclamărilor făcute din cer. Întrebarea care se pune este dacă ceea ce urmează reprezintă conținutul mesajului sau este o comunicare adițională din partea îngerului zburător. Noi credem că descrierea care urmează exprimă conținutul mesajului îngerului zburător. Textul în limba greacă folosește expresia „Spunând cu glas tare” și arată că gândul continuă cursiv, fără întrerupere.
6. Temeți-vă de Dumnezeu = acesta este conținutul mesajului îngerului zburător. Îngerul zburător îi îndeamnă pe cei ce locuiesc pe fața pământului „să se teamă de Dumnezeu”. Teama sau respectul față de Dumnezeu este o atitudine cerută din partea locuitorilor pământului față de adevăratul Dumnezeu al cerului. Geneza 22:12 îl identifică pe Avraam ca om temător de Dumnezeu. Conform Ieremia 32:40, descrierea viitoare a poporului Israel este cei ce se tem de Domnul. Psalmul 111:10 spune că „frica de Domnul este începutul înțelepciunii”. Luca îi numește pe aceia dintre Neamuri care aveau o perspectivă pozitivă asupra iudaismului ca temători de Dumnezeu (Fapte 10:2; 13:14). Este clar că a fi temător de Dumnezeu nu înseamnă a fi credincios în accepțiunea Noului Testament. Totuși, acesta este începutul înțelepciunii: este punctul de pornire pentru cei ce vor chema pe Domnul pentru mântuirea lor veșnică.
Dați-I slavă este cea de-a doua poruncă din mesajul îngerului zburător. Această poruncă se aseamănă cu acțiunile locuitorilor ostili ai pământului din Apocalipsa 11:13. Acolo am înțeles că „a da slavă lui Dumnezeu” înseamnă a-I recunoaște suveranitatea. Căci a venit ceasul judecății Lui este motivul pentru care îngerul zburător adresează această poruncă. Spre deosebire de „ziua Judecății” care sugerează o perioadă mai lungă de timp, expresia „ceasul judecății” sugerează o perioadă mai scurtă. Ioan nu indică aici că acesta ar fi începutul mâniei lui Dumnezeu, ci finalul ei.
Întrebarea principală care se pune în acest moment al cronologiei cărții are de-a face cu scopul acestei chemări la pocăință. Ne-am aștepta ca o astfel de chemare să aibă loc înainte de începutul mâniei lui Dumnezeu. Pentru a înțelege așezarea acestui mesaj în acest moment, trebuie să privim la Evanghelia după Matei. În Matei 24:14, Domnul Isus afirma profetic că o proclamare universală va preceda sfârșitul veacului: „Această Evanghelie a Împărăției va fi predicată în întreaga lume ca o mărturie tuturor neamurilor, apoi va veni sfârșitul”.
Mulți au identificat în mod greșit „Evanghelia Împărăției” cu „Evanghelia lui Hristos”. Aceasta i-a făcut pe unii să afirme că Evanghelia lui Hristos trebuie să fie predicată în întreaga lume, înainte ca Domnul Isus să revină. Apostolul Pavel declară în Galateni 1:7 că nu este decât o singură Evanghelie a lui Hristos: nu este decât o singură mântuire, prin har, prin credință, spre iertarea păcatelor. Totuși, Evanghelia Împărăției nu este mesajul morții, îngropării și învierii Domnului Isus Hristos. O simplă cronologie a Evangheliei lui Matei va demonstra lucrul acesta.
Matei 4:17 spune: „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască și să zică: „Pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape”. În aceeași ordine de idei, Matei 3:2 afirmă că acesta a fost și mesajul lui Ioan Botezătorul. Matei 4:23: „Isus străbătea toată Galileea învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției…”. (vezi de asemenea Matei 9:35). Totuși, Matei 16:21 indică o schimbare în mesajul lui Isus. Matei scrie spune că „de atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor; că are să fie omorât, și că a treia zi are să învieze”. În mod clar acesta este un nou mesaj a lui Isus. Aceasta este esența Evangheliei lui Hristos: moartea, îngroparea și învierea lui Isus pentru păcatele noastre. Este clar că Isus n-a mai prezentat ucenicilor acest mesaj, fapt confirmat de reacția lui Petru: „Petru L-a luat deoparte și a început să-L mustre zicând, Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple asta vreodată”. Acesta nu poate fi răspunsul unui om care a auzit respectivul mesaj în mod repetat.
Evanghelia lui Hristos este un mesaj al harului. Evanghelia Împărăției este un mesaj al mâniei. Ioan Botezătorul întreba: „Cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?” (Matei 3:7), spunând că Isus va boteza oamenii „cu Duhul Sfânt și cu foc”. Aceste lucruri sunt rostite în contextul judecății divine împotriva celor răi (Matei 3:11-13). Matei 24:14 afirmă că Dumnezeu va declara în fața întregii lumi care este scopul Său: El va judeca lumea și va îndepărta de pe pământ pe toți cei ce nu se aseamănă cu El (atât oameni cât și îngeri). Această proclamare universală va anula orice posibilă scuză a celor ce nu se conformează voinței lui Dumnezeu. Apocalipsa 16:7 descrie împlinirea Matei 24:14.
Apocalipsa 14:7b relatează cea de-a treia și ultima acțiune pe care trebuie să o facă cei ce locuiesc pe pământ în fața revărsării iminente a mâniei finale a lui Dumnezeu. Închinați-vă Lui descrie rezultatul temerii de Dumnezeu și al recunoașterii suveranității Lui. Stăpânirea lui Dumnezeu este subliniată prin expresia „cel ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor”. Aceasta subliniază faptul că cei ce locuiesc pe pământ se gândesc că pământul este veșnic. Totuși, numai Dumnezeu este veșnic. Acești oameni trebuie să se transforme din locuitori ai suprafeței terestre în adevărați închinători înaintea lui Dumnezeu.
Apocalipsa 14:8
(1) Apoi a urmat un alt înger, al doilea, și a zis: (2) „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, (3) care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”
1. Apoi a urmat un alt înger, al doilea = indică un al doilea înger dintr-o serie care se mișcă în plan orizontal, transmițând un mesaj către cei ce locuiesc pe fața pământului. Ținând cont și de Apocalipsa 8:13, acesta este cel de-al treilea înger care zboară în mijlocul cerului.
2. A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare = reprezintă mesajul central al acestui înger zburător. Deoarece verbul este la timpul trecut, autorul vede acest eveniment atât de sigur, încât îl poate prezenta ca gata împlinit. Babilon poate fi folosit în două moduri aici: (1) literal și (2) figurat. Unii comentatori cu perspectiva viitoristă susțin că este vorba de orașul Babilon. Preteriștii argumentează că este vorba de Ierusalim. Alții susțin că ar fi vorba despre Roma. Această chestiune va fi discutată pe larg în Apocalipsa 17 și 18.
3. Care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei = pare a fi acuzația principală împotriva „Babilonului”. Expresia „care a adăpat” este la timpul perfect al verbului potizo (a da să bea). Ioan descrie ce a făcut „Babilonul”: națiunile au fost convinse de el să bea. Ce anume le-a făcut Babilonul pe națiuni să bea? Vinul mâniei curviei ei este o expresie dificil de înțeles. Avem de-a face cu limbaj figurat. Având în vedere structura gramaticală, această expresie ar putea fi tradusă: „Ea le-a făcut pe neamuri să bea din vinul care ațâță pasiunea pentru acte imorale cu ea”. Cu alte cuvinte, cetatea Babilonul a făcut ca neamurile să bea din vinul ei. Acest vin face neamurile să poftească după relații intime cu ea. Desigur că acesta este limbaj figurat: femeia descrisă nu este o femeie reală iar vinul, de asemenea, nu este un vin real. Curvia acestei femei nu înseamnă actul fizic al relației sexuale, iar sensul ei va fi descris în Apocalipsa 17-18.
Apocalipsa 14:9-10
(1) Apoi a urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare: (2) „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și (3) primește semnul ei pe frunte sau pe mână, (4) va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, (5) turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; și (6) va fi chinuit în foc și în pucioasă înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului.
1. Apoi a urmat un alt înger, al treilea = indică cel de-al treilea, și ultimul, înger din serie, care se mișcă în plan orizontal pe bolta cerului, proclamând un mesaj pentru cei ce locuiesc pe fața pământului.
Apariția acestui mesaj în acest moment al cronologiei cărții Apocalipsa generează o problemă. Unii comentatori au tras concluzia că materialul din Apocalipsa 14 se întâmplă înainte sau la mijlocul celei de-a șaptezecea săptămâni profetice a lui Daniel, susținând că n-ar avea niciun sens să prezinți această avertizare după ce majoritatea oamenilor au primit deja semnul fiarei și s-au închinat icoanei ei. Totuși, această perspectivă nu ia în considerare faptul că mesajul este adresat sfinților, nu celor răi. Acest lucru va fi evidențiat clar în Apocalipsa 14:12.
2. Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei = aceasta este prima parte a unei condiții. Expresia ar putea fi tradusă astfel: „dacă (să presupunem) cineva se închină fiarei și icoanei ei..”. Nu există niciun dubiu că oamenii vor primi semnul fiarei și se vor închina fiarei. Deci, afirmația nu are la bază o îndoială asupra faptului că oamenii se vor implica în aceste acțiuni. Ideea este de a accentua consecințele acestei acțiuni. Trebuie să ținem cont de faptul că, în acest moment al desfășurării evenimentelor sfârșitului, cea de-a șaptezecea săptămână profetică a lui Daniel fie s-a încheiat, fie este la final. Poporul Israel fie este deja mântuit sau în curând va fi mântuit și pus sub o custodie protectoare la Azel (Zaharia 14:4-5).
Totuși, oile din judecata „oilor și a caprelor” sunt încă pe pământ. Multe din aceste oi vor reprezenta oameni convertiți relativ recent, care nu au avut ocazia de a fi ucenicizați. Intensificarea mâniei lui Dumnezeu va aduce un efort sporit din partea Anticristului și a adepților săi de a-și consolida autoritatea asupra pământului. Când Anticristul își va aduna oștirile pentru bătălia Armaghedonului, presiunea asupra oamenilor de a se alătura soldaților lui va crește extraordinar. Știm că pe pământ vor fi și oameni care nu vor primi semnul fiarei, pentru că aceștia sunt oile din judecata „oilor și a caprelor” de după bătălia Armaghedonului. Această avertizare se adresează celor ce se luptă să fie găsiți credincioși la revenirea Domnului pentru bătălia Armaghedonului.
3. Dacă primește semnul fiarei pe frunte sau pe mână = este partea a doua a condiției exprimate mai sus. Nu se pune problema ca o persoană să primească semnul, dar să nu se închine sau să se închine, dar să nu primească semnul. Cei ce se închină fiarei sau primesc semnul fiarei sunt devotați acesteia. Nu vor fi oameni care să încerce să păcălească fiara, purtându-se într-un fel pe dinafară, dar gândind altfel în inima lor.
4. Va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu = aceasta este consecința închinării înaintea fiarei sau a primirii semnului ei. Folosind un limbaj figurat, care se potrivește tiparului acțiunilor Babilonului, mânia finală a lui Dumnezeu va veni peste cei ce se închină fiarei și primesc semnul ei.
5. Turnat neamestecat în paharul mâniei Lui = detaliază natura mâniei lui Dumnezeu. Mânia lui Dumnezeu se va dezlănțui cu toată puterea asupra închinătorilor fiarei, care poartă semnul ei. Spre deosebire de greci, care amestecau vinul cu apă, pentru a-l face să-și mai piardă din tărie, mânia lui Dumnezeu va veni cu forță maximă, neamestecată, nediluată.
6. Și va fi chinuit în foc și în pucioasă înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului = aceasta este a doua pedeapsă promisă închinătorilor fiarei, care au primit semnul ei. Folosind un limbaj care aduce aminte de iazul de foc, destinația finală a celor osândiți, închinătorilor fiarei li se promite o pedeapsă deosebit de aspră.
Apocalipsa 14:11
(1) Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. (2) Și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă, cei ce se închină fiarei și icoanei ei, și oricine primește semnul numelui ei!
1. Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor = arată că pedeapsa aplicată închinătorilor fiarei va fi una veșnică.
2. Și nici ziua, nici noaptea nu au odihnă = este o figură de stil care accentuează încă o dată natura veșnică a pedepsei aplicate închinătorilor fiarei.
Apocalipsa 14:12
(1) Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.
1. Aici este răbdarea sfinților = reprezintă începutul unei propoziții greu de tradus. Acest verset reprezintă cheia înțelegerii motivului pentru care acest anunț are loc în acest moment în Apocalipsa. Cititorul trebuie să țină cont de faptul că ne despart doar câteva zile de revărsarea finală a mâniei lui Dumnezeu – judecățile potirelor. Ne mai despart doar 4-5 săptămâni de bătălia Armaghedonului, ceea ce intensifică importanța acestei avertizări. Literalmente, acest verset spune că „aceasta este răbdarea sfinților: cei ce țin poruncile lui Dumnezeu și rămân credincioși lui Isus”. Această afirmație prezintă motivul mesajului din Apocalipsa 14:9-12. Deși conținutul este îndreptat împotriva celor nelegiuiți, scopul mesajului nu este să-i avertizeze pe cei răi, ci să-i încurajeze pe cei credincioși. La doar câteva zile după mântuirea poporului Israel și cu câteva săptămâni înainte de „judecata oilor și caprelor”, Dumnezeu Își îndeamnă oile să rămână credincioase. Pedeapsa pe care Dumnezeu o va aplica închinătorilor fiarei, care au primit semnul ei, reprezintă o avertizare pentru cei credincioși: Dumnezeu pedepsește nelegiuirea. Deși în acest moment nu ni se spune ce le va face Dumnezeu urmașilor Săi lipsiți de loialitate; și ar fi mai bine nici să nu încercăm să aflăm vreodată.
Apocalipsa 14:13
(1) Și am auzit un glas din cer, care zicea: (2) „Scrie: ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!” (3) „Da,” zice Duhul, (4) „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”
1. Și am auzit un glas din cer care zicea = în anumite traduceri, acest verset este separat de versetul 12, însă el completează firul gândirii prezentat acolo. Nici aici glasul din cer nu este prezentat complet.
2. Scrie: ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul = este cea de-a doua din cele șapte fericiri din cartea Apocalipsa. Prima fericire apare în Apocalipsa 1:3, după care urmează o secetă de fericiri până în Apocalipsa 14:13. Apoi șase fericiri sunt prezentate în ordine rapidă. Morții care mor în Domnul reprezintă grupul spre care se îndreaptă această binecuvântare. În mod evident aceștia sunt credincioși, iar contextul arată că li se curmă viața, adică sunt martiri.
Această remarcă apare în mod neașteptat în cronologia cărții. Cu doar câteva zile înainte de începutul revărsării finale a mâniei lui Dumnezeu, ne-am aștepta ca majoritatea credincioșilor să fie morți sau sub protecția lui Dumnezeu. Unde se află acei credincioși care vor beneficia de această fericire? Judecata „oilor și caprelor” descrisă în Matei 25:31 înainte arată clar că pe pământ vor fi oi (credincioși) atunci când Domnul Se va întoarce pe pământ la scurt timp după bătălia Armaghedonului. Matei 25:32 afirmă că „toate neamurile vor fi adunate în fața Lui”. Din aceste neamuri vor apărea oile (credincioșii).
Morții care mor în Domnul (en kurio). Expresia în Domnul este printre favoritele apostolului Pavel, apărând de mai mult de 40 ori în scrierile lui. Aceasta este singura apariție a expresiei în afara scrierilor lui Pavel. În epistolele pauline, expresia descrie relația specială pe care o au credincioșii cu Domnul Isus. Întrebarea crucială în acest moment este următoarea: oare Ioan se referă la același lucru ca și Pavel, când folosește expresia „în Hristos”? Pretribulaționiștii și alți comentatori răspund firește că nu. Pretribulaționiștii dispensaționaliști limitează formula „în Hristos” doar la credincioșii Noului Testament. În înțelegerea lor, „în Hristos” îi descrie doar pe credincioșii din epoca Bisericii. De aceea, din moment ce epoca Bisericii se încheie odată cu Răpirea, care are loc înainte de Apocalipsa 4, orice limbaj nou-testamentar care apare după Apocalipsa 4 este doar generic, spun aceștia.
Este clar că Pavel a creat o expresie descriptivă pentru a explica relația credincioșilor cu Hristos. Totuși, nu este corect să susținem că din moment ce limbajul descriptiv al Noului Testament nu apare în Vechiul Testament, acesta nu se aplică și credincioșilor din Vechiul Testament. Este adevărat că moartea și învierea lui Isus Hristos semnalează o schimbare specială în agenda lui Dumnezeu cu omenirea. Totuși, aplicația lucrării speciale a lui Dumnezeu în Hristos nu poate fi limitată doar la credincioșii Noului Testament.
În 1 Corinteni 15, apostolul Pavel îi prezintă pe Hristos și pe Adam ca reprezentanți antitetici ai omenirii. Adam este omul pământesc, pe când Hristos este omul ceresc. Adam este omul motivat trupește, Hristos este omul motivat duhovnicește. Acțiunile celor doi reprezentanți au consecințe asupra celor reprezentați. În mod clar, soarta celor reprezentați depinde de deciziile și acțiunile reprezentanților. Adam îi condamnă pe cei reprezentați de el, pe când Hristos îi mântuiește pe ai Lui. Pavel ilustrează acest gând, explicând rezultatele opuse: moartea și învierea. Uniunea credinciosului cu Hristos este o realitate istorică; noi vom fi înviați deoarece reprezentantul nostru (Hristos) a fost înviat.
În Epistola către Romani, apostolul Pavel se referă din nou la Hristos și la Adam, ca reprezentanți ai omenirii. Soarta urmașilor lui Adam este decisă de neascultarea lui: rezultatul neascultării lui Adam este intrarea păcatului în lume, moartea judecata și condamnarea. Pentru cei ce se încred în Hristos, rezultatul este harul, viața, justificarea și neprihănirea. În Romani, moartea lui Hristos reprezintă punctul pivotal. Totuși, aceasta nu înseamnă că rezultatul morții lui Hristos se limitează doar la cei ce vor crede după desfășurarea acestui eveniment. Din moment ce roadele alegerii lui Adam afectează fiecare bărbat, femeie, băiat și fată care s-au născut în lumea acesta de-a lungul istoriei, atunci și moartea lui Hristos se aplică tuturor celor ce au crezut de-a lungul istoriei omenirii. Nu are nicio relevanță dacă au crezut înainte sau după răstignire.
Galateni 3:6-14 susține că Avraam este „cel credincios”. Totuși, niciun om din Vechiul Testament nu este numit „credincios” în sensul Noului Testament! În Galateni 3:8, Pavel afirmă că „Scriptura de asemenea, fiindcă socotea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: toate neamurile vor fi binecuvântate în tine”. În acest caz, Pavel spune că expresia „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine” este Evanghelia, fapt ce ar putea semnala că apostolul aplică nume și concepte nou-testamentare asupra evenimentelor Vechiului Testament. Trebuie să avem grijă să nu spunem mai mult decât spune Scriptura. Avraam este modelul credinței noastre. „Hristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii… pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, așa ca prin credință noi să primim Duhul făgăduit”. Acești oameni la care se referă Apocalipsa 14:13 sunt credincioși ai Noului Testament, mântuiți după Răpire, dar înainte de Armaghedon.
Ultima parte a versetului 13 adaugă expresia „de acum încolo”. Comentatorii dezbat dacă această expresie încheie prima propoziție sau o începe pe a doua. Datorită particularităților textului în limba greacă, tindem să susținem concluzia că „de acum încolo” reprezintă începutul propoziției următoare.
3. De acum încolo, zice Duhul = arată că mesajul acesta vine din partea Duhului Sfânt. Cei ce mor sunt binecuvântați imediat.
4. Ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează = ne prezintă conținutul declarației Duhului Sfânt. Credincioșii se vor odihni după ce își vor împlini misiunea divină ce le-a fost încredințată pe pământ. Se va păstra un înscris permanent al faptelor făcute de credincioși pe pământ. Genul de suferință prin care vor trece credincioșii în ultima perioadă a Zilei Domnului necesită o atenție specială acordată lor. Nu ni se spune că alții care au murit înainte de acest moment nu se vor odihni, însă aceasta este o încurajare pentru cei încă în viață în aceste zile extrem de grele, ca să rămână credincioși. Fără îndoială că multe „oi” vor muri în timpul celor 30 zile de după încheierea săptămânii profetice a lui Daniel, când Anticristul își va strânge oștirile pentru a împiedica domnia Copilului de parte bărbătească pe pământ (Apocalipsa 20:4).
Apocalipsa 14:14
(1) Apoi m-am uitat și iată un nor alb; (2) și pe nor ședea cineva care semăna cu un fiu al omului; (3) pe cap avea o cunună de aur, iar (4) în mână o secere ascuțită.
1. Apoi m-am uitat și iată un nor alb = introduce al patrulea eveniment. De data aceast,a introducerea nu este făcută de către un înger care zboară în plan orizontal. Scopul Apocalipsa 14:14-20 este să anunțe judecata finală a lui Dumnezeu împotriva locuitorilor nelegiuiți ai pământului. Această secțiune va fi explicată mai pe larg în capitolele 15-19. Apocalipsa 15-16 descrie pe larg Apocalipsa 14:14-20. Apocalipsa 17-18 explică mai pe larg Apocalipsa 14:8-13, iar Apocalipsa 20 prezintă detaliat Apocalipsa 14:6-7.
Norii reprezintă un mijloc de transport folosit pentru a-i aduce pe călătorii cerești în diverse locuri din cer sau de pe pământ.
2. Și pe nor ședea cineva care semăna cu un fiu al omului = este identificat călătorul din acest mijloc special de transport. Cineva care semăna cu un fiu al omului este o terminologie ce amintește de Daniel 17:13. Totuși, acesta nu este Isus Hristos. Domnul Isus nu ar avea nevoie de îndemnul vreunui înger pentru a începe secerișul pământesc (Apocalipsa 14:15). Singurul lucru pe care îl putem spune cu certitudine este că avem de-a face cu o ființă cerească specială.
3. Pe cap avea o cunună de aur = aceasta indică unicitatea persoanei. Cununa de aur este purtată de fiecare din cei 24 de bătrâni menționați în Apocalipsa 4:4 și 10. Apocalipsa 6:2 arată că și călărețul de pe calul alb are o cunună de aur. Apocalipsa 9:7 descrie o cavalerie de lăcuste care poartă cununi de aur. În mod evident, cununa de aur descrie autoritate și poziție de putere.
4. În mână avea o secere ascuțită = este cel de-al doilea element descriptiv prezentat de Ioan. Secera este instrumentul antic al recoltei. O seceră ascuțită sugerează începutul secerișului, când unealta de lucru este în stare impecabilă.
Apocalipsa 14:15
(1) Și un alt înger a ieșit din Templu (2) și striga cu glas tare celui ce ședea pe nor: (3) „Pune secera ta și seceră pentru că a venit ceasul să seceri, și (4) secerișul pământului este copt”.
1. Și un alt înger a ieșit din Templu = susține concluzia că persoana ce șade pe norul cel alb este o ființă îngerească. Un alt înger sugerează că a fost precedat de un înger. Contextul imediat pune în centrul atenției persoana așezată pe norul alb. Îngerul de aici transmite un mesaj.
2. Și striga cu glas tare celui ce ședea pe nor = ne spune cine primește mesajul îngerului. Prin faptul că iese din Templu, acest înger demonstrează evident că este sub autoritatea lui Dumnezeu. Faptul că un înger poruncește celui ce șade pe nor să-și înceapă activitatea este un argument serios împotriva identificării persoanei ce șade pe nor cu Isus Hristos. Faptul că se menționează poziția celui ce șade pe nor arată că identitatea lui nu este foarte importantă. Domnul Isus spunea în Matei 13:39 că la sfârșitul veacului „îngerii sunt secerătorii”. Acest argument întărește concluzia că persoana care șade pe nor este o ființă îngerească.
3. Pune secera ta și seceră, pentru că a venit ceasul să seceri = acesta este conținutul mesajului către cel ce șade pe nor. Porunca de a pune secera în lan este o aluzie la Ioel 3:13, unde cuvântul spune „puneți mâna pe secere, căci secerișul este copt! Veniți și călcați cu picioarele, căci linurile sunt pline, și tocitorile dau peste ele, căci mare este răutatea lor!” Ioel 3:13 combină secerișul grâului și culesul viei, însă acestea sunt prezentate ca două evenimente separate în cartea Apocalipsa. Primul seceriș menționat este cel al grâului. Motivul pentru care secera este pusă la lucru este că a venit ceasul secerișului. Faptul că a venit „ceasul secerișului” arată că Dumnezeu deține controlul situației, toate mergând după un plan stabilit de El.
4. Secerișul pământului este copt = explică de ce a venit vremea secerișului în acest moment. Un seceriș copt continuă metafora seceratului grâului. Însemnătatea versetului este că nelegiuirea și-a atins apogeul, iar acum urmează pedeapsa. După cum spune Ioel 3:13, nelegiuirea dă pe deasupra.
Apocalipsa 14:16
(1) Atunci Cel ce ședea pe nor și-a aruncat secera pe pământ. (2) Și pământul a fost secerat.
1. Atunci cel ce ședea pe nor și-a aruncat secera pe pământ = ar putea indica natura acestui seceriș. Faptul că traducătorii au scris cu majusculă pronumele Cel arată părerea lor că persoana care șade pe nor este o ființă divină. Este vorba într-adevăr de o ființă cerească, dar niciun detaliu din text nu impune concluzia că această persoană este Isus Hristos.
2. Pământul a fost secerat = este o afirmație generală. Nu ni se spune cu claritate ce anume a fost secerat. Faptul că după secerișul grâului urmează strângerea strugurilor, așa cum anunță Ioel 3:13, susține ideea că avem aici o avancronică a judecăților potirelor, care se va dezlănțui în Apocalipsa 15-16.
Apocalipsa 14:17
(1) Și din Templul care este în cer a ieșit un alt înger, care avea și el un cosor ascuțit.
1. Și din Templul care este în cer a ieșit un alt înger = indică o a doua ființă îngerească, în mâna căreia se află un cosor ascuțit. Faptul că acest înger iese din Templul lui Dumnezeu arată că și cel ce ședea pe nor în Apocalipsa 14:14 ieșise din Templu, ceea ce ne face să ajungem la concluzia că acea persoană nu este Isus Hristos. Și această ființă îngerească are în mână „un cosor ascuțit”, aflat în stare potrivită pentru seceriș.
Apocalipsa 14:18
(1) Și un alt înger care avea stăpânire asupra focului a ieșit din altar și a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul ascuțit: (2) „Pune cosorul tău cel ascuțit și culege strugurii viei pământului, (3) căci strugurii ei sunt copți.
1. Și un alt înger care avea stăpânire asupra focului = arată similaritate cu secerișul grâului. Primul înger care îi poruncește celui ce șade pe nor să secere pământul nu este identificat cu atâta claritate ca acest al doilea înger. Acest înger „are stăpânire asupra focului”. Nu ni se spune clar ce face el, ci pur și simplu dă semnalul pentru îngerul cu cosorul ascuțit să culeagă strugurii viei pământului.
2. Pune cosorul tău cel ascuțit și culege strugurii = exprimă cel de-al doilea seceriș descris în Ioel 3:13. De data aceasta este vorba de culesul strugurilor. Metafora continuă, dar ideea literală este aceea că nelegiuiții își vor primi pedeapsa bine-meritată.
Apocalipsa 14:19
(1) Și îngerul și-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului, și (2) a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
1. Și îngerul și-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului = continuă metafora culesului strugurilor. În mod clar această afirmație face un rezumat: ar fi imposibil ca un singur înger să culeagă întreg pământul cu o singură mișcare. Misiunea acestui înger este să-i adune pe cei nelegiuiți de pe pământ.
2. A aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu = definește scopul cu care îngerul culege acești struguri. Îngerul îi adună pe cei nelegiuiți într-un loc unde mânia lui Dumnezeu va fi exercitată împotriva lor. Acest rezumat va fi explicat mai în detaliu în Apocalipsa 16:12-14 (potirul al șaselea) și în Apocalipsa 19 (bătălia Armaghedonului). După cum spune Ioel 3:13, culesul strugurilor ilustrează judecarea escatologică a celor nelegiuiți. Teascul este locul în care strugurii sunt zdrobiți, pentru a separa sucul de pulpă. Teascul literal al lui Dumnezeu va fi pe câmpia de la Meghido.
Apocalipsa 14:20
(1) Și teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; și (2) din teasc a ieșit sânge până la zăbalele calului, pe o întindere de o mie șase sute de stadii.
1. Și teascul a fost călcat în picioare afară din cetate = indică locul unde Dumnezeu îi va pedepsi pe cei nelegiuiți. Textul în limba greacă subliniază că afară din cetate este locul unde Dumnezeu aplică pedeapsa. Nu poate fi vorba despre alt oraș decât Ierusalimul. Locul exact unde Dumnezeu va aplica judecata va fi specificat în Apocalipsa 16:16.
2. Din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor = descrie rezultatul mâniei lui Dumnezeu. Putem spune cu siguranță că această descriere este figurată. Limbajul figurat al teascului sprijină în mod natural ideea sucului de struguri care curge. Sângele care curge pe o distanță de 300 kilometri, cu adâncimea de peste un metru, indică un mare măcel, chiar dacă ținem cont de limbajul figurat.