CAPITOLUL 18
CETATEA CEA MARE
Apocalipsa 18:1
(1) După aceea am văzut pogorându-se din cer un alt înger, (2) care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui.
1. După aceea am văzut pogorându-se din cer un alt înger = introduce o nouă vedenie. Capitolul 7 a decretat „judecata cetății/curvei celei mari”. Totuși, autorul a considerat că este necesar să explice mai în detaliu cine sunt cei judecați de Dumnezeu și motivul pentru care Dumnezeu va judeca cetatea/curva cea mare. Ea a condus lumea în închinarea și devotamentul față de fiara compozită. Apocalipsa 18 descrie judecata asupra cetății/curvei, iar Apocalipsa 19 descrie judecata împotriva fiarei compozite.
2. Care avea o mare putere, și pământul s-a luminat de slava lui = definește profilul îngerului ce coboară din cer. Nu ni se spune cum a știut Ioan că acest înger avea „o mare putere”. Probabil îmbrăcămintea sau slava care-l înconjoară indică poziția sa de autoritate. Ni se spune că „pământul s-a luminat de slava lui”. Slava (doxa) este un termen folosit de obicei pentru a-l descrie pe Dumnezeu. Rareori le este atribuită această caracteristică ființelor îngerești (Ezechiel 9:3; Evrei 9:5). În ambele cazuri este descris un heruvim, ceea ce sugerează că acest înger ce coboară din cer are un rang înalt. Însăși prezența lui luminează pământul. Coborârea acestui înger este foarte importantă.
Apocalipsa 18:2
(1) El a strigat cu glas tare, și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! (2) A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte.
1. El a strigat cu glas tare și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare” = aici începe explicația îngerului cu privire la distrugerea cetății/curvei. Asemănător celorlalte anunțuri făcute din cer, și această proclamație este făcută „cu glas tare”. Reluând tema din Apocalipsa 14:8, îngerul anunță că „a căzut, a căzut Babilonul cel mare”. Distrugerea iminentă promisă cetății/curvei Babilon în Apocalipsa 14:8 este prezentată acum în detaliu.
2. A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat = indică un alt motiv pentru distrugerea cetății/curvei. Locaș (phulaka în limba greacă) este definit de Louw-Nida ca „un loc unde se adăpostesc animalele sălbatice și duhurile rele – cuib, vizuină”. Traducerea Cornilescu nu reflectă pe deplin sensul intenționat de Ioan. Cetatea/curva nu este o închisoare în înțelesul obișnuit: este casa sau domeniul dracilor. Autorul adaugă că „orice pasăre necurată și urâtă” își are de asemenea reședința în cetate/curvă. Toate acestea contribuie la spurcăciunea ei. Tot ceea ce însemna cândva această cetate a fost corupt. Răul în cele mai îngrozitoare forme ale sale își are sălașul în cetatea sfântă a lui Dumnezeu. Această cetate este o curvă ce se îndreaptă spre nimicire.
Apocalipsa 18:3
Pentru că toate neamurile au băut din vinul curviei ei, și împărații pământului au curvit cu ea, și (1) negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei”.
1. Negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei = este prezentat un nou element ce constituie motivul pentru nimicirea cetății/curvă. După ce reafirmă motivul nimicirii cetății/curvă autorul aduce o clarificare. Cetatea/curva a condus lumea în închinare și devotament față de fiara compozită și a sedus împărații pământului, prin care făcut ca locuitorii pământului să urmeze fiara. Negustorii (cei ce cumpără și vând) s-au îmbogățit prin „risipa desfătării ei”. Termenul desfătare se referă în mod normal la „trăirea senzuală, împlinind poftele prin imoralitate sexuală”. Totuși, el este folosit în mod figurat aici, nu se au în vedere comportamente fizice.
Cetatea/curva acționează agresiv pentru a convinge lumea să-și pună încrederea în balaurul-fiară. Devotamentul acțiunilor ei este fără egal. Aceasta este imoralitatea ei; „risipa desfătării ei” reprezintă zelul ei de a convinge lumea să urmeze fiara, și este foarte convingătoare.
Apocalipsa 18:4-5
(1) Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: (2) „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, (3) ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei! (4) Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, și au ajuns până în cer. Și (5) Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei.
1. Apoi am auzit din cer un alt glas = glasul nu este identificat, dar din moment ce poporul aparține celui ce vorbește, înseamnă că vorbitorul este Isus Hristos. Această concluzie este sprijinită de faptul că, în versetul 5, vorbitorul se referă la Dumnezeu Tatăl.
2. Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu = indică persoanele cărora le este adresată porunca. Chemarea de a fugi din mijlocul cetății/curvei trebuie înțeleasă literal, având menirea să-i scape pe aceștia de nimicirea iminentă ce se va abate asupra ei. Poporul Meu se referă la urmașii lui Isus Hristos. În acest moment în cronologia cărții Apocalipsa, socotim că bătălia Armaghedonului este iminentă. Împărații pământului au fost deja chemați să se adune pentru bătălie. Între momentul chemării împăraților și momentul sosirii națiunilor pe câmpul de bătălie, Dumnezeu va duce la îndeplinire mesajul din Zaharia 4:5. Poporul Lui va fugi din Ierusalim într-o ascunzătoare pregătită mai dinainte până când va trece mânia Zilei Domnului. Motivul pentru care Dumnezeu scoate rămășița poporului Său din Ierusalim este faptul că al șaptelea și ultimul potir va aduce nimicirea cetății.
3. Ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei = acesta este motivul explicit pentru care poporul lui Dumnezeu trebuie să evacueze cetatea/curva. Sunt subliniate două lucruri. Mai întâi, rămânerea în cetate/curvă expune poporul lui Dumnezeu la ispita de a se implica în purtarea păcătoasă a celorlalți cetățeni. Dacă până acum poporul lui Dumnezeu nu s-a alăturat practicilor păcătoase ale celorlalți cetățeni, înseamnă că intensitatea ispitei va crește foarte mult în zilele de dinaintea bătăliei Armaghedonului. Cel de-al doilea motiv pentru care Dumnezeu Își cheamă poporul să evadeze din cetate/curvă este evitarea judecății iminente a lui Dumnezeu. Până în acest punct al cărții, nu ni s-a spus încă tot ce are Dumnezeu de gând să facă cu cetatea/curva.
4. Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până la cer = prezintă motivul suprem pentru judecata lui Dumnezeu asupra cetății/curvei. Până la cer este o figură de stil care accentuează cantitatea sau gravitatea unui lucru (Geneza 11:4; Deuteronom 2:9; 2 Cronici 28:9). Cantitatea de păcate comise de cetate/curvă este imensă. Cititorului nu ar trebui să-i scape din vedere detaliul că această figură de stil evidențiază îndelunga răbdare a lui Dumnezeu: trebuie să treacă mult timp până când volumul de păcate se ridică la cer.
5. Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei = este o figură de stil referitoare la Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu știe totul, El nu are nevoie să-Și aducă aminte de nimic. Acesta este singurul caz în Noul Testament în care ni se spune că Dumnezeu Își aduce aminte de ceva. În Vechiul Testament lui Dumnezeu I se cere adesea să-Și aducă aminte de o persoană (Judecători 16:28; 2 Împărați 20:3) sau de faptele nelegiuite ale cuiva (Psalmul 25:7; 137:7). Atribuirea acestei caracteristici umane lui Dumnezeu nu vrea să sugereze că motivul pentru care Dumnezeu nu a trecut la acțiune este acela că a uitat păcatele ei, ci ne informează că acum Dumnezeu Se va ocupa de actele nelegiuite comise de cetate/curvă.
Apocalipsa 18:6
(1) Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea, și (2) întoarceți-i de două ori cât faptele ei. (3) Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea.
1. Răsplătiți-i cum va răsplătit ea = începe o secțiune a acestui capitol care este greu de înțeles. Răsplătiți-i este un imperativ la persoana a doua plural, ceea ce înseamnă că porunca este adresată mai multor persoane. Se pune întrebarea cui este adresată această poruncă? Cu alte cuvinte, cine trebuie să împlinească porunca? În mod logic, ne-am gândi că Domnul Isus Îi cere lui Dumnezeu Tatăl să judece cetatea/curva. S-ar putea obiecta cu privire la faptul că Isus Hristos Îi poruncește ceva lui Dumnezeu Tatăl, lucru care nu s-a întâmplat niciodată în Scriptură și care oricum nu ar răspunde la întrebarea privitoare la pluralul poruncii. Totuși, Apocalipsa 18:8 folosește următoarea expresie: „Pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare”. Nu avem nicăieri vreo afirmație clară că Dumnezeu va folosi agenți în distrugerea cetății/curvei. Acest imperativ ar putea fi folosit în sensul de solicitare: lui Dumnezeu nu I se spune ce are de făcut, ci I se solicită ceva. De-a lungul cărții Apocalipsa, îngerii duc la îndeplinire voia lui Dumnezeu și, probabil, acesta este motivul pentru care este folosită persoana a doua plural. Glasul din cer Îi solicită lui Dumnezeu să-i răsplătească cetății/curvei conform faptelor ei.
2. Întoarceți-i de două ori cât faptele ei = este a doua solicitare adresată lui Dumnezeu. Faptele cetății/curvei merită o pedeapsă dublă pentru păcatele ei.
3. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea = continuă aplicarea unei judecăți corespunzătoare faptelor.
Apocalipsa 18:7
(1) Pe cât s-a slăvit pe sine însăși, și s-a desfătat în risipă, (2) pe atât dați-i chin și tânguire. (3)Pentru că zice în inima ei: (4) „Șed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, și nu voi ști ce este tânguirea!”
1. Pe cât s-a slăvit pe sine însăși și s-a desfătat în risipă = continuă solicitarea pentru pedepsirea cetății/curvei, care s-a slăvit pe sine. În mod normal slava (doxa) este atribuită altcuiva. Scriptura condamnă auto-înălțarea (Luca 14:11). Drumul ei spre înălțarea de sine este explicat mai târziu în acest verset.
2. Pe atât dați-i chin și tânguire = este rezultatul comparativ al solicitării cerești. Adâncimea pedepsei ar trebui să fie pe măsura înălțimii mândriei cetății/curvei.
3. Pentru că zice în inima ei = arată cum se manifestă mândria femeii.
4. Șed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, și nu voi ști ce este tânguirea = descrie atitudinea mentală a cetății/curvei. Asemănările verbale între Apocalipsa 18:7 și Isaia 48:6-8 i-au făcut pe anumiți comentatori să concluzioneze că orașul străvechi Babilon este corespondentul literal aici. Totuși, doar gândirea cetății/curvei se aseamănă cu gândirea Babilonului străvechi, dar purtarea ei o depășește pe cea a Babilonului. Atitudinea ei de mândrie se datorează poziției pe care o are: așezată pe 7 împărați/împărății. Fiind orașul capitală a imperiului fiarei compozite, ea este regina pământului. Afirmația ei că nu va fi niciodată văduvă și nu va suferi necaz se bazează pe convingerea că nici Dumnezeu, nici vreun om nu vor putea învinge vreodată Imperiul Fiarei.
Isaia 28:14-15 declară că liderii Ierusalimului vor face „un legământ cu moartea”. Însă acest legământ nu îi va proteja de mânia lui Dumnezeu.
Apocalipsa 18:8
(1) Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: (2) moartea, tânguirea și foametea și (3) va fi arsă de tot în foc, (4) pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
1. Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei = prezintă rezultatul mândriei cetății/curvei: mândria îi va aduce o judecată rapidă din partea lui Dumnezeu. Într-o singură zi este volumul de timp necesar pentru nimicirea ei. Scurtimea timpului necesar pentru executarea pedepsei finale a lui Dumnezeu este în contrast evident cu lăudăroșia cetății, ceea ce sugerează că lăudăroșia ei era nefondată. Urgiile reprezintă armele favorite ale lui Dumnezeu pentru nimicirea cetății/curvei.
2. Moartea, tânguirea și foametea = sunt urgiile concrete pe care Dumnezeu le va folosi împotriva cetății/curvei. Aceasta sugerează că Ierusalimul va avea la început o poziție favorabilă în relație cu fiara compozită. Totuși, își va pierde poziția privilegiată și va fi atacată de fiara compozită. Locuitorii ei vor trece printr-o mare prigoană adusă de aceasta, totul sub supravegherea lui Dumnezeu.
3. Ea va fi arsă în foc = este ultima urgie pe care Dumnezeu o va aduce împotriva cetății/curvei: va fi arsă cu foc.
4. Pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare = explică de ce judecata lui Dumnezeu are o reușită atât de rapidă în ciuda lăudăroșiei cetății/curvei. Ea se credea invincibilă, datorită poziției ocupate și protecției oferite de fiara compozită. Dumnezeu însă este mai puternic!
Apocalipsa 18:9-10
(1) Și împărații pământului, care au curvit și s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, (2) o vor plânge și o vor boci. (3) Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, și vor zice: (4) „Vai! Vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! (5) Într-o clipă ți-a venit judecata!”
1. Și împărații pământului care au curvit și s-au dezmierdat în risipă cu ea = prezintă reacția împăraților la nimicirea femeii. Este interesant de remarcat că împărații pământului trec de la admirație la ură, apoi plâng și bocesc cu privire la cetate/curvă. La o privire superficială aici pare a fi o contradicție. Totuși, Zaharia 12:3 spune: „În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica vor fi vătămați, și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui”. La început Ierusalimul a fost un trofeu pentru balaurul compozit, însă în scurt timp a devenit o povară. Bunăvoința imperiului-fară se transformă în ură. În final, împărații vor plânge nimicirea ei. Motivul pentru care ei plâng și se bocesc este de „frica chinului ei”. Ceea a pățit ea, vor păți și ei în curând.
2. Când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge și o vor boci = descrie reacția împăraților pământului când cetatea/curva este nimicită: ei plâng și bocesc.
3. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei = descrie atitudinea acestor împărați. Pedeapsa lui Dumnezeu care a căzut peste cetate/curvă va veni în curând și peste împărați
4. Vai! Vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare = continuă să prezinte atitudinea împăraților pământului față de cetate/curvă. Cetatea cea mare se referă explicit la Ierusalim în Apocalipsa 11:8, și implicit în Apocalipsa 16:19. O întrebare importantă pe care ne-o punem aici este: de ce Ierusalimul este numit Babilon? În Apocalipsa 17:5 ni se spune că numele „Babilon” face parte din taina acestei curve. Astfel, este clar că numele „Babilon” nu trebuie înțeles literal. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că „Babilon” este un cuvânt codificat în cartea Apocalipsa. Totuși, comentatorii nu au ajuns la un consens cu privire la ce înseamnă codul acesta. Există dovezi istorice că „Babilon” este un nume de cod pentru Roma, dar ursele care susțin această concluzie nu aparțin textului biblic. Noul Testament prezintă un singur exemplu unde „Babilon” reprezintă un nume codificat. 1 Petru 5:13 spune, „Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon vă trimite sănătate. Tot așa și Marcu, fiul meu”. „Babilon” se referă fie la Roma, fie la Ierusalim, fie la orașul străvechi care a purtat acest nume. Majoritatea comentatorilor consideră că Roma este corespondentul literal.
5. Într-o clipă ți-a venit judecata = ilustrează uimirea împăraților. Expresia un ceas apare de patru ori în cartea Apocalipsa: Apocalipsa 17:12; 18:10, 17, 19. De fiecare dată am putea înlocui un ceas cu expresia „o clipă”. Acesta pare a fi înțelesul fundamental intenționat de autor. Impactul acestei afirmații este evident în lumina lăudăroșiei cetății/curvei, care credea că va rămâne veșnic în picioare.
Apocalipsa 18:11-13
(1) Negustorii pământului o plâng și o jelesc, (2) pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa. (3) Marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subțire, de purpură, de mătasă și de stacojiu; nici feluritele lor de soiuri de lemn de in, tot felul de vase de fildeș, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier și de marmură; nici scorțișoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruțele, (4) nici robii, nici sufletele oamenilor.
1. Negustorii pământului o plâng și o jelesc = reprezintă al doilea grup care este nemulțumit de nimicirea cetății/curvei. Din moment ce orice vânzare și cumpărare se face numai cu permisiunea fiarei, este clar că acești negustori sunt locuitori ai pământului, care au primit semnul fiarei. Prin urmare cetatea/curva va juca un rol esențial în imperiul balaurului compozit.
2. Pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa = arată motivul pentru care negustorii sunt triști. Nimicirea cetății/curvei aduce o pierdere a oportunităților comerciale. Având în vedere că tot comerțul mondial este controlat de către balaurul compozit, distrugerea orașului de reședință înseamnă năruirea întregii activități comerciale coordonate de acolo.
3. Marfă de aur, argint și pietre scumpe … căruțele = este o listă lungă de produse vândute cetății/curvă. „Aur, argint, pietre scumpe, mărgăritare” reprezintă primele patru elemente ale unei liste compuse din metale prețioase și pietre scumpe. Următoarele patru elemente (in subțire, purpură, mătase, stacojiu) sunt țesături scumpe. „Lemn și fildeș” continuă lista acestor elemente, dintre care fac parte „vase de fildeș, vase de lemn, de aramă, fier și marmură”. Un alt grup îl reprezintă „scorțișoara, mirodeniile, miroznele, mirul și tămâia”. De asemenea „vinul, untdelemnul, făina, grâul” reprezintă un alt grup de produse. „Boii, oile, caii, și căruțele” continuă în mod firesc lista aceasta. „Robi și sufletele oamenilor” reprezintă ultima categorie de produse comercializate.
Întrebarea evidentă este: ce primesc acești negustori în schimbul mărfurilor lor. Schimbul comercial între negustori și cetate/curvă nu include vânzarea de aur și cumpărarea de grâu, sau vânzarea de robi și cumpărarea de pietre prețioase. Atunci când cineva are aur, de ce l-ar mai vinde? Ce ar putea fi mai prețios decât aurul?
Apocalipsa 18:14
Și (1) roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. (2) Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine și (3) nu le vei mai găsi.
1. Roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine =
2. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine = arată că lucrurile ce caracterizau cetatea/curva au pierit. Orice lucru și-a pierdut valoarea în fața judecății lui Dumnezeu.
3. Nu le vei mai găsi =
Apocalipsa 18:15-17a
(1) Cei ce fac negoț cu aceste lucruri, care s-au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui și vor zice: (2) „Vai! Vai! Cetatea cea mare, (3) care era îmbrăcată cu in foarte subțire, cu purpură și cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare! (4) Atâtea bogății într-un ceas s-au prăpădit!”
1. Cei ce fac negoț … vor plânge = reprezintă o situație similară cu cea prin care au trecut împărații mai devreme. Reacția negustorilor este aceeași cu a împăraților.
2. Vai! Vai! Cetatea cea mare = descrie cântecul de jale al negustorilor, care este la fel ca al împăraților.
3. Care era îmbrăcată cu in foarte subțire, cu purpură și cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare = avem aici aceeași descriere făcută curvei în Apocalipsa 17:4a. Aceasta demonstrează că femeia din Apocalipsa 17 este Babilonul, cetatea cea mare din Apocalipsa 18.
4. Atâtea bogății într-un ceas s-au prăpădit = este o expresie similară cu cea rostită de împărați. Aceasta sugerează că „judecata” împotriva cetății/curvei include distrugerea bogățiilor ei.
Apocalipsa 18:17b-18
(1) Și toți cârmacii, toți cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii și toți cei ce câștigă din mare (2) stăteau departe. Și când au văzut fumul arderii ei strigau: (3) „Care cetate era ca cetatea cea mare?”
1. Și toți cârmacii … călătorii … marinarii … cei ce câștigă din mare = reprezintă a treia categorie de oameni care se raportează la nimicirea cetății/curvei.
2. Stăteau departe = expresia apare de trei ori în acest capitol. Având în vedere iuțeala cu care este nimicită cetatea/curva, cei ce depindeau de ea trebuie să fi primit o avertizare cu privire la distrugerea ei iminentă. „Împărații”, „negustorii” și marinarii „stăteau departe”. Faptul că ei nu sunt nimiciți odată cu cetatea cea mare înseamnă că au fost avertizați de ceea ce are să se întâmple și s-au îndepărtat de ea.
3. Care cetate era ca cetatea cea mare = și această întrebare se focalizează pe nimicirea cetății/curvei. Asemeni „împăraților” și „negustorilor”, și marinarii plâng și jelesc nimicirea cetății/curvei.
Apocalipsa 18:19
(1) Și își aruncau țărână în cap, se tânguiau, țipau și ziceau: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belșug de scumpeturi au îmbogățit pe toți cei ce aveau corăbii pe mare. Într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!”
1. Și își aruncau țărână în cap, plângeau, se tânguiau, țipau și ziceau = acesta este un obicei vechi-testamentar, care însoțea timpul de doliu sau de mare jale (Iosua 6:7; Plângeri 2:10) sau timpul de pocăință (Iov 42:6). Acțiunile descrise aici redau durerea profundă a marinarilor.
Apocalipsa 18:20
(1) „Bucură-te de ea, (2) cerule! Bucurați-vă și voi, sfinților, apostolilor și proorocilor, (3) pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate, și a judecat-o”.
1. Bucură-te de ea = reprezintă o întrerupere abruptă a dialogului marinarilor. Acest lucru i-a făcut pe unii comentatori să considere că versetul 20 a fost adăugat mai târziu de către un editor. Totuși, asemeni glasului din cer menționat în versetul 4, această afirmație caracterizează atitudinea îngerilor față de cetate/curvă. Îndemnul de a se bucura ne aduce aminte de îndemnul adresat de Mihail locuitorilor cerului, atunci când Satan a fost izgonit pe pământ în Apocalipsa 12:12. Bucuria este o reacție potrivită a celor neprihăniți atunci când Dumnezeu îi pedepsește pe nelegiuiți.
2. Cerule…sfinților…apostolilor…proorocilor = sunt cele patru grupuri chemate să se bucure de judecata adusă de Dumnezeu. Cerule este o figură de stil: cerul este tratat ca o persoană când este îndemnat să se bucure. Trei grupuri separate sunt identificate: (1) sfinții, (2) apostolii și (3) proorocii. Termenul sfinți este folosit în cartea Apocalipsa cu referire la poporul lui Dumnezeu. Din moment ce „apostolii” și „proorocii” sunt identificați concret, sfinții trebuie să reprezinte credincioșii în general. Termenul „apostoli” este folosit în Noul Testament caformulă tehnică referitoare la cei doisprezece (Luca 11:49; Efeseni 2:20; 2 Petru 3:2).
Această identificare se face în mod explicit în Apocalipsa 21:14. Deci, avem suficient temei pentru a sugera că cei doisprezece apostoli (fără Iuda, plus Pavel) sunt avuți în vedere aici. Este mai greu să identificăm cine sunt „proorocii”. Probabil este vorba de proorocii Vechiului Testament, mai degrabă decât proorocii din Noul Testament. Totuși, cel mai înțelept ar fi să concluzionăm că atât proorocii din Vechiul Testament cât și cei din Noul Testament sunt prezentați împreună cu „sfinții”.
3. Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate și a judecat-o = oferă motivul pentru care aceștia sunt îndemnați să se bucure. Ideea este că Dumnezeu a judecat cetatea/curva întrucât ea i-a judecat pe sfinți, pe apostoli și pe prooroci. Avem aici o legătură clară între cetate/curvă și Ierusalim. În Matei 23:37 Domnul Isus condamnă Ierusalimul pentru că „ucide pe prooroci și omoară cu pietre pe cei trimiși la ea”.
Apocalipsa 18:21
(1) Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră, ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare, și a zis: (2) „Cu așa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, (3) și nu va mai fi găsit!”
1. Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară și a aruncat-o în mare = avem din nou de-a face cu înger puternic, aceasta fiind a treia și ultima referire la „un înger puternic” în cartea Apocalipsa. Acești îngeri comunică revelația. Îngerul cel puternic ridică o piatră imensă și o aruncă în mare. Această acțiune ne aduce aminte de Matei 18:6, unde Isus arată că pedeapsa pentru cei care îi duc în rătăcire pe credincioși este mai rea decât „dacă și-ar lega cineva o piatră de moară de gât și ar fi aruncat în adâncul mării”. Această figură de stil sugerează o moarte violentă, lucru care este evident în Apocalipsa 18:21.
2. Cu așa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare = reflectă pedeapsa lui Dumnezeu asupra vechiului Babilon. Și cetatea/curva va suferi o distrugere violentă.
3. Nu va mai fi găsit = la o primă vedere, pare să pună probleme interpretării că orașul/curva este Ierusalimul, capitala imperiului fiarei compozite, în timpul marii prigoniri a poporului lui Dumnezeu. Apocalipsa 20:9 afirmă că, după mia de ani, Satan și forțele lui „Vor înconjura tabăra sfinților și cetatea preaiubită”. Se presupune că „cetatea preaiubită” este Ierusalimul. Totuși, Apocalipsa 21:10 declară că Ierusalimul va coborî din cer, ca reședință veșnică a sfinților. Ezechiel 48:35 ne spune că orașul pământesc în timpul miei de ani se va numi „Domnul este acolo” (Iehova-Șamah). Prin urmare, cetatea în care locuiește balaurul/fiara va fi distrusă și nu se va mai găsi niciodată. Totuși, terenul pe care a existat ea va rămâne.
Apocalipsa 18:22-23
(1) Și nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece de instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbițe; (2) nu se va mai găsi la tine niciun meșter în vreun meșteșug oarecare; (3) nu se va mai auzi în tine vuietul morii. (4) Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, și (5) nu se va mai auzi în tine glasul mirelui și al miresei, (6) pentru că negustorii tăi erau mai marii pământului, (7) pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta.
1. Și nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece de instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbițe = acesta este primul din cele cinci grupuri identificate în versetele 22-23. Încetarea diferitelor aspecte ale vieții orașului dovedește judecata lui Dumnezeu asupra cetății/curvei. Primul grup menționat îl reprezintă cântăreții din instrumente muzicale. Absența cântecului indică pustiirea.
2. Nu se va mai găsi la tine niciun meșter în vreun meșteșug oarecare = acesta este cel de-al doilea grup menționat. Orice producție industrială va înceta.
3. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii = cel de-al treilea element care va lipsi în urma nimicirii cetății/curvei. Morăritul era necesar pentru a produce făină pentru hrană, iar aceasta era o activitate predominantă în orașele antice. Absența morăritului înseamnă absența oamenilor.
4. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine = este cel de-al patrulea element care va lipsi în urma distrugerii cetății/curvei. Lumina artificială era necesară pentru a lumina casele seara.
5. Nu se va mai auzi în tine glasul mirelui și al miresei = aceasta este cea de-a cincea și ultima dovadă a judecății lui Dumnezeu împotriva cetății/curvei. Lipsa căsătoriilor denotă încetarea vieții orașului.
6. Pentru că negustorii tăi erau mai marii pământului = așa începe explicația finală cu privire la motivul judecății lui Dumnezeu care s-a abătut asupra cetății/curvei. Ea avea în slujba ei cei mai buni negustori din lume. Succesul lor dovedește lucrul acesta.
7. Pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta = explică de ce negustorii cetății/curvei sunt descriși în mod corect drept „mai marii pământului”. Secretul succesului cetății/curvei este scos la iveală: vrăjitoria (pharmakea) se referă la îndeletnicirea antică a magiei. Succesul ei și al negustorilor ei se bazează pe magie/vrăjitorie. În cea mai înaltă formă, sursa acestor vrăjitorii este balaurul care îi dă putere fiarei.
Apocalipsa 18:24
Și pentru că (1) acolo a fost găsit sângele proorocilor și al sfinților și (2) al tuturor celor ce au fost junghiați pe pământ.
1. Acolo a fost găsit sângele proorocilor și al sfinților = sunt cuvinte rostite de către Domnul Isus cu privire la Ierusalim în Matei 23:35.
2. Și al tuturor celor ce au fost junghiați pe pământ = este probabil un alt mod de a spune același lucru ca în prima parte a versetului. Se afirmă din nou motivul pentru care Dumnezeu a judecat cetatea/curva: aceasta este condamnată pentru că a înșelat neamurile prin vrăjitorie și a ucis pe prooroci și pe sfinți.
