Capitolul 6 – Ruperea primelor 6 peceți – Vremea necazului și a primei părți a necazului cel mare

0
4

CAPITOLUL 6

PRIMELE ȘASE PECEȚI

Apocalipsa 6:1

Când a rupt Mielul cea dintâi din cele șapte peceți, (1) m-am uitat și am auzit pe una din (2) cele patru făpturi zicând cu un glas ca de tunet: (3) „Vino!”

1. M-am uitat (și am văzut) = este o expresie de legătură foarte importantă folosită de 33 ori în cartea Apocalipsa. Aceasta poate introduce o nouă vedenie sau o etapă majoră a unei vedenii în desfășurare. În mod evident, aici introduce o nouă etapă dintr-o vedenie în plină desfășurare. Mielul primește sulul în capitolul 5 și rupe prima pecete în capitolul 6. Nu avem nicio indicație a unei diferențe de timp între cele 2 capitole. S-ar putea argumenta că Mielul nu a primit încă sulul, dar că într-o zi în viitor îl va primi și va pune în aplicare conținutul lui. Acest lucru ar dovedi o cheie importantă de interpretare a Apocalipsei lui Ioan: se face o distincție între evenimentele care au avut loc din punct de vedere istoric și cele care sunt descrise doar, dar care se vor întâmpla în viitor.

2. Cele patru făpturi vii = acesta este primul exemplu al unei ființe îngerești care poruncește unei alte ființe cerești să execute un anumit lucru. Aceasta arată că există o structură ierarhică în oastea cerească.

3. Vino = acest verb poate să însemne „a merge” sau „a veni” în funcție de context. Sensul cel mai natural pare să fie ceva de genul „pornește”.

Apocalipsa 6:2

M-am uitat, și iată că s-a arătat (1) un cal alb. Cel ce sta pe el avea (2) un arc; i s-a dat o (3) cunună și (4) a pornit biruitor, și ca să biruiască.

1. Un cal alb = calul alb este simbolic. Totuși, nu știm cu siguranță ce simbolizează calul alb. De asemenea, nu știm cu siguranță cine este călărețul de pe calul alb. Unii susțin că acest călăreț este Isus Hristos, dar această interpretare nu se potrivește contextului. Faptul că Mielul rupe pecețile și, în același timp, este unul din călăreți este cât se poate de improbabil. Mai mult, nu avem nicio indicație profetică a faptului că Hristos va reveni la începutul evenimentelor escatologice. Singura asemănare între călărețul din Apocalipsa 6 și cel din Apocalipsa 19 este „calul alb”, care nu reprezintă un motiv suficient de a pune semnul egal între ele. Identitatea călărețului și acțiunile indicate de ruperea primei peceți pot fi înțelese numai din pasajele profetice paralele din Scriptură. Un călăreț cuceritor se potrivește cel mai

bine cu acțiunile celui nelegiuit descrise profetic în 2 Tesaloniceni 2.

2. Un arc = cuvântul este folosit în Scriptură și în sens literal cât și figurat. Este greu de crezut că un arc literal este avut în vedere aici. Aceasta nu era arma favorită a soldaților romani, iar în războiul modern arcul este inutil. Arcul este folosit în sens figurat în Scriptură ca un simbol al războiului.

3. I s-a dat o cunună = cununa este simbolul autorității sau la dreptului de a domni. I s-a dat arată că primul călăreț nu își asumă autoritatea, ci aceasta îi este dată. Verbul este la diateza pasivă, ceea ce înseamnă că o acțiune este efectuată asupra subiectului, în loc ca subiectul să efectueze acțiunea. Cu alte cuvinte, subiectul primește acea acțiune. Verbul folosit aici în limba greacă apare de 22 de ori în Apocalipsa. Nu ni se spune cine conferă această autoritate, însă contextul permite ca, fie Dumnezeu, fie Satan, să reprezinte cauza supremă în spatele acțiunilor relatate în aceste versete.

4. A pornit biruitor ca să biruiască = observăm aici scopul călărețului: el biruiește. Ce anume biruiește, nu ni se spune.

Cea dintâi pecete generează câteva întrebări. Mai întâi, care este relația dintre Miel și evenimentele declanșate de ruperea peceților? A doua întrebare: cine este călărețul de pe calul alb? Ultima întrebare are de-a face cu timpul în care acest călăreț va fi biruitor.

Există o diferență clară între primele patru peceți și ultimele trei, care se vede și în judecățile trâmbițelor. Mai mult, este clar că ruperea unei peceți declanșează evenimentele legate de acea pecete. Prin urmare, care este legătura dintre Miel și aceste evenimente? Oare Mielul determină sau permite aceste evenimente? Este El responsabil de aceste evenimente în mod direct sau indirect?

În legătură cu primele patru peceți, o altă persoană declanșează evenimentele peceților unu, doi și patru. A treia pecete ne spune că o voce din mijlocul celor patru făpturi vii anunță impactul acestei peceți. David Aune concluzionează că datele oferite susțin teoria că Dumnezeu declanșează sau pornește aceste evenimente (Aune, Revelation 6-16, Thomas Nelson Publishers, 393). Prin urmare, considerăm că Dumnezeu este cauza directă a acestor evenimente, fără să afirmăm că primele patru peceți sunt mânia lui Dumnezeu. Acestă poziție este dovedită și de întrebarea pe care o pun martirii celei de-a cincea peceți, la care ne vom referi mai târziu. Aceste evenimente profețite aparțin viitorului, dar Dumnezeu va veghea asupra lor pentru a asigura împlinirea lor până la capăt. După cum toate evenimentele de pe pământ sunt controlate din cer, tot așa primele patru peceți sunt rupte în cer, pentru a permite călăreților să vină pe pământ. De fiecare dată, Dumnezeu îngăduie răul, dar nu este niciodată autorul sau agentul răului. Cea de-a doua întrebare generată de

prima pecete are de-a face cu identitatea călărețului. Din multele posibilități oferite, noi preferăm persoana care va fi identificată mai târziu drept fiara care se ridică din mare (Apocalipsa 13:1). În calitate de principal adversar și falsificator al Mielului în cartea Apocalipsa, această fiară se potrivește cel mai bine cu descrierea călărețului din prima pecete.

Mai întâi, călărețul vine pe un cal alb. Acest fapt se compară cu Domnul Isus, care călărește un cal alb când vine la bătălia Armaghedonului, după cum este descris în Apocalipsa 19:11-21. Această asemănare i-a făcut pe unii comentatori să afirme că Isus Hristos este călărețul de aici. Acest lucru nu este posibil, din moment ce Hristos rupe pecețile. De asemenea, este clar că pecețile declanșează evenimentele de pe pământ legate de sfârșitul veacului, timp în care Domnul va reveni din cer. Nu avem niciun indiciu profetic că Domnul va începe această perioadă prin cucerirea pământului. Imaginea calului alb este primul indicator al identității călărețului. Ca imitator a lui Hristos și înșelător a lumii, această fiară își împlinește destinul: calul alb face parte din înșelăciunea ei.

Al doilea detaliu descriptiv asociat cu acest călăreț este arcul. Arcul este o armă antică de război: acest călăreț este pregătit pentru război. Cel de-al treilea detaliu descriptiv vorbește despre o cunună. Cununa (stephanos) indică domnia și autoritatea (2 Samuel 12:29-30). Cel de-al patrulea și ultimul detaliu descriptiv are de-a face cu purtarea călărețului. El a pornit biruitor, să biruiască. Scopul acestui călăreț este de a domni peste alții, prin cucerire. După cum vom vedea mai târziu, aceste detalii descriptive se referă la fiară. Domnul Isus a prezis că sfârșitul veacului va începe cu o creștere radicală a numărului de hristoși mincinoși. Acești falși proroci vor proclama un singur mesaj, dar vor avea motive mincinoase (Matei 24:5).

Apocalipsa 6:3-4

Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino!” Și s-a arătat un alt cal, un (1) cal roșu. Cel ce stătea pe el (2) a primit puterea să ia pacea (3) de pe pământ, (4) pentru ca oamenii (5) să se junghie unii pe alții, și (6) i s-a dat o sabie mare.

1. Un cal roșu = aceasta este culoarea care descrie al doilea cal. Spre deosebire de alb, care este o culoare posibilă pentru un cal, roșul înfocat în mod clar nu trebuie luat literal. Ținând cont de natura celei de-a doua peceți, roșul înfocat poate avea menirea de a simboliza vărsarea de sânge.

2. I s-a dat = avem aici o nouă indicație că o a treia persoană controlează aceste evenimente.

3. De pe pământ = sugerează că influența acestui călăreț ca fi simțită pe întregul pământ. Ioan nu vrea să spună că toate națiunile pământului se vor război

unele cu altele, ci întreg climatul pământului va fi unul de război și neliniște.

4. Ca = indică scopul pentru care călărețul va crea neliniște.

5. Să se junghie unii pe alții = vorbește de violență și sălbăticie. Aceasta nu înseamnă că toate națiunile se vor război între ele, ci că multe popoare se vor război iar moartea va fi brutală.

6. O sabie mare = simbolizează autoritatea de a ucide (Romani 13:4). Iarăși, observăm implicarea unei alte persoane, ceea ce dovedește că lucrurile autorizate în cer sunt executate pe pământ.

Apocalipsa 6:5-6

Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino!” M-am uitat, și iată că s-a arătat (1) un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână (2) o cumpănă, și în mijlocul celor patru făpturi vii am auzit (3) un glas care zicea: (4) „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru (5) un leu. Dar (6) să nu vatămi (7) untdelemnul și vinul!”

1. Un cal negru = simbolizează foametea. Din moment ce un cal poate fi negru, unii sunt tentați să argumenteze că aici chiar este vorba de un cal negru. Totuși, la fel cu cei de dinainte, acest cal reprezintă o stare care se va răspândi pe pământ.

2. O cumpănă = reprezintă situația gravă cu care se vor confrunta oamenii pe pământ. Pâinea este cântărită cu o cumpănă numai în cazul unei foamete severe. Levitic 26:26 și Ezechiel 4:16-17 susțin că pâinea cântărită reprezintă o stare de foamete severă.

3. Un glas din mijlocul celor patru făpturi vii = acest glas este indicat mai devreme ca aparținând Mielului (Apocalipsa 4:6; 5:6). Acest glas declară starea existentă pe pământ. Vedem încă o dată că cerul este implicat activ în evenimentele legate de peceți. Totuși, nu se poate demonstra că vreuna din primele patru peceți ar reprezenta mânia lui Dumnezeu.

4. Grâul… orzul = reprezintă două culturi cultivate în Orientul Mijlociu. Grâul este necesar pentru pâine, iar orzul este necesar pentru hrana animalelor.

5. Un leu (un dinar) = în vremea Domnului Isus aceasta era plata standard pentru o zi (Matei 20:1-16).

6. Să nu vatămi = construcția în limba greacă arată că nicio vătămare nu a avut loc pe pământ înaintea acestei porunci.

7. Untdelemnul și vinul = aceasta reprezintă a doua recoltă în Orientul Mijlociu. Măslinele și strugurii vor scăpa de distrugere.

Apocalipsa 6:7-8

Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino!” M-am uitat, și iată că s-a arătat (1) un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea (2) Moartea. Și (3) împreună cu el, venea după el Locuința morților. Li s-a dat (4) putere peste (5) a patra parte a pământului, (6) ca să ucidă (7) cu sabia, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pământului.

1. Un cal gălbui = de fapt verzui, ceea ce este probabil un simbol al vieții.

2. Moartea și Locuința morților = prezentate aici ca o singură persoană. Această figură de stil se numește „personificare”. Aceasta se regăsește de patru ori în Apocalipsa (1:18; 6:8; 20:13, 14). Termenul moarte este întotdeauna urmat de termenul locuința morților (hades). Deoarece Locuința morților este rezultatul morții (dacă n-ar fi moarte, n-ar exista o locuință a morților) înseamnă că moartea joacă rolul principal.

3. După el = după moarte, care este descrisă ca o persoană

4. Putere = domnie, autoritate.

5. A patra parte a pământului = este o aluzie geografică sau demografică.

Este clar că această „a patra parte a pământului” are în vedere oamenii. Fiarei îi va fi dată în mână „a patra parte a pământului”, dar ea va încerca să controleze întregul pământ. Bazat pe Daniel 2 și Ezechiel 38, ultimul Imperiu, al Fiarei, va fi compus din națiuni ce trăiesc pe teritoriul Irakului, Iranului, Siriei, Etiopiei, Libiei, Ucrainei, Turciei, Rusiei și Germaniei. Aceste națiuni, luate împreună, reprezintă a zecea parte din populația pământului. Totuși, din punct de vedere geografic ele reprezintă un sfert din teritoriul continental al pământului (mai mult de 23 de milioane de kilometri pătrați).

6. Ca să ucidă = acesta este scopul declarat al lui Anticrist. Asta nu înseamnă că el va ucide a „patra parte din omenire”, însă ar putea-o face dacă ar vrea. „A patra parte a pământului” nu reprezintă o referire directă la creștini. Dacă „a patra parte a pământului” ar fi creștinii și fiara i-ar ucide pe toți, nu ar mai rămâne niciun credincios în viață când Domnul Se va arăta pe nori.

7. Sabia, foametea, molima și fiarele pământului = comentatorii au găsit repede o paralelă a acestei expresii în Vechiul Testament. Deși este adevărat că Dumnezeu a folosit sabia, foametea și molima pentru a mustra poporul Israel în trecut (Ieremia 24:10; Ezechiel 12:16), nu avem nicio proorocie a unei judecăți viitoare de asemenea

natură împotriva poporului Israel. Într-un singur pasaj, fiarele sălbatice sunt adăugate la această listă – Ezechiel 14:21. Contextul limitează acea judecată doar la orașul Ierusalim

Totuși, Apocalipsa 6:8 vorbește despre „a patra parte a pământului” care va suferi evenimentele menționate mai sus. Faptul că anumite traduceri folosesc expresia „fiarele pământului” i-a dus pe anumiți comentatori la interpretări greșite. Mai întâi trebuie să admitem că „fiarele pământului” nu este traducerea corectă a textului grecesc din Apocalipsa 6:8. Cuvântul folosit este therion, iar înțelesul lui fundamental este cel de fiară. El poate fi tradus ca fiară (Tit 1:12) sau fiară sălbatică (Fapte 11:6). Contextul determină care traducere este cea mai bună. Termenul este folosit de 39 ori în cartea Apocalipsa. În 39 din aceste cazuri, termenul se referă fie la fiară, fie la prorocul mincinos (a doua fiară) sau la imaginea fiarei, și este tradus în mod corect cu fiară. Totuși, traducătorii care au încercat să limpezească înțelesul cuvântului în Apocalipsa 6:8 l-au tradus în mod incorect ca fiare sălbatice sau fiarele pământului.

Nu avem niciun motiv să traducem termenul prin din Apocalipsa 6:8 prin fiarele pământului. Din moment ce fiara (anticristul) (Apocalipsa 13:7), prorocul mincinos (Apocalipsa 13:15) și chipul fiarei (Apocalipsa 13:15) au puterea de a ucide, și din moment ce atât fiara (Apocalipsa 13:1) cât și prorocul mincinos (Apocalipsa 13:11) aparțin pământului, aceștia reprezintă corespondentul celui mai bun al cuvântului „fiare” din Apocalipsa 6:8.

Apocalipsa 6:9-11

Când a rupt Mielul (1) pecetea a cincea, am văzut sub (2) altar (3) sufletele (4) celor ce fusese junghiați din (5) pricina Cuvântului lui Dumnezeu ți din pricina mărturisirii pe care o ținuseră. Ei strigau cu glas tare și ziceau: (6)”Până când, Stăpâne, Tu care ești sfânt și adevărat (7) zăbovești să judeci și să răzbuni (8)sângele nostru asupra (9) locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei li s-a dat o (10) haină albă și li s-a spus (11) să se mai odihnească puțină vreme până se va împlini numărul (12) tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor, (13)care aveau să fie omorâți ca și ei.

1. A cincea pecete = inițiază o a doua serie de peceți care se deosebesc de primele patru. Nu mai avem călăreții care inițiază evenimentele. Faptul că moartea a domnit peste „a patra parte a pământului” în cea de-a patra pecete ne face să credem că pecetea a cincea este, probabil, un rezultat al celei de-a patra. Relația între pecețile cinci, șase și șapte o reprezintă mânia lui Dumnezeu: pecetea a cincea o cere, pecetea a șasea o anunță, iar pecetea a șaptea o descrie.

2. Altar = un altar precis este avut în vedere. Aceasta este prima din cele 8 apariții ale termenului în cartea Apocalipsa. Două „altare” distincte sunt prezentate în Apocalipsa. Altarul tămâierii este menționat în Apocalipsa 8:5 și 9:13. Altarul pentru arderi de tot este menționat în Apocalipsa 6:9; 11:1 și 16:7. Altarul pentru arderile de tot era localizat afară, în curtea preoților. Altarul tămâierii era așezat în fața perdelei care despărțea Locul Sfânt de Locul Preasfânt. Deci, altarul menționat în Apocalipsa 6:8 este cel mai probabil altarul tămâierii, ceea ce explică în parte de ce acele suflete „strigă cu glas tare”.

De ce ar fi ținute sufletele acestor credincioși tocmai sub acest altar? Nu ni se oferă un motiv concret. Totuși, deoarece aceste persoane au plătit prețul suprem al ascultării de Dumnezeu (moartea fizică), ei sunt păstrați în mod simbolic într-un loc cât mai aproape de Dumnezeu, locul din care spre Dumnezeu se înalță o mireasmă plăcută, altarul tămâierii. Înțelegem de aici că Dumnezeu Își găsește plăcerea în aceste suflete.

3. Sufletele = acest termen este folosit de 2 ori în Apocalipsa (6:9 și 20:4). În ambele cazuri cei la care se referă nu au fost încă înviați.

4. Care fuseseră junghiați = termenul folosit aici apare în repetate rânduri în cartea Apocalipsa. El poate fi folosit pentru a descrie moartea dintr-o varietate de cauze. În Apocalipsa 5:12 și 13:8 este descrisă moartea Domnului prin răstignire. În Apocalipsa 18:24 este descrisă moartea „celor ce au fost uciși pe pământ”. Deci, putem spune că acest termen nu se focalizează asupra unui anumit tip de moarte. Aspectul cel mai important este rezultatul – moartea. Nu același lucru se poate spune despre martirii din Apocalipsa 20:4. Acolo, în centrul atenției stă modul în care sunt uciși, prin decapitare. Este important să ținem cont că martirii din Apocalipsa 6:9 nu-i reprezintă pe toți credincioșii, din toate veacurile. Doar cei uciși recent sunt reprezentați în acest grup. Această concluzie este susținută de solicitarea martirilor ca Dumnezeu să răzbune sângele lor „asupra locuitorilor pământului”. Cei ce trăiesc pe pământ în această vreme sunt responsabili de uciderea martirilor, din moment ce asupra lor va veni judecata lui Dumnezeu.

5. Din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră = aici ni se oferă 2 motive ce au cauzat moartea acestor sfinți:

a. Din pricina Cuvântului lui Dumnezeu = are de-a face cu adevărul. Acești oameni au murit pentru adevăr, pe care n-au vrut să-l renege.

b. Din pricina mărturiei pe care o ținuseră = această expresie și cea de mai sus se aseamănă cu afirmația din Apocalipsa 1:2 și 9. Acolo, cuvântul mărturie este urmat de a lui Isus Hristos. Aceste persoane au murit din aceeași cauză pentru care suferea Ioan: au păstrat și au continuat să mărturisească faptul că Isus este

Domnul. Aceasta ne spune clar care va fi chestiunea majoră pentru cei ce poartă numele lui Isus în timpul prigoanei inițiate de „moarte și Locuința Morților”: Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia credinciosului despre Isus Hristos. Nimic din acest text nu sugerează că acești oameni nu ar fi membri în trupul lui Isus Hristos așa cum era apostolul Ioan.

6. Până când = importanța martirilor este scoasă în evidență aici. Ei îl întreabă pe Domnul cu privire la prigonitorii lor. Întrebarea „până când?” în contextul rugăciunii, se găsește des în Scriptură, în special în Vechiul Testament (Psalmul 6:3-4; 13:1-2; 35:17; 74:9-10; 79:5; 80:4). Martirii cer răzbunare. Întrebarea lor sugerează că a trecut prea mult timp între uciderea lor și pedepsirea ucigașilor. Un mesaj similar se regăsește în mulți Psalmi, în care i se solicită lui Dumnezeu să-i pedepsească pe cei răi (Psalmul 7, 35, 55, 58, 59, 69, 79, 139). Împăratul David a rostit o asemenea rugăciune (2 Samuel 3:28-29), după cum și Neemia a rostit o rugăciune similară (Neemia 4:4-5).

7. Zăbovești să judeci și să răzbuni = aceasta este esența întrebării lor. Textul în limba greacă spune literalmente „până când nu vei judeca și nu vei răzbuna?” Cuvântul zăbovești nu apare în textul original: verbele a judeca și a răzbuna apar la timpul prezent, însă este o utilizare specială a timpului prezent, care necesită introducerea cuvântului zăbovești. Cititorul trebuie să înțeleagă că, în acest moment al relatării, Dumnezeu încă nu a început să judece și să răzbune. Vebul a răzbuna reapare în Apocalipsa 19:2, unde descrie sfârșitul mâniei lui Dumnezeu. Până în Apocalipsa 6:10 nu avem niciun indiciu că mânia lui Dumnezeu ar fi început.

8. Sângele nostru = acesta este motivul pentru care martirii îl imploră pe Dumnezeu să-i răzbune. Sângele este folosit aici ca figură de stil. Sângele reprezintă fapta care a făcut ca acest sânge să fie vărsat din trup. Cu alte cuvinte, cuvântul sânge înseamnă crimă: aceste persoane au fost ucise brutal, fapt ce reclamă necesitatea de a se face dreptate.

9. Locuitorii pământului = este o expresie tehnică, referindu-se la același grup de fiecare dată când este folosită în Apocalipsa. Ea apare de 9 ori în această carte:

a. Apocalipsa 3:10 – cei reprezentați de această expresie vor fi supuși unei încercări de care urmașii credincioși ai lui Hristos vor fi izbăviți.

b. Apocalipsa 6:10 – aceștia sunt direct răspunzători de moartea brutală a urmașilor credincioși ai lui Hristos, ale căror suflete sunt sub altarul din cer.

c. Apocalipsa 8:13 – ei reprezintă ținta următoarelor 3 „vai-uri” exprimate prin trâmbițele cinci, șase și șapte.

d. Apocalipsa 11:10a – aceștia se bucură când fiara care se ridică din adânc reușește, în cele din urmă, să-i ucidă pe cei doi martori ai lui Dumnezeu.

e. Apocalipsa 11:10b – aceștia fuseseră chinuiți de către cei doi martori.

f. Apocalipsa 13:8 – aceștia nu sunt dintre aleșii Domnului și se închină fiarei care se ridică din mare.

g. Apocalipsa 13:14a – fiara care se ridică din pământ îi înșală.

h. Apocalipsa 13:14b – ei fac un chip al fiarei care se ridică din mare.

i. Apocalipsa 17:8 – aceștia sunt oameni nemântuiți, care se miră de învierea fiarei care se ridică din adânc.

În fiecare din versetele de mai sus, cei reprezentați prin expresia „locuitorii pământului” fie sunt ostili poporului lui Dumnezeu, fie sprijină fiara și acțiunile ei.

10. O haină albă = hainele albe reprezintă îmbrăcămintea corespunzătoare pentru cei ce sunt în prezența lui Dumnezeu. Hainele albe sunt îmbrăcămintea:

a. Biruitorilor (Apocalipsa 3:4-5, 18)

b. Bătrânilor (Apocalipsa 4:4)

c. Martirilor (Apocalipsa 6:11)

d. Mulțimea nenumărată (Apocalipsa 7:9)

e. Oștirile cerești (Apocalipsa 19:14)

Nu este sigur că Ioan se referă în mod literal la „haine albe”. Cel mai probabil „hainele albe” reprezintă o figură de stil care denotă puritatea morală. Puritatea morală este o caracteristică atât în viața de pe acest pământ, cât și în viața veșnică în prezența lui Dumnezeu. Ioan scrie că Domnul poruncește credincioșilor din Laodiceea „să cumpere de la Mine… haine albe ca să se îmbrace”. Cu alte cuvinte, aceste haine pot fi purtate chiar acum. Și, totuși, credincioșilor din Sardes li se promit „haine albe” la revenirea Domnului. Aceasta vine în sprijinul concluziei că „hainele albe” reprezintă puritate morală și nu neapărat articole de îmbrăcăminte.

11. Să se odihnească = aceasta este cea de-a doua poruncă pe care o primesc martirii din partea lui Dumnezeu. În ce privește verbul a se odihni, unii comentatori sugerează că „înțelesul primar al verbului are de-a face cu restaurarea și împrospătarea care vin prin odihnă, nu doar simpla încetare a activității”. Acest lucru sugerează că sufletele sunt într-un loc și o stare care le permite împrospătarea după truda din timpul acestei vieți.

12. Tovarășilor lor de slujbă și a fraților lor = o întrebare importantă la care trebuie să răspundem este dacă această expresie se referă la unul sau două grupuri. Posibila diferență nu are însă nicio semnificație: membrii ambelor grupuri vor fi uciși. Expresia tovarăși de slujbă (sundouloi) este folosită de 3 ori în cartea Apocalipsa (6:11; 19:10; 22:9). Apostolul Pavel o folosește de 2 ori (Coloseni 1:7; 4:7). De fiecare dată se au în vedere urmașii credincioși ai lui Dumnezeu. În mod clar este vorba despre sfinții lui Dumnezeu din epoca bisericii. Nu avem niciun indiciu care să infirme această concluzie.

13. Aveau să fie omorâți = este o indicație clară că Dumnezeu a stabilit un număr al celor ce vor fi uciși în timpul perioadei descrise în cartea Apocalipsa. De asemenea, aceasta mai arată că moartea nu este un semn al necredinței, ci un semn al credinței. Fără îndoială, unii credincioși vor muri din pricina lipsei lor de credincioșie, însă cei de aici au fost uciși tocmai datorită credincioșiei lor. Cât de mulți oameni vor fi uciși este sugerat de expresia „puțină vreme”. Aceasta ne spune cât va dura măcelul. Aceiași construcție gramaticală în limba greacă se regăsește în Ioan 7:33 și 12:35. Perioada reprezentată de expresia din Evanghelia lui Ioan se poate întinde între câteva zile și ceva mai mult de un an. Nu putem fi categorici, dar timpul reprezentat prin expresia „puțină vreme” în Apocalipsa nu este nedefinit. Numărul celor ce trebuie să fie uciși nu este nelimitat, ci stabilit dinainte. Este interesant să observăm că în Apocalipsa 10:6 se anunță că „nu va mai fi nicio zăbavă”. Acest anunț ar putea fi legat de Apocalipsa 6:11 (despre aceasta vom discuta pe larg când vom ajunge acolo).

Apocalipsa 6:12-17

Când a rupt Mielul (1) pecetea a șasea, m-am uitat și iată că (2) s-a făcut (2a) un mare cutremur de pământ. (2b) Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, (2c) luna s-a făcut toată ca sângele, și (2d) stelele au căzut din cer pe pământ, (2e) cum cad smochinele din pom când este scuturat de un vânt puternic. (2f) Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Și (2g) toți munții și toate ostroavele s-au mutat din locul lor. (3a) Împărații pământului și domnitorii, căpitanii oștilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și toți cei slobozi (3b) s-au ascuns în peșterile munților. (3c) Și ziceau munților și stâncilor. (3d) „Cădeți peste noi și ascundeți-ne (3e) de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de (3f) mânia Mielului; (3g) căci (3h) a venit ziua cea mare a mâniei Lui și (3i) cine poate sta în picioare?”

1. A șasea pecete = cea de-a șase pecete continuă tiparul prezentat de pecetea a cincea, ceea ce subliniază din nou diferența dintre primele patru și ultimele trei peceți. Nu apare niciun cal și niciun călăreț. În mod indirect se dă răspuns la întrebarea martirilor: semnul care anunță declanșarea iminentă a mâniei lui Dumnezeu vine sub forma unor cataclisme pământești și cosmice fără precedent în istoria omenirii. Impactul este evident: oamenii vor leșina de groaza evenimentelor care vor veni peste lume (Luca 21:26)

2. Ioan prezintă aceste cataclisme pământești și cosmice fără precedent în istoria omenirii. Acest eveniment este descris și în Vechiul și în Noul Testament.

2a. Un mare cutremur de pământ = primul semn al dezlănțuirii iminente al mâniei lui Dumnezeu este „un mare cutremur de pământ”. Traducerea în limba engleză pe care o folosim nu este suficient de clară în acest loc. Cuvântul grecesc seismos, din care provine cuvântul cutremur, înseamnă literalmente a scutura. Nu este clar dacă pământul sau cerurile sunt scuturate aici. Luca 21:26 ne spune că puterile cerurilor vor fi clătinate. Acest lucru este sprijinit și de Matei 21:29 precum și Marcu 13:25. Totuși, Isaia 12:13 și Ioel 3:16 anunță că atât pământul cât și cerurile vor fi zguduite în timpul zilei Domnului. Înțelegem că atât cerurile cât și pământul vor fi scuturate violent. Nu ni se spune cum va fi simțită scuturarea cerurilor de către cei ce locuiesc pe pământ. Dar evangheliștii ne spun că „puterile cerurilor vor fi clătinate”.

2b. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr = această expresie arată că un eveniment dramatic se va abate asupra soarelui. Figura de stil – negru ca un sac de păr – indică faptul că soarele nu va mai da lumină, deci peste univers se va lăsa întunericul. Această idee este prezentă și în Matei 24:29. Deoarece unora le este greu să accepte că acest lucru se va întâmpla literalmente, aceștia preferă să înțeleagă evenimentul ca fiind unul simbolic și nu real. La urma urmei spune ei, nu se va pierde doar lumina, ci și căldura. Acest lucru pare imposibil, totuși evenimentul va fi fără precedent în istoria omenirii. O eclipsă totală de soare aduce întunericul asupra pământului, dar nu cauzează o scădere a temperaturii. Mulți oameni de știință au argumentat imposibilitatea opririi soarelui la amiază timp de 12 ore și, totuși, Iosua a trăit un astfel de eveniment.

2c. Luna s-a făcut toată ca sângele = acest al treilea semn se referă la pierderea luminii care provine de la lună. Termenul ca sângele denotă că aici este folosită o figură de stil. Metaforele și comparațiile reprezintă două exemple ale unei figuri de stil ce are de-a face cu compararea unor lucruri. Metafora spune „un lucru” este „alt lucru” (Domnul este păstorul oilor). În acest caz, afirmația are în vedere calitățile păstorului. Cu alte cuvinte, ceea ce se poate spune despre un păstor, se poate spune despre Domnul. Totuși, comparația se deosebește de metaforă. Comparația afirmă că un lucru este ca sau asemeni altui lucru (de exemplu, Domnul este ca un păstor). Această afirmație este mai îngustă decât metafora. Spre deosebire de metaforă care este largă în aplicație, comparația se focalizează asupra unui atribut definit în context. De obicei, acea trăsătură este definită în contextul imediat. În exemplul de mai sus am spune „Domnul este ca un păstor” prin faptul că mă protejează de dușmani.

Deci, atunci când Ioan spune „luna s-a făcut toată ca sângele” observăm imediat că avem de-a face cu o comparație. Întrebarea este următoarea: ce atribut al sângelui are în vedere Ioan aici? Bazat pe context și ținând cont de ceea ce se întâmplă cu soarele și cu stelele, Ioan se referă la lumină sau, mai precis, la absența ei. Deci, luna nu va mai reprezenta o sursă de lumină în timpul nopții. Matei 24:29 afirmă că „luna nu-și va mai da lumina ei”.

2d. Stelele au căzut din cer pe pământ = acesta este cel de-al patrulea semn care indică declanșarea iminentă a mâniei lui Dumnezeu. Aici întâmpinăm o nouă problemă. Conform științei moderne știm că, datorită dimensiunilor lor uriașe, este imposibil ca stelele să cadă literalmente pe pământ. Totuși, contextul sugerează că aici avem de-a face cu o nouă figură de stil, care are în vedere pierderea luminii stelelor.

2e. Cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vântu puternic = această comparație ne explică ce a avut Ioan în vedere cu privire la stele. Ca un ecou al Isaia 34:4, unde se vorbește despre căderea frunzelor și a rodului smochinului, Ioan subliniază aici smochinele. Matei 24:29 afirmă „Stelele vor cădea din pe cer”. Marcu 13:25 spune „Stelele vor cădea din cer”. Ioel 3:15 ne spune că „stelele își vor pierde strălucirea lor”. Toate aceste lucruri sunt în armonie cu ceea ce se întâmplă cu soarele și luna, adică stelele nu vor mai emite lumină. Privind bolta cerului, va fi ca și cum stelele au căzut din cer. Rezultatul este că Universul va rămâne în beznă.

2f. Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul = acesta este cel de-al cincilea cataclism cosmic descris de Ioan. Textul spune literalmente cerul. În textul original expresia lui Ioan este „cerul s-a rupt în două”. Verbul folosit aici poate avea mai multe nuanțe. El poate însemna „a rupe” sau „a dispărea”. Comparația „ca o carte pe care o faci sul” nu ne ajută prea mult în luarea unei decizii. Ambele înțelesuri rămân posibile. Mulți au observat ce se întâmplă cu o hartă care a stat multă vreme strânsă sul atunci când o pui pe un birou: atât timp cât este ținută în poziție cu ceva, ea rămâne plată, dar imediat ce nu mai este ținută, revine rapid la forma inițială. În sensul acesta, harta a dispărut. De asemenea, o hartă rulată strâns se va strânge cu repeziciune, atunci când este lăsată liberă. Deci, este posibil ca Ioan să accentueze viteza cu care cerul se va strânge.

Aici primim ajutor din partea cărții Isaia 34:4 unde prorocul spune că „toată oștirea cerurilor piere, cerurile sunt făcute sul ca o carte, și toată oștirea lor cade…” Septuaginta, traducerea în limba greacă a Vechiului Testament, folosește în Isaia același cuvânt folosit în Apocalipsa – a strânge sul. Sensul este următorul: cerul se va despica în două în același fel în care sulul este rulat. Sulurile din

vremea lui Isaia erau împăturite între două axe. Înseamnă că nu avem de-a face cu viteza de desfășurare: un sul rulat ascunde privirii conținutul său. Cerul se va da la o parte, ceea ce le va permite locuitorilor pământului să vadă coborârea spectaculoasă a Mielului lui Dumnezeu însoțit de slava lui Dumnezeu.

2g. Toți munții și toate ostroavele s-au mutat din locurile lor = acesta este ultimul eveniment dintre semnele pământești și cosmice care indică declanșarea iminentă a mâniei lui Dumnezeu. Fiecare munte și fiecare insulă se vor mișca din locul lor original. Această situație nu trebuie confundată cu judecata potirului al șaptelea, descrisă în Apocalipsa 16:20. Acolo Ioan spune că munții nu se vor mai găsi și insulele vor fugi din locul lor. Accentul acolo se pune pe dispariția sau încetarea existenței, pe când în Apocalipsa 6:14, accentul este pus pe tranziția simplă dintr-un loc în altul. Acest detaliu textual nu trebuie minimalizat sau trecut cu vederea. În aceste pasaje sunt descrise două evenimente distincte, și numai o tratare superficială a detaliilor textuale poate duce la concluzia că aceste pasaje descriu același eveniment.

În mod clar, aceste 7 cataclisme sunt menite să îndeplinească un scop anume: să capteze atenția oamenilor. Niciun om de pe fața pământului nu va putea trage altă concluzie decât aceea că Dumnezeu se apropie cu mânie de pământ. În special atunci când vor vedea pe Mielul lui Dumnezeu coborând din cer! Aceste 6 semne descrise mai sus au o istorie bogată în Vechiul Testament. Cel mai bogat eveniment istoric descris în Vechiul Testament este mânia lui Dumnezeu în perspectivă escatologică: Ziua Domnului. Ioan a ales cu grijă din Isaia și din Ioel aceste cataclisme, pe care însuși Domnul Isus le-a descris în Matei 24:29-30.

Este semnificativ faptul că Ioel 2:31 pune un indicator de timp important în relația dintre aceste evenimente. Iată ce declară Ioel: „Soarele se va preface în întuneric și luna în sânge înainte de a veni Ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată”. Oricine încearca să pună semnul egalității între semnul zilei Domnului și Ziua Domnului încalcă acest verset. Ioel spune clar că semnul va avea loc înainte de Ziua Domnului. Orice ar însemna primele patru peceți, ele nu fac parte din mânia escatologică lui Dumnezeu. Un lucru ce va fi argumentat și mai târziu.

3. Cea de-a doua porțiune semnificativă a celei de-a șasea peceți o reprezintă reacția „locuitorilor pământului” relatată în Apocalipsa 6:14-17.

3a. Împărați… căpitani… bogați… puternici… robi… slobozi = Ioan prezintă un spectru larg al omenirii care vor reacționa la semnul ce denotă dezlănțuirea iminentă a mâniei lui Dumnezeu. Această listă nu are scopul de-a arăta că toți necredincioșii care vor trăi pe pământ în acea vreme vor fi afectați de mânia lui

Dumnezeu. Apocalipsa 19:18-19 arată că oamenii menționați aici vor fi dați ca hrană păsărilor cerului la marele ospăț a lui Dumnezeu.

3b. S-au ascuns în peșteri și în stâncile munților = această expresie denotă că omenirea recunoaște importanța acestor semne. De asemenea, este susținută afirmația noastră anterioară că „munții” și „ostroavele” nu vor dispărea încă, ci se vor muta din locațiile lor originale. Observați că verbul „s-au ascuns” este la timpul trecut. Deci oamenii aceștia sunt deja în peșteri și în stânci.

3c. Ei ziceau munților și stâncilor = arată că cei nelegiuiți vor, mai degrabă, să moară.

3d. Cădeți peste noi și ascundeți-ne = această expresie este oarecum ciudată. Poate că exprimarea ciudată a oamenilor demonstrează groaza prin care trec în acest moment. Scopul imediat al celor nelegiuiți nu este moartea. Evident că dacă munții cad peste ei, aceștia vor muri, însă ei nu doresc doar să moară, ci vor să fie ascunși de privirea lui Dumnezeu. Aceasta sugerează că „Fața Domnului” nu este apreciată de către oameni decât dacă ei sunt sfinți. Un om nelegiuit nu poate suporta prezența Dumnezeului celui sfânt. Nu este îndeajuns să moară; sinuciderea nu este suficientă. Pentru cei nelegiuiți, chiar și a fi mort în prezența unui Dumnezeu sfânt nu este suficient. Ei vor să fie îngropați cât mai adânc, să fie ascunși de Fața Domnului.

3e. De Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie = avem aici o referință directă la Dumnezeu Tatăl și, în acest context (observați prezența Mielului), Dumnezeu Tatăl este așezat pe tron. Unii spun că „fața celui ce șade pe tron” este un mod indirect de a se referi la Dumnezeu Tatăl fără însă a-I menționa numele. Nu argumentăm aici cine șade pe scaunul de domnie! Acum suntem interesați de ceea ce văd cei nelegiuiți.

Isaia 2:19 afirmă că „oamenii vor intra în peșterile stâncilor și în crăpăturile pământului de frica Domnului și de strălucirea măreției Lui, când se va scula să îngrozească pământul”. Frica Domnului și strălucirea măreției Lui se pot referi la Slava lui Dumnezeu. Petru declară în cea de-a doua sa epistolă că Isus a primit cinste și slavă din partea lui Dumnezeu Tatăl… din slava minunată…” Iov 13:11 pune următoarea întrebare: „Nu vă înfricoșează măreția Lui? Și nu cade groaza Lui peste voi?” Ideea transmisă de autor este următoarea: în acest eveniment Dumnezeu Tatăl Își va face simțită prezența. Această prezență va include și slava Lui, care poate fi descrisă printr-un tron imens, deoarece Dumnezeu rămâne invizibil.

3f. De mânia Mielului = al doilea eveniment care îi îngrozește pe cei nelegiuiți și din ca

este Isus Hristos, cea de-a doua Persoană din Sfânta Treime. Mânia este conectată aici cu Mielul. Aceasta este prima folosire a termenului mânie în cartea Apocalipsa. Faptul că ea este legată de Mielul lui Dumnezeu nu trebuie trecut cu vederea. Isus este Judecătorul escatologic (Ioan 5:27; Ioan 10:42; Daniel 7:13-14). Ea îndeplinește dorința Tatălui.

3g. Căci = indică motivul pentru reacția celor nelegiuiți. Aceștia strigă la munți și la stânci să-i omoare și să-i îngroape, deoarece sunt conștienți de venirea zilei mâniei, semnalată prin cataclismele premergătoare.

3h. Ziua cea mare a mâniei Lui = această expresie este importantă din mai multe motive. Totuși, înainte de-a privi la semnificația ei în ansamblu, cititorul trebuie atenționat asupra unei diferențe ce apare între traduceri diferite. Pronumele lor și lui au cauzat multe polemici. Nu putem fi categorici într-o privință sau în cealaltă, deoarece indiferent de poziția adoptată, înțelesul teologic rămâne același. Domnul Isus afirmă în repetate rânduri că El și Tatăl sunt una în gândire și acțiune. Deci, mânia Lui este mânia Lor, iar mânia Lor este mânia Lui.

Contextul identifică în mod clar această zi ca fiind Ziua Domnului escatologică, descrisă în Vechiul Testament ca ziua mâniei lui Dumnezeu Tatăl. Totuși, în Noul Testament termenul Domnul îl reprezintă și pe Domnul Isus (Fapte 2:36). Deci, Ziua Domnului înseamnă mânia escatologică atât a lui Dumnezeu Tatăl cât și a Domnului Isus.

A venit este traducerea corectă a construcției gramaticale, însă înțelesul expresiei în limba greacă s-a pierdut. Textul în limba greacă sugerează ideea „este gata să vină”. Accentul se pune pe inițierea acțiunii. Aceasta se potrivește cu întrebarea pusă de martiri la pecetea a cincea. Cea de-a cincea pecete solicită începerea mâniei lui Dumnezeu. A șasea pecete anunță declanșarea iminentă a mâniei lui Dumnezeu, iar a șaptea pecete demonstrează mânia lui Dumnezeu.

3i. Cine poate sta în picioare = această întrebare retorică necesită un răspuns, iar răspunsul este „nimeni”. Niciun om nelegiuit nu va putea sta în picioare în fața mâniei lui Dumnezeu.

Capitolul 6 – Ruperea primelor 6 peceți – Vremea necazului și a primei părți a necazului cel mare
5 (100%) 1 vot/voturi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here