CAPITOLUL 7
IZBĂVIREA
Apocalipsa 7:1
(1) După aceea am văzut (2) patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colțuri ale pământului. Ei țineau cele (3) patru vânturi ale pământului (4) ca să nu sufle vânt peste pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
1. După aceea am văzut = este o formulă folosită adesea de Ioan pentru a introduce o nouă porțiune de informații. Este indicată o nouă secvență, însă nu este vorba în mod necesar de un nou factor temporal. În această ordine, faptul că pecetea a șasea elimină toți luminătorii din univers necesită o stare temporală de beznă.
Nu există niciun temei pentru a susține încercarea unora de a pune capăt cu desăvârșire existenței soarelui, lunii și a stelelor odată cu cea de-a șasea pecete. Doar ignorarea detaliilor din text și supralicitarea asemănărilor textuale dintre pecetea a șasea, trâmbița a patra și potirul al patrulea se poate argumenta împotriva unei întreruperi temporare a luminii în Univers în timpul peceții a șasea. Rolul soarelui de a-i topi pe oameni cu căldura lui pe pământ în timpul judecății celui de-al patrulea potir arată clar că orice s-ar fi întâmplat în timpul celei de-a șasea peceți are o durată limitată.
2. Patru îngeri = nu ni se spune cine sunt acești îngeri. Aflăm că ei sunt așezați în cele patru colțuri ale pământului. Semnificația poziției lor este aceea că ei au control asupra întregului pământ.
3. Cele patru vânturi ale pământului = se referă la cele patru direcții cardinale nord, sud, est și vest (Ezechiel 37:9; Ieremia 49:36; Daniel 7:2; 8:8 și 11:4).
4. Ca să = ne arată scopul acestor patru îngeri: ei împiedică vântul să bată. Nu ni se spune de ce vântul trebuie oprit, însă ideea implicită este cea de pericol. Odată dezlănțuite aceste vânturi ele vor cauza mari distrugeri pe pământ. Tot ca idee implicită, numai cei protejați în mod supranatural vor fi în siguranță în fața vânturilor dezlănțuite.
Apocalipsa 7:2-3
Și am văzut un alt înger care se suia (1) dinspre răsăritul soarelui și care avea (2) pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora (3) le fusese dat să vatăme pământul și marea zicând: „Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii, până nu (4) vom pune pecetea pe fruntea (5) slujitorilor Dumnezeului nostru!”
1. Dinspre răsăritul soarelui = este o figură de stil care se referă la est.
2. Pecetea Dumnezeului celui viu = nu este definită explicit în acest moment. Nici nu ni se spune pentru ce se pune pecetea. Ceva mai târziu vom vedea că Domnul protejează supranatural poporul Israel, oferindu-i un loc special de refugiu față de mânia lui Satan / a lui Anticrist. Totuși, cei pecetluiți de către îngeri nu vor fi ascunși. Aceasta reprezintă o distincție între mânia lui Dumnezeu și mânia omului: ascunderea nu poate fi o apărare în fața mâniei lui Dumnezeu.
3. Să vatăme = verbul grecesc înseamnă „a răni sau a strica, cu implicația că se face ceva rău sau nemeritat”. Este un verb cât se poate de potrivit în această conjunctură: pământul, marea și pomii vor primi o pedeapsă nemeritată. Natura, blocată în starea de stricăciune perpetuă începută cu căderea lui Adam în păcat (Romani 8:18-22), își va începe în sfârșit călătoria înspre naștere. Asemeni lui Hristos, și creațiunea trebuie să sufere, înainte de a fi izbăvită.
4. Vom pune pecetea = termenul „vom” denotă că mai mulți îngeri sunt implicați în procesul de pecetluire. Având în vedere numărul celor ce primesc pecetea, este de înțeles prezența mai multor îngeri. Contextul arată clar ce se va face: fiecare persoană va primi un semn special pe frunte, care va identifica acea persoană drept proprietatea lui Dumnezeu. Contextul demonstrează care este scopul acestei pecetluiri: unii afirmă că este pecetea mântuirii, însă textul nu oferă nicio dovadă în acest sens. Cei ce îmbrățișează această poziție aplică asupra textului un gând al apostolului Pavel exprimat în Efeseni 1:13. În context, acești oameni primesc pecetea pentru a fi feriți de rău: este o pecetluire a protecției. Apocalipsa 9:4 declară explicit că cei ce au pecetea lui Dumnezeu sunt protejați de efectele judecățții trâmbiței a cincea.
5. Slujitorii Dumnezeului nostru = contextul va clarifica identitatea acestor slujitori. Totuși, este ciudat că acest termen este folosit cu privire la cei 144.000 de evrei. Este ciudat, deoarece acest termen este folosit în Noul Testament de obicei cu referire la credincioși. Totuși, cei ce sunt pecetluiți în mod clar nu sunt credincioși. Argumentul principal împotriva ideii că cei pecetluiți sunt credincioși este faptul că un număr limitat de oameni sunt pecetluiți. Doar spiritualizând numărul 144.000 s-ar putea argumenta că acest număr se referă la întreaga biserică. Rob sau slujitor este folosit aici în sensul de a fi proprietatea lui Dumnezeu: Dumnezeu deține, Își asumă și Își pecetluiește proprietatea. O astfel de perspectivă este în armonie cu principiul biblic că Israel este poporul special al lui Dumnezeu.
Apocalipsa 7:4-8
Și (1) am auzit numărul celor ce fuseră pecetluiți: (2) „O sută patruzeci și patru de mii (3)
din toate semințiile lui (4) Israel, din seminția lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiți; din seminția lui Ruben, douăsprezece mii; din seminția lui Gad douăsprezece mii; din seminția lui Așer, douăsprezece mii; din seminția lui Neftali, douăsprezece mii; din seminția lui Manase, douăsprezece mii; din seminția lui Simeon, douăsprezece mii; din seminția lui Levi, douăsprezece mii; din seminția lui Isahar, douăsprezece mii; din seminția lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminția lui Iosif, douăsprezece mii; din seminția lui Beniamin, douăsprezece mii au fost pecetluiți.
1. Am auzit = este un detaliu textual important. Poate că unii l-ar suspecta pe Ioan că inventează acest material, dacă nu ar fi atât de clar că el îl primește direct de la o sursă. La fel ca toate celelalte informații cuprinse în această carte, acest mesaj este auzit, deși vocea nu este definită explicit.
2. O sută patruzeci și patru de mii = acest număr a făcut obiectul multor dispute. Speculațiile abundă pe marginea lui. Este mare păcat că mulți comentatori nu iau acest număr literal. Înmulțirea cu doisprezece (reprezentând cele douăsprezece seminții) a numărului de doisprezece mii subliniază natura literală a acestui număr. Nu ni se spune de ce sunt aleși câte douăsprezece mii, dar este cât se poate de clar că acesta este numărul celor aleși din fiecare seminție.
Nu există niciun temei textual pentru cei care susțin că cei o sută patruzeci și patru de mii ar fi o altă entitate decât descendenții fizici ai lui Avraam, Isaac și Iacov. A spiritualiza numărul de o sută patruzeci și patru de mii și a-l face să fie un număr de creștini încalcă înțelesul spiritual al textului. Ioan oferă cititorului toate detaliile necesare pentru a identifica în mod corect acest grup. Expresia pivotală este „din toate semințiile fiilor lui Israel” și aceasta ar trebui să pună capăt oricărei dispute cu privire la identitatea celor o sută patruzeci și patru de mii. Această expresie se referă întotdeauna la descendenții fizici ai lui Avraam, Isaac și Iacov. Din cele 635 de apariții ale expresiei în Scriptură, Apocalipsa 7:4 ar fi singura excepție dacă nu s-ar referi la semințiile lui Israel. Nu există niciun motiv convingător pentru a spiritualiza înțelesul literal al numărului. Toate semințiile fiilor lui Israel are suport biblic puternic ca făcând referire doar la evrei.
3. Din toate = ar părea să sugereze că toți cei 12 fii ai lui Iacov apar în această listă. Totuși, Dan este lăsat pe dinafară, în timp ce Manase este adăugat. Includerea lui Manase și excluderea lui Dan sunt foarte interesante; includerea și excluderea cuiva de pe lista fiilor lui Iacov este determinată de scopul autorului.
Lista biologică a fiilor lui Iacov este următoarea: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Zabulon, Isahar, Dan, Gad, Așer, Neftali, Iosif și Beniamin. Lista celor care au primit pământ în țara promisă îi include pe Ruben, Simeon, Iuda, Zabulon, Isahar, Dan, Gad,
Așer, Neftali și Beniamin. Iosif și Levi rămân pe dinafară în timp ce Manase și Efraim sunt incluși la împărțirea teritoriului, ceea ce se referă la faptul că Iosif a primit o porțiune dublă din moștenirea tatălui său. O listă a binecuvântărilor / blestemelor îi include sau exclude pe cei afectați de aceste pronunțări. În lista de binecuvântări rostită de Moise în Deuteronom 23, Simeon rămâne pe dinafară.
După Geneza 49 apare o schimbare în lista fiilor lui Iacov. În acel capitol, Iacov i-a luat dreptul de întâi născut lui Ruben. Dreptul întâiului născut, de a primi o parte dublă din moștenirea tatălui, a trecut la Iosif. Motivul pentru care Ruben și-a pierdut dreptul este acela că el a spurcat patul tatălui său, culcându-se cu Bilha, țiitoarea lui Iacov. De aceea Efraim și Manase au primit amândoi teritorii din partea lui Iosua. Iuda avea să aibă întâietate asupra fraților lui și din seminția lui avea să vină cârmuitorul poporului Israel (1 Cronici 5:1-2).
Este clar că lista din Apocalipsa 7 nu se bazează pe teritoriul împărțit semințiilor în Țara Promisă, căci Iosif și Levi ar trebui lăsați pe dinafară. Lista nu se bazează strict pe descendența fizică, pentru că Manase nu este un fiu biologic a lui Iacov, ci înfiat. Asemeni listei celor binecuvântați de Moise în Deuteronom 22:23, și această listă se bazează pe binecuvântări / blesteme. După cum Simeon a fost lăsat pe dinafară în acea listă, Dan rămâne pe dinafară în această listă. Dan rămâne pe dinafară pentru că nu este binecuvântat. Faptul că niciun membru din seminția lui Dan nu primește această protecție specială este surprinzător la început. Totuși, alegerea a numai 12.000 din fiecare seminție arată că numai câțiva dintr-un grup mare vor primi această protecție specială. Faptul că niciunul din seminția lui Dan nu va beneficia de această protecție specială indică o atitudine nefavorabilă față de el. Unii comentatori au sugerat că idolatria seminției lui Dan este motivul excluderii în acest moment, însă nu avem niciun text biblic explicit care să fundamenteze această concluzie.
Iosif îi poate înlocui fie pe Efraim, fie pe Manase, fie pe amândoi; în lista din Apocalipsa el îl înlocuiește pe Efraim (Ezechiel 37:17-19). Numele Efraim a devenit sinonim cu păcatul. Iosif îl înlocuiește pe Efraim din două motive. Mai întâi, numele Efraim a reprezentat cele 10 seminții din nord în vremea prorocilor. De atunci încoace, acest nume are o conotație nefavorabilă – răzvrătirea voită. În al doilea rând, numele Efraim reprezintă cele 10 seminții din partea de nord și nu ar fi fost potrivit pentru lista din Apocalipsa, care se concentrează pe fiecare din seminții.
4. Israel = se referă la tatăl celor 12 seminții. Este uimitor cât de mulți comentatori încearcă să argumenteze că acest verset se referă la biserică, în timp ce contextul argumentează viguros împotriva unei astfel de concluzii. Este năucitor faptul că atât de mulți oameni interpretează greșit acest verset, deși Ioan enumeră cei 12 fii ai lui Iacov, din fiecare seminție fiind aleși câte 12.000 persoane care să fie protejate. Într-un singur verset din întreaga Scriptură, cuvântul Israel poate fi
disputat – Galateni 6:16. Acest verset ar trebui interpretat în lumina sutelor de alte versete care identifică poporul Israel. Cuvântul Israel are un înțeles bine definit în istorie. Un bărbat pe nume Iacov căruia Dumnezeu îi schimbă numele în Israel sau descendenții lui fizici. Nu există nici măcar un verset clar în Scriptură care să folosească termenul Israel pentru a face referire la descendenții spirituali ai lui Avraam. Înseamnă că cei 144.000 de bărbați protejați reprezintă o rămășiță aleasă din descendenții fizici ai lui Avraam, Isaac și Iacov.
Concluzie
Cea de-a doua serie majoră de vedenii se încheie cu descrierea îndurării pe care Dumnezeu o arată unei rămășițe alese a poporului Israel.
Apocalipsa 7:9-10
(1) După aceea m-am uitat, și iată că era (2) o mare gloată, (3) pe care nu putea să o numere nimeni, (4) din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă care (5) stătea în picioare (6) înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, (7) îmbrăcați în haine albe, (8) cu ramuri de finic în mâini; și strigau cu glas tare, și ziceau: (9) „Mântuirea este a Dumnezeului nostru care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!”
1. După aceea = este pentru a doua oară când Ioan folosește această expresie în cartea Apocalipsa pentru a marca începutul unui nou șir de vedenii. Nu se știe cât timp a trecut între cele două vedenii. Această înșiruire începe în Apocalipsa 7:9 și continuă până în Apocalipsa 15:4.
2. O mare gloată = textul în limba greacă vorbește despre un grup mare sau o mulțime. Am putea spune „o mulțime imensă”.
3. Pe care nu putea să o numere nimeni = este evident că această expresie reprezintă o figură de stil, fără intenția de a fi interpretată literal. Aceasta este concluzia logică. Dacă forțăm limbajul pentru o interpretare literală, atunci Ioan a mințit: un om ar putea număra această mulțime, dacă are suficient timp și beneficiază de cooperare din partea celor numărați. Autorul accentuează numărul imens de persoane care compun acest grup. Nu trebuie trecut cu vederea contrastul dintre numărul concret de evrei care sunt pecetluiți și natura nenumărată a marii mulțimi care se arată în cer. Acesta este un prim contrast pe care îl observăm în textul de față.
4. Din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă = evidențiază cel de-al doilea contrast important din textul de față. Această gloată nenumărată are în componență atât evrei cât și Neamuri. Mulțimea imensă reprezintă o strângere universală spre deosebire de cei 144.000, care sunt identificați concret drept evrei.
5. Stătea în picioare = în limba greacă este un participiu la timpul perfect. Această observație este importantă deoarece arată că această mulțime nenumărată, universală, formează un singur grup. Cu alte cuvinte, ei nu sunt în curs de adunare, ci sunt adunați. Ceea ce vede Ioan este produsul final, iar importanța acestui lucru va fi evidențiată mai târziu.
6. Înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului = ne descrie locul în care stă această mulțime universală și nenumărată. Acesta este cel de-al treilea contrast important numărat de Ioan. Spre deosebire de cei 144.000 de pe pământ, acest grup imens este în cer.
7. Îmbrăcați în haine albe = semnalează o schimbare în statutul acestor ființe pământești care au ajuns în cer, în contrast cu martirii celei de-a cincea peceți. Aceste persoane au trup și sunt îmbrăcate, în timp ce martirii celei de-a cincea peceți nu au încă trup și li se dau haine pe care să le împartă mai târziu. Cu ramuri de finic în mâini = ne aducem aminte imediat de imaginea intrării Domnului în Ierusalim cu câteva zile înainte de moartea Lui.
8. Ramurile de finic = reprezintă un simbol străvechi al victoriei. Faptul că acești oameni fără îndoială că flutură ramurile de finic înaintea lui Dumnezeu Tatăl și înaintea lui Dumnezeu Fiul sugerează că acolo are loc o celebrare. Ioan 12:12 ne relatează un eveniment similar: mulțimea flutura ramuri de finic în fața Domnului care intra în Ierusalim. Ei strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului (Dumnezeu Tatăl) Împăratul lui Israel”.
Osana este o transliterare din aramaică, putând însemna „Salvează te rog”. Este indiscutabil că acest termen era folosit ca un strigăt de salvare adresat lui Dumnezeu. Totuși, mulțimea universală și nenumărată nu solicită mântuirea: ei Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru mântuirea deja realizată.
9. Mântuirea = este un termen ciudat pentru a fi asociat cu Dumnezeu Tatăl și cu Dumnezeu Fiul. Totuși, mulțimea universală nenumărată nu arată că Dumnezeu ar avea nevoie de mântuire, ci ei afirmă că mântuirea sau biruința aparține lui Dumnezeu. Experiența lor demonstrează acest lucru. Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul sunt recunoscuți drept sursa mântuirii pentru mulțimea universală nenumărată.
Apocalipsa 7:11-12
Și (1) toți îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor și împrejurul celor patru făpturi vii. Și s-au aruncat cu fețele la pământ în fața scaunului de domnie, și s-au închinat lui Dumnezeu și au zis: (2) „Amin”. „A Dumnezeului nostru să fie (3) lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea și tăria, în vecii vecilor! Amin.”
1. Toți îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie = arată că mulțimea universală nenumărată s-a alăturat „închinătorilor” din cer. După tiparul unei „reprize,” mai întâi mulțimea universală nenumărată exprimă cuvinte de adorare. Apoi „toți îngerii” fac același lucru. Chiar mai aproape de tronul lui Dumnezeu, bătrânii și grupul cel mai apropiat – cele patru făpturi vii se alătură acestei sesiuni de adorare cerească.
2. Amin = încheie laudele rostite de mulțimea universală nenumărată, după care urmează laudele rostite de îngeri, de bătrâni și de cele patru făpturi vii.
3. Lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea și tăria = este o doxologie cu șapte elemente. Avem aici un nou exemplu al folosirii îmbelșugate a numărului șapte de către autor pentru a indica evenimentele sfârșitului.
Apocalipsa 7:13
Și (1) unul din bătrâni a luat cuvântul și a zis: „Aceștia, care sunt îmbrăcați în haine albe, (2) cine sunt oare? Și de unde au venit?”
1. Unul din bătrâni a luat cuvântul = avem un nou argument împotriva oricărei încercări de a identifica cei douăzeci și patru de bătrâni cu biserica, așa cum încearcă mulți pre-tribulaționiști să facă. Bătrânii nu sunt o singură entitate. Ei acționează atât ca indivizi, cât și ca grup.
2. Cine sunt aceștia? Și de unde au venit? = sunt evidențiate două întrebări importante. Mai întâi, identitatea acestui grup este chestionată. Cea de-a doua întrebare are de-a face cu locul de proveniență al mulțimii. La aceste două întrebări vom primi răspuns în ordine inversă începând cu versetul 14b. Acest tipar este tipic Noului Testament. În Matei 24:3 sunt puse două întrebări, iar Matei 24:4-31 relatează cele două răspunsuri ale Domnului în ordine inversă. Cu alte cuvinte, celei de-a doua întrebări i se oferă primul răspuns.
Apocalipsa 7:14
„Doamne”, i-am răspuns eu, „tu știi”. Și el mi-a zis: (1) „Aceștia vin din necazul cel mare; (2) ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.
1. Aceștia vin din necazul cel mare = o afirmație plină de indicii interpretative. În primul rând, bătrânul răspunde celei de-a doua întrebări puse în versetul 12b, „De unde au venit?” De obicei, întrebarea „unde” anticipează o locație specifică.
Totuși, nu este indicat un loc ci un moment concret. Necazul cel mare are un singur corespondent în Scriptură – Matei 24:21. În acel pasaj nu este folosit articolul hotărât. Apostolul Ioan, ca participant în mulțimea care-a ascultat discursul de pe Muntele Măslinilor (Marcu 13:3), l-a auzit pe Isus folosind acest termen specific. De aceea, folosirea termenului reflectă cunoașterea lui precedentă. Necazul cel mare nu este un loc, ci o vreme concretă. Această observație se reflectă și în traducerea NASB care spune „Căci acele zile vor fi o vreme de necaz… (Marcu 13:19)”. Această exprimare este în acord cu Daniel 12:1, care denumește această perioadă „o vreme de necaz”. Această mulțime universală nenumărată va sosi în cer în timpul necazului celui mare.
Din sugerează că această mulțime universală nenumărată a ieșit din mijlocul necazului cel mare. Expresia cei ce au venit reprezintă traducerea textului în limba greacă: în context, mulțimea universală nenumărată este compusă din „cei ce vin”. Verbul la participiu nu spune nimic cu privire la momentul sosirii lor. Totuși, această mulțime nu este în proces de adunare unul câte unul, ci sosește deodată ca grup. Această observație este sprijinită de următoarea afirmație.
2. Ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului = acesta este răspunsul la cea de-a doua întrebare din versetul 13b. Faptul că Mântuitorul afirmă că biruitorii vor fi îmbrăcați în haine (Apocalipsa 3:5) și că cei credincioși din Laodiceea ar trebui să-și cumpere „haine albe ca să-și acopere goliciunea (Apocalipsa 2:18)”, delimitează interpretarea Apocalipsa 7:14b. Faptul că fiecare membru al mulțimii universale nenumărate și-a spălat hainele și le-a albit înlătură orice posibilitate ca aici să fie vorba despre martiri. Deși unii membri ai mulțimii universale nenumărate au murit ca martiri, acest lucru nu este valabil pentru întreaga mulțime. Totuși, fiecare membru al mulțimii și-a spălat și și-a albit hainele.
Faptul că atât „spălarea” cât și „albirea” sunt descrise la timpul trecut face ca și verbul „au venit” să fie la timpul trecut. Așa stau lucrurile în limba greacă. Acest fapt susține concluzia că mulțimea universală nenumărată sosește în cer ca grup, nu ca indivizi, de-a lungul unei perioade de timp.
Sângele nu albește nimic, de aceea știm că avem de-a face cu o figură de stil. Aici nu se are în vedere sângele fizic a lui Isus. Sângele lui Isus este o metaforă care se referă la viața Lui. De asemenea, hainele albe nu sunt avute în vedere în mod literal. Înțelesul este următorul: moartea ispășitoare a lui Isus Hristos a asigurat viața veșnică a mulțimii nenumărate. Acești oameni sunt mântuiți prin moartea și viața lui Isus Hristos.
Apocalipsa 7:15
(1) Pentru aceasta stau ei (2) înaintea scaunului de domnie a lui Dumnezeu, (3) și Îi slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domnie (4) își va întinde peste ei cortul Lui.
1. Pentru aceasta = arată de ce mulțimea universală nenumărată stă în fața tronului lui Dumnezeu: motivul pentru care ei sunt în fața tronului lui Dumnezeu este mântuirea pe care au obținut-o prin sângele Mielului.
2. Înaintea scaunului de domnie a lui Dumnezeu = se referă la Dumnezeu Tatăl
3. Îi slujesc zi și noapte în Templul Lui = afirmația se focalizează asupra a două chestiuni: zi și noapte se referă la natura neîntreruptă a laudelor și închinării din cer. Mulțimea universală nenumărată se alătură activității eterne de adorare în cer. Templul Lui se referă la reședința lui Dumnezeu din cer.
4. Își va întinde peste ei cortul Lui = se referă la prezența lui Dumnezeu în mijlocul mulțimii nenumărate.
Apocalipsa 7:16-17
(1) Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; (2) nu îi va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. (3) Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la (4) izvoarele apelor vieții, și (5) Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor”.
1. Nu vor mai flămânzi… nu vor mai înseta = arată eliminarea oricărui disconfort fizic. Avem aici un indiciu clar al învierii lor.
2. Nu îi va mai dogori soarele, nici vreo altă arșiță = arată îndepărtarea oricărui disconfort legat de mediu.
3. Căci = arată motivul pentru care vor fi îndepărtate aceste neplăceri legate de mediu: Mielul păstorește și îngrijește această mulțime universală nenumărată.
4. Izvoarele apelor vieții = reprezintă viața din belșug a poporului proslăvit, care nu va mai duce lipsă de nimic.
5. Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor = indică îndepărtarea oricărui disconfort emoțional.