Capitolul 12 – Israelul, nașterea Domnului Isus , atacul diavolului împotriva Lui, înălțarea Domului Isus la cer și atacul diavolului din zilele din urmă asupra Israelului și asupra Bisericii

0
5

CHAPTER TWELVE – THE BEGINNING

Revelation 11:19

(1) And (2) the temple of God which is in heaven was opened; and (3) the ark of His covenant appeared in His temple, and (4) there were flashes of lightning and sounds and peals of thunder and an earthquake, and a great hailstorm.

1. The placement of Revelation 11:19 has caused no little debate. Is it the summary of chapter 11 or the introduction of chapter 12? Or is it a transition from chapter 11 to chapter 12? The reader must keep in mind that the chapter divisions are contrived by men. Therefore, discretion is in order. The key to understanding the placement of this verse is the reference to the temple and the ark. Both symbolize the manifest presence of God among His people.

2. The temple of God which is in heaven was opened = indicates that God has come forth from His dwelling-place. An opened door indicates either entrance or exit. Here it indicates exit. With the reversion of earth to God’s direct rule, He will destroy those who have ruined the people of the earth. Future wrath (the bowls) will be executed from the temple of God.

3. The ark of His covenant appeared in His temple = indicates the localized presence of God. Where the ark is, there either is blessings or curses (1 Sam 5-6). God is about to pour out curses upon the wicked earth-dwellers.

4. There were flashes…hailstorm = indicates the imminent outbreak of God’s wrath. At each point, just prior to the outpouring of God’s wrath, there are heavenly disturbances to indicate the outbreak of God’s wrath (Rev 6:12-17; 8:1-5; 11:19). Some are tempted because of this recurring pattern to see recapitulation throughout the Revelation. They see an overlap between, the seals, trumpets and bowls. However, this conclusion is simplistic and is built upon an exaggeration of textual generalities to the exclusion of textual details. The trumpets and the bowls do have common straits, but the differences are major.

Revelation 12:1-2

(1) A great sign appeared in heaven: (2) a woman clothed with the sun, and the moon under here feet, and on her head a crown of twelve stars; and (3) she was with child; and she cried out, being in labor and in pain to give birth.

1. A great sign appeared in heaven = is problematic. First, no grammatical connection is indicated between verse one and Revelation 11:19. Second, John does not identify the literal referent of the woman who is described in symbolical language.

The relationship between Revelation 11:19 and 12:1 is a logical one. Having been instructed to prophesy against “many peoples, nations, tongues, and kings,” John gives three reasons for God’s prophetic program against the living wicked earth-dwellers (peoples, nations, and tongues). First, they dishonored his house of worship. Second, they abused His holy city. The third reason involves the persecution of the righteous by the wicked. The fourth reason John must prophesy again concerns the kings. Thus, in Revelation 12-13, the prophecy turns against the kings. John will focus on the kings who led the nations against the interests of God. The living wicked earth-dwellers refused to worship God, but chose to worship the Dragon and his beast-king who are God’s temporal enemies. The final outbreak of God’s wrath is justified against the living wicked earth-dwellers and their kings because they are guilty.

In true apocalyptic fashion, John does not state any details explicitly that would give the wicked grounds to further persecute the people of God. Given the outcome, it would not be wise to trumpet too loudly the ultimate victory of the righteous over the wicked. Apocalyptic literature allows the prophet of God to trumpet loudly the ultimate victory of God and His people in a way that the wicked miss the obvious. Therefore, the woman and the child will not be explicitly identified. However, those who know Scripture will find the correct interpretation, easily.

A great sign signals a requirement for the reader to put on special glasses to see beyond the apocalyptic language. The literal event depicted is not the theologically significant event intended. The sign has deeper significance. There are three signs: (1) the woman who gives birth to a special child (Rev 12:1-2); (2) the Dragon who seeks to destroy the special child at birth (Rev 12:3-13:18); and (3) the seven angels who destroy the Dragon and his kingdoms (Rev 15-19).

The verb appeared is often used in the Old Testament to introduce an appearance of God (Gen 12:7); an appearance of an angel (Exod 3:2); and a prophetic vision (Dan 8:1). All three events are depicted in Revelation 12-20. First, a prophetic vision is given of a woman who bears a special child who will rule the nations (Rev 12:1-2). Then an angelic being is introduced who seeks to devour the special child to prevent his rule over the earth (Rev 12:3-13:18). Finally, God appears to put down the rebellion of the Dragon (Rev 15-20).

2. A woman clothed with the sun, and the moon under her feet, and on her head a crown of twelve stars = identifies what the first great sign is. The identity of the woman is not explicitly stated, which is consistent with the nature of apocalyptic genre. However, John gives more than enough information to make her identity known.

First, the woman has cosmic significance. She is clothed with the sun. She stands upon the moon. She wears a crown of twelve stars. Genesis 37:9-10 records that Joseph had a dream similar to the first vision of Revelation 12. The dream indicated that “the sun (Jacob) and the moon (Rachel) and eleven stars (Joseph’s brothers) were bowing down” to Joseph. Jacob the father of Joseph states, “What is this dream that you have had? Shall I and your mother and your brothers actually come to bow ourselves down before you to the ground?” The woman is exalted among the sun, moon and stars.

Second, the woman gives birth to a significant child. A child “who is to rule all the nations with a rod of iron.” This is a direct allusion to Psalms 2:9, which indicates that this child is a king, a Son of God. Third, God divinely protects the woman for three and a half years from the Dragon. These three facts make the woman’s identity clear. She can be none other than the unsaved remnant of Jews divinely elected by God to survive the Seventieth Week of Daniel.

Israel (the nation) is clearly not all divinely protected during the time of distress (Rev 7:1-8; Dan 12:1). Therefore, “the woman” cannot be every single member of the twelve tribes of Israel. Messianic Jews will be taken in the Rapture and will not need divine protection for three and a half years. Similarly, messianic Jews (in the historical sense) did not exist before the birth of Christ. Therefore, they could not have given birth to the Son. That leaves the unsaved remnant of Jews present in every generation. Depending on the emphasis, a list of the twelve tribes of Israel may or may not contain Levi, Joseph, Manasseh and Ephraim. Thus, the twelve stars on the woman’s head represent the twelve original tribes, minus Manasseh and Ephraim. The moon is Rachel, the mother of Judah who anchors the family as Jacob’s first wife. The sun is Jacob who covers the twelve tribes.

The remnant of Israel is that elect group of Jews who experience God’s mercy in every generation. Thus, the remnant is the woman who ultimately gave birth to the Son who will rule the world as prophesied by Jacob in Genesis 49:9.

3. She was with child; and she cried out, being in labor and in pain to give birth = bring us to the point of delivery. Conception and pregnancy is not in focus. This indicates that the author’s interest in this story is summary in fashion.

Revelation 12:3

(1) Then another sign appeared in heaven: and behold, (2) a great red dragon (3) having seven heads and ten horns, and (4) on his heads were seven diadems.

1. Then another sign appeared in heaven = is the second of three great signs that provide the structure of Revelation 12-19. This sign features the antagonist—the composite dragon (seven satanically inspired kingdoms and ten kings) whose primary agenda will be the prevention of the temporal reign of the Son.

2. A great red dragon = is the focus of this second sign. Unlike the woman and the child who will remain without explicit identification. The great red dragon will be specifically identified. The Greek term drakon can be used to translate two Hebrew words. The first is the Hebrew word for Leviathan (Job 40:25) and the second is sea-monster (Exod 7:9-12). However, the context is clear that a literal monster is not intended. Rather, the great red dragon represents hostile kings and kingdoms that seek to prevent the rule of the woman’s Son on earth. This is a composite dragon (seven kingdoms and ten kings) versus the dragon (Satan).

What does the great red dragon represent?

The great red dragon from heaven (Rev 12:3), the beast from the sea (Rev 13:1), and the scarlet beast (Rev 17:3) are described as having “heads, horns, and crowns.” However, there are differences between the great red dragon, the beast, and the scarlet beast:
Scriptural Comparison

Revelation 12

Dragon from
Heaven

Appears
in heaven

Seven heads / ten horns / seven crowns

Swept away 1/3 of the stars

Stood before Woman to devour child

Revelation 13

Beast from the
Sea

Arises out of
the sea

Seven heads / ten horns / ten crowns

Like leopard / bear / lion

A blasphemous name

Dragon (Satan) empowers

One head fatally wounded

Head wound healed

World worships the beast

Speaks great things / blasphemies

Continues 42 months

Blasphemes God

Persecutes with the Saints

Has authority over the earth

The world worships him

666 is the number of his name

Revelation 17

Beast from the
Abyss

Arises out of the bottomless pit

Seven heads / ten horns

Names of blasphemy

Carrying the great harlot

Seven heads / mountains / kings

Five kings fallen

One is

One is yet to come

Beast is of the seven kings

Beast receives the kingdom

The world marvels at him.

Each is presented as both a composite and a singular entity. Revelation 12 is confusing because the great red dragon from heaven is the personification of the dragon (Satan). The relationship between the two is such that to speak of one is to speak of the other.

3. Having seven heads and ten horns = is the specific composition of the great red dragon. Daniel 7 is helpful at this point concerning the interpretation of the heads and horns. It must be kept in mind that John is describing the composite dragon here.

Daniel indicates that a beast with ten horns would figure prominently in the eschatological end when the Son of Man comes. In Daniel 7, the ten horns represent ten kings (Dan 7:24) who rule at the same time. In Daniel 7, a beast can represent a kingdom or the king that rules over that kingdom. A horn can represent a king (Dan 7:24) or a kingdom (Dan 8:22). John sees a dragon with seven heads. The heads represent kingdoms. The composite red dragon also has ten horns. In both Daniel and the Revelation, horns can represent kings or the authority of kings. However, with regards to the composite dragon, the horns represent kings without kingdoms. This is why unlike the ten horns of the beast from the sea the ten horns of the dragon do not have crowns.

4. On his heads were seven diadems = indicates the authority of royalty. The composite dragon has seven heads because seven kingdoms had the primary satanically inspired intent to prevent the temporal reign of the Son. It is critical that the readers recognize this important detail. There are only seven kingdoms that constitute the satanically inspired conspiracy to destroy the Man-Child. All seven existed before the birth of the Child. Once the Child is born and caught up to heaven, the strategy to destroy Him at birth ends. The seven kingdoms of the composite dragon are Egypt, Assyria, Babylon, Media, Persia, Greece and Rome.

The composite dragon pictures Satan’s attempt to prevent the reign of the Son by using seven beast kingdoms: Egypt, Assyria, Babylon, Midia, Persia, Greece and Rome. Each of these empires ruled the entire known world. Behind their world dominance was Satan with his agenda to prevent the temporal reign of the Son.

Revelation 12:4

(1) And his tail swept away a third of the stars of heaven and (2) threw them to the earth. (3) And the dragon stood before the woman who was about to give birth, (4) so that when she gave birth he might devour her child.

1. And his tail swept away a third of the stars of heaven = suggests a very powerful dragon. Continuing his figurative description of the composite great red dragon, John indicates that the dragon caused a third of the stars of heaven to be thrown down to earth. This suggests a supernatural element to this beast. Who or what the stars are is not explicitly defined.

2. Threw them to the earth = has been interpreted by some to suggest that this refers to the fall of Satan and one-third of the angelic host. However, this conclusion is not supported by the text.

3. And the dragon stood before the woman who was about to give birth = focuses the primary objective of the composite great red dragon. Given that the child is caught up to heaven, we are safe to assume that the composite dragon is standing on the earth.

4. So that when she gave birth he might devour her child = indicates the purpose of the composite great red dragon’s actions. Why the dragon seeks the death of the child is not indicated yet. There is clearly more to this story than is told because the dragon, as such, could devour both the child and the mother. Why must he wait until the child is born? It is important to understand that the composite great red dragon exists before the birth of the child. The heads must wait for the birth of the child before they can destroy it.

Each dragon inspired empire attempted to destroy the Male-Son. This satanically inspired strategy dates back to the very beginning of Scripture. Genesis 3:15 indicates a struggle between the serpent and the woman. The woman’s seed eventually will crush the head of the serpent. To prevent the seed from His ordained destiny, the serpent has attempt to destroy the seed/Male-Son.

Revelation 12:5

(1) Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. (2) El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. (3) Copilul a fost răpit la Dumnezeu și la scaunul Lui de domnie.

1. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească = expresia este interesantă; textul spune literalmente, un fiu de parte bărbătească, ceea ce pare a fi repetitiv și inutil. Nu poți avea un fiu care să nu fie de parte bărbătească. Ideea pare să fie aceea a unui fiu deosebit.

2. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier = prezintă scopul acestui copil special. Faptul că marele balaur roșu compozit încearcă să ucidă copilul l-a anunțat deja pe cititor că acest copil va fi deosebit. Afirmația că acest copil „are să cârmuiască toate neamurile” explică de ce copilul este în centrul atenției balaurului. Toată autoritatea va fi pusă în mâna acestui fiu, iar cei ce nu se vor supune vor fi nimiciți. Neamurile vor încerca să-l oprească pe fiu să domnească asupra neamurilor pământului, ucigându-l de la naștere.

Acest copil va cârmui neamurile cu un toiag de fier. Aici avem o aluzie la Psalmul 2:9, a doua din Apocalipsa. Prima mențiune a apărut în 2:27, unde biruitorilor le este dată autoritatea de a domni asupra neamurilor. Cel ce face această promisiune este Fiul lui Dumnezeu. A domni cu un toiag de fier reprezintă obligativitatea supunerii. Acest domnitor nu va permite niciun act de rebeliune sau neascultare din partea celor ce compun împărăția lui.

Toate neamurile este o expresie cu o bogată istorie de-a lungul Scripturii. Expresia apare de mai mult de 60 ori în Vechiul Testament. Ea se regăsește de cinci ori în cartea Apocalipsa (12:5; 14:8; 15:4; 18:3, 23). Afirmația i-ar putea include și pe evrei, însă întotdeauna are de-a face cu popoarele dintre Neamuri din lumea cunoscută. Aceste popoare vor fi sub domnia Fiului. Acest fapt explică de ce balaurul compozit trimis de marele balaur (Satan) va încerca să-L împiedice pe Fiu să-Și împlinească destinul. Acest Fiu îl va înlocui pe balaur ca domn al pământului și va cere supunerea tuturor autorităților pământești în fața Lui.

1. Copilul a fost răpit la Dumnezeu și la scaunul Lui de domnie = arată cum a scăpat copilul din cursa de moarte întinsă de marele balaur roșu compozit. Expresia „a fost răpit” folosește același verb care descrie ce li se va întâmpla celor „morți în Hristos” și celor ce vor trăi pe pământ când Isus se va întoarce pe nori (1 Tesaloniceni 4:16). Deoarece marele balaur roșu aștepta să ucidă fiul, limbajul de aici comunică necesitatea unei acțiuni urgente (a smulge sau a răpi). Faptul că acest copil este dus în fața lui Dumnezeu și a tronului Său intensifică semnificația copilului. De-a lungul cărții Apocalipsa, tronul lui Dumnezeu indică locul autorității și puterii Lui absolute. Acesta este punctul central al

cerului. Unii comentatori susțin că acest pasaj ar trebui aplicat la persoana Domnului Isus doar în sens secundar, deoarece Isus a murit de fapt pe pământ. Faptul că acest copil este răpit la cer (probabil) imediat după naștere ar fi un argument împotriva unei aplicații primare la persoana lui Hristos, spun unii. Totuși, Ioan nu primește o interpretare strict literală a evenimentelor legate de nașterea, lucrarea și moartea lui Hristos. El își concentrează atenția asupra sistemului Satanic care culminează în escaton cu cea mai groaznică prigonire a poporului lui Dumnezeu pe care a cunoscut-o lumea vreodată, ceea ce îndreptățește mânia lui Dumnezeu care urmează. „

Unii resping interpretarea care spune că există o pauză în timp între Apocalipsa 12:5 și 6. Aceasta înseamnă respingerea unei interpretări literale normale a textului. Răpirea Fiului și protejarea femeii în perioada următoare necesită o anumită scurgere de timp. Această concluzie poate fi evitată numai prin spiritualizarea textului sau prin minimalizarea detaliilor textuale în timp ce se accentuează generalitățile textuale. Femeia are un viitor asigurat de Dumnezeu.

Apocalipsa 12:6

(1) Și femeia a fugit în pustie, (2) într-un loc pregătit de Dumnezeu (3) ca să fie hrănită acolo (4) o mie două sute șaizeci de zile.

1. Femeia a fugit în pustie = arată că siguranța fiului în cer este urmată de siguranța femeii în pustie. Acest detaliu confirmă că fiul a fost răpit de pe pământ. Pustia are o bogată tradiție ca un loc al siguranței din fața necazului dar și ca un loc al ispitirii și al încercării. Spre deosebire de Isus, care a mers în pustie pentru a fi ispitit și de Israel care a mers în pustie pentru a fi încercat, femeia fuge în pustie pentru a fi păzită. Mai întâi ea va fi salvată fizic, iar apoi spiritual, așa cum s-a întâmplat cu Ilie, pe care Dumnezeu l-a hrănit în pustie timp de 3 ani și jumătate (1 Împărați 17:1-7; 19:3-4).

2. Într-un loc pregătit de Dumnezeu = arată motivul pentru care femeia fuge în pustie. Nu ni se spune dacă femeia știe că Dumnezeu i-a pregătit acolo un loc. Ideea unui loc pregătit amintește de Ioan 14:2-3.

3. Ca să fie hrănită acolo = arată rezultatul ajungerii în locul pregătit. Nu numai că femeia va fi protejată, dar ea va primi și hrană (mâncare și apă) pentru a-i susține viața în timpul acestei perioade de protecție.

4. O mie două sute șaizeci de zile = este numărul exact de zile în care fiara (Anticristul) primește autoritate de a o prigoni pe femeie și sămânța ei

(Apocalipsa 12:13-17). Femeia (rămășița) va fi protejată de prigoana fiarei (Anticristul).

Apocalipsa 12:7-8

(1) Și în cer s-a făcut un război. (2) Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Și balaurul cu îngerii lui s-au luptat și ei, (3) dar n-au putut birui; (4) și locul lor nu li s-a mai găsit în cer.

1. Și în cer s-a făcut un război = la o primă vedere pare a fi o întrerupere a povestirii cu femeia și răpirea miraculoasă a fiului ei din ghearele marelui balaur roșu compozit. Totuși, când cititorul înțelege că Apocalipsa 12:1-6 se concentrează asupra balaurului compozit (imperiului), iar din Apocalipsa 12:7 înainte, textul se focalizează asupra balaurului (Satan) problema se rezolvă. Reluarea descrierii ocrotirii femeii în Apocalipsa 12:13 subliniază aceeași idee. Textul arată că în ceruri s-a făcut război. De obicei, un război este compus din mai multe bătălii. Așa este cazul și aici, deoarece războiul va începe în cer și se va termina cu o bătălie decisivă pe pământ, la Armaghedon.

Acest război este un război de curățire: mai întâi cerul va fi curățit de prezența lui Satan, iar apoi pământul va fi curățit de toți nelegiuiții – Satan și cei ce-l urmează.

2. Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul (Satan) = prezintă combatanții acestui război din cer. Este important ca cititorul să înțeleagă că textul în limba greacă susține ideea că Mihail este inițiatorul bătăliei. Odată ce Fiul este răpit la cer, nu mai este nicio șansă ca balaurul compozit să devoreze copilul. Această bătălie nu este rezultatul urmăririi copilului până în cer de către marele balaur roșu.

Importanța lui Mihail în ce privește evenimentele escatologice este crucială. Glasul lui se face auzit la Răpire (1 Tesaloniceni 4.16), acțiunile lui vor porni prigonirea finală și fără egal împotriva lui Israel (Daniel 12:1) și tot el inițiază bătălia care declanșează conflictul final, înainte de venirea Fiului pentru a domni peste toate popoarele (Apocalipsa 12:70). Este foarte probabil ca Mihail să fie agentul care împiedică arătarea Anticristului în 2 Tesaloniceni 2:6-7. Celelalte 3 pasaje menționate mai sus au de-a face cu începutul celor 42 de luni; o vreme, vremi și o jumătate de vreme, o mie două sute șaizeci de zile, ceea ce marchează perioada escatologică de dinainte de revenirea Domnului, la Armaghedon.

3. Dar n-au putut birui = se referă la Satan. Cu alte cuvinte, el și îngerii lui n-au fost suficient de puternici pentru a-l împiedica pe Mihail și pe îngerii săi de la împlinirea misiunii primite, de a-l izgoni pe Satan din cer.

4. Locul lor nu li s-a mai găsit în cer = adică prezența lor nu mai avea niciun rost în ceruri. Acest detaliu arată că s-a ajuns la un moment extrem de important în istoria omenirii: prezența lui Satan în ceruri nu mai are niciun scop.

Apocalipsa 12:9

Și (1) balaurul cel mare, (2) șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satan, acela care înșeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; și (3) împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui.

1. Și balaurul cel mare… a fost aruncat pe pământ = relatează în rezumat rezultatul bătăliei din cer. Observați că Satan nu este marele balaur roșu. Ioan a schimbat persoana la care se referă. Aceasta trebuie să fie porunca inițială pe care Mihail și îngerii săi au primit-o. Deocamdată, nu ni se spune unde a fost aruncat.

2. Șarpele cel vechi = începe o prezentare detaliată a balaurului. Acest lucru este necesar pentru a face o distincție între balaur și balaurul compozit din Apocalipsa 12:1-6. Șarpele este cunoscut drept cel ce a înșelat-o pe Eva (2 Corinteni 11:3; Geneza 3:1). Totuși, șarpele nu fusese niciodată identificat în mod explicit cu Satan.

Două expresii vor arăta cu exactitate cine este șarpele. Mai întâi, el este descris ca fiind numit „diavolul și Satan”. Diavolul este numele lui grecesc, în timp ce Satan este numele lui evreiesc. În al doilea rând, șarpele este identificat drept „acela care înșală lumea”. Aceasta este unealta principală a lui Satan, în special în legătură cu vremurile sfârșitului. Isus i-a avertizat pe credincioși spunând „vedeți să nu vă înșele cineva” (Matei 24:4). Apostolul Pavel îi avertiza pe credincioși, „nimeni să nu vă înșele” (2 Tesaloniceni 2:3a). Ambele avertizări apar în contextul discuției despre vremea sfârșitului.

3. Împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui = arată clar că lui Satan nu i se mai permite accesul în cer, odată ce este aruncat afară. Toți îngerii căzuți care îl urmează pe Satan vor fi îngrădiți pe pământ pentru o perioadă scurtă (3 ani și jumătate).

Apocalipsa 12:10-11

(1) Și am auzit un în cer un glas tare care zicea: (2) „Acum a venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, (3) pentru că pârâșul fraților noștri, (4) care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. (5) Ei l-au biruit (6) prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor și nu și-au iubit viața chiar până la moarte.

1. Și am auzit în cer un glas tare care zicea = ca și mai înainte, vorbitorul care proclamă cu glas tare din cer informații referitoare la un eveniment precedent nu este identificat concret.

2. Acum a venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său = aici începe cântarea de laudă. Dumnezeu și Hristosul Său sunt preamăriți datorită importanței istorice a expulzării lui Satan din cer pe pământ. Curățirea cerului de orice influență satanică este primul pas al procesului final care va aduce realitatea domniei fizice a lui Dumnezeu pe pământ.

Mântuirea nu este un cuvânt folosit în sens spiritual, ci în sens fizic. Dumnezeu este lăudat pentru victoria Lui asupra lui Satan, care aduce curățirea cerurilor. Puterea lui Dumnezeu (dinamis) este pusă în contrast cu slăbiciunea lui Satan, este cea pentru care se aduc laudele. Împărăția (domnia) Dumnezeului nostru este al treilea atribut preamărit în urma expulzării lui Satan din cer. În modul nostru de gândire occidental, împărăția este în general asociată cu un domeniu geografic. Totuși, mai aproape de sensul biblic al Împărăției este ideea de „domnie” sau de „exercitare a puterii sau autorității”.

Stăpânirea Hristosului Lui reprezintă ultimul element al acestei cântări de laudă. Acesta este singurul loc din cartea Apocalipsa care vorbește de stăpânirea lui Hristos. După învierea Sa, Domnul Isus declara: „Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ”. Alungarea lui Satan din cer va reprezenta o manifestare clară a autorității lui Hristos în sfera cerească. Alungarea lui Satan de pe pământ va reprezenta o manifestare a autorității Domnului asupra pământului.

Unii comentatori susțin că această proclamare vine în contradicție cu cea similară din Apocalipsa 11:15. Astfel își argumentează poziția conform căreia Apocalipsa recapitulează sau vorbește despre evenimente încheiate, înainte ca ele să aibă loc. Totuși, astfel de concluzii trec cu vederea elemente textuale clare. Proclamația din Apocalipsa 11:15 are de-a face cu domnia lui Dumnezeu pe pământ. Proclamația din Apocalipsa 12:10 are de-a face cu domnia lui Dumnezeu în cer. Dumnezeu a domnit dintotdeauna în cer, deci în ce sens a început domnia Lui cerească aici?

3. Pentru că pârâșul fraților noștri a fost aruncat jos = prezintă un alt motiv pentru cântarea de laudă din cer și arată sensul în care a început domnia lui Dumnezeu în cer. Pârâșul reprezintă traducerea grecească a cuvântului grecesc Satan, care este transliterat în limba română. Aici ni se explică de ce nu s-a mai găsit loc (scop) pentru Satan în cer și, prin urmare, a fost aruncat jos. Aici însă întâmpinăm o problemă: expresia fraților noștri sugerează că glasul puternic care se aude din cer ar fi unul dintre egalii celor pârâți de Satan. Este clar că cei acuzați de Satan sunt ființe omenești, pentru că ei vor muri. Totuși, problema se rezolvă când înțelegem că vocea puternică din cer trebuie să fie și ea o voce

omenească. Textul nu prezintă niciun element care să limiteze vocea la o ființă îngerească. Cu alte cuvinte, glasul cel tare poate aparține unuia sau mai multor oameni.

4. Care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru = arată care a fost scopul lui Satan în cer. Totuși, odată cu înfrângerea lui, el și-a pierdut slujba. Misiunea lui de a aduce zi și noapte (continuu) acuzații înaintea lui Dumnezeu cu privire la cei neprihăniți a luat sfârșit.

5. Ei l-au biruit = continuă să explice de ce Satan este aruncat din cer pe pământ. Pronumele ei se referă la frații de pe pământ: frații l-au biruit pe Satan. Versetul prezintă 3 temeiuri ale biruinței lor.

Mai întâi, l-au biruit pe Satan prin sângele Mielului. Sângele Mielului se referă la moartea Lui. Datorită morții lui Isus, frații l-au biruit pe Satan, prin credința că Isus este Domnul.

Cel de-al doilea mijloc prin care frații l-au biruit pe acuzatorul lor este prin cuvântul mărturisirii lor. Datorită mărturiei lor în ce-L privește pe Isus, frații au obținut victoria. Frații l-au învins pe Satan pentru că au declarat că Isus este Domnul.

Cel de-al treilea mijloc prin care frații au ieșit biruitori asupra acuzatorului este acela că nu și-au iubit viața, chiar până la moarte. Unii comentatori interpretează această expresie ca făcând referire la martiri. Totuși, textul nu ne spune că ei au murit, ci că au fost gata să moară, dacă acest lucru ar fi fost necesar. N-au fost dispuși să se lepede de domnia lui Hristos ci, dimpotrivă, au perseverat în mărturisirea lor, până la moarte, dacă aceasta era necesară. Avem aici o mărturie minunată a harului și a puterii lui Dumnezeu în viața celor care-L cunosc cu adevărat pe Domnul. Apostolul Pavel spunea: „Nimeni, dacă vorbește prin Duhul lui Dumnezeu nu zice: „Isus să fie anatema!” Și nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul,” decât prin Duhul Sfânt (1 Corinteni 12:3). Acești frați vor declara până la sfârșit că Isus este Domnul.

Apocalipsa 12:12

(1) De aceea bucurați-vă ceruri și voi care locuiți în ceruri! (2) Vai de voi pământ și mare! (3) Căci Diavolul s-a pogorât la voi, (4) cuprins de o mânie mare, (5) fiindcă știe că are puțină vreme.

1. De aceea bucurați-vă ceruri și voi care locuiți în ceruri = este o chemare la sărbătoare în cer, făcută de cei ce locuiesc acolo. Sunt două motive pentru care ei trebuie să sărbătorească: (1) scopul prezenței lui Satan în cer s-a încheiat și (2) frații lor de pe pământ au dovedit că acuzațiile lui sunt nefondate.

2. Vai de voi pământ și mare = este cel de-al doilea rezultat al alungării lui Satan din cer. Cuvântul vai arată că o piedică severă stă în calea celor ce vor să vadă lumina zilei de mâine. După cum cerul și locuitorii săi trebuie să sărbătorească, pământul și marea (și cei ce locuiesc acolo) trebuie, prin contrast, să se aștepte la necaz.

3. Căci diavolul s-a pogorât la voi = acesta este motivul pentru care este pronunțat „vaiul”. Totuși, elementul crucial nu îl reprezintă coborârea diavolului.

4. Cuprins de o mânie mare = acesta este motivul pentru care pământul și marea (și cei ce locuiesc acolo) trebuie să se teamă. Cuvântul mânie (thumos) reprezintă o stare de mânie intensă, cu implicația unor răbufniri violente – mânie, furie, urgie. Același cuvânt Îi este atribuit lui Dumnezeu în Apocalipsa 15:1. Mânia lui Dumnezeu menționată în Apocalipsa 15:1 este definită prin judecățile potirelor din Apocalipsa 16-19. Este ușor de înțeles de ce glasul cel tare din cer îi avertizează pe locuitorii cerului și ai pământului. Răbufnirea violentă a mâniei lui Satan nu se compară în intensitate și spectru cu mânia lui Dumnezeu, însă cei ce o vor suferi vor fi tot morți.

5. Fiindcă știe că are puțină vreme = sugerează o limită temporală între curățirea cerului și curățirea pământului de influența satanică. Mânia lui Satan este alimentată de alungarea lui din cer, de biruința păcătoșilor mântuiți asupra lui și de conștientizarea destinului care-l așteaptă.

Durata prelungirii temporare a autorității lui Satan este descrisă ca „puțină vreme”. Conform Apocalipsa 12:14, femeia va fi ocrotită dinaintea balaurului o vreme, vremi și o jumătate de vreme, care înseamnă 42 luni sau 1260 zile.

Acest verset dovedește cu prisosință că mânia pe care urmașii lui Hristos o vor simți pe pământ în timpul acelei perioade scurte a răbufnirilor furioase ale lui Satan nu este mânia lui Dumnezeu. Marea majoritate a perioadei de timp numită „necazul cel mare” reprezintă mânia lui Satan împotriva aleșilor lui Dumnezeu.

Apocalipsa 12:13

(1) Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, (2) a început să urmărească pe femeia care născuse pe copilul de parte bărbătească.

1. Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ = vorbește de consecințele alungării din cer a lui Satan.

2. A început să urmărească femeia = aceasta este prima victimă a mâniei lui Satan. Intenția balaurului este aceea de a o prigoni, însă femeia va scăpa înainte ca el să-și poată duce la îndeplinire planurile. El o urmărește pe femeie cu scopul de a o prigoni.

Apocalipsa 12:14

(1) Și cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, (2) ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei (3) unde este hrănită o vreme, vremi și o jumătate de vreme (4)departe de fața șarpelui.

1. Cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii = explică felul în care femeia va scăpa de balaur. În Apocalipsa 12:5 ni s-a spus că femeia a fugit în pustiu, însă nu am aflat cum a fugit, de unde a știut că trebuie să fugă sau unde să fugă. Aceste detalii ne sunt explicate acum. Ioan spune „cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii”. Oare Ioan sugerează că mijlocul de scăpare este bine cunoscut cititorilor săi?! Aceasta ar sublinia importanța articolului. Avem de-a face cu o figură de stil; nu este vorba de un vultur propriu-zis. Totuși, Scriptura vorbește despre un vultur al izbăvirii.

Metafora vulturului care aduce izbăvire și protecție este prezentată în Deuteronom 32:10-14. În acest pasaj, Dumnezeu este comparat cu un vultur prin grija pe care le-o poartă evreilor. Totuși, în Exod 19:4 Dumnezeu Se prezintă ca un vultur, afirmând: „Voi înșivă ați văzut ce le-am făcut egiptenilor, cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus la Mine”. Dumnezeu compară izbăvirea evreilor din Egipt cu un vultur care-și duce puișorii înapoi în siguranța cuibului, atunci când îi învață să zboare. O analiză mai amănunțită a afirmației lui Ioan arată că femeia primește „cele două aripi” care probabil vorbesc de certitudinea izbăvirii.

Observați că nu este nicio diferență între intențiile balaurului compozit și ale balaurului. Balaurul compozit se identifică într-o asemenea măsură cu balaurul, încât se poate vorbi despre ei în mod interschimbabil.

2. Ca să zboare cu ele în pustie în locul ei = continuă metafora izbăvirii miraculoase. Ajutată de aripile vulturului, femeia ajunge la locul ocrotirii. Nu ni se indică modul exact în care Dumnezeu Își va salva poporul, însă metafora vulturului sugerează că va fi un mijloc supranatural, asemănător modului în care Dumnezeu Și-a izbăvit poporul din țara Egiptului. Evreii au părăsit Egiptul sub protecția divină: un stâlp de foc s-a așezat între ei și dușmanii lor.

3. Unde este hrănită o vreme, vremi și o jumătate de vreme = este o aluzie clară la Daniel 7:5. Această expresie referitoare la timp apare doar în cărțile Daniel și Apocalipsa și are de-a face cu prigonirea evreilor de către fiară. Daniel nu sugerează o izbăvire miraculoasă din partea lui Dumnezeu, însă arată că poporul va supraviețui și va intra în posesia împărăției veșnice.

4. Departe de fața șarpelui = acesta este scopul suprem al lui Dumnezeu în izbăvirea miraculoasă a femeii/rămășiței.

Apocalipsa 12:15

(1) Atunci șarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, (2) ca s-o ia râul.

1. Atunci șarpele a aruncat din gură apă ca un râu după femeie = prezintă reacția lui Satan la izbăvirea miraculoasă a rămășiței de către Dumnezeu. Ni se sugerează ceva cu privire la felul în care Dumnezeu Își va izbăvi poporul. Țâșnirea apei în urmărirea femeii nu ar avea niciun sens, dacă fuga ei n-ar fi în așa fel încât apa ar putea-o împiedica. Totuși, păstrând tiparul metaforei, apa revărsată de șarpe din gura lui este evident o figură de stil. Acest verset nu are în vedere apa fizică.

2. Ca s-o ia râul = arată rezultatul urmărit de acțiunile șarpelui. Scopul său evident este acela de a distruge femeia.

Nu putem fi categorici în această privință, dar se pare că Ioan relatează acest eveniment ca fiind cea mai mare izbăvire din istoria poporului Israel. Conflictul între evrei și egipteni și izbăvirea evreilor printr-o acțiune specială a lui Dumnezeu este cel mai important eveniment trăit de poporul evreu în istoria Vechiului Testament. Dumnezeu a izbăvit femeia (poporul Israel) nimicindu-i pe egipteni cu ajutorul apei. Exod 15:12 spune, „Pământul i-a înghițit (pe egipteni)”. Dumnezeu îi va scoate pe evrei din Ierusalim sub protecția Sa divină, tot așa cum Israel a ieșit din Egipt. Șarpele va trimite o armată după evrei, însă nu va avea sorți de izbândă, datorită intervenției lui Dumnezeu.

Apocalipsa 12:16

(1) Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul și-a deschis gura și a înghițit râul pe care- l aruncase balaurul din gură.

1. Dar pământul a dat ajutor femeii = arată natura scăpării miraculoase a femeii. Asemenea lui Core, Datan și Abiram, pământul îi va înghiți pe dușmanii femeii (Numeri 16:23-34). Ioan prezintă această izbăvire după tiparul izbăvirii din țara Egiptului. Aceasta va fi a doua oară când Dumnezeu folosește natura pentru a învinge dușmanii femeii/Israelului.

Aceasta arată și faptul că balaurul va pierde o armată importantă cu puțin timp înainte de domnia îngrozitoare a Anticristului.

Apocalipsa 12:17

(1) Și balaurul, mâniat pe femeie, (2) s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos.

1. Balaurul mâniat pe femeie = arată reacția balaurului față de izbăvirea miraculoasă a femeii și pierderea armatei lui. Termenul mâniat reprezintă traducerea verbului grecesc orgizo, care înseamnă a fi furios.

2. S-a dus să facă război cu rămășița seminței ei = arată că balaurul, incapabil de a prigoni femeia, își întoarce atenția asupra copiilor ei.

Această expresie este extrem de importantă. Cine sunt copiii femeii? Textul în limba greacă spune „sămânța ei”. Deoarece cuvântul „sămânță” este folosit, de obicei, cu privire la bărbat și nu la femeie, este posibil ca Ioan să facă aluzie la Geneza 3:15. Acolo ni se spune că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui. Apostolul Pavel spune în Galateni 3:16 că sămânța femeii este Hristos.

Identitatea clară a rămășiței femeii ar fi rămas probabil neclară, dacă Ioan nu ne-ar fi dat câteva detalii. Două expresii limpezesc identitatea acestei rămășițe. Mai întâi, sămânța femeii se referă la cei „care păzesc poruncile lui Dumnezeu”. Această expresie reprezintă o trăsătură definitorie a celor născuți din nou, adică a creștinilor. Ea va apărea din nou în Apocalipsa 14:12. 1 Ioan 5:3 afirmă că „dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui, și poruncile Lui nu sunt grele”. Păzirea poruncilor lui Dumnezeu este adevărata trăsătură a credinciosului. Cea de-a doua expresie care definește „rămășița” sunt cei care „țin mărturia lui Isus Hristos”. Această afirmație înlătură orice dubiu că rămășița femeii, pe care diavolul va încerca să o prigonească sunt, ccei credincioși în Hristos Isus

Capitolul 12 – Israelul, nașterea Domnului Isus , atacul diavolului împotriva Lui, înălțarea Domului Isus la cer și atacul diavolului din zilele din urmă asupra Israelului și asupra Bisericii
5 (100%) 1 vot/voturi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here