Capitolul 2 – Isus Hristos Domnul Bisericii

0
5

CAPITOLUL 2 – CELE ȘAPTE BISERICI

PARTEA I

Introducere

Odată cu încheierea chestiunilor introductive din capitolul 1, Ioan își începe prezentarea propriu-zisă. În mod concret, sunt adresate mesaje celor 7 biserici identificate în Apocalipsa 1:11. Fiecare biserică primește o descriere a stării ei prezente, alături de o avertizare și de un îndemn să rabde, alături de credincioși, până la sfârșit. Din cele 7 biserici, 4 demonstrează deja un duh al compromisului – Efes, Pergam, Tiatira și Laodiceea. Biserica din Sardes este moartă, iar bisericile din Smirna și Filadelfia sunt descrise ca fiind credincioase. Smirna este biserica prigonită fizică, iar Filadelfia este biserica protejată fizic.

Odată cu trecerea a 2000 ani între cele 7 biserici din Asia Mică și bisericile din ziua de astăzi, problema relevanței devine critică. Care este relația între cele 7 biserici menționate în Apocalipsa și bisericile de astăzi? Anumiți comentatori au încercat să argumenteze că aceste 7 biserici din Apocalipsa descriu 7 perioade ale istoriei bisericii. Acest punct de vedere este cât se poate de inadecvat. Mai întâi, nu există niciun sprijin explicit în Scriptură pentru această perspectivă. În al doilea rând, cele 7 perioade ale istoriei bisericii trebuie determinate subiectiv, ceea ce subminează credibilitatea împărțirii și dă naștere tendinței de a stabili date. În al treilea rând, această abordare răpește bisericilor din primul secol orice aplicație pentru vremea lor.

Totuși, mesajele poartă în conținutul lor indiciile necesare pentru a răspunde întrebării legate de relevanță. Pentru biserici de-a lungul veacurilor, rămâne aceeași problemă, a relației cu Fiul Omului: iertare sau judecată. Mântuitorul anunță 6 din cele 7 biserici că vor fi consecințe imediate și îndepărtate ale faptelor lor. Amenințarea unei disciplinări immediate,

cauza de lipsa pocăinței, atârnă deasupra bisericilor din Efes, Pergam, Tiatira și Laodiceea. De asemenea, fiecare biserică este avertizată cu privire la potențialele pedepse și răsplătiri pe care le vor primi la venirea Domnului (parousia). Aceasta indică faptul că mesajele adresate celor 7 biserici au atât o aplicație „apropiată” cât și una „îndepărtată”, o aplicație temporală și una veșnică. Faptul că fiecare mesaj se încheie cu aceeași formulă: „Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul” are impact. Folosirea cuvântului biserici la plural extinde mesajul și aplicația de la biserica locală la biserica universală. Credincioșii din secolul 21 trebuie să asculte aceleași avertizări și să nădăjduiască în aceleași promisiuni.

Henry M. Morris, în comentariul său intitulat The Revelation Record arată că fiecare biserică primește un mesaj compus din 7 elemente: (1) salut, (2) identificarea lui Hristos ca expeditor, (3) exprimarea unei cunoașteri, (4) observații și îndemnuri, (5) pedeapsa promisă (potențială), (6) o avertizare ce trebuie ascultată și (7) binecuvântarea promisă.

Apocalipsa 2:1

(1) Îngerului (2) bisericii din Efes, scrie-i: „Iată ce zice (3a) Cel ce ține cele 7 stele în mâna dreaptă, și (3b) Cel ce umblă prin mijlocul celor 7 sfeșnice de aur.

1. Salut = înger (ființă supranaturală)

2. Bisericii din Efes = scrisă bisericii care se afla în orașul Efes, nu întregului oraș Efes. Aceasta este o biserică deja compromisă.

3. Identificarea lui Hristos ca expeditor = suveranitate și intimitate

a. Cel ce ține cele 7 stele în mâna dreaptă – se referă la Apocalipsa 1:16 și 20. Mâna dreaptă reprezintă poziția de putere, autoritate și siguranță. Isus veghează în mod suveran asupra bisericilor Sale. El poate să le ceară ascultarea și să îi mustre aspru dacă nu se supun. Stând în mijlocul celor 7 biserici, Domnul le-ar putea mișca ușor din locul lor.

b. Cel ce umblă prin mijlocul celor 7 sfeșnice de aur – se referă la Apocalipsa 1:13 și 20. Domnul Isus are o relație apropiată cu bisericile Sale. Acesta este Fiul Omului care are autoritatea de a ierta păcatele și de a judeca păcatele. Cuvântul Lui este autoritatea finală.

Apocalipsa 2:2-4

„ (1) Știu (2) faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu și că n-ai obosit, (3) dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi.

1. Exprimarea cunoașterii = este clar că Domnul știe în detaliu purtarea fiecărei

biserici.

2. Detalii = Mântuitorul explică bisericii din Efes felul în care o vede El. Ei au mâinile ocupate cu lucrarea Împărăției și capul le este plin de doctrină. „Din pricina Numelui Meu” este o cauză specifică a prigoanei după cum avertiza Domnul Isus în discursul de pe Muntele Măslinilor (Matei 24:9).

3. Critică = deși mâinile și mintea efesenilor sunt dedicate Domnului, inima lor este departe de El.

Apocalipsa 2:5-6

(1) Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi; altfel (2) voi veni la tine, (3) și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui dacă nu te pocăiești. Ai însă lucrul acesta bun: că urăști faptele (4) Nicolaiților pe care și Eu le urăsc.

1. Îndemn = Domnul îi îndeamnă pe creștinii din Efes să se pocăiască de faptele lor lipsite de dragostea dintâi. Observați că devotamentul total este subliniat de calitatea lucrării cuiva, nu de prezența acelei lucrări.

2. Voi veni = acest verb nu se referă la parousia lui Hristos, ci la o intervenție apropiată a lui Hristos prin judecată. Această revenire este condiționată: dacă ei se vor pocăi, El nu va mai veni să-i judece. O astfel de situație nu este valabilă în cazul paorusiei lui Hristos.

3. Îți voi lua sfeșnicul = două entități sunt identificate în cartea Apocalipsa prin sfeșnice: toate bisericile dintr-un anumit oraș și cei 2 martori din Apocalipsa 11. Doar biserica din Efes primește avertizarea că Domnul va muta sfeșnicul din locul lui, dacă nu se pocăiește. A muta sfeșnicul înseamnă o pierdere a poziției. Deoarece prima biserică de pe listă și-a pierdut dragostea, ei își vor pierde poziția între celelalte biserici, o judecată care îi va coborî din poziția de cinste.

4. Nicolaiții = provine dintr-un cuvânt grecesc combinat: nica (cuceritor, victorios) și loan (oameni). Natura și importanța acestui grup va fi subliniată în Apocalipsa 2:14.

Apocalipsa 2:7

(1) Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: (2) „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din (3) pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu”.

1. Avertizare = toate cele 7 biserici primesc această avertizare finală, despre care comentatorii spun că poate îmbrăca 2 nuanțe: (1) ceea ce se spune are un înțeles mai profund, dar ascuns sau (2) cititorul trebuie să asculte de avertizarea primită. Ambele nuanțe sunt implicate aici. Includerea expresiei „bisericilor” necesită o aplicație importantă apropiată.

Evangheliștii Matei, Marcu și Luca ne relatează că Domnul Isus a folosit o afirmație similară (Marcu 4:9,23; Matei 11:15; 13:9,43; Luca 8:8; 14:35). În fiecare din aceste situații, afirmația reprezintă o invitație de a cerceta mai adânc cuvintele Domnului. „Sensul simplu” îl reprezintă întâmplarea propriu-zisă. Semnificația întâmplării este dată de adevărul spiritual ce se ascunde în spatele evenimentului.

2. Va birui = este folosit verbul grecesc nikan, (din care avem cuvântul nike care înseamnă a cuceri). Nikan se poate referi în sens metaforic la un concurs sportiv sau la o bătălie militară.

În Noul Testament o persoană poate deveni biruitoare în două moduri: (a) prin mântuire și (b) prin sfințire. Diferența este dată de condiționalitate. Ioan afirmă la 1 Ioan 5:4-5, „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” În mod cert în aceste versete avem de-a face cu o biruință prin salvare: mântuirea noastră nu este condiționată. 1 Ioan 5:1 arată că omul trebuie să creadă, pentru a fi născut din Dumnezeu. Credința nu este doar acordul intelectual, ci o dedicare totală față de Isus Hristos, care duce la transformarea vieții. Rezultatul acestei credințe este viața veșnică.

Totuși, biruitorul din Apocalipsa este diferit. În Apocalipsa, biruitorul este cel ce rabdă până la sfârșit, rămânând credincios în ciuda circumstanțelor dificile. „Biruitorul este acel creștin care se va bucura de beneficii speciale în veșnicie deoarece a refuzat să-și renege credința în ciuda suferinței din perioada petrecută pe pământ”. În Apocalipsa găsim 13 răsplătiri pentru biruitori:

(1) Autoritate asupra Neamurilor (națiunilor, 2:26)

(2) Nu-i va fi șters numele din cartea vieții (3:5)

(3) Va moșteni pământul (21:7)

(4) Un nume nou pe o piatră albă (2:17)

(5) Va mânca din mana cea ascunsă (2:17)

(6) Va fi un stâlp în Templu (3:12)

(7) Va ședea pe scaunul lui Hristos (3:21)

(8) Va mânca din pomul vieții (2:7)

(9) Nu va suferi moartea a doua (2:11)

(10) Luceafărul de dimineață (2:28)

(11) Haine albe (3:5)

(12) Va avea scris pe el Numele lui Dumnezeu, al lui Hristos și al orașului sfânt (3:12)

(13) Numele lui va fi mărturisit înaintea Tatălui și înaintea îngerilor (3:5)

Răsplătirile și avertizările nu ar avea niciun rost dacă unii credincioși nu le-ar pierde, din pricina necredincioșiei. De ce să avertizezi o persoană cu privire la ceva ce oricum nu poate pierde? Putem dezbate ce anume se poate pierde, dar este cert că anumite lucruri se pot pierde, prin consecințele grave care urmează pentru cei ce nu se supun acestor avertizări (vezi 1 Corinteni 3:16 și 1 Ioan 2:28).

Pentru membrii celor 7 biserici care nu vor birui sunt date următoarele pedepse:

(1) Sabia gurii Domnului va face război împotriva lor (2:16)

(2) Vor fi aruncați într-un mare necaz (2:22)

(3) Copiii lor vor fi loviți cu moartea (2:23)

(4) Vor fi răsplătiți după faptele lor (2:23)

(5) Domnul va veni ca un hoț (3:3)

(6) Vor fi scuipați afară din gura Domnului (3:16)

(7) Mustrare și disciplinare (3:19)

Adevărații credincioși nu au nevoie să rabde până la sfârșit pentru a-și câștiga mântuirea, nici nu trebuie să se lupte până la capăt pentru a o păstra. Orice condiționare schimbă discuția de la problema mântuirii la problema sfințirii și a răsplătirilor. Biruitorul din Apocalipsa își poate pierde răsplata. Aceasta nu este veșnică. Compromisul în fața pericolului fizic va avea consecințe severe în timpul prigoanei cauzate de Anticrist și atunci când persoana va sta la judecată înaintea Domnului.

Apostolul Pavel afirmă în 2 Corinteni 5:10 că „toți trebuie să ne înfățișăm în fața scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata pentru binele sau răul pe care l-ar fi făcut pe când trăia în trup”. Pavel arată că va fi o „răsplată” pentru „răul” făcut pe când trăia în trup. Care anume va fi acea răsplată nu se specifică în text, dar cu siguranță „va fi o răsplată”.

3. Pomul vieții = prima promisiune adresată biruitorilor. Pomul vieții este

menționat pentru prima dată în Geneza 3:22. Acest pom a fost așezat în grădina Edenului. Rodul acestui pom nu i-a fost interzis lui Adam și Evei. Nu știm cu siguranță dacă au mâncat sau nu din el, înainte de a păcătui. Abia după ce omul a păcătuit, Dumnezeu i-a interzis să mănânce din acest pom. Dacă Adam și Eva ar fi mâncat apoi din „pomul vieții” ar fi eliminat blestemul morții și ar fi atins nemurirea. Faptul că biruitorii, care deja sunt nemuritori, vor putea să mănânce din acest pom arată că nu nemurirea va fi beneficiul pe care îl vor primi mâncând din acest pom.

Apocalipsa 2:8

(1) Îngerului bisericii din (2) Smirna scrie-i: „Iată ce zice (3) Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și Cel ce a înviat.

1. Salut = înger (ființă supranaturală)

2. Smirna = biserica prigonită fizic

3. Identificarea lui Hristos ca expeditorul mesajului = Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și Cel ce a înviat, reprezintă o descriere potrivită pentru Mântuitorul. Ea face referire la Apocalipsa 1:18. Pentru biserica prigonită aceasta este cea mai bună descriere a Mântuitorului: ca stăpân asupra timpului și ca Unul ce a biruit moartea, Mântuitorul este în măsură să aducă încurajare celor din Smirna. Credincioșii prigoniți din Smirna pot înfrunta chiar moartea, căci Domnul îi va învia și pe ei, așa cum El Însuși a fost înviat.

Apocalipsa 2:9

(1) Știu (2) necazul tău și sărăcia ta (dar ești bogat), și batjocurile din partea celor ce zic iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.

1. Exprimarea cunoașterii = Cel ce stăpânește timpul cunoaște toate lucrurile

2. Detalii = necazul este folosit pentru a descrie situația lui Ioan în Apocalipsa 2:9. Acest cuvânt este folosit de-a lungul Noului Testament pentru a descrie suferințele pe care credincioșii le vor suporta din partea celor nelegiuiți.

Apocalipsa 2:10

(1) Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniță pe unii din voi, ca să vă încerce. Și veți avea un necaz de 10 zile. (2) Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții.

1. Îndemn = nu te teme se referă la evenimente specifice, de care credincioșii din Smirna nu trebuie să se teamă. Încarcerarea va fi un mijloc de a-i testa. Cei din Smirna trebu

2. Promisiunea = „fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții”. Moartea fizică rezultă în înviere și viață veșnică. Iacov 1:12 arată că această „cunună a vieții” este răsplata lui Dumnezeu pentru cei ce au perseverat până la capăt în timpul suferinței.

Apocalipsa 2:11

(1) Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul: (2) „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de (3) a doua moarte.

1. Îndemn la ascultare = vezi mai sus, 2:7

2. Binecuvântarea promisă = avem aici cea de-a doua promisiune făcută biruitorilor. Nu va fi vătămat poartă cu sine ideea de a fi rănit pe nedrept. Pentru biruitori, cea de-a doua moarte ar fi o suferință nedreaptă.

3. Moartea a doua = este definită în Apocalipsa 20:14 ca fiind iazul de foc. Moartea, în esență, este o separare. Dacă iazul de foc este moartea a doua și iazul de foc este destinația celor nelegiuiți, atunci înseamnă că moartea a doua trebuie să fie separarea spirituală a celor nelegiuiți din prezența lui Dumnezeu. Prima moarte a intrat în lume prin păcatul lui Adam; cea de-a doua va începe să aibă efect prin judecata făcută de cel de-al doilea Adam. Întrebare: de ce să-i avertizezi pe credincioși cu privire la ceva ce nu reprezintă o posibilitate? Cu alte cuvinte: credincioșii firești vor fi afectați de moartea a doua? Nu are niciun sens să avertizezi pe cineva cu privire la un pericol care-i pândește decât dacă acesta îi poate afecta. Așa cum este cazul altor pasaje, nici aici Scriptura nu ne spune care vor fi consecințele precise pentru cei ce nu rabdă până la sfârșit. Nu ni se spune cum îi va afecta moartea a doua pe cei nestatornici. Avertizarea că există un potențial efect este suficient de severă pentru a ne face să rămânem credincioși.

Apocalipsa 2:12

Îngerului bisericii din (1) Pergam scrie-i: „Iată ce zice (2) Cel ce are sabia ascuțită cu două tăișuri:

1. Pergam = biserica compromisă

2. Identificarea lui Hristos ca expeditor = ne duce cu gândul înapoi la Apocalipsa 1:16. Această sabie ascuțită cu două tăișuri iese din gura Domnului. „Sabia ascuțită cu două tăișuri” este o armă de război, după cum vedem în Apocalipsa 2:16 și 19:15,21. Expresia „sabia ascuțită cu două tăișuri” nu trebuie luată literal, ci este o figură de stil folosită pentru a descrie o cauză sau un efect. Cuvintele rostite de Domnul Isus au efectul unei săbii ascuțite cu două tăișuri. Rezultatul este moartea fizică.

Apocalipsa 2:13

(1) Știu unde locuiești: acolo (2) unde este (3) scaunul de domnie al Satanei. Tu ții Numele Meu și n-ai lepădat credința Mea, nici chiar în zilele acelea când (4) Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuiește Satan.

1. Exprimarea cunoașterii = vezi mai sus

2. Detalii

a. Locuiești într-o zonă foarte dificilă

b. Tu ții Numele Meu

c. N-ai lepădat credința Mea nici sub amenințarea cu moartea

3. Scaunul de domnie al Satanei este menționat în Apocalipsa 13:2 și 16:10. În Noul Testament, „scaunul de domnie” este o formulă folosită pentru a indica o funcție oficială sau conducător de stat. În Matei 5:34 citim, „dar Eu (Isus) vă spun să nu jurați nicidecum: nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu…” Cerul este tronul oficial sau sediul autorității Dumnezeului cel atotputernic. Nu ni se spune de ce tocmai Pergam este ales ca tron oficial al lui Satan, totuși aici locuiește.

4. Antipa = primul martir menționat în Apocalipsa

Apocalipsa 2:14-15

(1) Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo niște oameni care țin de (2) învățătura lui Balaam, care a învățat pe Balac (3) să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, și să se dedea la curvie. (4) Tot așa, și tu ai câțiva care, țin (5) învățătura Nicolaiților, pe care Eu o urăsc.

1. Critică = Matei 5:23 arată că, atunci când „cineva are ceva împotriva altcuiva”, Dumnezeu nu primește darul acelei persoane.

2. Învățătura lui Balaam = menționată de asemenea în Iuda 11 și 2 Petru 2:15. Atât Iuda cât și Petru subliniază că motivația acțiunii lui Balaam au fost banii. Totuși, Apocalipsa 2:14 se referă la activitățile lui Balaam: (a) să pună o piatră de poticnire;

3. (b) să mănânce din lucrurile jertfite idolilor în semn de închinare și (c) să se dedea la curvie. După ce Dumnezeu l-a oprit pe Balaam de la a blestema poporul lui Israel după cum dorea Balac, totuși l-a învățat secretul care va duce la distrugerea poporului – compromisul. Numeri 25:1-2 afirmă că Israel a curvit cu fetele Moabului,

pe lângă jertfele lor idolești, mâncând și închinându-se zeului moabit Baal. Din cauza păcatului lui Israel, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-i ucidă pe conducătorii poporului. Ca urmare, 24.000 de bărbați au murit. Balac a obținut ce și-a dorit, urmând instrucțiunile lui Balaam. Abia mai târziu, în Numeri 31:16, aflăm că Balaam îl învățase pe Balac ce are de făcut.

4. Tot așa = de asemene a = în același fel = se are în vedere o comparație directă. Învățăturile lui Balaam se aseamănă cu învățăturile nicolaiților.

5. Învățăturile nicolaiților = spre deosebire de cei din Efes, care urau faptele nicolaiților, unii din Pergam tolerau învățătura acestora. Balaam și nicolaiții i-au învățat pe oameni să facă un compromis cu cultura religioasă din jurul lor. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu urăște învățătura nicolaiților. Aceasta încalcă prima poruncă din Decalog.

Apocalipsa 2:16

(1) Pocăiește-te dar. Altfel (2) voi veni la tine curând, și (3) Mă voi război cu ei, cu sabia gurii Mele.

1. Îndemn = pocăință

2. Voi veni la tine curând = expresia apare de 5 ori în Apocalipsa (2:16; 3:11; 22:7, 12, 20). Apocalipsa 22:7, 12 și 20 se referă la parousia Domnului, descriind cum va veni Domnul – curând. Apocalipsa 2:16 și 3:11 se referă la o judecată apropiată înainte de evenimentul acesta.

3. Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele = indică o cauză sau un efect, dar înțelegem că, dacă nu are loc pocăința, urmează moartea fizică.

Apocalipsa 2:17

(1) Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul: (2) „Celui ce va birui, Îi voi da să mănânce din (3a)mana ascunsă, și Îi voi da o (3b)piatră albă; și pe piatra aceasta este scris un (3c) nume nou pe care nu-l știe nimeni, decât acela ce îl primește.

1. Îndemn la ascultare = vezi mai sus

2. Binecuvântarea promisă = vezi discuția de mai sus cu privire la nike

3. Biruitorii vor primi 3 lucruri

a. Mana ascunsă = mana se referă la hrănirea miraculoasă a poporului Israel în pustiu, care este detaliată în Exod 16:4-36. În Ioan 6:31-33 mana este identificată cu „pâinea din cer”. „Mana ascunsă” se referă la Exod 16:31-33 unde

un vas cu mană a fost pus în chivotul legământului, pentru ca generațiile următoare să-și aducă aminte de purtarea de grijă a lui Dumnezeu în timpul rătăcirilor din pustie. Spre deosebire de mana mâncată de israeliți care se strica după o zi, mana din chivot nu s-a stricat nici după sute de ani. Această figură de stil arată că robii care vor birui vor primi „mana” care ține în veac.

b. O piatră albă = este posibil să se refere la un vot special

c. Un nume nou = după cum este obiceiul Domnului, de a da urmașilor Săi un nume nou, biruitorilor li se promit nume noi, care vor reflecta victoria repurtată prin perseverența lor în fața prigoanei. Așa cum Saul a devenit Pavel, iar Simon a devenit Chifa (Petru), toți biruitorii vor primi un nume nou, potrivit cu credincioșia lor de pe pământ.

Apocalipsa 2:18

(1) Îngerului bisericii din (2) Tiatira scrie-i: „Iată ce zice (3) Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului și ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:

1. Salut

2. Tiatira = biserică compromisă

3. Identificarea lui Hristos ca expeditor = titlul „Fiul lui Dumnezeu” apare de 46 ori în Noul Testament. În cartea Apocalipsa îl găsim o singură dată, iar această excepție este unică. Este singura ocazie când acest titlu este folosit cu un verb tranzitiv – în loc de o descriere, Isus vorbește în calitate de „Fiu al lui Dumnezeu”. Ce anume face ca biserica din Tiatira să aibă nevoie de o asemenea mărturie unică? Ea primește cel mai lung mesaj, care este cel mai greu de înțeles, fiind adresat probabil celui mai lipsit de importanță dintre cele 7 orașe. Orice dubiu cu privire la identitatea persoanei care vorbește în Apocalipsa 1:12-16 este înlăturat, în special în lumina expresiilor următoare care fac referire la Apocalipsa 1:14b și 15a.

Apocalipsa 2:19

(1) Știu (2) faptele tale, dragostea ta, credința ta, slujba ta, răbdarea ta și faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.

1. Exprimarea cunoașterii = vezi mai sus

2. Detalii = faptele celor din Tiatira sunt descrise în 4 feluri

a. Dragostea = o atitudine sufletească

b. Credința = credincioșie sau seriozitate

c. Slujba = a te apropia de cineva cu scopul de a îndeplini un serviciu

d. Răbdarea = modul corect în care biruitorul se raportează la suferință

Apocalipsa 2:20-23

(1) Dar iată ce am împotriva ta: (2) tu lași ca Izabela, femeia aceea (2a) care se zice prorociță (2b) să învețe și să amăgească pe robii mei să se dedea la curvie, și să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. (2c) I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei. (3a) Iată că am să o arunc bolnavă în pat; și (3b) celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimit un (3c) necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. (3d) Voi lovi cu moartea pe copii ei. Și (4) toate bisericile vor cunoaște că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii și inima” și voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.

1. Critică la adresa bisericii necredincioase din Tiatira = dar indică un contrast puternic față de cuvintele precedente.

2. Acuzația = „Tu lași ca Izabela, femeia aceea…” Domnul afirmă că biserica din Tiatira permite Izabelei să dea învățături. Apocalipsa 2:24 arată că unii din Tiatira „nu au învățătura aceasta”. Asta înseamnă că alții, reprezentați în versetul 20, au acceptat și adoptat învățăturile acestei femei. Ea este personificarea unei femei care a trăit în Israel cu 800 ani înainte. Numele Izabela este preluat din 1 Împărați 16:31, având ca model o femeie rea care i-a influențat pe împăratul Ahab și poporul Israel să se închine în fața zeilor canaaniți. Chiar dacă n-a fost cel mai nelegiuit, Ahab a fost, totuși, printre cei mai răi împărați ai celor 10 seminții din nord. Soția lui a suferit cea mai cumplită moarte a unei împărătese din Israel – a fost sfâșiată de câini. Caracterul ei a fost mizerabil, deci numele Izabela nu reprezintă un compliment pentru nimeni. Faptul că Mântuitorul o numește așa arată cât dispreț are pentru ea.

2a. Ea pretinde a fi proorociță = ea nu are nicio autoritate din partea lui Dumnezeu, ci doar cea pe care și-o asumă singură.

2b. Ea învață și amăgește pe robii Mei = învățătura ei nu este descrisă concret. Totuși, impactul învățăturilor ei se vede în purtarea robilor. Putem înțelege că acești robi sunt urmași adevărați ai lui Hristos din faptul că „însuși Fiul lui Dumnezeu” îi numește „robii Mei”. Ea îi învață pe aceștia să se dedea la curvie (activități sexuale ilicite) și să mănânce din lucruri închinate idolilor, în semn de închinare. Pavel i-a învățat pe corinteni că a mânca din lucrurile închinate idolilor nu este un păcat în sine (1 Corinteni 8). Totuși, a mânca din acestea ca semn de închinare este cât se poate de greșit, căci ar însemna să mănânci gândindu-te că un idol este un dumnezeu adevărat.

2c. I-am dat timp să se pocăiască = arată că problema persistă de ceva vreme.

Domnul i-a cerut pocăință, dar nu ni se specifică felul în care Mântuitorul i-a comunicat acestei femei necesitatea de a-și schimba viața. Înțelesul cuvântului „pocăință” este detaliat în următoarea afirmație, „Ea nu vrea să se pocăiască de curvia ei”. Pocăință înseamnă a renunța, a părăsi: femeia aceasta refuză clar să-și schimbe purtarea.

3. Amenințarea = Refuzul voit de a renunța la compromisul cultural va rezulta într-o acțiune directă din partea Domnului.

3a. Iată că am s-o arunc bolnavă în pat = acest eveniment se va întâmpla în viitorul imediat. A arunca la pat este o figură de stil: verbul ballo este folosit în Noul Testament pentru a se referi la cineva bolnav în pat. Matei 8:6 și Marcu 7:30 vin în sprijinul acestei concluzii. Biblia este plină de exemple ale unor persoane care s-au îmbolnăvit în urma păcatului. Nu ni se spune despre ce boală este vorba, totuși gravitatea bolii este pe măsura pedepsei anunțate împotriva celor ce urmează învățăturile Izabelei.

3b. Și celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimit un necaz mare = anunță pedeapsa pentru cei ce s-au alăturat compromisului literal al Izabelei. Preacurvia poate fi în sens literal sau figurat. Poate avea înțelesul de încălcare a legământului căsniciei, întrucât nu avem în text niciun indiciu că persoanele căsătorite nu ar fi participat în activitățile Izabelei. Aceștia mâncau fizic din mâncarea oferită idolilor, ei erau implicați fizic în activități sexuale ilicite. Pedeapsa pentru această purtare este „un necaz mare”.

3c. Necaz mare = expresia mai este folosită în Apocalipsa 7:14, însă cu articolul hotărât. Matei 24:21 prezintă avertizarea Domnului Isus cu privire la „necazul cel mare” din viitor. În Matei 24, Domnul spune că Se va întoarce după „necazul cel mare”. Apocalipsa 2:22 arată că robii infideli vor fi aruncați într-un „necaz mare”. Apocalipsa 7:14 ne spune că o oaste imensă apare deodată în cer ieșită din mijlocul „necazului cel mare”. Faptul că membrii bisericii din Tiatira vor fi aruncați într-un „mare necaz” necesită prezența bisericii din Tiatira pe pământ în timpul „unui mare necaz”. Această stare de fapt pune pedeapsa în afara granițelor „necazului cel mare” escatologic legat de cea de-a 70-a săptămână profetică a lui Daniel. Totuși, faptul că membrii infideli ai bisericii din Tiatira vor suferi „un mare necaz” lasă loc poziției că întreaga biserică va trece prin „necazul cel mare”.

3d. Voi lovi cu moartea pe copiii ei = se poate vorbi despre copiii ei fizici sau spirituali, însă rezultatul este același – moartea. Această metodă de judecată este identificată și autorizată în mod concret de către Mielul lui Dumnezeu care este, în același timp, Fiul lui Dumnezeu.

4. Toate bisericile vor cunoaște = asta înseamnă că bisericile locale vor ști ce se

întâmplă în alte biserici. Fiecărei biserici locale i se promite că va fi tratată în conformitate cu faptele ei. Astfel, fiecare biserică va putea să-și dea seama de ascultarea sau neascultarea celorlalte biserici. Biserica fie va fi prigonită pentru neprihănire (Smirna), fie va fi protejată din pricina credincioșiei (Filadelfia) fie va fi ucisă, din pricina compromisului (Sardis, Tiatira, Laodiceea, Efes sau Pergam).

Apocalipsa 2:24

Vouă însă, (1) tuturor celorlalți din Tiatira, (2) care nu aveți învățătura aceasta și n-ați cunoscut „adâncimile Satanei” (3) cum le numesc ei vă zic: Nu pun peste voi altă greutate

1. Lăudarea celor credincioși = „voi ceilalți din Tiatira”. Aceasta este o ipostază în Apocalipsa 2-3 unde mesajul nu mai este adresat îngerului bisericii, ci unui grup concret din acea biserică. Aici este vorba despre persoane care nu au nimic de-a face cu Izabela și învățăturile ei.

2. Care nu aveți învățătura aceasta = acest grup s-a ferit de învățăturile ei

3. Adâncimile Satanei, cum le numesc ei = o interpretare simplă obișnuită arată că Izabela și copiii ei aveau o asociere personală cu Satan. Biserica din Smirna avea de înfruntat „o sinagogă a Satanei”, biserica din Pergam trăia „unde este scaunul de domnie al Satanei”, iar biserica din Tiatira avea de luptat împotriva „adâncimilor Satanei”. Nu ar trebui să subestimăm vreodată nivelul implicării satanice în viața bisericii locale.

Apocalipsa 2:25

(1) Numai țineți cu tărie ce aveți, (2) până voi veni.

1. Îndemn = deși Domnul nu vrea să adauge alte poveri pe umerii robilor Săi credincioși din Tiatira, totuși ei trebuie „să țină cu tărie”. Se are în vedere caracterul urgent al îndemnului; sensul expresiei este acela de a fi cât mai tenace în lupta împotriva compromisului din jur.

2. Până voi veni = este o referire clară la zilele de pe urmă, deoarece Hristos nu S-a întors până la vremea scrierii cărții Apocalipsa, a cărei dată acceptată este 90-95 d.Hr. (Apocalipsa 2:5; 2.10; 2:16-17; 2:25; 3:3; 3:11). Aici avem de-a face cu o aplicație îndepărtată a Apocalipsa 2-3.

Apocalipsa 2:26-29

(1) Celui ce va birui și (2) celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele, (2a) îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier, și le va zdrobi ca pe niște vase de lut, cum am primit și Eu putere de la Tatăl Meu. Și (2b) îi voi da luceafărul de dimineață”. Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul.

1. Promisiunea = spre deosebire de celelalte pasaje, aici urmează definiția clară a biruitorului.

2. Cel ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele = este definiția biruitorului. Nu vorbim în mod obișnuit despre „păzirea” sau „ascultarea” unor lucrări. Verbul tareo poate să însemne a asculta, dar poate să însemne de asemenea a păzi, iar acesta este sensul mai potrivit aici. Sensul literal al expresiei este cel ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele. Lucrările lui Hristos sunt cele care instaurează și mențin bisericile locale. Până la sfârșit se referă la parousia lui Hristos, care este menționată în versetul 25.

2a. Îi voi da stăpânire peste Neamuri = aceasta este prima răsplată oferită celor ce păzesc lucrările Domnului (biruitorilor). Această expresie și ideile care urmează sunt modelate după tiparul din Psalmul 2:8-9. Hristos Își pune autoritatea asupra Neamurilor în mâna robilor Săi care au biruit. Neamurile (ton ethnon) are înțelesul de „ne-evrei”. Cei ce vor birui vor domni (vor exercita suveranitatea Domnului) asupra celor ce nu sunt evrei. Isus le-a promis apostolilor că vor domni peste cele 12 seminții ale lui Israel (Matei 19:28), iar lui David i s-a promis că va învia și va domni peste Israel și Iuda (Ieremia 30:9)

2b. Îi voi da luceafărul de dimineață = deoarece există un singur luceafăr de dimineață, dar care li se promite tuturor biruitorilor, înțelegem că aceasta este o figură de stil. Ideea conținută în această expresie este următoarea: Domnul îi va da o mare cinste.

Capitolul 2 – Isus Hristos Domnul Bisericii
5 (100%) 1 vot/voturi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here