Apoc.2:8-11
A doua biserică care a primit o scrisoare din partea Domnului Isus, este biserica din Smirna. Aceasta biserică a luat ființă în orașul cu același nume, situat la 56 de kilometri nord față de Efes. Deși nu se știe exact cine a întemeiat-o, iar în Noul Testament sunt puține referiri la această biserică, cei mai mulți comentatori biblici cred că Biserica din Smirna este rodul slujirii apostolului Pavel.
În cartea Faptele Apostolilor, se arată că în timpul celor doi ani petrecuți în Efes, prin slujirea apostolului Pavel, toți cei din Asia, Iudei și Greci, au auzit Cuvântul Domnului (Fapte 19:10). Deoarece este menționat că în această vreme toți cei din Asia au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că și cei din Smirna fiind parte a acestui ținut, au avut același privilegiu, .
Numele orașului ”Smirna” înseamnă ”amărăciune” iar în componența sa își are rădăcina termenul ”mir”, care descrie un ulei extras dintr-o răşină aromatică, ce era folosit la slujba din cortul întâlnirii (Exod 30:23), sau la îmbălsămarea celor decedaţi (Luca 7:37-38; 23:56; Ioan 12:3). Figurativ însă, numele Smirna exprimă faptul că membrii acestei biserici, au îndurat o mare prigoană și multe necazuri, în timpul cărora cei mai mulți dintre ei și-au pierdut viața, fiind martirizați.
Suferința nu este însă o surpriză pentru cei credincioși. Însuși Domnul Isus a anunțat: ”În lume veți avea necazuri” (Ioan 16:33), iar apostolul Pavel i-a spus lui Timotei :”..toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniți” (2Tim.3:12). Numai că pentru credincioșii din Smirna prigoana a fost foarte aspră și a ținut foarte mult (o vreme de 10 zile reprezentând cele 10 valuri de prigoane creștine Ap.2:10). Această vreme de prigoană a fost cauzată de dedicarea celor din Smirna pentru a respecta legile și practicile promovate în cetatea Romei.
Ca provincie romană privilegiată, în această cetate a fost înălțat primul templu dedicat zeiței Roma, în care se practica închinarea la Cezar. Cel puțin o dată pe an, fiecare locuitor al Smirnei, trebuia să se înfățișeze în templul zeiței Roma, să presare tămâie pe altar și să mărturisească: Cezar este domnul! Cu siguranță că cei credincioși nu puteau aduce această jertfa și nici să declare că Cezar este domnul, fiindcă ei știau că numai Isus Hristos este Domnul! Acest refuz le-a cauzat moartea.
Atunci însă când avem în atenție biserica Smirna, ne gândim în primul rând la o biserică reală care a existat în primul veac creștin în provincia Asia Mică, în orașul cu același nume (Izmirul de astăzi), dar și la toate bisericile care dea lungul timpului au trecut printr-o vreme de suferință și prigoană. Astăzi, în această situație, sunt bisericile din Orientul Mijlociu, cele din țările musulmane sau comuniste, precum și cele din țările unde sunt sisteme dictatoriale.
Din punct de vedere al istoriei Bisericii, biserica Smirna, poate reprezenta în mod profetic, perioada marilor prigoniri dintre anii 100 d.Hr. până la 324 d.Hristos, când Constantin cel Mare, a decretat libertatea creștinilor. Această vreme de 224 de ani este cunoscută ca perioada celor zece valuri de prigoană creștină, care au avut loc sub domnia cezarilor: 1.Nero (54-68 d.Hr), 2.Domițian (81-96 d.Hr),3. Traian (98-117 d.Hr), 4. Adrian (117-138 d.Hr.) 5. Marcus Aurelius (161-180 d.Hr), 6. Septimus Severus (193-211 d.Hr.), 7. Maximus (235-238 d.Hr.), 8. Decius și Valerian (250-260 d.Hr.), 9. Aurelian (270-275 d.Hr.), și 10. Dioclețian (284-313 d.Hr).
Știind că membrii bisericii din Smirna și credincioșii din primul și-al doilea veac creștin, precum și cei din multe alte perioade ale istoriei, au trecut și trec, prin persecuții și multe prigoane, ne putem întreba: mai este Isus, Domn al Bisericii dacă credincioși au îndurat și îndură asemenea suferințe? În ce fel își exercită Domnul Isus domnia asupra Bisericii, când aceasta trece prin necazuri și persecuții? Care sunt dovezile ce ne arată că și în mijlocul celor mai mari dureri prin care trec cei credincioși, Hristos domnește asupra Bisericii?
Putem găsi răspuns la aceste întrebări studiind scrisoarea trimisă de Domnul Isus, bisericii din Smirna. Mesajul acestei scrisori ne arată că în mijlocul prigoanelor și al necazurilor:
1. Domnul Isus îi înștiințează pe credincioșii care trec prin necazuri
Dacă în mijlocul suferințelor pe care le-a îndurat în timpul exilului de pe insula Patmos, apostolul Ioan a avut harul de a-L vedea pe Domnul Isus în persoană (Ap.1:12-20), bisericii din Smirna, El i-a adresat o scrisoare (Ap.2:1-7). Este o mângâiere să ai pe cineva alături în vremea necazurilor, sau să primești un mesaj de la o persoană importantă. Membrii bisericii din Smirna au avut parte de harul acesta, fiindcă în mijlocul prigoanei, au primit o scrisoare chiar de la Domnul Isus, care li S-a adresat într-un mod binevoitor.
Astfel Domnul Isus i-a înștiințat despre :
a. Identitatea Sa, arătând că El este ”Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și a înviat” (Ap.2:8). Acest mod în care S-a prezentat Domnul Isus, este o repetare a declarațiilor făcute față de apostolul Ioan (Ap.1:11,17-18), dar și o asigurare a faptului că nu prigoana va avea ultimul cuvânt, fiindcă El este Cel de pe urmă, iar moartea nu mai este o sperietoare, fiindcă El a murit și a înviat. Auzind această mărturisire făcută despre Sine, credincioșii din Smirna erau mângâiați de faptul că și Domnul Isus a trecut prin suferință și moarte, iar acum ei I se aseamănă,așteptând învierea (1Pet.2:21).
b. Cunoașterea Sa. Domnul Isus îi înștiințează pe credincioșii din Smirna, că El le cunoaște, necazul, sărăcia și batjocurile de care au parte, spunând: ”Știu necazul tău, și sărăcia ta(dar ești bogat), și batjocurile, din partea celor ce zic ca sunt iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a satanei ” (Ap.2:9).
Aceste mărturisiri făcute de Domnul Isus nu descriu numai o încercare oarecare, ci, o vreme de suferinţă crâncenă, deoarece termenul folosit pentru a defini necazul este „thlipsis” care descrie o vreme de presiune, ilustrată printr-un obiect care a fost zdrobit sub o piatră grea, sau o lămâie stoarsă până la ultima picătură.
Termenul folosit pentru a descrie sărăcia este „ptocheian” care indică o sărăcie lucie. Credincioşii din biserica din Smirna nu aveau nimic, niciun fel de bun material şi niciun fel de resursă pentru subzistenţă. Iar termenul folosit aici pentru a defini batjocurile este „blasfemian” care înseamnă nu numai agresiuni verbale, ci și acuzaţii teologice şi batjocură cu privire la viaţa spirituală şi la modul de închinare. Aceste batjocuri erau adresate celor credincioși de către evreii din Smirna, care datorită împotrivirii și agresiunii lor, sunt numiți o sinagogă a Satanei.
c. Suveranitatea Sa. După ce și-a descoperit identitatea și a arătat că știe necazurile prin care trec cei din Smirna, Domnul Isus i-a înștiințat pe cei credincioși și de ceea ce urmează să li se întâmple în viitor. În autoritatea Sa, El cunoaște viitorul și îi anunță pe cei ce trec prin necazuri, că în spatele suferințelor este diavolul, care îi va arunca pe unii dintre ei în temniță, iar necazul lor va ține zece zile (Ap.2:10).
Câtă mângâiere; Domnul Isus domnește asupra Bisericii și în vremea necazului! În suveranitatea Sa, El știe necazul prin care trecem, știe cine l-a generat, precum și perioada în care acesta se va manifesta.
2. Domnul Isus îngăduie necazurile pentru cei credincioși
Prin aceeași scrisoare adresată bisericii din Smirna, descoperim și faptul că Domnul Isus, îngăduie necazurile. Deși cunoștea necazurile prin care treceau credincioșii din Smirna și în calitatea Sa de Domn al Bisericii avea putere să le oprească, Domnul Isus, le-a îngăduit având drept scop:
a. Curățirea Bisericii. Cu toate că pretinde un preț, suferința este o cale de curățire a Bisericii. Apostolul Petru a spus în acest sens:
”Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.” 1 Pet.1:5-9
Pentru biserica din Smirna, suferința și-a împlinit menirea, fiindcă Domnul Isus nu a avut nimic să-i reproșeze.
b. Maturizarea Bisericii. Pe lângă curățire, suferința aduce și maturizare spirituală. Toți cei ce au trecut prin școala suferinței au învățat lecții pe care altfel nu le-ar fi știut, care i-au ajutat să se asemene tot mai mult cu Domnul Isus. Apoi, în timpul suferințelor au avut parte de cele mai înălțătoare experiențe. Dacă Daniel în groapa leilor a văzut minunea lui Dumnezeu, care a închis gura leilor, la fel și unii dintre primii creștini, atunci când au fost scoși în arene ca să fie mâncați de lei, aceștia nu i-au atacat. În timpul exilului de pe insula Patmos, în mijlocul necazurilor, apostolul Ioan a avut privilegiul să-L audă și să-l vadă pe Domnul Isus. Asemenea lui Ioan, și mulți creștini care au fost martirizați au mărturisit despre prezența Domnului Isus, sau a îngerilor pe care El i-a trimis ca să-i însoțească în timpul martirajului.
c. Mărturia Bisericii. Pentru primii creștini, suferința n-a fost numai o cale de purificare și o școală de maturizare, ci și o posibilitate de mărturie. Modul în care s-au manifestat în suferință, declarațiile făcute în acele momente, precum și minunile pe care le-a înfăptuit Dumnezeu sub ochii prigonitorilor, au reprezentat metode noi prin care a fost propovăduită Evanghelia. Dacă a fost o vreme când primii creștini au proclamat Evanghelia prin viu grai, în vremea suferinței, Evanghelia a fost însoțită de minunile lui Dumnezeu și de mărturia vieții celor credincioși.
d. Răsplătirea Bisericii. Toți cei ce sunt gata să sufere, sau să-și dea viața ca martiri pentru Hristos, au parte de răsplătiri deosebite. Apostolul Petru spune celor prigoniți: ” încercarea credinței voastre, care este cu mult mai scumpă decât aurul care piere…….va avea ca urmare lauda, slava și cinstea la arătarea lui Isus Hristos…” 1Pet.1:7 Iar Domnul Isus i-a asigurat pe credincioșii încercați din Smirna, că vor primi cununa vieții. Ap.2:10/c
3. Domnul Isus îi încurajează pe cei credincioși când trec prin necazuri
Pe lângă faptul că Domnul Isus îi înștiințează pe cei credincioși despre identitatea Sa, și despre ce are să li se întâmple și îngăduie pentru ei încercările cu un scop benefic (Rom.8:28), în mijlocul suferințelor El îi încurajează pe cei credincioși. Cuvintele Lui conțin imperativele: ”nu te teme nicidecum de ce ai să suferi” și ” fii credincios până la moarte”(Ap.2:10). Domnul Isus nu-i îndeamnă pe cei ce trec prin necazuri la revoltă, ci la credincioșie și supunere. Nu le sugerează să ocolească suferințele fugind de acestea, ci să le înfrunte fără teamă.
4. Domnul Isus îi încredințează pe cei credincioși de ceea ce va urma după necazuri
Mai mult decât încurajare, Domnul Isus îi și încredințează pe cei credincioși de cea ce va urma după necazurile prin care trec. Astfel El le promite ca răsplătire ”cununa vieții” și îi asigură că a doua moarte asupra lor nu va avea nicio putere (Ap.2:10-11). Dacă Domnul Isus a murit și a înviat și toți acei ce mor în Hristos, au nădejdea învierii și a izbăvirii de moartea veșnică, așteptând răsplătirea care le-a fost promisă (1Cor.15:21-23;1 Tes.4:15-17;Ap.20:6). Aceste binecuvântări arată cât de mare este bogăția pe care o avem în Hristos (Ap.2:9/b).
Te afli cumva în mijlocul necazurilor? Adu-ți aminte că și Domnul Isus și primii creștini au plătit același preț. Nu uita însă că Domnul Isus este Domn al Bisericii și atunci când cei credincioși suferă. În mijlocul acestor dureri, El te înștiințează descoperindu-și identitatea și arătându-ți ce are să ți se întâmple după aceea, îngăduie necazul spre binele tău, te încurajează, te întărește și te încredințează că necazul lucrează spre bine, iar după necazurile prin care treci, te așteaptă viața și răsplătirea veșnică. De aceea nu ocoli necazul, nu te plânge în necazuri, ci fii gata să suferi cu răbdare, fiind credincios până la moarte, știind că binecuvântările ce au fost promise bisericii din Smirna vor fi și ale tale.
Dacă nu ai trecut încă prin necazuri, pregătește-te. Acestea sunt chiar la ușă! Fii gata să le întâmpini cu bucurie, fiindcă așa te vei asemăna cu Domnul Isus și cu toți ceilalți creștini care au fost încercați. Biserica care și-a pierdut membrii în această lume prin martiraj, îi va avea pentru veșnicie în Împărăția lui Dumnezeu.
Pastor Dan Boingeanu
