Ap.4:1-11

Dacă în capitolul întâi al cărții Apocalipsa este revelată imaginea slăvită a Domnului Isus, iar în capitolele doi și trei, este descoperită lucrarea Domnului Isus în calitatea Sa de Domn al Bisericii, în următoarele două capitole (patru și cinci), apostolul Ioan prezintă o vedenie în care arată slava cerească, personajele cerești și activitățile care se desfășoară în cer. Această vedenie descoperă lucrarea cerească a Domnului Isus.
În acestă vedenie este prezentată mai întâi sala tronului lui Dumnezeu (Ap.4:1-11) și apoi cartea sigilată cu șapte peceți (Ap.5:1-14). Pentru a cunoaște și a înțelege realitatea, semnificația și mesajul acestei vedenii cerești, trebuie să găsim răspuns la următoarele întrebări:
    

         1. La ce se referă această vedenie cerească ?

Pentru a înțelege la ce se referă această vedenie cerească descrisă în capitolele patru și cinci ale cărții Apocalipsa, ne folosim de afirmația ”după aceste lucruri” (Ap.4:1/a). În limba greacă această afirmație este ”meta tauta” și înseamnă ”după aceea” sau ”după aceste lucruri”.

Aplicând această afirmație la evenimentele prezentate în capitolul doi și trei ale cărții Apocalipsa, unii teologi susțin că viziunea cerească arată ceea ce se va întâmpla imediat după terminarea istoriei bisericii.
Urmărind însă cu mai multă atenție mesajul cărții Apocalipsa, observăm că această afirmație se repetă în aceeași formă și cu aceleași cuvinte, încă de cinci ori în cuprinsul cărții, și anume în pasajele din: 7:1;7:9;15:5;18:1;19:1. Ținând cont de acest fapt, putem spune că afirmația ”meta tauta” ”după aceea, sau după aceste lucruri”, nu delimitează sfârșitul istoriei Bisericii privind existența ei pământească, de începutul unei perioade noi privind existența cerească a Bisericii, ci, mai degrabă marchează etapele în care apostolul Ioan a primit revelația cărții Apocalipsa.

Astfel prima secțiune este Ap.1:1-3:22, reprezentând primul segment al revelației, apoi 4:1-6:17, al doilea segment, 7:1-7:8, al treilea segment, 7:9-15:4 al patrulea segment, 15:5-17:18 al cincilea segment, 18:1-24 al șaselea segment și 19:1-22:21 al șaptelea segment și ultima unitate a revelației primită de către apostolul Ioan.

Dacă am stabilit că viziunea cerească a avut loc ”după aceea”, adică după sfârșitul primei unități (primul segment) al revelației pe care apostolul Ioan a primit-o în timpul exilului de pe insula Patmos, în același timp, viziunea cerească este și primul eveniment din cea de-a doua unitate a revelației primite de apostolul Ioan. Această viziune se referă la realitatea cerească pe care a primit-o Apostolul Ioan prin revelație divină atunci când a fost răpit la cer .

        2. Cine a avut acestă vedenie cerească ?

Studiind versetele unu și doi din capitolul patru al cărții Apocalipsa, descoperim că persoana care a avut această vedenie cerească este apostolul Ioan. Pentru a ne întări această convingere, trebuie să luăm în considerare următoarele evidențe:

    a.  Observația personală. Această observație este evidențiată prin declarația făcută de scriitorul cărții Apocalipsa, care spune: ”m-am uitat și iată că o ușă era deschisă în cer”(Ap.4:1/b). Știind că cel ce a scris cartea Apocalipsa este apostolul Ioan (Ap.1:9-11), iar declarația este făcută la persoana întâi singular, avem certitudinea că cel ce a văzut ușa deschisă în cer și a avut vedenia cerească, este apostolul Ioan.

   b.  Experiența anterioară. Cel care a avut parte de vedenia cerească spune că a mai auzit glasul care îi vorbea într-o experiență anterioară, prin mărturisirea:”Glasul cel dintâi, pe care îl auzisem ca sunetul unei trâmbițe…”(Ap.4/1c). Cel care a auzit acest glas la începutul experiențelor pe care le-a avut pe insula Patmos atunci când Domnul Isus i s-a arătat în înfățișarea Sa slăvită, este tot apostolul Ioan (Ap.1:9-11). De remarcat este faptul că apostolul Ioan nu a auzit sunetul unei trâmbițe, ci, un glas care i s-a adresat cu un mesaj inteligibil, asemenea sunetului unei trâmbițe (Ap.1:10;4:1/c).

  c.  Invitația directă. Glasul care vorbea s-a adresat în mod direct apostolului Ioan. El însuși a mărturisit spunând: ”vorbea cu mine”(Ap.4:1/c), iar invitația ”suie-te aici”(Ap.4:1/d), a fost tot personală, exprimată în aceeași formă la persoana întâi singular.

d.Trăirea personală. Slava cerească pe care a descris-o apostolul Ioan nu a fost o povestire primită de la altcineva, sau o imaginație proprie, ci, o realitate pe care a trăit-o în mod personal. El însuși a mărturisit că a auzit invitația ”suie-te aici”, după care a fost răpit imediat în Duhul până la al treilea cer, în locul prezenței lui Dumnezeu (Ap.4:2/a).

Potrivit acestor afirmații putem spune că experiența trăită de apostolul Ioan a avut loc undeva sus (în al treilea cer), în locul unde este scaunul de domnie a lui Dumnezeu, și a fost o experiență spirituală în Duhul. Ioan nu a fost răpit la cer într-un trup de carne, sau în trupul transformat în asemănare cu cel al Domnului Isus de după înviere, trup, pe care îl vor primi cei credincioși la înviere, sau la răpire (1Ioan 3:2;1Tes.4:17), ci, a avut o experiență reală prin care a văzut slava cerească în Duhul.
El a mai avut această experiență în Duhul, la începutul viziunilor sale de pe insula Patmos, când a mărturisit:”În ziua Domnului eram în Duhul” (Ap.1:10/a) precum și în alte ocazii menționate în cartea Apocalipsa. Astfel, a fost dus în Duhul într-un pustiu (Ap.17:3) și pe un munte înalt (Ap.21:10). Asemenea lui Ioan aceeași experiență spirituală în Duhul, a fost trăită și de profetul Ezechiel, numai că vedeniile acestuia au fost legate de lucruri de pe pământ, sau referitoare la evenimente istorice viitoare.(Ezec.3:12-15;37:1 etc.)

O problemă deosebită este ridicată însă de mărturisirea: ”îți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri” (Ap.4:1/e). Și în această afirmație este folosită aceeași expresie ”meta tauta” adică ”după aceea”, sau ”după aceste lucruri”. Înțelesul acestei afirmații din acest context este viu disputat, deoarece se iau în considerare, lucrurile care s-au petrecut înaintea revelației pe care a avut-o apostolul Ioan.
Sunt teologi care așa cum am arătat anterior, susțin că afirmația ”după aceea”, s-ar referi la ceea ce se va întâmpla după terminarea istoriei terestre a Bisericii. Fiindcă capitolele doi și trei ale cărții Apocalipsa vorbesc despre istoria Bisericii, iar în capitolul patru se vorbește chiar de la început despre un după aceea, acestă afirmație ar marca de fapt momentul răpirii bisericii și începutul existenței cerești al acesteia. Această interpretare ar fi întărită de promisiunea făcută de Domnul Isus bisericii Filadelfia, căreia i-a promis: ”Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă…”(Ap.3:10), de răpirea apostolului Ioan la cer, care ar fi un simbol al răpirii bisericii și de faptul că după capitolul trei al cății Apocalipsa până la capitolul 19:7-9, nu mai este pomenită biserica.

Aceste argumente sunt însă foarte ușoare și uneori sunt o forțare a textului biblic, deoarece:

  a. Interpretarea trebuie să fie literală nu simbolică. Apostolul Ioan nu poate simboliza Biserica și nu există nici un text din Scriptură care să susțină acest lucru. Spiritualizarea experienței pe care a avut-o apostolul Ioan nu are suport biblic.

   b. Răpirea a fost în Duhul. Apostolul Ioan a fost răpit în Duhul, nu în trup spiritual așa cum se va întâmpla la răpirea Bisericii (1Tes.4:16-17).
 

  c. Răpirea a fost pentru o vreme. Apostolul Ioan a fost răpit în cer pentru o vreme cât a ținut perioada revelației cerești. Apoi a mai fost răpit în Duhul, în pustiu (Ap.17:3) și pe un munte înalt (Ap.21:10). Mai mult decât atât, după ce a avut această viziune în Duhul, apostolul Ioan și-a continuat viața în trup de carne în exilul de pe insula Patmos unde a scris Apocalipsa, apoi, a fost eliberat pentru o vreme și a murit probabil în Efes. Acesta nu este și cazul Bisericii, care odată răpită la cer nu se mai întoarce în trup fizic pe pământ. Răpirea bisericii nu este un act temporar, ci veșnic (1Tes.4:17/b)
  

   d. Răpirea a fost individuală. Cel care a fost răpit la cer este apostolul Ioan singur. Știm aceasta după pronumele personale aflate la persoana întâi singular, mărturisirile făcute de apostolul Ioan și experiențele trăite de el, care sunt prezentate tot la singular, precum: ”am fost răpit”(Ap.4:1), ”am văzut” (Ap.5:1,2), ”am plâns mult” (Ap.4:4).

O mare greutate în acest sens o are constatarea făcută de unul dintre bătrâni, care a văzut plângând o singură persoană, pe care a încurajat-o folosind o afirmație făcută tot la singular: ”Nu plânge!” (Ap.5:5/b). Aceste experiențe nu se potrivesc și în cazul Bisericii, care este o mulțime pe care n-o poate număra nimeni (Ap.7:9), formată din oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam (Ap.5:9/b).

   e. Nu sunt împlinite semnele care preced răpirea Bisericii. Răpirea bisericii este precedată de semne precum: semne în soare în stele și în lună (Ap.24:29;Ap.6:12-14), sunetul trâmbiței (Mat.24:30-31;1Tes.4:16), arătarea Domnului Isus în văzduh (Mat.24:27;1Tes.4:17;Fapte 1:9-10). Și am prezentat doar o parte dintre aceste semne.

   f. Mai sunt referiri cu privire la Biserică. Deși între capitolul trei și nouăsprezece al cărții Apocalipsa, nu este pomenit numele Bisericii, găsim însă referiri la Biserică sub alte denumiri precum: oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam (Ap.5:9/b), o împărăție de preoți (Ap.5:10), martirii de sub altar (Ap.6:9-11), mulțimea pe care nu o poate număra nimeni (Ap.7:9), proorocii, sfinții și cei ce se tem de Domnul (Ap.11:18) și soția Mielului (Ap.19:7-9).

   g. Biserica va fi păzită de ceasul încercării. Promisiunea făcută de Domnul Isus Bisericii Filadelfia va fi împlinită prin faptul că Biserica va fi păzită de vremea mâniei lui Dumnezeu, care va fi dezlănțuită asupra tuturor locuitorilor lumii (Ap.6:15-17;1Tes.1:10;5:9;Ap.7:9-17).
Toate aceste mărturii arată că în Apocalipsa 4:1-2 nu este descrisă răpirea Bisericii, ci, experiența trăită de apostolul Ioan care a avut o vedenie cerească.

3. Ce a însemnat această vedenie cerească ?

În prima parte a vedeniei pe care a avut-o, apostolul Ioan a văzut sala tronului divin, pe Cel ce ședea pe tron și pe cei ce-L asistau în actul domniei. Pentru că nu a putut exprima în cuvinte strălucirea și măreția persoanei divine care stătea pe tron și gloria care îl înconjura, Apostolul Ioan a folosit comparații. Astfel el îi prezintă pe:

   a.  Cel ce stă pe tronul de domnie. Acesta este Dumnezeu Tatăl, care deși nu este menționat la începutul viziunii cerești, este identificat prin cântarea și mărturisirile făcute despre El de oștirea cerească (Ap.4:8-11) și prin faptul că Domnul Isus a luat cartea din mâna Sa cea dreaptă (Ap.5:7). Înfățișarea slăvită a lui Dumnezeu Tatăl este descrisă prin asemănarea cu o piatră de iaspis (un cristal strălucitor care reprezintă lumina), o piatră de sardiu (o piatră prețioasă roșie care reprezintă judecata) și de curcubeul ca o piatră de smarald care înconjoară scaunul de domnie. Curcubeul reprezintă mila lui Dumnezeu, iar piatra de smarald (o piatră prețioasă verde) reprezintă viața.

    b.  Cei ce stau în jurul scaunului de domnie. Apostolul Ioan mărturisește că:” Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci și patru de scaune de domnie; și pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci și patru de bătrâni, îmbrăcați în haine albe; și pe capete aveau cununi de aur.” (Ap.4:4)
Potrivit acestei declarații, cei douăzeci și patru de bătrâni formează un cerc complet în jurul scaunului de domnie, sunt așezați pe douăzeci și patru de scaune de domnie cu fața spre tronul lui Dumnezeu, sunt îmbrăcați în haine albe și poartă cununi de aur pe cap. Sunt multe discuții referitoare la identitatea acestor bătrâni, despre care s-a spus că ar fi bătrâni sau prezbiteri care au slujit în biserici, sunt cei 12 patriarhi ai Vechiului Testament și cei 12 apostoli ai Domnului Isus, sau, sunt de fapt Biserica reprezentată în mod simbolic. Cel mai posibil este ca acești bătrâni să fie de fapt ființe cerești.
Ioan i-a numit bătrâni fiindcă nu a găsit un alt termen mai potrivit pentru a-I identifica, dar identitatea de ființe cerești este descoperită de slujirea lor:” cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie, și se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, își aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, și ziceau: ”vrednic ești Doamne Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute.”(Ap.4:10-11).
Apoi, identitatea de ființe cerești este descoperită prin cântarea lor (Ap.5:8-10). Declarația din mesajul cântării bătrânilor nu-i include printre cei răscumpărați și nici printre cei ce formează o împărăție de preoți. Ei afirmă: ”ai răscumpărat pentru Dumnezeu, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeu ..”(Ap.5: 9-10/a). Fiindcă declarația lor este la persoana a treia plural, aceasta îi exclude pe bătrâni din numărul celor răscumpărați și a celor ce formează împărăția, având calitatea de preoți ai lui Dumnezeu.

      c. Ce este în fața scaunului de domnie. Dacă din scaunul de domnie ieșeau fulgere, glasuri și tunete, reprezentând manifestarea prezenței divine, ”înaintea scaunului de domnie ardeau șapte lămpi de foc care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu. În fața scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul.” (Ap.4:5-6/a).

Cele șapte lămpi de foc și cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu reprezintă însușirile și manifestarea Duhului lui Dumnezeu (Is.11:2). Cu toate că marea albă de sticlă este greu de definit, putem spune că ea reprezintă curăția și sfințenia locașului ceresc. (Ex.24:10; Ezec.1:22)

     d. Ce este deasupra scaunului de domnie. Fiindcă este greu să ne imaginăm cum cineva ar putea fi în mijlocul scaunului de domnie, trebuie să înțelegem că făpturile vii erau de fapt deasupra scaunului de domnie formând un cerc împrejurul lui. Despre aceste făpturi vii, apostolul Ioan spune:”

”În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru.” Ap.4:6/b-8/a).

Faptul că aceste ființe vii au ochi pe tot corpul este o dovadă a atenției pe care o au și un simbol al cunoașterii și al înnțelepciunii pe care o posedă. Aceste fapturi vii observă tot ce se întâmplă în sala tronului, dar și veghează ca totul să fie în ordine și să se împlinească întocmai.
Înfățișarea lor cu față de leu, de vițel, de om și de vultur, este o exprimare simbolică a lucrării Domnului Isus, care este leul din seminția lui Iuda (un simbol al puterii și al majestății). Apoi El este  plin de răbdare și gata de sacrificiu, asemenea unui vițel care este adus pentru jertfă. El este omul desăvârșit în care se ascund toate comorile înțelepciunii și ale științei, iar vulturul îl reprezintă pe Domnul Isus fiind Cel ce veghează asupra tuturor lucrurilor, care îi ocrotește și îi conduce pe urmașii Săi, purtându-I pe aripile Sale , fiind gata să vină pe nori pentru a-și lua biserica.
După modul în care apostolul Ioan prezintă aceste făpturi vii și slujba pe care acestea o împlinesc, înțelegem că aceste făpturi sunt de fapt heruvimii, care stau tot timpul în prezența lui Dumnezeu. Putem afirma acest lucru fiindcă în același fel au fost prezentate aceste ființe cerești și de profetul Isaia (Is. 6:2) și de către profetul Ezechiel (Ezec.10:20).
Urmărind descrierea făcută de apostolul Ioan despre sala tronului divin, putem spune că deși n-a avut întotdeauna cuvintele potrivite prin care să se poată exprima, a fost foarte atent la detalii și a prezentat un instantaneu din sala tronului, la nivelul percepției umane.

4. Care este mesajul acestei vedenii cerești ?

Pe lângă faptul că apostolul Ioan a făcut o descriere a persoanelor din sala tronului divin și a atmosferei de slavă și glorie cerească, el prezintă și activitățile cerești, arătând ce se întâmplă în cer. Astfel el a arătat că făpturile cerești îi slujesc lui Dumnezeu prin:
a. Proclamare. Zi și noapte, cele patru făpturi vii proclamă sfințenia și măreția lui Dumnezeu, spunând: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (Ap.4:8/b).

    b. Adorare. Cele patru făpturi vii, nu numai că proclamă sfințenia și măreția lui Dumnezeu, ci, îl și adoră pe Dumnezeu, aducând slavă, cinste și mulțumiri. Adorarea este cuvenită fiindcă Cel ce stă pe scaunul de domnie este Dumnezeu Tatăl, care este viu în vecii vecilor (Ap.4:9).

c. Închinare. Împreună cu cele patru făpturi vii în actul de slăvire a lui Dumnezeu sunt antrenați și cei douăzeci și patru de bătrâni, care Îi aduc închinare lui Dumnezeu. Actul închinării lor este exprimat prin reverență ”cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie” (Ap.4:10/a), dăruire ”își aruncau cununile înaintea înaintea scaunului de domnie” (Ap.4:10/b) și prin mărturisire.

Cei douăzeci și patru de bătrâni mărturisesc despre vrednicia lui Dumnezeu spunând: “Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Ap.4:11). Prin această mărturisire ei au arătat vrednicia lui Dumnezeu de a primi slava, cinstea și puterea, fiindcă a făcut (a creat) și susține toate lucrurile.
Dacă vedenia cerească pe care a avut-o apostolul Ioan ne arată ce este în cer și ce se întâmplă în cer, experiența trăită de el are un mesaj și pentru noi. Această vedenie ne arată că acum cerul este deschis și accesul către cer este posibil. Domnul Isus este ușa deschisă spre cer, prin care putem ajunge la Tatăl (Ioan 14:6). Apoi, nu mai este mult și așa cum apostolul Ioan a fost invitat la cer, și toți cei credincioși vor fi invitați în slavă (Ioan 14:2-3;Mat.25:34;1Tes.4:15-17).
Numai că putem fi pregătiți pentru acest moment dacă aducem cerul pe pământ și în inima nostră, recunoscându-L prin credință pe Dumnezeu ca Tată, și îi aducem slava pe care o merită: proclamând sfințenia Lui, adorându-L ca Stăpân atotputernic, închinându-ne înaintea Lui și mărturisindu-I numele. Te numeri printre cei ce vor fi răpiți la cer, sau încă nu ești pregătit pentru această binecuvântare? Nu uita că sunetul trâmbiței care va anunța plecarea spre cer, poate suna oricând. De aceea, fii gata!
Pastor Dan Boingeanu

 

VEDENIA CEREASCĂ
Da o nota acestui articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here