Ap.6:1-2
După ce a văzut sala tronului (Ap.4:1-11) și cartea sigilată (Ap.5:1-14), apostolul Ioan a fost invitat să vadă ceea ce urmează să se întâmple în timpul ruperii peceților. După felul cum continuă experiența trăită de apostolul Ioan în timpul vedeniei cerești, el L-a văzut pe Domnul Isus luând cartea din mâna lui Dumnezeu și a început să-i rupă pecețile, fără a fi vreun moment de întrerupere. Pecețile au fost rupte progresiv și în ordine, marcând în acest fel evenimente noi care se vor desfășura pe scena istoriei. Pentru a înțelege contextul în care a fost ruptă prima pecete, însemnătatea acestui fapt și evenimentele care au urmat, trebuie să luăm în considerare:
I. CADRUL ÎN CARE A AVUT LOC RUPEREA PRIMEI PECEȚI
Textul Scripturii ne arată că ruperea peceților a avut loc imediat după ce Domnul Isus a luat cartea sigilată din mâna Celui ce stătea pe scaunul de domnie. Aceasta s-a petrecut într-o atmosferă de laudă și închinare care a cuprins cerul și pământul. (Ap.5:8-14). Ruperea acestor peceți a fost observată de apostolul Ioan care a mărturisit : ”Când a rupt Mielul cea dintâi din cele șapte peceți, m-am uitat ….”
Această afirmație ”m-am uitat” (”kai eido” în limba greacă) este menționată de 33 de ori în cartea Apocalipsa și înseamnă ”am privit” sau ”am văzut” definind o experiență personală și fapte pe care apostolul Ioan le-a văzut și poate să le confirme ca martor ocular. În același timp, această afirmație marchează începutul unei noi vedenii, sau continuarea uneia dintre acestea, cu o nouă dimensiune a revelației.
După aceea, apostolul Ioan a auzit un glas care a rostit invitația ”vino și vezi”.
Această invitație a fost făcută de una dintre cele patru făpturi vii și a fost adresată cu glas puternic ca de tunet. Această invitație poate fi înțeleasă ca o chemare adresată lui Ioan, care a fost responsabilizat în acest fel să privească cu mai mare atenție desfășurarea evenimentelor care urmează să fie revelate, dar și ca un semnal care marchează începutul desfășurării unor evenimente noi.
Acest fapt este confirmat de semnificația termenului ”erchomai” care poate fi tradus atât prin imperativul ”vino”, adresat unei persoane care este așteptată să se înfățișeze într-un anume loc, dar și prin invitația ”poftim pe scena istoriei” sau porunca ”pornește ceea ce urmează să se întâmple”. Datorită acestui fapt, putem spune că strigătul acelei făpturi vii poate fi aplicată atât lui Ioan, care după ce a auzit glasul care i-a vorbit, a mărturisit ”m-am uitat” (Ap.6:2/a), dar și realității de pe scena istoriei, fiindcă acest imperativ declanșează începutul evenimentelor care au fost revelate ulterior lui Ioan și urmează să se întâmple la timpul potrivit în istorie.
II. CONȚINUTUL PRIMEI PECEȚI
Ruperea peceților a fost făcută de către Domnul Isus, care este prezentat în identitatea Sa de Miel (Ap.6:1). Această identitate subliniază atributele Domnului Isus care Îl califică pentru a rupe pecețile, dar și autoritatea pe care El o are de a supraveghea și a controla tot ceea ce urmează să se întâmple. Cele zece coarne reprezintă autoritatea Sa, iar cei șapte ochi arată, faptul că El vede, controlează și supraveghează tot ceea ce se întâmplă (Ap.5:6).
Ruperea sigiliilor se face în ordine începând cu prima pecete și urmează în mod progresiv până la cea de-a șaptea pecete. Ruperea fiecărei peceți aduce pe scena istoriei evenimente și experiențe noi. Acestea întregesc evenimentele petrecute anterior, sau aduc în scenă realități noi, care descoperă o măsură mai mare a revelației. De remarcat este faptul că pentru Apostolul Ioan ruperea peceților a avut loc în sens profetic. El a văzut cum au fost rupte pecețile și evenimentele pe care acestea le-au generat, în timpul vedeniei pe care a avut-o atunci când a fost răpit la cer.
În mod faptic însă ruperea peceților și urmările ruperii acestora va deveni realitate la timpul stabilit de Dumnezeu, în zilele din urmă.
Când apostolul Ioan s-a uitat să vadă ce are să se întâmple după ruperea primei peceți, a văzut: ”un cal alb. Cel ce sta pe el, avea un arc; i s-a dat o cunună, și a pornit biruitor, și să biruiască”(Ap.6:2/b). Potrivit acestei mărturisiri, lucrurile pe care le-a văzut Ioan sunt:
a. Un cal alb. Calul alb pe care l-a văzut Ioan este simbolul păcii și este asemănător în ce privește culoarea cu cel pe care va veni Domnul Isus (Ap.19:11). Această asemănare nu este deloc întâmplătoare, fiindcă modul în care apare în scenă cel ce îl călărește este o imitare a modului în care va veni și Domnul Isus.
b. Un călăreț. Asupra persoanei care vine călare pe acest cal alb s-au ridicat multe semne de întrebare și sunt multe comentarii. Unii teologi identifică această persoană cu Domnul Isus. Acest mod de interpretare nu este însă susținut de realitatea Cuvântului lui Dumnezeu, fiindcă Domnul Isus este Cel ce rupe pecețile (Ap.6:1).
Nu se poate ca în același timp Domnul Isus să rupă pecețile și să fie și călare pe acest cal alb. Iar dacă s-ar fi întâmplat așa, apostolul Ioan care a văzut întreaga scenă a revelației profetice, ar fi menționat acest fapt. Mai mult însă decât atât, dacă Domnul Isus ar fi călărețul de pe acest cal alb, El ar veni în slavă la începutul necazului, situație care nu se potrivește cu revelația Sfintei Scripturi. Într-adevăr Domnul Isus va veni în slavă călare pe un cal alb, dar în alt context și cu o altă misiune, la sfârșitul zilelor din urmă, fapt care este menționat în Apocalipsa 19:11.
Dacă nu este Domnul Isus călărețul care apare călare pe acest cal alb după ruperea primei peceți, atunci această persoană trebuie să fie cineva care îl imită pe Domnul Isus. Iar această persoană este Anticrist. Anticrist nu este numai o persoană care se împotrivește lui Hristos, ci și una care vine în locul lui Hristos. Însuși Domnul Isus a făcut referire la acest fapt atunci când i-a avertizat pe ucenici spunând:
”băgați de seamă să nu vă înșele cineva. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu, și vor zice:”Eu sunt Hristosul!”Și vor înșela pe mulți”(Mat.24:4-5). Iar apostolul Ioan anunță venirea lui Anticrist spunând:”Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și după cum ați auzit că are să vină anticrist, să știți că acum s-au ridicat mulți anticriști: prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă” (1Ioan2:18). Aceste versete arată că pe scena istoriei au fost mulți anticriști, dar în zilele din urmă se va ridica unul care va fi adevăratul Anticrist (2Tes.2:1-12).
Deși sunt multe alte versete biblice care anunță identitatea și lucrarea lui Anticrist, pe acestea le vom aborda în studiile viitoare. În prezent însă, putem ști că cel ce vine călare pe calul cel alb după ce a fost ruptă prima pecete, este Anticrist, luând în considerare și felul în care acesta a fost înzestrat și misiunea pe care o împlinește. Astfel, el poartă:
c. Un arc. Arcul pe care îl purta cel ce ședea pe calul cel alb (”toxon” în limba greacă), este menționat în Sfânta Scriptură atât ca armă de luptă, cât și în mod figurativ, reprezentând războiul. Arcul nu era o armă comună în armata romană, și nici nu-L reprezintă pe Domnul Isus, fiindcă El poartă sabia (Ap.1:16; Ap.19:15; Evrei 4:12; Ef.6:17). Faptul că Anticrist poartă un arc arată că el este un războinic, dar se aseamănă cu Nimrod, primul lider mondial care era un vânător iscusit (Gen.10:8-10), și cu diavolul care aruncă săgeți arzătoare (ef.6:16). Apoi, Anticrist a primit:
d. O cunună. De remarcat este faptul că pentru identificarea acestei cununi este folosit termenul ”stefanos” care înseamnă un semn purtat de un general de rang înalt, sau o cunună oferită cuiva care a câștigat o competiție, sau a repurtat victorii în luptă. Cel care i-a dat
această cunună lui Anticrist este de fapt diavolul, iar acest fapt înseamnă o recunoaștere a identității și a poziției lui, o înzestrare cu autoritate și putere, precum și o recompensă pentru biruințele pe care el le-a repurtat. Aceste adevăruri sunt descoperite de apostolul Ioan care descrie mai pe larg identitatea și lucrarea lui Anticrist spunând:
”Apoi am stat pe nisipul mării. Si am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne și șapte capete; pe coarne avea zece cununi împărățești, și pe capete avea nume de hulă…. I s-a dat o gură care rostea vorbe mari și hule. Si i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni.
Ea și-a deschis gura și a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul și pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinții și să-i biruie. Si i s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam.” (Ap.13:1-7).
Prin această descriere este prezentată autoritatea lui Anticrist, care are zece coarne și șapte capete pe care poartă cununi împărătești, dar și acțiunea lui Anticrist care îl batjocorește pe Dumnezeu rostind vorbe de hula și se războiește cu cei sfinți pe care îi va persecuta până la moarte.
III. CONSECINȚELE RUPERII PRIMEI PECEȚI
În vedenia pe care a avut-o după ce Mielul a rupt prima pecete, apostolul Ioan a văzut un cal alb, pe cel care îl călărea, modul în care acest călăreț era echipat, dar și misiunea pe care acesta urma să o împlinească. Pentru a anunța misiunea lui Anticrist care a apărut în scenă călare pe calul cel alb, apostolul Ioan a arătat că el:”a pornit biruitor ca să biruiască” (Ap.6:2/b).
Termenul folosit aici pentru biruitor și biruință este ”nikao”, care înseamnă a fi cuceritor și a cuceri. Această acțiune este asemănătoare cu cea a Domnului Isus care a biruit și este vrednic să ia cartea și să-i rupă pecețile (Ap.5:5). Deși este folosit același termen ”nikao” și pentru biruința Domnului Isus, forma gramaticală în care este folosit în acest caz verbul nikao, exprimă biruință absolută. Deci, Anticrist deși este un cuceritor și va fi angajat să cucerească, Domnul Isus este Marele Cuceritor, Cel ce va cuceri pe deplin și în formă absolută.
Acțiunea lui Anticrist aduce însă în atenție și un alt adevăr care arată că ruperea primei peceți nu declanșează începutul mâniei lui Dumnezeu, ci începutul lucrării lui Anticrist. Deși Duhul lui Anticrist este activ în mijlocul lumii chiar din primul veac creștin, iar dea lungul istoriei au fost mulți anticriști (Ioan2:18), în zilele din urmă se va arăta adevăratul Anticrist. Acesta împuternicit de diavolul, va porni să cucerească întreaga lume.
El va fi un lider mondial din punct de vedere politic și militar, care va ajunge să își asume prerogative divine și va pretinde închinare și supunere totală. După o perioadă de pace relativă, el va începe lupta ca să-i cucerească pe cei din poporul Israel și pe cei credincioși din biserică (2 Tes.2:7-12; Ap.13:6-8). Modul în care Anticrist va dori să cucerească este prin amăgire (Mat.24:4-5;2 Tes.2:8-12), prin îngrădire (Ap.13:16-17), prin împotrivire (Ap.13:7), prin persecuție (Mat.24:9-10) și prin moarte (Ap.6:9-10).
Deși unii teologi încearcă să arate că ruperea primei peceți este începutul mâniei lui Dumnezeu, aceasta nu începe decât după pecetea a șasea. Despre acest moment apostolul Ioan afirmă:
” Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele, şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic.
Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: “Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” (Ap.6:12-17).
Un alt adevăr care întărește această realitate este rugăciunea martirilor. Aceștia după ce au plătit cu viața din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei pe care o ținuseră, se roagă de sub altar zicând:
“Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.” Ap.6:10-11).
Răspunsul pe care acești martiri l-au primit a fost că încă nu a început judecata (adică dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu), dar nu mai este mult și așteptarea lor se va sfârși.
La fel îngerii care au primit misiunea să vatăme pământul aducând judecata mâniei lui Dumnezeu, au fost rugați să mai aștepte până când aveau să fie pecetluiți cei 144.000 din Israel (Ap.7:2-3) și biserica va fi răpită (Ap.7:9-17).
Fiindcă acțiunea lui Anticrist va declanșa necazul și necazul cel mare, aș dori să te întreb ești în numărul cuceritorilor sau a celor cuceriți? Te afli printre cei ce au biruit păcatul, lumea și pe diavolul, trăind o viață de biruință în ascultare față de Domnul Isus, sau printre cei înfrânți de păcat, de lume și de puterea întunericului? Atunci când s-a adresat celor șapte biserici din Asia Mică, la sfârșitul fiecărei scrisori, Domnul Isus i-a fericit pe cei biruitori și le-a făcut cele mai mari făgăduințe (Ap.2:7,10,17,26;3:5,12,21).
Dacă ai ajuns să guști această biruință, păstrează-te curat și împotrivește-te diavolului indiferent de modul în care va încerca să te cucerească. În acest fel vei fi biruitor chiar și în fața acțiunilor lui Anticrist. Și chiar dacă va trebui să plătești cu prețul vieții pentru credința ta, se merită, fiindcă martirii vor avea cea mai mare răsplată.
Dacă încă nu ai gustat biruința și te afli în numărul celor cuceriți de păcat și de diavol, există o șansă și pentru tine. Domnul Isus a biruit și în Numele lui poți avea și tu biruința. Crede în El și accepta-L ca Domn al inimii tale și vei ajunge în numărul biruitorilor.
Pastor Dan Boingeanu
