Ap.2:1-7
Dacă în Capitolul întâi al cărții Apocalipsa ne este revelată imaginea slăvită a Domnului Isus, în capitolele doi și trei ne este descoperită domnia Domnului Isus asupra Bisericii.
Știm că în timpul slujirii din mijlocul lumii, Domnul Isus, a făcut multe lucruri pentru Biserică: S-a întrupat, ca să ni-L descopere pe Tatăl (Ioan1:14;Col.1:15-20), a predicat, ca să ne arate tainele Împărăției Cerurilor (Mat.5:1-7:29), a slujit, pentru a ne împlini nevoile (Mat.8:1-11:30;etc.), a murit, pentru a plăti prețul împăcării cu Tatăl (Col2:9-15;1Pet.1:18-19), a înviat, dovedind că este Fiul lui Dumnezeu, pârga celor adormiți (Fapte.17:30-31;1Cor.15:19-23) și S-a înălțat la cer, pentru a ne pregăti un loc și a mijloci pentru noi înaintea Tatălui (Ioan 14:2-3; 1Ioan 2:1-2).
Cunoscând aceste adevăruri putem spune că fără de Hristos, Biserica nu ar fi existat! De fapt, unul dintre scopurile venirii Domnului Isus în lumea noastră, a fost tocmai întemeierea Bisericii. Aceasta a luat ființă prin lucrarea Duhului Sfânt, pe baza jertfei pe care El a depus-o (Fapte.2:32-33) și este formată din ”oameni din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă” (Ap.7:9), care au crezut în Hristos, au fost născuți din nou prin lucrarea Duhul Sfânt și îl slujesc pe Dumnezeu, aducând roade ale neprihănirii (1 Pet.2:9-10).
În timp ce Evangheliile ne prezintă lucrarea mântuitoare a Domnului Isus, prin care a fost înființată Biserica, capitolele doi și trei ale cărții Apocalipsa, ne arată Domnia Domnului Isus asupra Bisericii, iar scrisorile ce au fost adresate celor șapte biserici din Asia Mică, ne descoperă cine Este Domnul Isus, ce face El în prezent pentru Biserică, ce are să spună Bisericii, ce promisiuni a făcut Bisericii și condițiile în care acestea pot deveni o realitate.
Prima biserică căreia i-a fost adresată o scrisoare, este Biserica din Efes (Ap.2:1-7). Aceasta este o biserică care a existat în mod real în primul veac creștin în orașul care poartă același nume, dar poate fi și prototipul multor biserici care de-a lungul istoriei au trăit aceleași experiențe. Mai mult decât atât, Biserica din Efes poate reprezenta în mod profetic perioada bisericii primare (33-100d.Hr), în care după un început frumos (Fapte 2:37-47) și o expansiune misionară deosebită în primii ani (Fapte.4:32-35:5:12-16;6:7), spre sfârșitul secolului întâi, a pierdut din entuziasm și implicare, experimentând o răcire a dragostei (Gal.1:6-9;1Cor.3:1-3).
Biserica din Efes, care a fost înființată de apostolul Pavel în timpul celei de-a doua călătorii misionare (52-53d.Hr.) (Fapte. 18:19-21), a avut chiar de la început slujitori dedicați precum Acuila, nevasta lui Priscila (Fapte.18:2,26) și Apolo (Fapte.18:24-28). Cel mai mare progres l-a avut însă, după slujirea apostolului Pavel, din timpul celei de-a treia călătorii misionare, când acesta a slujit în Efes aproape trei ani (54-56.d.Hr.) (Fapte 19:8-10).
Cartea Faptele Apostolilir, ne arată că la sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare (57.d.Hr), apostolul Pavel s-a oprit la Milet, unde a avut o întrevedere cu prezbiterii bisericii din Efes, fapt care arată că această biserică era bine organizată și avea mai mulți slujitori, ajungând centru spiritual și misionar al zonei (Fapte.20:17-38).
Biserica dinEfes mai este importanta și pentru faptul că între anii 56-57 d.Hr. apostolul Pavel a scris aici, prima scrisoarea către credincioșii din Corint, (1Cor.2:6;16:8), iar Timotei a slujit mai mult timp în acestă biserică (1Tim.1:3-4). În anul62 d.Hr. apostolul Pavel le-a trimis o scrisoare de la Roma, în care apreciază maturitatea și slujirea lor (Ef.1:1;6:24), iar între anii 90-92 d.Hr, apostolul Ioan și-a scris aici evanghelia sa, iar între anii (95-100 d.Hr.), Ioan a scris cartea Apocalipsa.
Ce început frumos! Numai că spre sfârșitul secolului întâi, acestă Biserică a scăzut în entuziasm și dedicare și a rămas în istorie cu numirea ”Biserica care și-a pierdut dragostea dintâi!” (Ap.2:4).
Cu toate acestea, Biserica din Efes, primește o scrisoare din partea Domnului Isus, scrisă de apostolul Ioan, în care Domnul Isus este prezentat ca Domn al Bisericii. Studiind acestă scrisoare, descoperim că în calitatea Sa de Domn:
1. Domnul Isus onorează Biserica
Atunci când S-a prezentat Bisericii din Efes, Domnul Isus a declarat că este: “Cel ce umblă printre cele șapte sfeșnice de aur” (Ap.2:1). Faptul că Domnul Isus umblă printre cele șapte biserici și este în mijlocul acestora (Ap.1:13,20) arată părtășia și unitatea pe care El o are cu cei credincioși, fapt care aduce onoare Bisericii. Deși S-a înălțat la cer, Domnul Isus n-a abandonat Biserica, ci, este în mijlocul ei (Mat.18:20), o însoțește, și este prezent alături de cei credincioși zi de zi (Mat.28:20). Faptul că este la mijloc, exprimă accesul liber pe care îl avem spre El, dar și onoarea și cinstea care I se cuvine (Ef.2:17-22).
2. Domnul Isus susține Biserica
Apoi, Domnul Isus se prezintă Bisericii din Efes, arătând că El ține cele șapte stele (slujitorii, celor șapte biserici), în mâna lui cea dreaptă (Ap.2:1;1:20). Acest adevăr arată că cei credincioși sunt la dreapta Domnului Isus (Mat.25:34-40) și sunt susținuți și ocrotiți de mâna Lui atotputernică (Ioan 10:28). Dacă fără Domnul Isus, nu putem face nimic (Ioan 15:5), împreună cu El putem totul (Fil.4:13), fiindcă avem parte de ajutor, protecție și siguranță (Ps.91:1-16).
3. Domnul Isus cunoaște Biserica
El știe ce se întâmplă în sânul Bisericii. Acest fapt este confirmat de declarația:
“Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoși. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.”(Ap.2:2-3).
Această mărturisire arată că Domnul Isus știe starea Bisericii și îi sunt cunoscute: faptele, osteneala, răbdarea, luptele, strategia, suferința și perseverența celor credincioși. De El nu putem ascunde nimic, fiindcă ochii Lui sunt ca para focului (Ap.1:14/b) și înaintea Lui totul este gol și descoperit (Mat.6:6). Dacă ceea ce facem deseori nu este văzut și nici nu este apreciat de oameni, suntem mângâiați că ceea ce facem este cunoscut și evidențiat în mod corect de Dumnezeu (Mat.25:35-40), iar osteneala noastră în Domnul nu este zadarnică.(1Cor.15:58).
4. Domnul Isus sfințește Biserica
Domnul Isus nu vede numai ce este bine, El, cunoaște și ceea ce este rău. Cu toate că mintea și mâinile celor din Efes erau pentru Domnul, El știe că inima lor a ajuns departe de El.
Acest fapt nu a fost trecut cu vederea, ci, a fost descoperit și condamnat. În același timp, Domnul Isus, care dorește sfințirea Bisericii, a arătat că îndreptarea este posibilă numai prin pocăință și întoarcerea la faptele dintâi (Ap.2:5/a). Mustrarea și îndemnul Domnului Isus adresate acestei biserici arată că faptele, luptele și osteneala facută pentru Domnul, au preț numai dacă acestea sunt făcute în dragoste. Valoarea slujirii cuiva nu constă numai în cantitate ci, aceasta depinde mai ales de calitatea vieții și de motivația prin care aceste fapte au fost împlinite.
5. Domnul Isus avertizează Biserica
După ce a arătat pașii care conduc la îndreptare, Domnul Isus a arătat și ceea ce se va întâmpla dacă biserica nu se va pocăi. Cei ce au pierdut dragostea dintâi sunt în pericol de a pierde și sfeșnicul (Ap.2:5). A muta sfeșnicul înseamnă pierderea poziției între celelalte biserici, pierderea luminii, a mărturiei și a calității de a fi Biserică. Pentru că Domnul Isus dorește ca Biserica să câștige, nu să piardă, chemarea la pocăință este urmată de o apreciere:
6. Domnul Isus apreciază ce este bun în Biserică
Declarația:”Ai însă lucrul acesta bun: că urăști faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.”(Apoc.2:6), arată că Biserica din Efes condamna faptele nicolaiților, asemănându-se în acest fel cu Domnul Isus. Nicolaitii a căror nume provine de la grecescul ”nico” care înseamnă ”cuceritor” și ”laos” care înseamnă ”oameni”, sau ”popor”, despărțeau “trupul” de “spirit” și prin gnosticismul împins în hedonism, lăsau trupul “să facă ce vrea” idolatrizând “plăcerea”, fiindcă ziceau ei, și așa trupul are să dispară. În acest fel ei susțineau un compromis spiritual îmbinat cu practici lumești. Ei considerau ca libertatea lor, însemna a practica idolatria și imoralitatea fără ca sufletul lor să fie întinat. Cei din Biserica din Efes, au luat aminte însă la misiunea încredințată de apostolul Pavel lui Timotei și au condamnat această învățătură:
”După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să poruncești unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură, şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfârșit, care dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum. Ţinta poruncii este dragostea — adică păzirea poruncilor lui Dumnezeu —, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută. Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s-au apucat de flecării. Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc ”(1Tim. 1:3-7).
7. Domnul Isus asigură binecuvântările pe care Le-a pregătit pentru Biserică
În calitate de Domn al Bisericii, Domnul Isus I-a asigurat pe membrii bisericii din Efes că vor putea să mănânce din pomul vieții și că vor avea acces în raiul lui Dumnezeu. (Ap.2:7;Gen.2:9;3:22;Ap.22:14,19). Aceste binecuvântări sunt însă pentru cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și sunt biruitori:
” Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: “Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Ap.2:7
Potrivit Noului Testament o persoană este biruitoare în două moduri: prin mântuire și prin sfințire. Apostolul Ioan afirmă: ”că oricine este născut din Dumnezeu, biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?”(1 Ioan 5:4-5)
Potrivit acestor declarații, avem de-a face cu o biruință câștigată prin mântuire,dar această etapă a biruinței, trebuie să fie urmată de sfințire! Pentru a sublinia această biruință câștigată prin sfințire, Apostolul Pavel spune:
” Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar”. (Fil.2:12-16).
Mai mult însă decât atât, biruitorii la care face referire cartea Apocalipsa, sunt diferiți. Pe lângă faptul că au fost mântuiți și trăiesc în sfințenie, aceștia sunt cei ce rabdă până la sfârșit, și rămân credincioși, în ciuda circumstanțelor dificile. Ei sunt aceea care se vor bucura de beneficii speciale în veșnicie, pentru că au refuzat să-și renege credința în ciuda suferințelor din perioada petrecută pe pământ.
Concluzionând învățăturile din acestă scrisoare putem observa, cât de minunată este misiunea Domnului Isus în Calitate de Domn al Bisericii. El onorează, susține, cunoaște, sfințește, avertizează, apreciază și asigură Biserica de binecuvântările viitoare.
De aceea, în final, îți adresez câteva întrebări personale: îl recunoști pe Isus ca Mântuitor și Domn al vieții tale? Este recunoscută Domnia Domnului Isus în biserica de care aparții? Ce poate vedea Domnul Isus în viața ta și a bisericii tale? Nu cumva ai pierdut dragostea dintâi? Care sunt lucrurile de care trebuie să te pocăiești și pe care trebuie să le condamni? Dacă dorești să mănânci din pomul vieții și să ai acces în raiul lui Dumnezeu, ascultă de Dumnezeu și fii biruitor, și toate aceste binecuvântări vor fi și ale tale!
Pastor Dan Boingeanu
