“Doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească” (Evrei 11:16)
O formă a artei creștine care a înflorit în secolele XVI și XVII cuprindea tablouri ce reprezentau obiecte obișnuite, dar pline de frumusețe: o vază cu flori, o mandolină, un platou cu fructe. Ascunse undeva în fundal mai existau două elemente ce aminteau de natura trecătoare a existenței umane: un craniu și o clepsidră. Aceste tablouri se numeau arta vanitas. Acest cuvânt “vanitas” vine din pasajul din Ecclesiastul: “O, deșertăciune a deșertăciunilor”¦ Un neam trece, altul vine, și pămânÂtul rămâne veșnic în picioare” (Ecclesiastul 1:2-4). Simbolul craniului și al clepsidrei nu erau destiÂnate să producă tristețe, ci ele aduceau aminte că orice posesiune și realizare este trecătoare, de aceea nu merită devotamentul inimii noastre. Ele ne pregătesc pentru acel moment când ne vom întâlni cu Dumnezeu, când sensul și valoarea vieților noastre vor fi cântărite și când vom primi răsÂplata veșnică.
Apostolul Pavel nu se temea să vorbească despre moarte, nici de propria lui moarte: “Căci penÂtru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig” (Filipeni 1:21). Jeremy Taylor, episcop din seÂcolul XVII a scris: “De vreme ce nu rămânem aici, fiind oameni fără domiciliu stabil, trebuie să ne căutăm în alt loc patria, un loc într-o altă țară în care să ne stabilim casa, și ale cărei ziduri și temelie să fie Dumnezeu, unde să găsim odihnă, sau să fim fără odjhnă pentru totdeauna”. Nu doar Pavel tânjea după cer, ci și patriarhii și eroii Vechiului Testament:” In credință au murit toți aceștia “¦ mărÂturisind că sunt străini și călători pe pământ “¦ Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească” (Evrei 11:13-16). Ce perspectivă minunată!
