“Doamne” , i-a raspuns Petru, daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe ape.” “Vino!” I-a zis Isus. Petru s-a coborat din corabie si a început sa umble pe ape ca sa mearga la Isus.”Matei 14:28-29
Cand apostolul Petru L-a vazut pe Domnul Isus umbland pe ape, i-a cerut: “Doamne daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe ape.” Credinta a început sa-l miste pe Petru înlãuntru. El a înteles ca poate sa faca lucrurile daca Domnul Isus i le cere.
A fost gata chiar sa calce alaturi de barca . Tot ceea ce astepta, era însa cuvantul invitatiei Domnului! Atunci când Domnul i-a zis “Vino! “, el era deja gata pentru a face primul pas.
Pentru acest prim pas cred ca Petru nu a gandit îndeajuns. Era reactia entuziasmului si a aventurii. A mai facut înca un pas! Acesta a fost un moment de triumf; era victoria credintei!
Dar la urmatorul pas, s-a afundat si avea nevoie de ajutorul Domnului. Cu toate acestea el si-a asumat riscul; a pornit cu credinta pe care o avea, trecand la actiune.
Credinta implica aventurarea noastra spre înafara si spre a ne angaja sa facem lucruri pe care nici nu le-am visat, cu nadejdea ca la vremea potrivita Dumnezeu ne va purta de grija.
Credinta nu este numai o încredere pasiva, care asteapta ajutorul lui Dumnezeu, atunci cand ne afundam. Ci ea este un proces activ, de traire a unei vieti plenare, în mijlocul unor noi circumstante si provocari, mergand în locuri unde niciodata n-am mai mers, iubind pe oamenii pe care niciodata nu i-am iubit, traind o viata plenara, ascultând si împlinind ceea ce Mîntuitorul ne spune!
Rugaciune: Dumnezeul Dragostei, ajuta-ma ca prin credinta sa pasesc înafara si sa împlinesc tot ceea ce-mi poruncesti. Amin.
