“Fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati va unul pe altui” (Efeseni 4:32)
Un consilier scrie: “Cu totii am fost raniti. Cine ne raneste? Cei pe care-i iubim si cei ce ne iubesc. Când ne simtim respinsi, abandonati, abuzati, sau manipulati, lucrul acesta e provocat de obicei de cei apropiati: de parinti, de partenerul de casatorie, de copii, de învatatori, de pastori. De aceea iertarea e atât de dificila. Inimile noastre sunt ranite!
Strigam: “Tu, de la care am asteptat sa fii lânga mine, m-ai dezamagit. Cum te-as putea ierta vreodata pentru asta? Desi iertarea poate parea imposibila, Dumnezeul care locuieste în noi ne va da harul de a trece dincolo de sinele nostru ranit si de a spune: “în Numele lui Hristos, te iert”. Dar nu uita ca exista doua laturi ale iertarii: daruire si primire. Desi, la prima vedere, daruirea pare mai grea, deseori nu reusim sa oferim iertare fiindca nici noi nu am primit-o pe deplin.
Doar în calitate de oameni care am gustat bucuria iertarii putem gasi motivatia launtrica de a o darui. De ce e atât de greu sa primesti iertare? Pentru ca e greu sa recunosti ca fara iertarea ta sunt înca afectat de ce s-a petrecut între noi doi. Am nevoie de ajutorul tau pentru a fi eliberat si a fi din nou întreg. Aceasta necesita nu numai o marturisire a faptului ca am fost raniti, dar si smerenia de a ne recunoaste dependenta de cel ce ne-a ranit.
Totusi, numai când reusim sa primim iertarea o putem extinde si la altii”. De aceea Biblia spune: “fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi în Hristos”.
