„Dragostea … nu se gândește la rău” (1 Corinteni 13:4-5)
A purta dușmănie cuiva este nesănătos și vei ajunge probabil în situația nefericită de-a plăti scump! După toate probabilitățile, ofensatorul a mers mai departe, a uitat ofensa și te-a lăsat cu povara. în realitate, vinovăția, nu ofensatorul reprezintă miezul problemei. Până nu înțelegi și nu accepți lucrul acesta, vei continuat să fii mâhnit. Nu te lăsa măcinat de dușmănie și n-o lăsa sa se transforme în:
1) Auto-victimizare. Energia negativă revărsată asupra altora îți seacă resursele și îți răpește ocazia de a atinge potențialul pus în tine de Dumnezeu. Scapă de eă și nu lăsa dușmănia să pună stăpânire pe puterea ta!
2) Amărăciune. E ca un venin mortal; o cantitate foarte mică îți poate contamina întregul sistem. Suferința pe care o resimți poluează fluxul experiențelor tale zilnice, inclusiv experiența ta cu Dumnezeu!
3) Izolare. Nu simți nici o bucurie să stai în preajma cuiva care condamnă, blamează și este plin de mânie. Pe alții îi trec fiorii și se simt în pericol așa că, păstrează o distanță de siguranță, pentru situația în care devin țintă și nu -ți sunt pe plac. Aceasta e formula izolării și â singurătății auto-induse.
4) Model negativ de trăire. Poate te gândești: „Sentimentele mele nu sunt treaba nimănui!” Adevărat! – doar dacă locuiești pe o insulă pustie. Dușmănia este foarte molipsitoare: „Luați seama…ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea” (Evrei 12:15).
5) Pocăință sabotată. Pocăința și iertarea autentică nu sunt posibile până când nu ești dispus să-ți confrunți sentimentul de dușmănie. Dacă îi învinovățești în continuare pe ceilalți, eviți responsabilitatea.
O atitudine negativă e ca un cauciuc spart – pană nu-l schimbi, nu reușești să ajungi nicăieri.
