„Voi nu ați primit un duh… ca să mai aveți frică; ci … un duh de înfiere” (Romani 8:15)
Frații lui Iosif au rămas „încremeniți… Iosif a zis fraților săi: „Apropiați-vă de mine.” Și ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif pe care l-ați vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap cu viață m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Geneza 45:3-5).
Vom observa că Iosif nu a reacționat așa cum reacționăm noi de atâtea ori când cineva ne rănește. Iosif nu i-a alungat pe frații săi, nu s-a bucurat văzându-i în încurcătură, nu a fost duplicitar, nu a jubilat spunând „v-am prins!”, nu le-a reamintit cum l-au înjosit și cum i-au distrus visele, nu le-a pretins să recunoască faptul că are dreptate, și că ei au greșit și nu a spus: „V-am spus eu!”.
Nu, Iosif a dorit să fie iubit, nu să inspire teamă. El a vrut să refacă relația, nu să se răzbune. El știa că beneficiile pe termen lung ale vindecării relației au depășit de departe orice satisfacție pe termen scurt pe care o obținem prin răzbunare. EL a înțeles că numai când îl eliberezi pe cel ce și-a greșit te vei simți liber. Biblia spune: „voi n-ați primit un duh… ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! Adică: Tată!”
Cuvântul „Ava” este un termen de alint care înseamnă „tătic”. Dumnezeu nu Își readuce aminte de trecut și nici nu te ține la distanță din cauza eșecurilor tale. El dorește să știi că poți veni la El oricând, că ești acceptat, dorește să te simți în siguranță în prezența Lui și să-L numești „Tăticule”.
Aceasta este dragostea pe care El o dorește să le-o arăți altora – o dragoste prin care ceilalți să nu simtă teamă în prezența ta.
