„Nu fiți mâhniți” (Geneza 45:5)
Iosif le-a spus fraților săi: „nu fiți mâhniți că m-ați vândut… căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. … ca să rămână sămânța vie în țară” (v. 5,7).
Când apare probabilitatea cea mai mare de a-i face pe alții să se simtă vinovați? Când uităm harul pe care l-am primit noi înșine de la Dumnezeu. Deseori iertarea pe care o dai altora este cea care îi ajută să se ierte și ei înșiși! Iertarea de sine e o mare piedică în calea multora dintre noi. Pavel a scris: „Făceam prăpăd în ea [în Biserică]” (Galateni 1:13).
Pavel folosește un termen utilizat în cazul uciderii oamenilor. Acum el se reîntoarce exact în aceleași cetăți și predică, dar cine face parte din audiență? Văduvele și orfanii celor uciși de el! Dacă nu ar fi învățat să primească harul lui Dumnezeu, Pavel nu ar fi putut împlini niciodată voia lui Dumnezeu. Unele popoare îi pedepseau pe ucigași biciuindu-le spinarea. E posibil ca Pavel să se fi gândit la lucrul acesta când a scris: „cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7;24). Nimic nu ne împovărează ai tare decât sentimentul vinovăției.
Acesta :
1) Ne va doborî;
2) Ne va face să lăsăm în urma noastră un gust amar oriunde ne-am duce. Până și prietenii noștri se vor sătura și vor zice: „treci peste asta”.
3) Ne va distruge relații. Cine dorește să stea în prejma cuiva care este obsedat de un lucru? Vei folosi noua relație numai pentru a reduce la tăcere durerea din vechea relație.
4) Ne va distruge sănătatea, întrucât nu suntem făcuți să le purtăm altora pică. Renunță la ea!
Cineva a afirmat: „fiecare ar trebui să aibă un loc special la cimitir unde să îngroape greșelile prietenilor și ale celor dragi”. Jelește, dacă trebuie – apoi pune totul în groapă și mergi mai departe!
