“Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viața lui” (1 Împărați 1:6)
Stilul tolerant: Acest părinte are puține reguli rigide și îi explică copilului regulile, standardele și deciziile lui. Părerile și ideile copilului sunt ascultate și incluse în luarea deciziilor. Se folosește mai mult judecata decât forța. Acești părinți vorbesc și discută mai mult despre perspective decât să folosească constrângeri. Din nefericire, copilului i se cere îndeplinirea unor puține responsabilități casnice, negându-i astfel posibilitatea de a contribui și de a învăța să funcționeze în mod co-operativ.
Să ne uităm la plusurile acestui model: părintele este un “facilitator” și “o persoană a resurselor”. în astfel de cămine, copiii își stabilesc propriile reguli în domenii precum ora de culcare, întâlnirea cu persoane de sex opus, mașina, prietenii, îmbrăcămintea, Internetul, muzica și ora la care trebuie să fie în casă. Care sunt plusurile acestui stil de părinte? De obicei, copiii adoră astfel de părinți, se simt apropiați și în siguranță cu ei.
Acești părinți nu-și denigrează niciodată copiii, ideile și perspectivele lor, nici nu-i fac de ocară sau de rușine și nu-i fac să se simtă niște ratați. Mai degrabă le încurajează gândirea, inovația, inițiativa, capacitățile sociale și comunicative. Ei sunt un model de iertare, răbdare și toleranță.
Dar să ne uităm la minusurile acestui stil. Lipsește îndrumarea părintească și cerințele scăzute pentru responsabilitățile casnice îi fac pe copii să fie nepregătiți pentru viața din lumea reală. Le lipsește structura și limitele necesare relațiilor la locul de muncă și le vine greu să accepte cuvântul “nu”!
Absența modelului parental de lidership și de luare a deciziilor duce la deficit motivațional, fiind nevoie de cineva care să-i împingă de la spate pentru a-i pune în mișcare. Acest stil oferă multe caracteristici sănătoase și pozitive, producând copii care pot fi fericiți, dar care suferă pierderi la nivel productiv și relațional.
