„Prietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate” (Proverbe 17:17)

Dacă ești înțelept, te vei înconjura de oameni care te sprijină emoțional si spiritual si cu care îti poți împărtăși visele și ideile.

C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien au fost membrii grupului The lnklings un grup neoficial de discuții literare de pe lângă Universitatea Oxford. Din el făceau parte profesori, scriitori si prieteni care se întâlneau regulat într-un local bine-cunoscut din Oxford pentru a discuta pasaje din cărțile lor preferate, precum și din propriile lor cărți.

În 1936, ei au ajuns la concluzia că lumea are nevoie de mai multe romane care să aibă ca temă centrală credința si moralitatea. Lewis și Tolkien s-au hotărât să scrie SF-uri după ce și-au dat seama de calitatea inferioară a povestirilor similare care se publicau la acea vreme. Ei au dat efectiv cu banul pentru a vedea care să scrie un roman despre călătoriile în spațiu și care despre călătoriile în timp.

Lui Tolkien i-au revenit călătoriile în timp, însă primele sale strădanii de a scrie o astfel de povestire nu prea au dat roade. Cu toate acestea, mai târziu, el, avea să se bucure de un mare succes cu „Stăpânul inelelor”.

Lewis a scris celebra serie de romane intitulată „Trilogia spațiului” și din acea inerție au rezultat „Cronicile din Narnia”. Poate tu nu vei atinge acel nivel de succes, dar poti progresa prin încurajarea primită de la adevărații prieteni, mai mult decât ai face-o în absența lor.

Așadar, întreabă-te ce implică cultivarea acelor prietenii care te vor ajuta să-ți împlinești potențialul pus în tine de Dumnezeu. Ei te-ar putea ajuta să ieși din carapace și să interacționezi cu ceilalți. Se poate să întâmpini suferință si respingere? Firește! Dar vei avea succes numai dacă ești dispus să-ti asumi riscul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.