06 Martie – PORUNCA A 6-A: SA NU UCIZI

Numeri 35:30-34 ( Exodul 20:13)

Scopul lectiei: Să descoperim înțelesul acestei porunci, precum și implicațiile practice în lumina provocărilor etice contemporane.

Context: A șasea poruncă din Decalog și a doua dintre poruncile care reglementeaza relația dintre om și semenul său este porunca: “Să nu ucizi!”. Este o poruncă menită să protejeze valoarea și sanctitatea vieții umane. Dumnezeu Își rezervă dreptul exclusiv, în calitate de Creator și susținător al vieții să dea viața și tot El să o ia când consideră El cel mai bine. Însă omul nu are acest drept (Geneza 9:5,6) deoarece fiecare dintre semenii lui poartă chipul Creatorului.

Valoarea vieții umane a fost considerată ieftină în multe societăți din vechime, dar, din păcate același lucru este valabil și în societatea noastră, care se consideră dezvoltată din punct de vedere științific. Este un paradox al vremii noastre faptul că în vreme ce drepturile animalelor, discuțiile despre protejarea mediului înconjurător devin adevărate ideologii politice, valoarea vieții umane este desconsiderată prin avort, crime, eutanasie, experiențe genetice etc. Apoi rata violenței și realitatea războiului fac din cultura noastră o adevărată “cultură a morții”.

Conținutul lecției: Studiind porunca a șasea din Decalog, se impun următoarele întrebări:

I.Ce înseamnă “a ucide”?

Este evident că înțelegerea corectă a acestei porunci trebuie să țină cont de complexitatea revelației biblice cu privire la acest subiect. Scriptura vorbește despre multe moduri în care semenul poate fi ucis și nuanțează clar situațiile în funcție de motivație.

Astfel, în timp ce legea generală în privința uciderii prevedea pedeapsa cu moartea pentru ucigaș (Exodul 21:12), Dumnezeu a oferit totuși o șansă celui care și-a ucis semenul în mod neintenționat. Cele șase cetăți de scăpare de o parte și de alta a Iordanului au fost menite să ofere o șansă “ucigașului fără voie” (Numeri 35:9-13, etc). Rămânerea în perimentrul cetății de scăpare până la moartea marelui preot (v.28) era șansa unei justiții corecte, în care nu răzbunarea trebuia să aibă ultimul cuvânt.
În schimb, orice crimă intenționată era pedepsită , dar și aceasta trebuia să fie bazată pe mărturia unor martori (v.30). Motivul pedepsirii crimei și negarea oricărei posibilități de răscumparare avea în vedere sfințenia lui Dumnezeu care a venit să locuiască în mijlocul poporului Său (v.34).

În revelația nou-testamentară, aflăm faptul că nu doar actul crimei este păcat înaintea lui Dumnezeu, dar și vorba mânioasă, necugetată și degradantă la adresa semenului (Matei 5:21-26). Unor oameni religioși care se mulțumeau cu un standard de neprihănire exterioară, Domnul Isus le-a arătat că adevărata semnificație a Legii consta în motivația interioară. Mânia este la fel de vinovată ca actul uciderii , iar a urî pe cineva ne tranformă în ucigași (1 Ioan 3:15). Așadar, există mai multe moduri de “a ucide” pe cineva, pe lângă actul fizic de a lua viața cuiva. Printre aceste moduri mai subtile, dar la fel de “ucigătoare” din punct de vedere spiritual, întrucât toate ne pun sub sentința condamnării divine, trebuie incluse:

(1) A urî pe cineva cu inima (1 Ioan 3:15);
(2) A calomnia, bârfi (ucide reputația cuiva) (Psalmul 35:11)
(3) A ucide prin scris( 2 Samuel 11:15)
(2) Prin lipsa de milă ““ indiferența față de semeni
(3) Prin mânie ““ mânia produce adesea crimă (Geneza 49:6); dar mânia atrage pedeapsa (Matei 5:22)
(4) Prin invidie ““ Cain (1 Ioan 3:12)
(5) Prin vorbiri amăgitoare ““ uciderea sufletului prin învățături false (Ezechiel 13;18,19).

Indiferent de modalitatea crimei, orice crimă reprezintă un atac direct la adresa intențiilor lui Dumnezeu. Ridicând mâna împotriva aproapelui său, ucigașul ridică de fapt mâna împotriva Creatorului al cărui chip îl poartă fiecare ființă umană (Geneza 9:6). Este un dispreț la adresa Celui care ne-a conferit o valoare unică atunci când ne-a dat viața.

II. Care sunt implicațiile practice?

Porunca se pretează la anumite situații care crează adevărate dileme etice, chiar și pentru credincioșii sinceri. Unele, ca problema avortului sau sinuciderea, sunt clare.

(a) Avorturile. Aceasta este o problemă etică foarte gravă a societății românești post-decembriste. România a ajuns să ocupe un trist loc fruntaș în topul țărilor cu ratele de avort cele mai mari din lume ““ un număr de aproximativ ¼ de milion de copii fiind avortați anual. Dacă statisticile sunt îngrijorătoare, chiar din punct de vedere demografic (raportul născuți ““ avortati), lucrurile sunt dramatice din punct de vedere etic. Pasaje ca Psalmul 139:13-16; Ieremia 1:4-5 arată clar poziția Scripturii cu privire la fătul uman care își începe existența din momentul concepției.

(b) Sinuciderea. Rata sinuciderilor, motivate de tot felul de cauze, este iarăși îngrijorătoare. Răul moral al sinuciderii provine din tentativa de a lovi în chipul Creatorului din propria ta ființă; este dovada unei necredințe ultime și a neaceptăriiplanului divin cu viața ta, indiferent de faptul că circumstanțele care au condus la această decizie au fost grele de suportat. Sinuciderea nu înseamnă rezolvarea problemelor ci dimpotrivă!

(c) Pedeapsa capitală. Este un subiect de dezbatere continuă, chiar printre creștini sinceri, mai ales în țări unde legislația în vigoare prevede asemenea măsuri. Se pare că instituția guvernării umane (Geneza 9:6) este singura îndreptățită să ia o asemenea măsură. Să nu fie confundată aceasta cu acțiunea personală, individuală.

(d) Războiul. Poate participa un creștin într-un război? Cum se împacă porunca a șasea cu porunca supunerii față de stăpânirea civilă (Romani 13:1,2)? Ce opțiuni sunt pentru creștini: activismul sau pacifismul? Răspunsurile nu sunt ușor de dat, dar este bine de știut că baptiștii nu au fost totalmente pacifiști de la începuturile acestei mișcări. Pacifismul are multe valențe pozitive, dar o poziție 100% pacifistă nu poate fi o opțiune sustenabilă în contextul generației noastre.

Întrebări de discuție:

1.Care este motivul principal al interdicției de a ucide?
2.Care au fost rațiunile stabilirii unor cetăți de scăpare pentru ucigașul involuntar?
3.Care pot fi modurile “mai subtile” de a ucide pe cineva?
4.Care sunt alte implicații etice ale poruncii în context contemporan?

Marius Birgean