“Suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi” (Romani 8:18)
Când Viktor Frankl a fost trimis la Auschwitz, el făcea cercetări pentru o carte intitulată: “În căutarea sensului vieții”. Dar când, dintr-odată, i-a fost luată îmbrăcămintea, inclusiv manuscrisul pe care îl ținea ascuns în căptușeala hainei, el s-a întrebat dacă viața lui mai are vreun sens.
Apoi s-a întâmplat ceva: naziștii i-au dat hainele jerpelite ale unui coleg care tocmai fusese trimis la camera de gazare și Frankl a găsit în buzunar o hârtie conținând o rugăciune evreiască (din Deuteronom 6:4-5):
“Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”. “Cum să interpretez o astfel de coincidență?” s-a întrebat el, “decât să-mi pun în practică gândurile și nu doar să le așez pur și simplu pe o hârtie!”
Mai târziu, el a scris: “Nimic din lumea asta nu te va ajuta așa de puternic să supraviețuiești decât cunoașterea faptului că viața are un scop. Cel care are un “de ce” pentru care să trăiască, poate suporta aproape orice “cum”.
Charles Dickens a fost șchiop. La fel și Handel. Homer a fost orb. Platon a fost cocoșat. Sir Walter Scott a fost paralizat; Pavel a petrecut anii săi de lucrare, în afară de șapte, în închisoare. Ce i-a motivat pe toți acești oameni să treacă dincolo de împrejurări? Scopul!
Fiecare dintre ei a avut un vis, hrănit de un foc lăuntric ce nu putea fi stins. Ei au avut un “de ce” care a fost mai mare decât oricare “cum”. Dar tu?
