“Doamne, învață-ne să ne rugăm” (Luca 11:1)
Auzindu-L pe Domnul Isus rugându-Se, unul dintre ucenici a simțit îndemnul să spună: “Doamne, învață-ne să ne rugăm”. Isus nu a intenționat să-i învețe o rugăciune pe de rost, de vreme ce cu câtva timp în urmă a spus: “Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați” (Matei 6:7).
Răspunsul Său cuprinde mai mult decât un tipar de rugăciune. El dorea să-i învețe principii de rugăciune eficiente și pline de putere. Să vedem cum putem și noi să beneficiem de pe urma lor.
William Barkley a spus: “Rugăciunea Tatăl nostru cuprinde două părți principale: prima este în folosul lui Dumnezeu, cea de-a doua, într-al nostru. Dă onoare primei părți, și cea de-a doua îți este garantată”.
Prima parte începe cu “Tatăl nostru”. Se are în vedere familia Lui, atât colectiv, cât și individual. El a utilizat cuvintele de plural “nostru, pe noi, noi” pentru a indica faptul că rugăciunea este un exercițiu co-operativ, prin care ne rugăm unii cu alții, pentru fiecare, nu doar pentru noi înșine și de unii singuri. De asemenea, ne învață despre puterea consimțământului reciproc în rugăciune (Matei 18:19).
Înainte de a cere ceva, trebuie să recunoaștem faptul că Dumnezeu este Tatăl, deoarece rugăciunea este:
1) O problemă de relație. Sunt implicați Tatăl și copiii Săi, cei ce au fost răscumpărați prin sângele singurului Său Fiu preaiubit. Totodată rugăciunea este:
2) O problemă de supunere. Ucenicii lui Isus au înțeles că Tatăl înseamnă conducere și autoritate. Rugăciunea nu e o încercare de a-L face pe Dumnezeu să fie de acord cu dorința ta, ci punerea ta în acord cu voia și cuvântul Lui. El e o persoană care își respectă promisiunea, nu un părinte tolerant.
