În această vreme când auzim despre războaie și vești de războaie, iar cursa înarmărilor a atins cote de neimaginat, când se aud tot mai frecvent ordine pentru mobilizare generală și pentru atac, întrebarea la care ar trebui să răspundem este: ce ar trebui să facă cei credincioși în aceste situații?
Răspunsul este că și cei credincioși trebuie să lupte. Numai că aceștia nu trebuie să fie angajați în luptele firii, sau în cele împotriva semenilor, ci, să fie angajați deplin în lupta cea bună, purtând prin credință războaiele Domnului.
Pentru ca să nu fiu înțeles greșit, vă povestesc faptul că în anul 1982, când eram în anul 2 de studiu la Institutul Teologic Baptist din București, am fost invitat într-o duminică, să predic în biserica din Țigănești. Pentru acea duminică, subiectul predicii mele a fost: ”o mobilizare generală”, prin care am arătat că și cei credincioși sunt chemați să lupte.
Nu știu însă cine a fost în sală, și pe cine a deranjat atât de mult subiectul prezentat, fiindcă numai după câteva zile, directorul Institutului a fost chemat la Departamentul Cultelor, unde i s-a comunicat faptul că printre studenții din anul 2, este un agitator, și i s-a redat mai multe afirmații pe care le-am făcut în timpul predicii.
După ce s-a întors de la acea întâlnire, directorul m-a chemat în biroul său, și mi-a spus că mi s-a cerut exmatricularea, din pricina mesajului pe care l-am predicat la Țigănești. Numai că după ce i-am explicat la ce fel de mobilizare i-am chemat pe cei credincioși, directorul s-a întors la Departamentul Cultelor, și le-a explicat celor care m-au atenționat, că studentul care a predicat, a vorbit de fapt despre o mobilizare la o luptă spirituală, și nicidecum la o luptă fizică. Și le-a mai spus că în această luptă spirituală, credincioșii trebuie să-și dea toate silințele să nu mai mintă, să se țină de cuvânt, să împlinească tot ceea ce li s-a cerut să facă, iar lucrările pe care le-au început să le ducă la bun sfârșit! Aceasta este de fapt o luptă a credinței, care se poartă nu cu un armament fizic, ci cu o armură spirituală.
Când au auzit ei despre acest fel de luptă, i-au spus directorului că îmi dau aprobare să predic despre acest subiect pretutindeni pe unde voi merge!
Numai că ordinul de mobilizare pentru această luptă spirituală ne este dat nu de o autoritate vremelnică, ci, direct de către Dumnezeu, fiindu-ne transmis prin autoritatea Sfintei Scripturi. Iar această luptă spirituală însemnă:
1. Lupta cu noi înșine
Vorbind despre lupta cu el însuși și împotriva firii, apostolul Pavel a mărturisit că:
” Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.” (Rom.7:21-23), sau:
” Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Cor.9:26-27)
Aceste declarații confirmă faptul că avem un dușman înăuntrul nostru, identificat prin firea veche, împotriva căruia trebuie să luptăm pentru ca nu cumva acesta să înceapă să se manifeste și să dea lăstari de amărăciune, și să fim învinși de pofte ajungând să păcătuim.
Pe lângă această luptă pe care o purtăm pe frontul din inima noastră, mai avem un dușman și deasupra noastră, pe care trebuie să-l biruim, prin:
2. Lupta împotriva puterii întunericului
Tot apostolul Pavel a arătat că:
” ….noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.
De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul.” (Ef.6:12-13)
Iar apostolul Petru, descoperă secretul biruinței în acest război spiritual, menționând:
” Fiți treji şi vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește şi caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că şi frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi.” (1 Pet.5:8-9)
Numai că pe lângă aceste fronturi unde trebuie să luptăm ca să câștigăm biruința împotriva firii și a puterii întunericului, mai trebuie să purtăm și:
3. Lupta pentru câștigarea altora pentru Hristos
Dacă în războaiele fizice, ținta este eliminarea semenilor, în lupta credinței, scopul este câștigarea acestora pentru Hristos. Tot apostolul Pavel este un exemplu și în acest sens, care a luptat pentru mântuirea celor pierduți, așa cum a declarat pentru cei din Colose, spunând :
” Vreau, în adevăr, să stați cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru toți cei ce nu mi-au văzut față în trup; pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste şi să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii şi ale științei.” (Col.2:1-3)
Sau, pentru cei din Corint:
” ….măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor, ca să câștig pe cei mai mulți. Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege;
cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aș fi fost fără Lege (măcar că nu sunt fără o Lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub Legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege.
Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.” (1Cor.9:19-23)
Pe lângă toate aceste fronturi, în lupta spirituală trebuie să fim angajați deplin și în:
4. Lupta pentru a ajunge cu bine la capăt
Cei care au început lupta spirituală nu depun armele la primul obstacol, ci, continuă să lupte cu credință și statornicie pentru a ajunge la țintă și a isprăvi cu bine alergarea din această lume. Chiar dacă au pierdut o bătălie, aceștia nu renunță, ci se ridică cu și mai multă credință și dedicare, pentru ca în acest fel să câștige războiul și să capete cununa. În acest sens, apostolul Pavel a mărturisit la sfârșitul alergării lui:
” M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în “ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Tim.4:7-8)
Potrivit acestor realități lasă-mă să te întreb care sunt războaiele în care ești angajat? Ai răspuns ordinului de a te angaja în lupta cea bună și să porți războaiele Domnului? Dacă nu ai făcut-o până acum nu mai amâna, fiindcă și cei biruitori în războaiele fizice, sunt tot înfrânți.
Pe când cei angajați în lupta cea bună sunt deja învingători, fiindcă Domnul Isus le asigură această biruință pe care a câștigat-o pentru ei.
Iar dacă ai pierdut o bătălie nu renunța, ci, continuă lupta cea bună până la sfârșitul alergării tale în mijlocul lumii, sau până la venirea Domnului Isus, fiindcă cununa învingătorilor este pregătită și pentru tine.
Fii mai mult decât biruitor împreună cu Domnul!
Pastor Dan Boingeanu
