“Sporiți totdeauna în lucrul Domnului” (1 Corinteni 15:58)
Pavel scrie: “Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoința oamenilor sau bunăvoința lui Dumnezeu? “¦ Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos” (Galateni 1:10).
Un adevărat slujitor al lui Dumnezeu se bucură să lucreze discret, în umbră. El știe că în cer, Dumnezeu îi va răsplăti pe cei de care nici nu s-a auzit ““ oameni care au fost dascăli ai unor copii cu tulburări de comportament, care au curățat după cei ce suferă de incontinență, care au îngrijit pacienții cu SIDA și care și-au dat viețile în o mie și unu de alte moduri neobservate. “Sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică”.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Anglia a trebuit să-și sporească producția de cărbuni, Winston Churchill i-a adunat pe șefii echipelor de mineri și le-a cerut să-și imagineze o paradă în cinstea unei victorii, despre care el știa că se va ține în Piccadilly Circus după război.
În linia întâi vor fi marinarii care au menținut deschise culoarele maritime. După ei, vor urma soldații care s-au întors din Dunkirk și s-au dus să-l învingă pe Rommel în Africa. Apoi, vor urma piloții care au condus flota aeriană. La urmă de tot, a spus el, va urma un șir lung de oameni plini de transpirație, însemnați cu funingine, purtând căști de mineri.
Cineva din mulțime va striga: “Unde ați fost voi în toate aceste zile critice de luptă?” Și din cele zece mii de piepturi va izbucni răspunsul: “Noi am fost în adâncuri și ne-am luptat să aveți cărbune”.
Nu toate slujbele sunt importante și strălucitoare. Dar cei ce-L slujesc pe Dumnezeu cu “fețele cărbunite” joacă un rol vital în împlinirea planurilor Lui pe pământ.
