Faptul învierii Domnului Isus este făcut cunoscut în timpul sărbătorii care ne amintește de acest eveniment și prin frumosul salut ” Hristos a Înviat!”Spre deosebire de oricare altă zi, creștinii care se întâlnesc în duminica învierii, în loc sa-și ureze “ziua bună”, rostesc ” Hristos a Înviat!” Acestui salut i se răspunde ca o întărire a mesajului pe care îl conține, folosindu-se confirmarea: “cu adevărat a înviat!”
În zilele noastre, acest mesaj a ajuns însă numai un simplu salut, rostit mai mult din obișnuință și fără entuziasm. În loc să exprime bucuria biruinței și să proclame plini de curaj și entuziasm faptul învierii, tot mai mulți creștini parcă se rușinează atunci când trebuie să mărturisească ” Hristos a înviat”.
Acest fapt este și mai evident atunci când se răspunde acestui mesaj. Când trebuie să confirme declarația care proclamă învierea, și să rostească “cu adevărat a înviat” entuziasmul este și mai palid, dovedit de faptul că cei mai mulți folosesc acest răspuns în mod mecanic, fără a avea o deplină convingere cu privire la ceea ce spun.
Pentru primii creștini proclamarea învierii a fost adevărul central al mesajului pe care l-au propovăduit. La timp și ne la timp, indiferent de împrejurările vieții, pregătiți să plătească chiar orice preț pentru acestă mărturisire, ei au vestit cu mult curaj că “Hristos a înviat”. Dacă cei ce i-au auzit n-au răspuns întotdeauna “cu adevărat a înviat”, au putut însă să vadă acestă realitate, exprimată prin bucuria și entuziamul din viața celor ce purtau acest mesaj. De aceea putem spune că primii creștini spuneau “Hristos a înviat” nu numai de pe buze, ci cu intreaga lor ființă, întărind afirmațiile facute cu o dovadă vie a experiențelor pe care le trăiau.
Tinând cont de această mărturie, la aceste sărbători am vrea să răspundem întrebării: “cine poate să spună “Hristos a îmviat” însuflețit de aceiași bucurie și să răspundă “cu adevărat a înviat” cu toată convingerea?
Urmărind experiențele primilor creștini constatăm că pot spune “cu adevărat a înviat” cei ce cred Scripturile. Toti cei patru evangheliști ne prezintă evenimentele care s-au petrecut în dimineața învierii. Înainte de răsăritul soarelui, când femeile cucernice se îndreptau spre mormânt pregătite să înbălsămeze trupul Domnului Isus, s-a făcut un mare cutremur de pământ, iar un înger al Domnului a prăvălit piatra de le ușa mormântului.(Mat.28:1-2)
Neștiind ce să creadă, femeile au început să tremure de frică. În acele momete însă mesagerul trimis de Dumnezeu le-a întărit și le-a comunicat vestea cea bună, spunându-le că Cel pe care îl caută, nu mai este printre cei morti, ci a înviat! (Mat.28:5-6, Luca 24:1-6) După ce au văzut locul unde a fost așezat Domnul, femeile au alergat să comunice ucenicilor toate cele întâmplate. Deși uceniciii care au alergat spre mormânt au văzut fâșiile de pânuză cu care fusese înfășurat trupul Domnului Isus așezate în același loc unde zăcuse Domnul, iar ștergarul făcut sul și pus deoparte (Ioan 20:1-10), încă nu puteau să spună cu toată convingerea “cu adevărat a înviat” , pentru că în inima lor bucuria învierii era amestecată cu necredință și multe întrebări.
Această necredință a fost însă îndepărtată, iar întrebările lor și-au găsit răspunsul atunci când au înțeles și au crezut mărturia Scripturilor. Cei doi ucenici care în ziua învierii mergeau spre Emaus, nu erau convinși de înviere, cu toate că auziseră declaratiile făcute de femeile care le-au povestit tot ceea ce s-a întâmplat la mormânt. Inimile lor s-au umplut însă de bucurie și-au început să ardă, atunci când Străinul care li s-a alaturat în călătorie, le-a tâlcuit Scripturile.(Luca 24:25-32).
Pentru a întări convingerea ucenicilor cu privire la înviere, pe lângă evenimentele petrecute în dimineața zilei întâi a săptămânii, și mărturiile pe care ei le-au găsit la mormânt, Domnul Isus I-a ajutat să înțleagă Scripturile. Doar cei ai căror ochi s-au deschis și a căror minte s-a luminat prin cunoașterea și acceptarea prin credință a Scripturilor, au găsit în Cuvântul lui Dumnezeu o dovadă de netăgăduit care i-a convins de înviere. (Ioan 24:44-49)
Deoarece învierea nu se mai repetă în istorie, noi nu mai putem fi martori ai acestui eveniment. Cu toate acestea, putem fi siguri de faptul învierii, mărturisind cu toată convingerea că “Hristos a înviat”, pentru că avem la îndemână aceleași mărturii ale Cuvântului lui Dumnezeu. Faptul că în această vreme mulți creștini folosesc salutul “Hristos a înviat” și confirmarea “cu adevărat a înviat” în mod mecanic, fără bucurie, convingere și entuziasm, arată că deși au o sărbătoare a învierii, aceștia încă nu cunosc, n-au înțeles și n-au ajuns să creadă deplin Scripturile.
Pe lângă mărturia despre înviere pe care o găsim crezând Scripturile, urmărind exemplul primilor creștini, descoperim că pot să spună ” cu adevărat a înviat” cu o convingere mult mai mare, cei ce au o întâlnire personală cu Domnul. Pentru martorii învierii, momentul întâlnirii cu Domnul Isus, care Li s-a arătat după ce S-a ridicat triumfător din moarte și mormânt, a înlâturat umbrele de îndoială întărindu-le convingerea că El este viu.
Femeile L-au întâlnit pe Cel Înviat în timp ce alergau spre cetate (Mat.28:8-10), Maria Magdalena în vremea căutărilor din grădină ( Ioan 20:11-18), ucenicii în camera de sus (Ioan 20:19-23), iar cei ce mergeau spre Emaus în timpul călătoriei, și-al frângerii pâinii (Luca 24:13-30)
Doi dintre ucenici au avut parte de întâlniri particulare. Petru L-a întâlnit pe Domnul chiar în ziua învierii, (Luca 24:34 ; I Cor 15:5),Toma după opt zile de la acest înviere(Ioan 20:24-29), iar pentru majoritatea dintre ucenici, această experiență a fost repetată(Luca 24:36-53; Mat.28:16-20; Ioan 21:1-25; Fapte 1:1-11; I Cor.15:1-11).
În timpul acestor întâlniri, Domnul Isus a alungat teama care îi stăpânea, le-a șters lacrimile, a răspuns întrebărilor de care erau frământați, a înlăturat îndoielile din inimile lor și le-a dovedit că este viu, arătându-le mâinile,picioarele și coasta Sa, mâncând împreună cu ei, sau ajutându-i să retrăiască experiența pescuirii minunate.
Cu toate că au avut atâtea întlniri cu Cel Înviat, apostolii au ajuns însă la deplina convingere că Domnul este viu si au mărturisit cu îndrăzneală acest adevăr, doar după pogorârea Duhului Sfânt.
Acest fapt ne ajută să înțelegem că pot mărturisi cu bucurie și entuziasm “Hristos a înviat” și răspunde cu deplină convingere ” cu adevărat a înviat” cei care trăiesc
învierea.
Până în ziua Rusaliilor, ucenicii au auzit despre înviere sau au văzut mărturii despre înviere. În acea zi însă, au trăit ei înșiși învierea! Duhul Sfânt l-ea schimbat viața și i-a întărit ca să poată mărturisi cu mult curaj că “Hristos a înviat” (Fapte.2:22-35)
După ce au trăit învierea, limba li s-a dezlegat și au purtat mesajul învierii față de toți cei pe care i-au întâlnit. Indiferent dacă au fost arestați, judecați sau condamnați la moarte, în fața oamenilor de rând, a autorităților civile sau religioase, apostolii și primii creștini au mărturisit “Hristos a înviat” pentru că au trăit ei înșiși această experiență.
Entuziasmul, convingerea și curajul lor dovedit prin acestă mărturisire, i-a ajutat pe cei ce i-au auzit să spună ” cu adevărat a înviat!” Când au fost arestați și judecați de aceiași autoritate religioasă care l-a condamnat pe Domnul Isus, cei din sinedriu au fost uimiti de îndrăzneala lui Petru și-a lui Ioan, întrucât știau că sunt oameni necărturari și de rând; și au priceput că fuseseră cu Isus. (Fapte.4:13)
Ce mărturisesc despre noi oamenii care ne urmăresc viața? Pot să vadă prin mesajul care îl transmitem și lucrările pe care le înfăptuim că trăim învierea și umblăm cu Isus?
Dacă până în această vreme am vestit învierea doar cu un salut folosit din obișnuiță, rugăciunea mea este ca din această zi, Dumnezeu să ne ajute să înțelegem și să credem Scripturile, să avem o întâlnire personală cu Hristos și să trăim învierea, pentru ca de la acestă sărbătoare a învierii, toți cei care ne vor auzi mesajul sau ne vor urmări viața, să poată rosti cu toată convingerea”cu adevărat a înviat” , fiindcă noi înșine suntem o dovadă a învierii.
Pastor Dan Boingeanu
