„Cine sunt eu…., de m-ai făcut să ajung unde sunt?” (2 Samuel 7:18)
Un membru al parlamentului și-a dus fetița în vizită la catedrala Westminster Abbey. In timp ce ea privea la coloanele magnifice, tatăl ei a întrebat-o: „La ce te gândești, drăguto?” Cu candoarea copilărească, ea a răspuns: „Mă gândeam cât de mare pari acasă, tati, și cât de mic pari aici”.
Prezența lui Dumnezeu ne face sa ne smerim. In Vechiul Testament, regele David a intrat si a stat în fata Domnului si a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este familia mea, că m-ai adus unde sunt?” Biblia este plină de exemple de oameni care s-au smerit înaintea lui Dumnezeu.
În Evanghelia după Matei, autorul își menționează propriul nume doar de două ori, de fiecare dată numindu-se un vameș, loan nu-și menționează deloc numele în Evanghelia sa. Numele loan din întreaga sa Evanghelie îi este atribuit lui loan Botezătorul, loan pur și simplu se numește pe sine „celălalt ucenic” sau „ucenicul pe care-l iubea Isus”.
Luca a scris două dintre cele mai importante cărți din Biblie, fără ca măcar o dată să-și menționeze numele. Pavel, cel mai prolific autor al Bibliei, se numește pe sine „stârpitură”. El s-a descris ca fiind „cel mai neînsemnat dintre apostoli” (1 Corinteni 15:8-9), si „cel mai neînsemnat dintre toți sfinții” (Efeseni 3:8). De fapt, odată cu înaintarea în vârstă, Pavel a fost tot mai smerit, iar în una din ultimele sale epistole, se prezintă ca „cel dintâi dintre păcătoși” (vezi 1 Timotei 1:15).
Regele David nu a scris nici un psalm în cinstea victoriei cu Goliat, dar a scris psalmul pocăinței mărturisindu-și păcatul cu Batseba (Psalmul 51).
Așadar, fii întotdeauna smerit!
