„Legea a venit ca să dovedească lumea păcătoasă” (Romani 5:20)
De ce ne-a scos Dumnezeu de sub legea Vechiului Testament și a instituit harul ? Pentru că, deși legea le-a arătat oamenilor cât de slabi sunt, nu le-a dat și puterea să o împlinească. Să presupunem că îti place să mănânci multă ciocolată. Tu nu vrei să pună nimic stăpânire pe tine, așa că faci o lege: „Nu trebuie, n-am voie și niciodată nu voi mânca ciocolată”.
Reușești chiar să te auto-convingi că pentru tine este un păcat să mănânci ciocolată! Dar această lege auto impusă nu ti-a stopat pofta de ciocolată; se pare că, de fapt, ai probleme și mai mari! Acum nu te gândești decât la ciocolată; toată ziua și toată noaptea nu ai altceva în cap decât ciocolată. In cele din urmă, te trezești că mănânci ciocolată pe furiș, pentru că le-ai spus tuturor că nu o să mai mănânci ciocolată în veci. Nu poți mânca ciocolata în fața oamenilor, așa că te ascunzi când o mănânci, si ajungi să te simți cu adevărat vinovat pentru că acum ai devenit un „păcătos ticălos”.
Acum înțelegi suferința de a fi „în temeiul legii” in loc să fii liber în Hristos. Noii convertiți își concentrează adesea atenția asupra legilor lui Dumnezeu, pentru a-și putea controla pornirile, dar nu reușesc. Pe măsură ce se maturizează, ei învață să se orienteze spre călăuzirea Duhului Sfânt si sa descopere că El îi poate izbăvi din dorința de-a păcătui.
Legea presupune o viață trăită prin puterea voinței; viața trăită prin har presupune trăirea sub călăuzirea zilnică, a Duhului Sfânt.
