– “S-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului, și apoi nouă” (2 Corinteni 8:5) –
Ai întâlnit vreodată pe cineva fără adăpost, i-ai dat bani și în timp ce acea persoană dispărea, te-ai întrebat: “Oare am plătit pentru următoarea băutură sau următorul drog sau am răsplătit lenea?” În unele cazuri este așa, în altele nu. Deci ce trebuie să faci? În 2 Corinteni capitolul 8, Dumnezeu ne oferă un plan pe care îl putem înțelege și urma: 1) Atât cei bogați cât și cei nevoiași au participat. Cu toții au dăruit, chiar și cei aflați în “sărăcia lor lucie, au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor”¦ au dat de bună voie, după puterea lor, și chiar peste puterile lor” (v. 2-3). 2) Ei au dăruit cu bucurie, nu sub presiune. “De bună voie, “¦ Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare” (v. 3-4).3)
Dărnicia lor a izvorât din devotamentul lor față de Hristos. “S-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului, și apoi nouă” (v. 5). Ei nu au dăruit ca să-i impresioneze pe alții sau pentru o scutire de impozit sau pentru a scăpa de gura predicatorului sau pentru că le-a “părut rău” de cei nevoiași. Nu, a fost un răspuns natural la dragostea lor față de Isus. 4) Liderii bisericii au primit, au supravegheat și au distribuit dărnicia colectivă. Ei nu au dăruit în mod naiv, bazându-se pe integritatea unor persoane necunoscute și nerecomandate. Liderii lor s-au ocupat și au distribuit ajutoarele în mod deschis, constant și cu responsabilitate. Ei au știut că banii sunt gestionați în mod cinstit “nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor” (v. 21). Concluzie: poți dărui fără să iubești, dar nu poți iubi fără să dăruiești celor pe care îi iubește Dumnezeu.
