-“Păstrarea își are vremea ei, și lepădarea își are vremea ei” (Eclesiastul 3:6)-
Când suntem loviți de mari pierderi, cum ar fi divorțul, moartea unui membru al familiei, o boală amenințătoare sau handicapul, trebuie să “trecem” peste ele, nu să le suprimăm în încerÂcarea de a merge înainte. Când mergem înainte prematur, ducem cu noi bagajul unor probleme nerezolvate în relațiile și oportunitățile viitoare, lăsând ca trecutul să se repete la nesfârșit. Care este procesul transformării în urma unei pierderi care ne schimbă viața? Sunt două lucruri care te vor ajuta dacă le vei înțelege:
1) Durerea este reacția normală la pierdere. Durerea “îngropată” este o treabă neterminată. Deghizată în depresie, anxietate, boli de stres post-traumă, etc. ea va învia mereu în căutarea de soluții, chiar dacă durează ani de zile.
2) Plânsul este “lucrarea durerii”. Cuvântul lui Dumnezeu spune: “plânsul își are vremea lui” (Eclesiastul 3:4). Asta înseamnă că El a ales o vreme cu un început și un sfârșit stabilit în care intenționează să te facă să lupți cu sentimentele dureroase și să câștigi. Cât durează lucrul acesta? Atâta timp cât este nevoie ““ în funcție de cât de mare este pierderea, de cât de multe pierderi suplimentare generează și de sănătatea spirituală, relațională și emoțională a celui ce plânge. Dacă plângem cum cere Scriptura, va veni din nou “vremea jucatului”. Dacă plângem plânsul corect, va veni din nou “vremea râsului” (v. 4). Procesul stabilit de Dumnezeu produce în ultimă instanță vindeÂcare și te ajută să-ți revizuiești viața și angajamentele ce le ai și să privești viitorul cu încredere. Fie îți vei sfârși durerea, fie o vei repeta. Ai sfârșit-o când vei putea să-ți amintești de pierdere fără ca lucrul acesta să te imobilizeze!
