-“Am fost sfințiți noi “¦ prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna”
(Evrei 10:10) –
Aderența rigidă la o listă cu ce să faci și ce să nu faci, apelează la mândria și auto-suficiența noastră prin adoptarea mitului că dacă ne străduim putem câștiga bunăvoința lui Dumnezeu. Aceasta este o gândire bazată pe teamă și Dumnezeu “Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică” (2 Timotei 1:7). “în dragoste nu este frică” (1 loan 4:18). Legalism înseamnă teama că Dumnezeu nu este destul de mare pentru a ierta păcatele și că dacă nu facem ceea ce trebuie așa cum trebuie și când trebuie ““ și dacă nu facem perfect ““ am dat de bucluc. Jon Walker scrie: “asta e o minciună ce miroase a iad! Când ne temem să nu facem greșeli, devenim timizi și ne limitează de la o trăire din belșug. Noi lăsăm ca analiza să ne domine deciziile, în timp ce ducem o viață tăcută, disperată, fără credință, temându-ne să avem îndrăzneala pe care ne-o dă harul de a umbla în incertitudine “¦ fără a ne teme de respingere”.
Vorbind împotriva religiei bazate pe fapte, Martin Luther a spus: “Ești un păcătos și păcatele tale sunt puternice, dar lasă ca încrederea ta în Hristos să fie mai puternică “¦ bucură-te în Hristos “¦ cel ce a învins păcatul”. Nu, Luther nu a scuzat păcatul! El a readus harul la locul lui de drept, afirmând că nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:38-39). El nu a subestimat legea, ci a ridicat harul. Har înseamnă să vorbești cu Dumnezeu și să-i asculți vocea când ar fi mai simplu sâ con¬sulți cartea de reguli. Adevărul este că atunci când Domnul Isus “a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:24). El ne-a eliberat pentru a avea o relație cu El lipsită de teama păcatului care ne separă.
