-„Am fost sfințiți noi „¦ prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna”
(Evrei 10:10) –
Aderența rigidă la o listă cu ce să faci și ce să nu faci, apelează la mândria și auto-suficiența noastră prin adoptarea mitului că dacă ne străduim putem câștiga bunăvoința lui Dumnezeu. Aceasta este o gândire bazată pe teamă și Dumnezeu „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică” (2 Timotei 1:7). „în dragoste nu este frică” (1 loan 4:18). Legalism înseamnă teama că Dumnezeu nu este destul de mare pentru a ierta păcatele și că dacă nu facem ceea ce trebuie așa cum trebuie și când trebuie „“ și dacă nu facem perfect „“ am dat de bucluc. Jon Walker scrie: „asta e o minciună ce miroase a iad! Când ne temem să nu facem greșeli, devenim timizi și ne limitează de la o trăire din belșug. Noi lăsăm ca analiza să ne domine deciziile, în timp ce ducem o viață tăcută, disperată, fără credință, temându-ne să avem îndrăzneala pe care ne-o dă harul de a umbla în incertitudine „¦ fără a ne teme de respingere”.
Vorbind împotriva religiei bazate pe fapte, Martin Luther a spus: „Ești un păcătos și păcatele tale sunt puternice, dar lasă ca încrederea ta în Hristos să fie mai puternică „¦ bucură-te în Hristos „¦ cel ce a învins păcatul”. Nu, Luther nu a scuzat păcatul! El a readus harul la locul lui de drept, afirmând că nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:38-39). El nu a subestimat legea, ci a ridicat harul. Har înseamnă să vorbești cu Dumnezeu și să-i asculți vocea când ar fi mai simplu sâ con¬sulți cartea de reguli. Adevărul este că atunci când Domnul Isus „a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:24). El ne-a eliberat pentru a avea o relație cu El lipsită de teama păcatului care ne separă.
