„Primește cu bunăvoință … cugetele inimii mele” (Psalmul 19:14)
Domnul Isus a spus că Duhul Sfânt ne va convinge de păcat, dar condamnarea nu e același lucru cu „a fi prins”. Când suntem prinși că greșim, simțim durere, dar aceasta nu este neapărat condamnare pentru păcat. Deseori e vorba numai de rușinea cauzată de ce ar putea crede ceilalți despre noi. Dacă am crede că nimeni nu va afla vreodată, nu am suferi. Condamnarea nu e același lucru cu teama de pedeapsă.
Condamnarea e atunci când înțelegi de ce ești capabil: „Cum am devenit eu tipul de persoană care minte, care copiază la teste, care are o aventură, care își atrage creditul pentru ceva ce nu a făcut, care se poartă cu lașitate și nu cu curaj sau care îi folosește pe oameni pentru propriile sale scopuri?” Acestea nu sunt întrebări pe care ti le-ai pune în mod normal.
Biblia spune: „judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina” (loan 3:19).
Când Dumnezeu lucrează în viața ta, suferința nu are legătură cu faptul că ceilalți știu și nici măcar cu circumstanțele. Aceștia sunt factori externi. Suferința condamnării este lăuntrică – e legată de cine ești tu. Dacă parbrizul mașinii tale nu este curat, te paște pericolul de a ajunge într-un șanț și tu nu-l poți șterge în timp ce conduci – de aceea ai ștergătoare de parbriz. în mod similar, sarcina Duhului Sfânt este aceea de a-ți descoperi păcatul, de a te convinge să te pocăiești de el și de a te curăța pentru a putea înainta până acolo unde dorește Dumnezeu să ajungi în viață.
In fiecare zi trebuie să te rogi: „Doamne, dă-mi lumină prin Duhul Sfânt ca să pot vedea mai clar. Curățește-mă în sângele tău Amin!”.
