„Ferice de cel ce rabdă ispita” (lacov 1:12)
Cea de-a doua percepție eronată este aceasta: ispita este un păcat. Diavolul dorește să te învinovățești pentru ispitele care vin în viața ta. De ce? Pentru că atunci când crezi că tu ești sursa lor, te simți condamnat și descurajat. Pe măsură ce te afunzi în descurajare devii o pradă ușoară, iar diavolul te convinge să mergi mai departe și să cedezi ispitei. În mod ironic, ai cedat ispitei prin teama că ai căzut deja.
Nu, ispita în sine nu este păcat; păcatul apare numai când cedezi în fața ei! Mulți dintre noi ne simțim deficitari spiritual, departe de Dumnezeu, chiar prefăcuți pentru că avem impresia că noi înșine am inițiat ispita. Imaginează-ți un hoț în casa ta și când îl detectezi, el te acuză că tu ești hoțul! L-ai crede? Sigur că nu!
Cu toate acestea, e modalitatea prin care Satan se apropie de noi. După ce ne ispitește, el ne aduce acuzații prin gânduri precum: „Un creștin adevărat nu ar avea niciodată astfel de gânduri!” Când ne cunoaștem propria slăbiciune, acuzațiile lui par plauzibile și îl credem. Apoi ne simțim condamnați, alunecăm spre descurajare și cedăm ispitei. Să înțelegem un lucru: condamnarea vine de la diavol (1 Timotei 3:6). Biblia spune: „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1).
Când Satan trimite ispita, Duhul Sfânt lucrează în noi, ajutându-ne să-i respingem sugestiile și amintindu-ne de disponibilitatea Domnului Isus de a ne ajuta să ieșim biruitori. „Prin faptul că El însuși a fost ispitit… poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți” (Evrei 2:18).
Așadar, când ești ispitit, respinge condamnarea diavolului și apelează la ajutorul Domnului Isus pentru a fi biruitor.
