Dragii mei,
Dupa cum stiti, urma sa stam timp de trei saptamâni pe teritoriul tribului Yanesha. A trebuia sa supravietuim în izolare de civilizatie învatând sa traim ca nativii. Ni s-a spus din start ca nu avem voie sa ducem cu noi mai mult de trei schimburi de haine, nimic de mâncare si nici aparat de fotografiat.
Primele doua saptamâni le-am petrecut deci în inima junglei, locuind împreuna cu o familie Yanesha care ne-a învatat în ce constau activitatile lor zilnice. Am învatat sa cunoastem plante si fructe comestibile precum si animale comestibile.
Am învatat si cum le preparau ei. Am învatat sa folosim pluta pentru traversarea râurilor, sa ne orientam prin jungla, sa stim sa recunoastem si sa evitam capcanele întinse de indieni pentru animale, sa ne construim tabara de supravietuire, sa folosim macheta (un cutit mare), sa dormim zile în sir pe podea, sa mâncam de toate si mai ales sa uitam de viata comoda. Am putut sa ne identificam cu indienii si sa privim lumea prin ochii lor, ca sa nu ne grabim sa dam sfaturi înainte de a sti ce înseamna viata lor.
Daca îti cade un peste în plasa sau un animal în cursa, esti fericit ca ai de mâncare. Nu te mai uiti ca e un vierme sau un animal care seamana cu un sobolan, important e sa fie comestibil. Daca nu, te multumesti cu yuca (radacina unui pomisor) care nu te satura prea tare. Pâna si o banana verde era un deliciu când o aveam, caci o fierbeam si prin zdrobire faceam un fel de mamaliga.
Am cunoscut si ce înseamna pericolele junglei, la capitolul asta intrând în special serpii, caci iarna e sezonul lor de plimbare pe poteci. Într-o zi, în timp ce curatam un petic de jungla ca sa putem cultiva yuca, unul din baieti s-a oprit sa se odihneasca si a descoperit cu uimire ca la 10 cm de capul lui se întindea un jergon de vreo 2m (vipera periculoasa, al carui venin omoara un om în 3 ore).
Baiatul a observat cu uimire ca sarpele nu se misca si a avut timp sa se retraga si sa îl loveasca cu macheta. Spre seara, am mers la marsaluit prin jungla pâna la tabara de supravietuire si am întâlnit un alt jergon chiar pe carare ascuns sub apa, lasând doar capul afara ca sa poata musca pe cel ce pasea primul.
Celalalt baiat din echipa conducea sirul indian si a avut timp sa îl vada ca sa îl omoare, ca altfel murea el. Interesant e ca sarpele nu moare pâna nu îi zdrobesti capul. Biblic nu? V-am spus toate astea ca sa aveti o idee despre ce presupune jungla. Asta în afara de insecte. Noi n-avem nici un merit ca am scapat de toate astea. A fost doar îndurarea Domnului si mijlocirea dumneavoastra pentru care va multumesc.
Dupa doua saptamâni am coborât din inima junglei într-un sat Yanesha. Acolo trebuia sa punem în practica tot ce am învatat. Am fost raspânditi în familii, urmând sa participam alaturi de ei la toate activitatile. În toate casele în care am stat i-am învatat sa citeasca Biblia. Citind Biblia au putut sa înteleaga ca multe practici ale lor sunt pagâne (scaldatul în zile de luna plina sa îi faca mai sanatosi si mai puternici, arderea prafului de coarne de taur ca sa alunge spiritele, mâncatul sângelui de animale, etc).
Am avut si bucurii în mijlocul dezamagirii generale: într-una din casele unde am stat, fara ca sa spunem ceva mai întâi, prin simpla marturie cu vietile noastre am ajuns sa îl auzim pe capul familiei ca el vrea sa îsi marturiseasca pacatele si sa îl urmeze pe Domnul împreuna cu toata familia lui. Era un om care auzise Cuvântul, dar niciodata nu îl practicase. Ne-am bucurat sa îi aducem vestea buna a Bibliei despre iertare si l-am încurajat sa promoveze acest lucru la el în casa precum si în trib pentru ca era “vice-seful tribului”.
Dupa acea am fost gazduita în casa sefului însusi. Tocmai avusese un accident la vânatoare si se alesese fara o glezna. Suferea cumplit în pat. L-am ajutat cu ce medicamente am avut si i-am vorbit despre Dumnezeu, dar inima lui era prea împietrita. Totusi la sfârsit a aratat semne de schimbare si mi-a cerut sa continui sa ma rog pentru el si sa ma întorc sa îl vizitez anul acesta. Rugati-va pentru Daniel ca Domnul sa îi zdrobeasca inima!
În alta casa, am putut sta de vorba cu sotia pe care am ajutat-o la prepararea masato-ului. Si la faza asta a trebuit sa înghit în sec caci în timp ce eu zdrobeam yuca din oala, în jurul meu se mesteca yuca pentru a fi efectiv scuipata înapoi în oala. Stiam ca din masato-ul acesta aveam sa beau toata ziua. Întrebând-o pe ea despre viata ei mi-a spus sincera ca pe mine ma poate minti ca e bine dar pe Dumnezeu, nu. Am continuat sa discutam si m-a rugat sa o învat sa citeasca din Biblie, asa ca dupa ce am terminat masato-ul am petrecut dupa-amiaza citind Biblia. Rugati-va si pentru Mathilde, caci ea îl cunoaste pe Domnul, dar nu va putea sa creasca daca nu se hraneste din Cuvânt.
Duminica am fost invitate sa cunoastem si biserica. Arata deplorabil, caci nu prea se mai intereseaza de ea. Au venit mai multi în ziua aceea caci venisem noi, persoane straine. Mi s-a cerut sa fac studiu Biblic cu ei, tot în ideea de a-i învata sa citeasca Biblia. Am vazut multa împietrire chiar în fata Cuvântului (unii au reprosat ca de ce zicem ca se afla într-o stare rea caci asa vor fi darâmati de-a binelea si nu se vor mai ridica; nimanui nu-i e usor sa spuna pacatului pe nume), dar la sfârsit ne-am bucurat când doua persoane s-au hotarât sa ceara iertarea lui Dumnezeu în viata lor si sa fie o marturie în comunitate. Una dintre cele doua era sotia “vice-sefului” de trib.
Ne-am bucurat sa putem duce putina lumina în mijlocul acestei comunitati tribale, dar e nevoie de mult mai mult.
Rugaciunea mea e ca din mijlocul echipei cu care am fost sa sensibilizeze Domnul inima cuiva dintre cei care au venit sa se antreneze pentru jungla, ca sa se poata dedica lucrarii cu aceasta comunitate.
Dupa ce am terminat antrenamentul in jungla (ETAE) la sfarsitul lui martie, mi-am facut bagajele, mi-am luat ramas bun de la toti prietenii si am plecat din Peru. Cea mai mare bucurie a intoarcerii acasa a fost revederea celor dragi si reinnodarea legaturilor dupa un an lung de dor: parintii, Marc si prietenii de pe aici.
Am dedicat primele 2 saptamani unei odihne in sanul familiei si langa Marc. Dupa o scurta pauza am vizitat mai multe biserici, unde am vorbit despre misiunea in jungla. In timpul acesta, eu cu Marc am capatat de la parintii nostri invoirea si acordula sa ne casatorim. Asta e una dintre cele mai mari fericiri pe care o traiesc. Cu ajutorul Domnului, evenimentul va avea loc pe 5 iulie.
Chiar daca eu am venit acasa, lucrarea continua. Segadorii isi fac treaba. La Asheninca comunitatea din San Fausto pe care am vizitat-o in noiembrie a construit deja casa de adunare. Pregatirile pentru expeditia la Yanachaguinos continua.
Ca subiecte de rugaciune, as dori mult ca Domnul sa binecuvinteze tribul Asheninca de Pasco, ca sa primeasca Evanghelia si oamenii sa fie convertiti in crestini adevarati. De asemenea, am avea dorinta ca expeditia de investigare la tribul Yanachaguinos sa se desfasoare cu succes in aceasta vara.
Personal, ma rog ca Domnul sa continue sa ma foloseasca, impreuna cu viitorul meu sot, in lucrarea din Peru, unde dorim sa ne intoarcem pana in toamna. Trebuie sa facem multe acte si bineinteles rost banii de drum si de sprijinul bisericii pentru urmatoarea perioada de misiune.
Eu vreau sa închei spunându-va ca e o mare binecuvântare sa avem genunchi care sa se plece pentru noi. Daca n-am stii în ce Dumnezeu ne încredem poate ca ne-am rataci si noi la fel ca oamenii acestia. Ce privilegiata ma simt sa Îl pot cunoaste pe El si puterea Lui care se face desavârsita în slabiciunile si limitarile mele.
Gloria este doar a Lui!
A.O.
