“Credința: dacă n-are fapte, este moartă” (Iacov 2:17)
Maica Tereza a spus: “Cea mai mare boală din zilele noastre nu este lepra sau cancerul. E sentimentul că ești abandonat, nedorit ““ că ești părăsit și singur”.
Prin urmare, ea și-a petrecut viața salvând bebeluși bolnavi și oferindu-le demnitate celor muribunzi. Întrebată de ce face asta, ea a răspuns: “Deoarece și Isus a făcut așa”.
Ce răspuns extraordinar! Când dezastre simultane lovesc diferite țări ale lumii, organizațiile umanitare spun că suferim de “oboseala donatorului”. Să mai adăugăm ceva: “lipsa de compasiune”.
Filosoful Miguel de Unamuno a scris: “Căldură, căldură, mai multă căldură! Căci murim de frig și nu de întuneric. Nu noaptea ne ucide, ci gerul”. Gândește-te la asta: din cele 1189 de capitole din Biblie, 250 conțin cuvintele profeților. Asta înseamnă 25%. Jumătate din ceea ce spun ei denunță păcatul și cealaltă jumătate îi condamnă pe cei ce văd suferința omenească și nu fac nimic. Cu toate acestea, evenimentele care i-au îngrozit pe aceeași profeți au loc în zilele noastre în fiecare zi și suntem imuni la ele.
La fel cum porți un ceas, te obișnuiești cu el și după o vreme, nici nu-l mai observi. Dar profeții au observat! Ei nu au devenit niciodată insensibili față de păcat ““ sau față de suferința omenească. Și nici tu nu trebuie să devii insensibil. Poate spui: “Dar principala mea atenție în acest moment se îndreaptă spre zidirea credinței mele”. E un lucru bun; dar nu uita “credința dacă n-are fapte (faptele milei), este moartă”.
