-“Toți m au părăsit “¦ însă Domnul a stat lângă mine”
(2 Timotei 4:16-17)-
Citește aceste cuvinte rar și cu atenție: “Până nu m-am dedicat va exista o ezitare, șansa de a mă retrage. Dar în momentul în care iau hotărârea să mă dedic , Dumnezeu acționează și începe un întreg șir de evenimente. Tot felul de întâmplări neprevăzute, de întâlniri, oameni și asistență materială la care nici nu am visat, încep să se miște spre mine”. Așa că dedică-te! Când alții refuză să meargă cu tine, dedicarea înseamnă să mergi singur. Daniel a mâncat și s-a rugat singur, llie a adus jertfă și a mărturisit singur. Ieremia a profețit și a plâns singur.
Pavel a spus: “nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit. “¦ însă Domnul a stat lângă mine, și m-a întărit”¦ Și am fost izbăvit din gura leului”. În acest moment al dedicării și nu înainte intervine Dumnezeu pentru tine. Când cei trei tineri evrei s-au hotărât să nu se închine idolilor împăratului, Dumnezeu i-a izbăvit din cuptorul încins fără ca ei să miroasă măcar a fum. Într-adevăr, împăratul Nebucatnețar a fost atât de impresionat că a spus: “nu este nici un alt Dumnezeu, care să poată izbăvi ca El” (Daniel 3:29).
La ce crezi că te-a chemat Dumnezeu să faci în viață? Ascultă-L! Pășește în credință și fă lucrul acela. Dacă îți e teamă, citește aceste cuvinte: “Prefer să fiu cenușă și nu praf. Prefer ca scânteia mea să se stingă decât să fie înăbușită de mucegai. Funcția adevărată a vieții mele este să trăiesc, nu să exist. Deci nu-mi voi irosi zilele încercând să le prelungesc. Voi folosi fiecare clipă”.