A devenit o obișnuință, pentru noi, să ne facem planuri pentru tot felul de domenii ale vieții: locuință, educație, serviciu, vacanță, etc. Însă, problema este că tot gravităm în jurul unor planuri mici și predictibile, oricât de importante ar fi domeniile pe care le abordăm. De aceea, suntem prinși ca într-un vârtej, în gravitația planurilor noastre mărunte (cu impact mic asupra Împărăției lui Dumnezeu), până când ne pierdem claritatea asupra sensului vieții și, apoi, devenim letargici.
De alt fel, depresia a devenit o boală extrem de răspândită în generația noastră, chiar și printre credincioși. Cauzele acestei maladii contemporane sunt, fără îndoială, diverse și necesită tratament de specialitate. Însă, cauza principală a depresiilor, în sensul lipsei de interes pentru orice fel de activitate, o constituie universul îngust în care depresivii percep că se mișcă, la un moment dat, în viața lor. Din diverse rațiuni, oamenii „fără chef” de viață elimină, din universul preocupărilor lor, tot ce-i deranjează, până când acest univers devine atât de îngust încât au senzația că nici ei nu-și mai găsesc loc acolo!
De aceea, trebuie să privim la rostul vieții noastre dintr-o perspectivă mai extinsă, lărgind, astfel, sfera înțelegerii misiunii noastre în lume. Evident, orice pas făcut spre lărgirea universului percepției rolului pe care îl avem în lumea noastră, poate fi important, însă, eu vă propun să facem un „salt” mai mare spre înțelegerea Planului Măreț, în care ne-a așezat Însuși Dumnezeu, pentru a ne investi viața.
Vă amintiți că și Iov a intrat într-o stare de depresie severă, în urma unor traume majore din viața sa. El tot încerca, atunci, să-și găsească sensul suferinței sale și rostul existenței sale în acel univers îngust al traumelor din viața sa. Prietenii săi apropiați insistau să-l convingă pe Iov că suferința lui majoră era generată de vinovăția sa înaintea lui Dumnezeu. Soția sa i-a sugerat, la rândul ei, că ar fi mai bine ca el să-L blesteme pe Dumnezeu și, astfel, să pună capăt existenței sale în lume (Iov 2:9). În acest fel, universul existenței lui Iov devenise extrem de limitat!
Însă, Dumnezeu a intervenit în viața lui și l-a invitat pe Iov să iasă din universul acela îngust, al întristărilor, pentru a analiza rostul vieții sale, dintr-o perspectivă diferită, într-o imagine de ansamblu asupra vieții umane în univers. Dumnezeu nu i-a dat lui Iov explicații mărunte, care să-i ofere un oarecare sens suferințelor sale, ce l-au închis în universul acela îngust al depresiei, ci l-a provocat să-și schimbe unghiul din care să privească rostul vieții sale, întrebându-l: „Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere” (Iov:38:4).
Apoi, Domnul îi oferă repere concrete, în această imagine de ansamblu asupra vieții umane, determinându-l, în final, pe Iov să admită că a adoptat o filosofie greșită de viață, pentru care el, apoi, și-a cerut iertare. Iov I-a spus lui Dumnezeu: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă” (Iov 42:5-6).
Mă gândesc că, astăzi, mulți credincioși și multe biserici se mișcă într-un univers al așteptărilor lor, extrem de îngust. Iar, aceasta duce la descurajare, lipsă de pasiune și, în final, la abandonarea credinței în Dumnezeu.
Tocmai de aceea, cred că trebuie să învățăm să privim viața noastră umană din perspectiva acestui Plan de Ansamblu pe care l-a întocmit Însuși Dumnezeu. Apoi, să acceptăm acest Plan Divin, de
misiune a vieții noastre în lume, și să renunțăm la planurile noastre mici, pe care, uneori, le definim, emfatic, ca pe o „mare viziune” de lucrare spirituală!
Uneori, ne amăgim singuri crezând că obținem nu știu ce mari realizări, când, în fond, tot repetăm până la plictiseală, planurile noastre mici de acțiune. Încercăm să-i impresionăm pe alții, așa cum s-a întâmplat cu un copil care trăgea săgeți, cu arcul său, spre un gard de lemn pe care erau așezate mai multe ținte. Trecătorii erau fascinați de faptul că săgețile trase de băiețel erau înfipte chiar în mijlocul țintelor, cu o precizie fantastică. Mulți trecători îl felicitau pentru reușite, iar alții rămâneau „muți de uimire” în fața acestui tablou ireal! Dar, într-o zi, un trecător s-a apropiat să vorbească cu băiețelul acela și l-a întrebat: „Cum se face că nimerești țintele cu atâta precizie trimițând fiecare săgeată chiar în mijlocul cercului din interior?”. Foarte simplu, a spus copilul: „Întâi trag săgeata, iar apoi desenez cercul în jurul ei”! Nostim, nu-i așa?!
Însă, tot așa, noi, uneori, îndreptăm „săgețile” slujirii noastre în direcțiile pe care ni le imaginăm, iar, apoi desenăm „cercul” viziunii noastre proprii, inducându-i în eroare pe alții cu realizările noastre impresionante. Important de reținut ce spunea cineva: putem să-i păcălim pe unii tot timpul, pe alții, o vreme, dar să-i păcălim pe toți, tot timpul, nu putem face asta niciodată. Iar, de aici vin frustrările, dezamăgirile, depresiile și, poate, chiar, renunțarea la slujire.
De aceea, vă propun să ne planificăm activitățile din viața noastră, privind-o printr-o imagine mai mare, a Planului Măreț de Misiune stabilit de Hristos pentru noi.
1. Planul Măreț al misiunii noastre în lume este întocmit de Hristos
Înainte de Înălțarea Sa la cer, Mântuitorul i-a avertizat pe apostolii Săi, care erau preocupați să afle dacă în vremea aceea avea „de gând să așeze din nou Împărăţia lui Israel?”, spunându-le: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa” (Fapte 1:6-7). Tocmai, în acest context, Domnul Isus le-a spus care era, de fapt, Planul Său pentru ei: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:8).
Acest Plan Divin este valabil și pentru ucenicii Domnului din generația noastră. De altfel, este important să reținem că nu ar fi deloc înțelept să acționăm în slujirea noastră spirituală fără un plan. Atunci ar fi ca și când, de exemplu, mai multe persoane s-ar hotărî să construiască o casă pentru o familie fără adăpost, însă, fără să aibă un plan de construcție! Fără îndoială, ideea ar fi fantastică iar scopul ar fi măreț! Cum ar fi, însă, să ne grăbim, individual, să procurăm materiale și obiecte necesare pentru această casă, fără să avem un plan care să stabilească dimensiunile, arhitectura și cantitatea obiectelor necesare pentru această construcție? Ne-am putea pomeni cu mai multe uși decât cele necesare, având poate și dimensiuni diferite! Sau poate ne pomenim cu un număr record de geamuri achiziționate, dar fără nici o ușă! Iar lista aceasta a ridicolului, poate continua.
Fără îndoială, pentru reușita acțiunilor noastre, lăudabile de altfel, este nevoie de un plan de construcție. Apoi, fiecare persoană se poate implica în ridicarea acestui edificiu, făcând ceva ce este inclus în plan. Altfel, acțiunile pot rămâne zadarnice, sau, mai rău, pot genera conflicte de genul: „ușa mea e mai bună decât a ta”. Apoi, dacă nu ne înțelegem, ajungem să „ne dăm și cu ușile în cap unii altora”, metaforic vorbind!
Uneori bisericile se comportă astfel. Își stabilesc tot felul de viziuni lăudabile dar independente de Planul Divin. Rezultatele le puteți anticipa singuri sau, poate, le-ați și văzut!
În misiunea noastră spirituală, Planul este alcătuit de Domnul Isus și trebuie acceptat și respectat întocmai, dacă dorim să realizăm ceva cu impact pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Acum, potrivit Planul Divin, „cărămizile” ce alcătuiesc „edificiul” Împărăției, suntem noi, cei ce depunem mărturia vieții noastre despre Hristos în lume. Edificiul acesta spiritual, al Împărăției lui Dumnezeu în generația noastră, se construiește cu mărturia pozitivă a ucenicilor lui Hristos, care se traduce, în esență, prin trăirea unei vieți impregnate de Prezența Divină. Tocmai de aceea mărturia noastră, a celor credincioși, în lume, trebuie să constituie o prioritate absolută în Bisericile contemporane.
Apostolul Ioan vorbește, în a treia sa epistolă, despre trei tipuri de mărturie creștină, pe care vă propun să le analizăm:
a) Mărturia pozitivă (bună)
Gaius, un om obișnuit dintr-o comunitate de credincioși din primul secol, a avut o mărturie cu un puternic impact în jurul său, doar fiind credincios Adevărului (3 Ioan 3). Ceea ce a impresionat pe alții a fost determinarea lui Gaius de a „umbla în adevăr”. Ceea ce presupune că el nu se „târa”, chinuindu-se, pe drumul vieții sale de credință, nici nu făcea „salturi” de realizări neobișnuite. Ci, într-un mod determinat și sigur, Gaius „umbla” în mod constant în Adevăr. Ce forță extraordinară reprezintă această mărturie a vieții unui credincios care nu oscilează în credința sa, fiind când pe culmi spirituale, când în văi de disperare, ci, în orice vreme se ține strâns de Adevăr fără să plece urechea la șoaptele mincinoase ale Celui Rău!
Umblarea lui Gaius în Adevăr, a fost manifestată printr-o slujire concretă. Ioan a fost impresionat de faptul că, acest credincios cu mărturie bună „lucra cu credincioșie” (3Ioan 5). Deși slujirea lui Gaius se concretiza în a se „îngriji de călătoria” fraților și a străinilor totodată, ceea ce a uimit a fost faptul că el făcea asta „într-un chip vrednic de Dumnezeu” (3 Ioan 6). Aceasta însemnând, ori că el îi slujea pe alții așa cum L-ar fi slujit pe Însuși Dumnezeu, ori că dacă Isus ar fi făcut această slujire, atunci ar fi făcut-o la fel.
De aceea, astăzi mai mult ca oricând, trebuie să ne revizuim mărturia vieții noastre de credință și să umblăm în Adevăr cu determinare și pasiune, pentru că este „datoria” noastră „să lucrăm împreună cu adevărul” (3 Ioan 8).
b) Mărturia negativă (rea)
Surprinzător este faptul că această mărturie, cu impact negativ, vine dinspre un lider al Bisericii! Diotref, „căruia îi plăcea să aibă întâietatea între ei”, a răspândit în jur efectele devastatoare ale mândriei și ale egoismului său, așa cum preciza Ioan spunând că acest lider: „nu vrea să ştie de noi” (3 Ioan 9). Cine, oare, poate cuantifica efectele negative ale egoismului și ale mândriei liderilor ecleziali din generația noastră?
În plus, mărturia negativă a lui Diotref s-a mai manifestat și prin clevetire, sau vorbire de rău. Așa cum spunea Ioan: „De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele” (3 Ioan 10). Mi se strânge inima când aud, astăzi, printre credincioșii Bisericilor contemporane, bârfele care circulă pe toate canalele! Mă întreb dacă nu cumva Dumnezeu și-a luat Mâna de peste noi și ne-a abandonat în oceanul acesta nimicitor al vorbirii de rău!
Cert este că, dacă dorim să fim folosiți de Dumnezeu pentru edificarea Împărăției Sale, în generația noastră, atunci trebuie să ne revizuim mărturia vieții noastre și să renunțăm la bârfă. Altfel, vom ajunge și noi ca Diotref, care nu doar că n-a fost folositor Bisericii, dar i-a împiedicat și pe alții să slujească Împărăția lui Dumnezeu: „dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din Biserică” (3 Ioan 10). Interesant este faptul că Diotref acționa ca și când Biserica ar fi fost a lui, nu a Domnului!
c) Mărturia neobișnuită (deosebită)
Ioan introduce în epistola sa o scurtă declarație despre mărturia vieții unui credincios numit Dimitrie, într-un limbaj foarte neobișnuit, chiar și pentru noi, astăzi: „Toţi, chiar şi Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; şi noi mărturisim despre el: şi ştii că mărturisirea noastră este adevărată” (3 Ioan 12).
Este, poate, obișnuit ca cineva să vorbească pozitiv despre o altă persoană, deși se întâmplă tot mai rar lucrul acesta între cei credincioși astăzi, însă, este foarte neobișnuit ca Adevărul Însuși să mărturisească pozitiv despre cineva! Cum poate fi înțeleasă această afirmație? Greu de precizat cu certitudine! Tot ce putem deduce este faptul că într-un mod tainic, mărturia neobișnuită a lui Dimitrie a rezonat cu Adevărul Absolut al lui Dumnezeu, ce a amplificat, într-un mod miraculos, această mărturie.
Cum ar fi ca Bisericile noastre să fie pline de astfel de mărturii neobișnuite? Nu s-ar genera, astfel, un impact binecuvântat care să se resimtă în toată lumea? De aceea, este important să ne verificăm mărturia pe care o lăsăm în urma noastră. Când mărturia noastră este negativă, producem un mare deserviciu Împărăției lui Dumnezeu, însă, atunci când lăsăm în urma noastră o mărturie bună, lucrăm împreună cu Dumnezeu la extinderea Împărăției Sale în întreaga lume.
Cornel Boingeanu – Field leader
OM România
