(continuare)
Dacă în mesajele anterioare am menționat faptul că în această vreme se poate auzi o alarmă spirituală transmisă de către Dumnezeu, pentru a ne avertiza de grozăvia consecințelor vinovăției, pericolul circumstanțelor vieții și iminența conspirațiilor vrăjmașului, prin acest mesaj subliniez faptul că în mijlocul tuturor acestor pericole Dumnezeu ne vorbește. El nu dorește moartea celor păcătoși, ci, ne înștiințează așteptând ca toți să vină la pocăință.
Acestă realitate este adeverită prin faptul că mesajul salvării, a fost rostit cu insistență și repetat deseori în timpul lui Noe, înainte de a se dezlănțui mânia lui Dumnezeu. Acest adevăr este confirmat de faptul că mai întâi, Dumnezeu i-a vorbit lui Noe în mod personal spunându-i:
“Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. Fă-ti o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o împarți în cămăruțe şi s-o tencuiești cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară.
Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coți în lungime, cincizeci de coți în lățime şi treizeci de coți în înălțime. Să faci corabiei o fereastră, sus, lată de un cot; ușa s-o pui în latura corabiei; şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.
Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viață; tot ce este pe pământ va pieri. Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevasta ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine.” (Gen.6:13-18).
Prin aceste declarații, înțelegem că Dumnezeu nu numai că l-a anunțat pe Noe și pe cei din casa lui de pericolul care avea să urmeze, ci, mai mult decât atât, i-a arătat și calea spre salvare, prezentându-i detalii specifice cum să construiască o corabie, prin care să-și scape viața.
Apoi, când corabia era gata, Dumnezeu i-a mai vorbit încă odată lui Noe spunându-i:
”Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. Ia cu tine câte șapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; şi câte șapte perechi, de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ții vie sămânța pe toată fata pământului.
Căci după șapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopți; şi voi șterge astfel de pe fata pământului toate făpturile pe care le-am făcut.” (Gen.7:1-4)
Îmi veți spune că în vremea aceea, Dumnezeu a vorbit numai lui Noe, de aceea: cum aveau să știe ce urmează să se întâmple, ceilalți oameni ? Urmărind însă relatările Sfintei Scripturi, observăm că deși Dumnezeu nu le-a vorbit în mod direct tuturor oamenilor din vremea de atunci, El a folosit un intermediar. L-a folosit pe Noe, ca prin mesajul transmis de acesta, cei din generația lui, să fie înștiințați de ceea ce avea să se întâmple, precum și despre modul în care puteau să găsească salvarea. Apostolul Petru detaliază acest fapt, spunând:
” Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legații cu lanțuri şi păstrați pentru judecată;
dacă n-a cruțat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alți șapte inși, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiți……. înseamnă că Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiți, ca să fie pedepsiți în ziua judecății” (2 Pet.2:4-5,9)
Apostolul Petru l-a numit pe Noe, un propovăduitor al neprihănirii, care cu siguranță, a vorbit de multe ori celor din generația lui despre pedeapsa anunțată, și a făcut-o nu numai cu vorbe ci, și cu dovezi, construind chiar sub ochii lor, corabia, așa cum i-a poruncit Dumnezeu.
Iar acest fapt, s-a petrecut într-o perioadă de 120 de ani, timp în care cred că toți cei din acea vreme, au avut ocazia să se intereseze despre această construcție ciudată și mai ales să afle de ce era construită o corabie într-un loc unde nu era apă și într-o vreme în care nu exista ploaie.
O dovadă că Dumnezeu oferă un răgaz pentru pocăință este confirmat nu numai prin timpul celor 120 de ani în care a fost construită corabia, când cei păcătoși puteau să audă despre pedeapsa anunțată de Dumnezeu și să se întoarcă cu pocăință, ci, și prin faptul că și după ce corabia a fost gata, iar Noe și familia lui intrase în corabie, împreună cu toate animalele poruncite de către Dumnezeu, ușa corabiei a mai rămas deschisă încă șapte zile.
De aceea, mărturia corabiei, a familiei lui Noe și a animalelor care au intrat în corabie, precum și mesajul pe care Noe și cei din casa lui l-au transmis în tot acest timp, trebuia să fie un puternic semnal de alarmă care să-i motiveze pe cei din vremea de atunci, să intre în corabie, dând năvală ca să prindă timpul cât ușa încă mai era deschisă!
Numai că aceștia s-au trezit și au dorit să intre în corabie, când totul era prea târziu. Fiindcă după șapte zile, ușa corabiei a fost închisă chiar de către Dumnezeu. Acest fapt este confirmat prin afirmațiile:
”În aceeași zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei: ei şi toate fiarele câmpului după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi.
Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viață. Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis ușa după el.” (Gen.7:13-16)
Uitându-ne cu atenție la aceste afirmații, descoperim că cei credincioși au ascultat de Dumnezeu și au intrat în corabie în aceeași zi! La fel au procedat și animalele înștiințate de Dumnezeu. Numai că cei necredincioși o rămas indiferenți și după cele șapte zile de har, în pofida tuturor acestor înștiințări.
Al doilea adevăr care trebuie subliniat este faptul că: Domnul a fost Cel care a închis ușa corabiei, după ei”! Această mărturisire întărește adevărul că Dumnezeu are primul și ultimul cuvânt, după care totul este prea târziu!
Dacă Dumnezeu a poruncit cu insistență lui Noe și celor din casa lui, cum să-și salveze viața, cu aceeași insistență El a poruncit salvarea și în cazul lui Lot.
Putem înțelege aceasta, deoarece la început, când îngerii trimiși de Dumnezeu au intrat în casa lui Lot, aceștia l-au înștiințat în mod concret despre ceea ce urmează să se întâmple, spunându-i:
“Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.” (Gen,19.12-13)
Potrivit îndemnului primit, Lot a mers să vorbească cu ginerii și fetele lui, cărora le-a spus:
“Sculați-vă”………, “ieșiți din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea” (Gen.19:14)
Fiindcă ginerii lui nu l-au crezut, Lot s-a întors acasă unde îngerii i-a mai repetat încă odată, cu și mai multă stăruință, aceeași înștiințare spunându-i:
“Scoală-te, ia-ti nevasta şi cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetății.” (Gen.19:15)
Și pentru că Lot zăbovea, îndemnul salvării transmis de îngeri, a fost însoțit și de un act concret, prin faptul că: ”…. bărbații aceia l-au apucat de mână, pe el, pe nevasta sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruțe; l-au scos şi l-au lăsat afară din cetate. (Gen.19:16)
Apoi, pentru ca să fie siguri că Lot a înțeles pericolul și este hotărât să facă ceia ce i s-a cerut, atunci când a ajuns afară din cetate, trimișii lui Dumnezeu, i-au mai repetat încă odată același imperativ, spunându-i :
“Scapă-ti viața; să nu te uiți înapoi şi să nu te oprești în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.” (Gen. 19:17),
Toate aceste mărturii ne arată că Dumnezeu a poruncit cu insistență și a repetat imperativul de a-și scăpa viața, atât lui Noe, cât și lui Lot și celor din casele lor. Iar pentru a le întări urgența acestui mesaj, atunci când a apărut zăbava, aceștia au fost apucați de mână și scoși afară din cetate, fiind smulși ca din foc!
Dacă așa s-a întâmplat atunci, oare mai procedează Dumnezeu la fel și astăzi? Răspunsul este un da, categoric, fiindcă Dumnezeu nu se schimbă. El vorbește cu aceeași insistență și astăzi, și ne anunță că va veni o zi a mâniei și a dreptei judecăți. Numai că pe lângă aceste înștiințări, mai întâi, El ne cheamă la pocăință. Și o face nu numai prin Cuvântul Scripturii și prin mesagerii Săi, ci, și prin experiențele vieții, evenimentele prin care trecem, cât și prin revelația specială personală, care înseamnă: vise, vedenii, sau întâlniri personale cu Domnul.
În acest sens doresc să menționez un moment special trăit de un grup de afgani, care în timpul războiului din țara lor, s-au refugiat în Pachistan. Fiindcă numărul refugiaților din tabăra unde au ajuns era de ordinul zecilor de mii, aceștia găseau cu mare greutate cele necesare pentru a supraviețui. Ca să-i ajute, un grup de voluntari creștini ai unei organizații misionare, a început să le slujească, procurând și pregătind pentru ei hrana în fiecare zi.
În timp însă când le pregăteau și le serveau masa, cât și la întâlnirile din grupuri mici, aceștia le vorbeau în fiecare zi despre Domnul Isus și cum pot să-și scape viața, nu din mijlocul războiului care era în toi, ci, din fața mâniei și a judecății lui Dumnezeu. Dar în pofida tuturor acestor insistențe, niciunul dintre acești refugiați nu părea să înțeleagă, sau să fie dispus, să-L accepte pe Domnul, ca mântuitor personal.
Într-o dimineață însă, când nu mai aveau nimic ce să le pună pe masă, refugiații, cât și voluntarii care îi slujeau, s-au organizat în mai multe grupuri mici, care au plecat pe munte să caute ceva de mâncare, precum: ciuperci, plante comestibile și eventual vânat.
Nu a durat mult însă și de la un grup dintre cele care au plecat pe munte, au început să se audă strigăte și chiote, dar care nu păreau să fie o manifestare de frică, sau de pericol, ci mai degrabă acestea erau strigăte de bucurie.
Când aceștia s-au întors în tabără și au fost întrebați ce s-a întâmplat, cu lacrimi de bucurie, cu o teamă sfântă, și mai ales cu mari emoții, au mărturisit că s-au întâlnit cu Acela despre care voluntarii le-au vorbit. Îmbrăcat în haine albe strălucitoare, Domnul Isus le-a ieșit înainte și le-a spus. Eu sunt Acela despre care a-ți auzit. Vă aștept să veniți la Mine, ca să găsiți pacea! Iar după aceste cuvinte, Cel care li s-a arătat, a dispărut la fel de brusc cum apăruseră.
Această experiență trăită de acel grup, nu numai că i-a motivat pe fiecare în parte să se întoarcă la Domnul cu pocăință, ci, a generat o adevărată trezire spirituală în tabăra de refugiați, în timpul căreia, mai multe mii de refugiați afgani musulmani, s-au întors la Domnul.
Cu siguranță că și ție ți-a vorbit Dumnezeu și a făcut-o în multe rânduri și în mai multe chipuri. Ai luat aminte la ceea ce El te-a anunțat și ți-a cerut să faci? Dacă pentru cei din vremea lui Noe, timpul cercetării și a îndurării lui Dumnezeu a ținut 120 de ani. Pentru noi cei din zilele din urmă, vremea cercetării a început acum 2000 de ani, prin misiunea publică, moartea și învierea Domnului Isus. De atunci și până astăzi, ușa salvării este deschisă și Dumnezeu încă mai așteaptă și repetă mesajul chemării dragostei Lui, dovedind o îndelungă răbdare.
Ziua mâniei și a pedepsei lui Dumnezeu nu a venit încă, deoarece Dumnezeu încă te mai așteaptă și dorește ca să nu ai parte de pedeapsă, ci de salvare, prin îndurarea și mila Sa. Știm aceasta având în atenție mărturisirea apostolul Petru, care spune:
” Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.” (2 Pet.3:9)
Domnul să ne ajute să nu ne numărăm printre cei pierduți, ci printre cei pocăiți, care vor avea parte de salvare!
Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu
(Va urma)
