27 Iunie – Puterea unității

0
138

Fapte 4:32-37 (Filipeni 2:1-4)

Scopul lecției: Să descoperim factorii care confirmă unitatea experimentată de primii creștini,  secretul acestei stări de părtășie și urmările slujirii în unitate.

Contextul lecției: După ce au experimentat puterea Duhului Sfânt prin transformarea pe care a făcut-o Dumnezeu în viața fiecăruia dintre ei, primii creștini au știut să folosească și puterea Cuvântului lui Dumnezeu, puterea mărturiei, puterea Numelui Domnului Isus și puterea rugăciunii. Fiindcă toate aceste slujiri au fost împlinite în părtășie și unitate deplină, acestor manifestări ale prezenței și ale lucrării Duhului Sfânt în viața celor credincioși s-a adăugat și puterea unității.

Dacă până la răstignirea Domnului Isus ucenicii au fost egocentrici și au urmărit să domnească, ajungând chiar să se certe pentru a ști cine avea să fie cel mai mare (Matei 18:1-3), după Rusalii, când au fost umpluți de Duhul Sfânt, atitudinea lor unul față de celălalt s-a schimbat radical, ei devenind altruiști și dedicați total pentru slujire. Această transformare pe care a făcut-o Duhul Sfânt în viața lor i-a condus la o unitate deplină, unitate confirmată de experiențele pe care le-au trăit și de lucrările pe care le-au înfăptuit împreună.

Conținutul lecției: Urmărind experiențele trăite de primii creștini, lucrările pe care le-au înfăptuit, precum și mărturiile care au fost depuse despre ei, descoperim:

1. Dovada unității primilor creștini Fapte 4:32

Pentru primii creștini unitatea nu a fost un slogan, ci o experiență reală, dovedită de declarația făcută de evanghelistul Luca care a afirmat că: “mulțimea celor ce crezuseră, era o inimă și un suflet” (Fapte 4:32/a). Atunci când a afirmat că mulțimea celor ce crezuseră era “o inimă“, evanghelistul Luca a subliniat sentimentele și simțirile trăite de primii creștini (se iubeau unii pe alții și se bucurau împreună ““ Ioan 15:12; 17:21: 1 Corinteni 1:10; Romani 12:9-16), iar când a afirmat că aceștia erau “un suflet”, a subliniat modul în care ei acționau (erau însuflețiți de același gând și acționau ca un singur om pentru orice slujire). Aceeași stare de părtășie a dorit-o apostolul Pavel în toate bisericile în care a slujit (Romani 12:9-16; 15:5-7; 1 Corinteni 1:10; 2 Corinteni 13:11; Filipeni 2:1-4).

Analizândunitatea trăită de primii creștini în părtășie sau în slujire, descoperim că ei au experimentat unitateaîmpărtășind aceleași experiențe (au fost transformați și umpluți de Duhul Sfânt – Fapte 2:2-4; 4:31), fiind implicați în aceleași activități (învățătura apostolilor, frângerea pâinii, închinarea și rugăciunea ““ Fapte 2: 46-47; 4:24-31) și antrenați în aceleași slujiri (vestirea Cuvântului ““ Fapte 2:4/b, slăvirea lui Dumnezeu ““Fapte 4:47/a, ajutorarea altora ““ Fapte 4:44 și lupta spirituală ““ Fapte 4:24-31).

2. Secretul unității primilor creștini Fapte 4:31

Pentru primii creștini unitatea ar fi putut fi mai degrabă o problemă decât o experiență. Aceasta deoarece proveneau din medii diferite (unii L-au urmat pe Domnul Isus în timpul slujirii Sale publice, alții nu ““ Fapte 1:12-14; 2:37-41 ), erau din categorii sociale diferite (unii aveau ogoare, averi și proprietăți, iar alții nu ““ Fapte 2:44-45; 4:34), iar numărul celor mântuiți creștea tot mai mult(Fapte 1:15; 2:41,47; 4:4). Secretul unității primilor creștini a fost determinat de faptul că cei ce au trăit acestă părtășie “au crezut” (Fapte 2:37;4:32/a), s-au pocăit sincer și au pus în practică Cuvântul lui Dumnezeu (au experimentat mântuirea – Fapte 2:38-41, 47; 4:4) și au fost umpluți de Duhul Sfânt (Fapte 4:31).

3. Puterea unității primilor creștini Fapte 4:33-37

Puterea unității primilor creștini a fost exprimată nu numai în părtășie ci și în închinare și slujire. Astfel, slujirea în unitate a împlinit nevoile celor aflați în lipsuri materiale (Fapte 4:32/b, 34), a întărit propovăduirea apostolilor (Fapte 2:33/a) și a înmulțit măsura harului lui Dumnezeu (exprimat prin părtășie, bucurie și mulțumire ““ Fapte 2:32-35).

Deși numele celor mai mulți care au trăit experiența părtășiei și a slujirii în unitate a rămas în anonimat, evanghelistul Luca îl meționează pe Barnaba, care a vândut un ogor pe care îl avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor. Jertfa lui Barnaba este un exemplu de slujire, deoarece a fost neașteptată (Barnaba era un levit, care după porunca dată de Dumnezeu trebuia să fie întreținut de cei din Israel, nu să cheltuie pentru slujirea altora ““ Numeri 35:1-8; Iosua 21:1-3), a fost deplină (Barnaba a adus la picioarele apostolilor toți banii cu care a vândut moșioara – Fapte 4:37), a confirmat numele și caracterul slujitorului (prin darul său, Barnaba (fiul mângâierii), a mângâiat pe cei aflați în nevoi materiale ““ Fapte 4:36) și a anticipat slujirea pe care Barnaba urma să o împlinească (Fapte 11:22-26; 13:1-3).

Întrebări pentru discuții:

1. Ce mărturii arată că primii creștini au experimentat puterea unității ?
2. Ce factori puteau să împiedice aceasă unitate ?
3. Care a fost secretul unității ?
4. În ce domenii au experimentat primii creștini unitatea ?
5. Care sunt binecuvântările unității ?
6. De ce nu mai există între creștinii de astăzi aceeași unitate ?
7. De ce este jertfa lui Barnaba un frumos exemplu ?

Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.