09 februarie – Importanța onestității în misiune. Pavel și onestitatea în prietenie, în fapte, în teologie

0
13

Text: Gal. 2:11-20, Gal. 2:3-5

Verset de aur: Gal. 2:3-5, 3. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur din pricina fraților mincinoși, furișați și strecurați printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie; noi nu ne-am supus și nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.

Ideea centrală:
Hristos schimbă viața tuturor credincioșilor, trebuie să ne acceptăm unii pe alții, din orice cultură am veni și să trăim cu aceleași standarde, prin puterea dată de Hristos, pentru Împărăția lui.

Explicații contextuale și exegetice:

În prima parte, Galateni 2:11-14, de tip autobiografic, vedem că Petru (Chifa) a vizitat Antiohia (anii 49-50, probabil după convertirea lui Cornelius și după conferința de la Ierusalim, cf. Fapte 15). În Antiohia erau deja păstori Barnaba și Pavel, împreună cu alți trei lideri (Fapte 13:1). Petru era apostol și îi reprezenta pe creștinii iudei conservatori din Ierusalim. Este foarte probabil că el a venit să verifice cum merg lucrurile în Antiohia și dacă evanghelia vestită acolo era cea apostolică. La fel au făcut Petru și Ioan și în alte locuri, de exemplu, când au vizitat Samaria (Fapte 8:5-25). Petru s-a integrat bine în biserica din Antiohia, unde erau mulți creștini dintre neamuri. Se pare că era exact după ce căpitanul roman Cornelius fusese convertit (Fapte 10-12), iar Petru știa că și neamurile pot fi mântuite.

Problema care a apărut a fost aceea că, în momentul în care au venit niște creștini iudei din Ierusalim, unde avea influență mare Iacov, fratele Domnului Isus, care avea un mare respect pentru Lege, Petru a cedat în fața lor și, intimidat, a început să mânânce la o masă separată, doar cu iudeii, și să îi lase deoparte pe creștinii dintre neamuri, ca și cum aceștia ar mai fi fost în vreun fel, nedemni sau necurați. Pavel scrie că până și Barnaba, un levit de caracter, pastor coordonator în Biserica din Antiohia, a căzut în această capcană a timidității și a ipocriziei.

Reacția lui Pavel arată onestitatea și principialitatea lui, autonomia și independența sa în gândire, cât și energia lui debordantă cu care apăra adevărul (energia cu care a apărat iudaismul, altădată, și îi aresta pe creștini, devenise acum motorul sfințit cu care apăra adevărul lui Hristos; intelectul lui Pavel era strălucit, curajul lui era remarcabil, și vehemența cu care își demonstra și apăra punctul de vedere era arhicunoscută).

Mustrarea lui Pavel către toți, inclusiv către Petru și Barnaba este limpede: dacă iudeii, care vor să îi învețe evanghelia pe păgâni, sunt ipocriți și cu două fețe, la fel ca păgânii cei necredincioși, de ce mai îndrăznesc să îi învețe pe păgâni să devină credincioși ca iudeii, să creadă în Mesia ““ Hristos, deoarece toți sunt, de fapt, la fel de păcătoși și prefăcuți.

În partea a doua a relatării, Galateni 2:15-20, Pavel ne arată esența evangheliei, plecând de la considerarea statutului iudeilor. Iudeii, într-adevăr, pot înțelege cel mai bine evanghelia, deoarece ei au o istorie sfântă și o Lege sfântă, totuși, nu Legea îi mântuiește, ci Hristos. Și exact aceeași credință în Hristos îi mântuiește și pe păgânii care devin creștini, și nu aderența la Legea iudaică.

Pavel continuă să lămurească lucrurile despre mântuire. El spune că Legea nu mântuiește, ci noi fiind toți păcătoși, nu putem fi mântuiți decât de Hristos. Aici Pavel răspunde unei obiecții interesante cu care se pare că îi acuzau unii iudei conservatori pe creștini: aceștia spunea că dacă Hristos se ocupă de păcătoși, iar nu de iudeii neprihăniți, atunci Hristos slujește păcatul și păcătoșii și El nu vine în ajutorul celor aflați deja pe calea sfințeniei, iar o asemenea slujbă este degradantă, nu are valoare”¦ Pavel subliniază însă că Hristos ne eliberează de păcat, El nu slujește păcatul. De fapt, Hristos confirmă că Legea ne condamnă la moarte, însă prin Hristos noi murim față de Lege, conform condamnării date de Lege și totuși trăim, prin puterea și iertarea lui Hristos, care a murit pentru noi față de Lege. Astfel, Pavel subliniază că avem o viață nouă, care nu mai depinde de Legea de pe Sinai, căci Legea condamnă la moarte. Viața pe care o avem nu mai este pe deplin a noastră, ci, de fapt, este viața lui Hristos trăită în noi. Declarația din Galateni 2:20 este una din cele mai frumoase declarații de credință și unire cu Hristos.

Aplicații / considerente misiologice:

Descoperim în această episod autobiografic și în argumentul care îi urmează mai multe principii ale onestității și credinței creștine.

Mai întâi, observăm forța presiunii sociale, a tradiției, a obiceiurilor, asupra misionarilor și asupra libertății în Hristos a creștinilor. Relațiile de prietenie într-o biserică vie pot fi stricate de forța legalismului, de ipocrizie, de frica de ce vor spune ceilalți, de frica forurilor centrale sau de frica creștinilor conservatori. Însă evanghelia vestită neamurilor, trebuie să fie vestită cu principialitate, cu generozitate, cu dragoste, cu prietenie. Hristos trebuie vestit cu onestitate și cu dragoste. Ce este drept este drept pentru toți, nu doar pentru cei mai tineri în credință. Standardele onestității și sfințeniei sunt aceleași pentru toți.

Pavel arată că trebuie să înțelegem forța onestității și în altfel: nu putem cere echilibru și standard înalt altora, dacă nu le dovedim noi, mai întâi. Altfel, dacă tocmai creștinii vechi au două fețe, sunt ipocriți, de ce îi mai învețe pe alții să fie drepți? În privința aceasta, credincioșii evanghelici ar trebui să se verifice bine, ce fel de evanghelie și ce fel de credință vestesc altora. Dacă creștinismul nostru nu este mai viu și mai biblic, și mai plin de iubire frățească și de cinste, decât al celor din alte credințe sau denominații creștine ““ sau necreștine, atunci de ce să devină cineva un bun creștin baptist? Ca să nu se deosebească în nimic de păcatele, de corupția, de legalismul celor de acasă, de dinainte de pocăință? Onestitatea și credința curată, plină de viață adevărată, sunt valuri majore ale creștinismului, și în particular, ale creștinismului baptist.

Onestitatea credinței îl face pe Pavel să înțeleagă și să sublinize clar limitele între legământul vechi, al Legii de pe Sinai, și legământul nou, al crucii lui Hristos. Există și astăzi mulți credincioși care ar vrea să îmbine Legea și credința în Hristos. Unii propun că trebuie să ții Sabatul și să crezi în Hristos. Alții că trebuie să ții regimul alimentar din Lege, împreună cu credința în Hristos. Alții spun că, în ce privește dărnicia, zeciuiala din legământul Legii este valabilă și în timpul Noul Testament, deși Pavel, de exemplu, în 1 Corinteni și în 2 Corinteni, sau în Filipeni, vorbește clar despre dărnicie și dă regulile dărniciei creștine, dar nu folosește deloc cuvântul sau teologia zeciuielii din Vechiul Testament. Ca simbol sau metaforă și creștinii pot folosi cuvântul zeciuială, dar pentru ei nu mai înseamnă o taxă către statul teocratic, ca în Israel, ci dărnicie pentru lucrarea Domnului, pentru ajutorarea celor lipsiți, a fraților care trec prin nevoi, pentru misiune.

În cele din urmă, găsim onestitatea și cinstea vieții de credință în Hristos. Pavel ne ajută să vedem că trăim din cauza lui Hristos și, de aceea, avem viață doar prin el și doar împreună cu el. Ceea ce pare a fi o afirmație mistică, de pierdere a identității, este de fapt o afirmare a unirii adânci cu Hristos, și a unei vieți înnoite, dusă prin puterea lui Hristos, pe care ar fi bine să o putem mărturisi cu toți, ca pe un adevăr personal, Galateni 2.20.

Întrebări pentru discuții:

1. Ai părtășie cu creștinii veniți din alte culturi sau te ferești de ei?

2. Există temeri sau influențe de tip legalist care te ispitesc să fii un om cu două fețe, să te comporți într-un fel când ești cu unii, și altfel, în prezența altor frați? Ce crezi că este de făcut?

3. Recunoști că viața ta nu mai este a ta, ci o trăiești prin viața și puterea lui Hristos? Cum se vede lucrul acesta?

4. Crezi că este bine că Pavel l-a mustrat atât de puternic pe Petru, în public? Existau și alte metode?

5. Crezi că toți credincioșii trebuie să aibă aceleași standarde de sfințenie?

Dr. Octavian Baban,

Pastor, Biserica Sfânta Treime, București

Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2014

09 februarie – Importanța onestității în misiune. Pavel și onestitatea în prietenie, în fapte, în teologie
Da o nota acestui articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.