În cautarea Yanachaguinilor

1
10

Dragii noștri frați,

Reușim în sfârșit să ne adunăm puterile să vă scriem cum a fost expediția de căutare a Yanachaguinilor. Ne-am revenit după niște boli care ne-au ținut în casa. Eu am fost gripat iar A… a avut o infecție dentară. Acum suntem amândoi spre însănătoșire.

Plecasem pe 10 decembrie din Lima, și dupa 23 de ore de mers cu autocarul, am ajuns în Pucalpa. Dar clima s-a schimbat brusc și joi seara a început să plouă puternic. Deși am ajuns vineri la baza aeriană, nu am putut zbura, căci piloții ne-au spus că așteaptă să se îmbunătățească vremea. Măcar ne-am uitat împreună pe hârti și am schimbat planul de zbor că să cuprindem cât mai bine teritoriul în care era cel mai probabil să găsim ceva. Un pic dezamăgiți, am așteptat vineri și sâmbătă să treacă ploaia și să se limpezească cerul. Mereu verificam vremea pe internet.

După ce am trimis aceste vești într-o scrisoare, și după ce probabil că mulți s-au rugat, am văzut cum, pe harta meteorologică din satelit pe care o consultam mereu, în dreptul nostru începea să se formeze o gaură în nori. Duminică a dat soarele! Dacă toată jungla peruană era acoperită de un strat gros de nori, din dreptul Pucallpei norii zburau care încotro! Am văzut cu ochii noștri minunea lui Dumnezeu, și am rămas foarte emoționați. Curajul ne-a venit la loc și acum așteptam cu bucurie ziua de luni, ca să decolam.

Duminică, 14 decembrie ne-am petrecut ziua foarte frumos. Dimineața am fost la biserica evanghelică locală, unde aproape totul îmi aducea aminte de biserica din România. Era o biserică înființată acum multe zeci de ani de misionari, între care și John Hocking, tatăl directorului Segadores. Ce mică e lumea! Biserica e cea mai mare din câte am vazut în junglă, are multe sute de membrii. Clădirea în sine e și ea impunătoare, ca o catedrală catolică. Însă cel mai mult mi-a plăcut predica, tare asemănătoare cu stilul nostru de acasa, cu multe versete, cu teologie echilibrată și doctrină multă. Am văzut că se poate și aici, dacă se pun niște baze normale. Aveau până și cărți de cântări! Cântau imnuri cum avem și noi. La sfârșit am vorbit cu un responsabil și le-am prezentat lucrarea noastra, le-am dat pliante cu Segadores și invitație la antrenamentul transcultural ETAE de la începutul anului.
Cu mare nerăbdare am așteptat ziua de luni. Am ajuns la aerodromul misiunii SAM, iar pilotul ne-a spus: “ZBURĂM! o să avem o zi tare frumoasă.” Am aranjat ultimele detalii despre coordonatele de zbor, ne-am aranjat în avionetă, ne-am pregătit toate aparatele necesare. Dupa ce ne-am rugat, am plecat. Eu am avut privilegiul și marea bucurie de a sta pe scaunul copilotului, și vedeam toate mișcările pe care le făcea pilotul cu aparatele de bord. Cum eu sunt fascinat de pilotaj, vă puteți imagina că m-am simțit ca un peste în apă!

A… era în spatele meu, și mă ajuta să acoperim partea dreapta de peisaj, iar Oscar și Macedonio priveau spre stânga. Aveam cu noi aparatură ca să înregistrăm orice detaliu vedem. Oscar și cu mine am filmat, Adina și Macedonio au pozat. În plus, aveam busole pentru orientare și binoclu pentru privit la detalii. De cel mai mare folos mi-a fost harta din stelit și GPS-ul cu care primeam din satelit cordonatele exacte ale poziției noastre. În 40 de minute am ajuns în zona de căutare. Aici am acoperit o suprafață de 22Km x 30Km, în zboruri paralele, întorcându-ne la fiecare secunda de longitudine, adica la vreo 1.7 KM distanta între culoarele în linie dreapta. Aceasta ne-a luat cam doua ore. Am zburat cam la 400m înălțime, așa că eram sub orice nor posibil și vedeam foarte clar multe detalii.

Chiar și în aspectul acesta am văzut cum toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru căci pilotul ne sugerase să zbuărm la 1 km înălțime ca să acoperim o suprafață mai mare, însă din cauza norilor am fost nevoiți să zburăm la înălțime mică și astfel am putut vedea multe detalii care de mai sus ar fi fost neobservabile. Așa cum se vedea jungla, fie ca era de la 1 km sau 500m, tot înfricoșătoare era: nepătrunsă de picior omenesc pe o suprafață destul de mare, cu întunecimi în care se pot ascunde tot felul de lucruri nebănuite. Noi ne simțeam confortabil acolo sus, dar numai Macedonio știe ce frică a tras tot drumul la gândul că dacă ni se întâmplă ceva și cădem acolo… Mai bine de noi, că nu aveam timp să ne gândim la astea, căci eram fericiți că se vede. Am descoperit că în zonă au început să intre și să facă mare prăpăd tăietorii de lemne.

Oamenii ăștia umblă doar după profit și de multe ori îi omoară pe bieții nativi care ar încerca să își apere pământurile. Am găsit zone mari defrișate sau arse, cu colibe care au acoperiș de tablă sau plastic. De asemenea am găsit o comunitate nativă despre care nu știam că există. Nu sunt primitivi. Au și teren de fotbal acolo, ca toate comunitățile native care au contact cu civilizația. Bănuim că ar fi nativi Cashibo.

Nici pilotul nu știa de existența acestui loc, așa că și l-a notat pe GPS. În afara de aceste urme de civilizație, cu tot ce este aferent: chacra, poteci, luminișuri, defrișări, jungla pare neatinsă. Totuși, am găsit și lucruri interesante: poteci ascunse, semne de vechi plantații, zone în care pădurea pare mai tânără, ca și cum ar fi fost defrișată mai demult și s-a refăcut. Am văzut și arbori prăvăliți și semne cum că pe acolo totuși mai trec oameni. Unele poteci ne-au atras atenția mai mult ca altele pentru că nu erau foarte late ca acelea care ar fi fost făcute de oameni care au unelte de defrișare (topor, macheta). Ele sunt aproape imperceptibile și sunt inguste. De aceea banuim ca ar putea fi ale Yanachaguinilor.

Banuiala noastră se așează și pe faptul că aceste poteci și arbori prăvăliți se află într-o zona izolată, cam în același loc în care ne-au povestit nativii Cashibos că au vazut Yanachaguini. Case sau chacras n-am vazut (deși unii dintre noi cam asta așteptau sa vadă) și nici nativi alergând pe cărări speriați de “pasărea cea mare”. Credem că sunt nomazi și că nu își fac chacras. Unii Cashibos poveasteau că ar avea “casele” în copaci. Cu ajutorul tuturor acestor observații am reușit să delimităm o suprafață de 12x18Km unde credem că s-ar putea ascunde ramășița Yanachaguinilor.

Ne-am gândit la o expediție pe jos urcând pe râuri până în această zonă. Încă nu am reușit să compilăm toate datele și toate urmele găsite. Ne mai rămâne să privim cu atenție filmul. Am aterizat cu bine, și ne-am simțit fericiți cu pământul sub picioare. La întoarcere am înfruntat un avânt destul de puternic, și zdruncinături și stropi de ploaie. Din atâta agitație și concentrare, ne-a luat cu amețeală și cu rău de stomac. Eu nu am rezistat fără pungă. Dar odată ajunși jos, am sărit repede la punctul urmator: plecarea la Lima. Aveam biletele deja plătite pentru după-amiază. Așa că în aceeași zi am și luat autocarul să ne întoarcem.

Ca și la ducere, am avut o călătorie grea, cu probleme. Am cam răbdat de foame căci soferul oprea numai în locuri cu mâncare îndoielnică, unde avea el învoială cu patronii localurilor. Așa că am rezistat toata noaptea cu un ananas și niște pufuleți. Însă noi aveam deja alte probleme mult mai serioase. Durerea de dinți a Adinei s-a transformat într-o infecție iar amețeala mea în febră. Oscar, ca și mine, a dat în febră. Cum soferul nu a vrut să opreasca la vreo farmacie în drum și se faceă că ignoră multele alte obiecții ale călătorilor deranjați de felul în care sunt tratați, nu ne-a rămas decât să îndurăm pănâ în Lima. Marți după-amiază am ajuns întregi și cu toate bagajele.

Mulțumim lui Dumnezeu. Au urmat zile de stat în casa cu medicamente, tratament, mers la doctor. Don Pedro, și mulți alții pe aici, zic că aceste suferințe ar fi un fel de răzbunare din partea celui rau, pentru că îi asaltăm teritoriile. Nu ne speriem așa usor, deși bine nu ne este. Când eram mai rău și mai rău, toata noaptea am visat că tăiam capete de serpi cu macheta, eu, Adina, și mulți alți frați care ne ajutau. Așa m-am obosit toata noaptea, și m-am sculat fără să îi termin!

Vă mulțumim din nou tuturor pentru ajutorul pe care ni-l dați. Vă mulțumim pentru rugăciuni. Bătălia e spirituală și se câștigă pe genunchi. Pentru anul acesta nu am mai planuit ieșiri din Lima. Am mers în schimb în Pariachi în sâmbetele când am fost aici. Acum doua săptămâni am pregătit o lecție specială de evanghelizare pentru copiii pe care îi tot învățasem istorii biblice timp de mai multe luni. Am avut și copii care veneau pentru prima dată.

Adina le-a predat planul de mântuire folosindu-se de lecția lui Zacheu ca să înțeleagă practic cum e cu pacatul, pocăința și schimbarea. Dupa lecție, copiii au fost invitați să ridice mâna în cazul în care vor să Îl primească pe Domnul Isus iar cei care ridicau mergeau într-o sală separată cu mine (Marc) și alte 2 surori Segadores ca să vorbim individual cu ei. Abia după ce ne asiguram că au înțeles cum e cu păcatul și mântuirea îi conduceam în rugăciune.

Au fost 9 copii care s-au hotărât. Sâmbăta aceasta am vorbit cu unul din ei, un băiețel simpatic de 10 ani care mi-a spus că a vorbit cu părinții lui acasă și că erau foarte mulțumiti de hotărârea lui. Îl încurajau să continue să vină la întâlniri. Odată cu apropierea Crăciunului, se fac și în Peru ca în România tot felul de activități cu copiii pentru a-i ajuta să înțeleagă adevarata semnificație a Crăciunului. Am avut deci o sâmbătă specială cu copiii din Pariachi unde le-am povestit despre nașterea Domnului Isus într-o lecție evanghelistică. La sfârșit le-am dat daruri celor care participaseră frecvent pe parcursul anului, dar toți au fost serviți cu cozonac și cacao cu lapte.

Duminică s-a făcut ceva asemănător cu copiii misionarilor Segadores. Pentru perioada ce urmează trebuie să pregătim niște cursuri pe care să le predăm la ETAE, precum și rapoartele generale pentru anul acesta de discutat la ședința generală de evaluare din Ianuarie. Atunci se
vor lua hotărâri și stabili obiectivele pentru anul 2004.

Avem multe lucruri în plan, noi strategii, idei de îmbunătățire a lucrului în echipa Segadores. Noi vedem un exemplu deosebit în misionarii Segadores care sunt dispuși să te asculte, și să vadă dacă ai dreptate, dacă e de schimbat ceva. Toata lumea e dispusă să se evalueze, inclusiv șefii, responsabilii, directorii anumitor departamente.

Nouă aici ne lipsesc multe amănunte frumoase, după care tânjim și ne e dor. Dar nu ne lipsește spiritul devărat al sărbătorii: Bucuria că Domnul Isus a venit în lume să ne mântuiască pe noi, păcătoșii. Și ne bucurăm din plin că ne-a mântuit și pe noi.
Cu drag, v-au scris din Peru

M… și A…. D

În cautarea Yanachaguinilor
Da o nota acestui articol

1 COMENTARIU

  1. Ma bucur ca am posibulitatea sa-mi astern cateva cuvinte despre ce am citit mai sus.Nu vreau sa va retin cu vorbe multe,vreau sa va spun ca sunt mandru de nepotii mei Marc si Adina plecati prin Voia Domnului departe de casa.Vorbesc mai mereu cu ei si ma rog la Dumnezeu ca misiunea lor sa aduca liniste si pace in sufletul acelora care primesc Cuvantul lui Dumnezeu si ma rog si pentru cei care ii sustin cu atata putere in marea lor misiune.
    Cu dragoste ,Savulescu Marian Fieger

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.