|
De te simţi în astă lume
Singur trist şi părăsit
Vino la izvorul vieţii
La Cel ce-a fost răstignit
Vin degrabă la Golgota
Ca să vezi ce-a suferit
Şi-a răbdat El în iubire
Ca să fii tu mântuit
Vin la El cu toată vina
Spune-I Lui durerea ta
Căci doar El dă izbăvirea
Şi îti ia povara grea
El izvorul fericirii
Niciodat’ n-a refuzat
Pe cei ce în umilinţă
La crucea Lui s-au plecat
Ci aşteaptă cu iubire
Ca şi tu să vii la El
Să îl rogi să-ţi ierte vina
Si să te încrezi în El
Să te-ncrezi că totul poate
El îţi ia povara ta
El e Cel ce are viaţa
Şi-universu-n mîna Sa
El e cel ce-ţi dă iertare
Şi te spală de păcat
El plâtit-a pentru tine
Viaţa pentru tin´ şi-a dat
Arşiţa-n zăduful zilei
Pentru tine a răbdat
Si a zis cu glasul dulce
“Iartă-i că nu ştiu ce fac”
În iubirea Lui cea mare
Numai El poate ierta
Chiar şi cei ce-L bat in cuie
Pot gusta din mila Sa
Chiar si ce-i ce-L scuipă-n faţă
Pot gusta din harul Său
Dacă-şi recunosc greşeala
Şi se lasă de ce-i rău
Glasul lui cheamă şi astăzi
Orice păcătos la El
Căci El iartă şi iubeşte
Fă numai un pas spre El
Fă un pas şi vei vedea
Cum iţi vine inainte
Şi-ţi cunduce viaţa Ta
Spre limanurile sfinte
Te conduce pe cărare
Singur nu te va lăsa
Până-n clipa minunată
Când la El te va chema
Şi-ţi va spune slugă bună
Ce-ai ascultat vocea Mea
Treci la dreapta Mea indată
Sarbatoarea vom avea
Sarbatoare fără margini
În Noul Ierusalim
Vom serba o veşnicie
Şi-om uita orice suspin.
AMIN
Maria Turku
|
Martie 20th, 2008 at 10:31 am
Draga Mami si asta e una dintre cele mai faine poezi ale tale. Domnul sa te calauzeasca mereu.
a ta Betty
Ianuarie 26th, 2009 at 12:28 am
Da,mami,si noi din Ro te iubim mult si iti multummim si multumim Domnului,pentru poeziile minunate care zidesc spiritual.