Învierea

0
39

Învierea

Bătea o aripă de vânt
şi noapte era ca Gheena
din vale, cu sufletul frant,
o ceată urca spre mormânt;
şi-n frunte era Magdalena.
Maria cea smulsă din Iad
din şapte odgoane de moarte,
trecea printre stânci ca prin vad
şi toate-i păreau ca o carte…
şi-n toate citea lăcrimând
poemul cel scris de curând
cu jilave slove de sânge…
…acolo…privirea-ntorcând,
Isus o privise cum plânge…
acolo… căzuse-n genunchi…
aici…ii vorbeau heruvimii…
aici…rezemat de un trunchi,
vorbise cu milă mulţimii…

*

Maria trecea mai departe
şi găndu-i zbura spre mormânt…
“dar piatra din pragul cel sfânt,
vai, cine-o va da la o parte?”
bătea o aripă de vânt
de-asupra cărării deşarte…
pe culme în tainicul loc,
vorbeau către ziuă ostaşii…
” – dar cât vom mai sta lângă foc,
pândind noi strigoilor paăii!”
” – ehei, păzitori de prooroc,
e vremea acum să se ştie:
păzit de strajeri şi peceţi,
Isus, “dătătorul de vieţi”,
n-a fost cu putinţă să-nvie!
căci astazi e ziua a treia
şi azi, când va fi spre apus,
vor strânge bătrânii Iudeea
să-L vadă-n mormânt pe Isus
priviţi-L! vor spune rabinii
aici e profetul Luminii!
apostoli, bătrâni, ucenici,
aceasta e ziua-nvierii…
şi totuşi… Isus e aici!
lipsit de puteri şi noroc,
aici Îi ramane-vor paşii,
aici Îl vor plânge părtaşii…”

Astfel, priveghind lângă foc,
vorbeau către ziuă ostaşii…

Deodată… un vaier ciudat,
un muget, un clocot de ape,
porni din adânc depărtat,
urcând mereu mai aproape
copacii ca oamenii beţi,
porniră cu dealul deodată
şi piatra, uitând de peceţi,
cu vuiet cazu răsturnată.
Săriră cărbunii răzleţi
ca fulgere frânte; şi-ndată,
din beznă, pe lespedea grea,
cu chip sclipitor ca o stea,
un înger acum se arată
un înger cu strai ca zapada
înalţă o spadă de jar!
ostaşii, cu feţele var,
dau buzna pe stânci de-a grămada
şi, grabnic, de spaima Puterii,
pieiră ca fumul…străjerii!…

*

Bătea o aripă de vânt
cu dulce parfum de narcise
asupra oraşului sfânt
o geană de zori răsărise.
Maria urca spre mormânt
iar gându-i zbura mai departe…
“dar piatra din pragul cel sfânt
vai, cine-o va da la o parte!”

Şi ceata se-opreşte acum;
iar inima-ncepe să bată
se-adună surorile-n drum
acolo…sub stânca…e fum…
şi piatra cea grea-i răsturnată!…
lâsand iî ţărâna povara,
aleargă femeile-n stol
şi toate sunt albe ca ceara
mormântul…mormântul e gol!…
se-apleacă în hohot Maria
şi plânge… vai, unde L-au pus?
ori n-are un capăt urgia
ce tot mai loveşte-n Isus?
cum tremură frunza-n dumbravă
se-ncrâncenă carnea de-amar.
Deodată, în haine de slavă,
alături doi tineri răsar
-“De ce căutaţi între morţi
pe REGELE gloriei sfinte?
căci, iată, negrele porţi
le-a frânt, cum v-a spus mai ‘nainte!”
Uimite, spre îngeri privesc
femeile-n rugi fremătate
şi fără de sine pornesc
din deal înspre sfânta cetate.

*

Veghind într-un loc tăinuit
apostolii-n freamăt de teamă
în zarea de zi s-au trezit
de-un iute şi viu ciocănit
în uşa cu drugi de aramă
“Mormântul…” femeile-au spus,
“e gol! pe Domnul-L luară,
şi nu ştim unde L-au pus,
şi-acolo, pe-o lespede, sus,
doi îngeri…” dar glasul s-a stins…
căci toţi
le priveau cu-ntristare
iar Toma plângea ca învins…
Dar Petru mijlocul şi-a-ncins!
Ioan a sărit în picioare!…

*

Şi-ndată pe drumuri pustii,
sub cer sâgerat ca o rană,
cei doi străbătura în goană,
livezi îngrădite şi vii.
Cel vârstnic e lac de sudori…

Suflarea în piept i se curmă
rămâne pe coastă în urmă
şi sus, la mormânt, cu fiori,
pe pragul cioplit ca o treaptă
Ioan…se-opreşte…aşteaptaă..
iar Petru curând năvăleşte
cum cade un fulger pe-un trunchi
şi plin de uimire, priveşte…
fâşiile-n albe tipare,
întreaga lor formă păstrând,
lăsaseră trupul să zboare
din ele, cum zboară un gând…
în balta de smirnă şi-aloe
stau pânzele tainic deşarte
şi-i strâns obrăzarul deoparte
în hohot de plăns fără voie
cu-ntreaga puterii măsură,
apostolii cred în Scriptură!
Învinsă e veşnica moarte!
Isus e stăpân pe natură!

*

Rămase în urmă , departe,
din nou către sfântul mormânt
femeile-n valuri invoalte
veneau prin aripa de vânt.
Maria citea ca-ntr-o carte
în slovele sângelui sfânt…
iar sus, la mormântul pustiu,
se-opriră pe piatră să plângă;
un abur de nor auriu
venea până-n prag să se frângă…
şi nimeni pe drum să mai treacă…
doar vantul ce-adie domol.
Maria din nou se apleacă
iî cripta mormântului gol…
se uită… de unde să strângi,
din beznă, măcar o scânteie?
dar uite… se-aprind curcubee…
sunt îngerii iaraşi…”femeie,
ce rană te face să plângi?”
“Eu plâng…pentu DOMNUL ISUS…
căci, iată, străinii-L luară
şi nu ştiu unde L-au dus…”

Şi-un umblet se-aude afară…
sunt paşi ce se-apropie blând…
e poate…mai ştii?…grădinarul
-“Femeie, ce cauţi plângând?…”
Maria tresare ca arsă
iî muşcă în inimă teama
îşi pune sfioasă marama
pe faţa cea repede-ntoarsă
ca Iacov fugind de Edom,
ar vrea să alerge orbeşte
dar parcă un gând…o opreşte…
că doar grădinarul…e-un om…
o, inimă, cât de haină,
cu lacrimi o-ndupleci uşor
de-a scos pe ISUS din gradină.
El ştie în ce vizuină
L-au pus cei trimişi de sobor
şi parcă… vorba senină
e-un murmur de râu ce te-alină
când dragostea-n suflet ai strâns.
Ea curmă şi morţilor somnul.
Va plânge cu râuri de plâns
nimic nu-i prea mult pentru Domnul!
“Stăpâne…” Maria a spus…
“de-ai vrut ca să-L duci mai deoparte,
arată-mi doar unde L-ai pus?
noi…lacrimi sişmir…I-am adus,
ca sfânt sâ rămâie şi-n moarte
MESIA ISUS!”
Şi omul străin îi răspunde:
“Maria”…iar ea s-a întors
Maria?…tot sufletul stors
renaşte-n aceste secunde.

E EL! şi-n faţa minunii
Maria se-aruncă…”Rabuni!”
“O, nu MĂ atinge, Maria,
căci nu M-am suit la CEL BUN!
şi totuşi… am vrut să vă spun
chiar azi tuturor bucuria…
ci du-te la fraţi să le spui
că astazi la TATĂL MĂ sui
la CEL ce-a zidit veşnicia!”

Se uita MESIA zâmbind…
Golgota-i un Rai de Lumină
şi raiuri în inimi se-aprind!
Femeile-n colb se înclină
şi grabnic la goană se prind…
o, cât e de bine s-alergi,
să duci bucuria cea mare,
păcate şi lacrimi să ştergi
prin vestea de dulce iertare!
Maria voioasă aleargă…
surorile fug necurmat
să strige: “ISUS A ÎNVIAT!”

De atunci…în lumea cea largă,
o, câte Marii au strigat
câţi martori de veste au dat:
“E viu SALVATORUL! trăieşte!
căci noi eram morţi şi vrajmaşi
păziţi ca de tainici ostaşi
iar DOMNUL, din bezna adâncă,
ne-a scos prin peceţi şi prin stâncă
să ducem mesajul divin
E viu SALVATORUL! şi încă,
din cerul de glorie plin,
ne cheamă… ne iartă..AMIN

AMIN

Învierea
Da o nota acestui articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here