Trei luni printre tibetani

1
220

Am pornit spre Dharamshala cu sentimente nu prea clare in inima mea. Eram bucuros pentru ca mergeam acolo, dar aveam si un pic de teama. Anul trecut cand am vizitat acest orasel, toate mi-au mers pe dos. Autobuzul a intarziam nu mai stiu cate ore, nu am reusit sa ma intalnesc cu persoana de contact de aici si mai ales experienta pe care am avut-o intr-o manastire budista. Atras de zgomotul inchinarii ce venea dintr-o mica manastire, am decis sa intru pentru a vedea cu ochii mei ce se petrece acolo. Zgomotul haotic al instrumentelor muzicale, mirosul greu de tamaie, icoanele ce infatisau creaturi demonice si mantrele1rostite de catre calugari cu voci grotesti m-au facut sa nu pot rezista mai mult de cinci minute. Dupa aceasta vizita aveam sa fiu bolnav cateva zile.

Dar asta nu m-a facut sa dau inapoi. Stiam ca acesta este locul meu pentru urmatoarele trei luni. Am cautat timp de mai bine de o luna un loc unde sa pot invata limba tibetana si sa invat cat mai mult despre modul lor de gandire. Am fost in Nepal, am fost in Manali, mi-am intrebat prietenii din Darjeeling si Kalimpong si pana la urma am decis: Dharamshala. Aici locuia Dalai Lama (“Lama maret ca un ocean”, lama=calugar), liderul politic si spiritual al Tibetului. In 1959 a fost nevoit sa fuga din Tibet datorita ocupatiei chineze. Dupa cativa ani s-a mutat in McLeod Ganj, Dharamshala de Sus, NV Indiei. El conduce Guvernul Tibetan in Exil si incearca din rasputeri sa redea libertate Tibetului.

O metoda este de a atrage cat mai multe state cu influenta mondiala de partea cauzei Tibetului. Si metoda aceasta a dat rezultate. El a reusit sa ia chiar si premiul Nobel pentru pace. Dar odata cu cauza Tibetului el reuseste sa raspandeasca si budismul tibetan in tarile din vest. Adeptii vestici ai budismului Tibetan numara acum cateva sute de mii, dintre care foarte multi sunt actori renumiti la Holywood.

Budismul tibetan este cea mai demonica ramura a budismului. Mai jos este un fragment din Umbra lui Dalai Lama, o carte scrisa de doi fosti adepti ai acestei religii.

“Obiectele ritualice care le putem vedea in Muzeul Revolutiei Tibetane infiintat de chinezi in Lhasa, ne invata cu siguranta despre groaza: cranii prelucrate, maini mumifiate, rozarii facute din oase umane, zece trompete facute din tibiile unor fetite de saisprezece ani, si multe altele. De asemenea se poate vedea un document care poarta sigiliul lui Dalai Lama (al treisprezecelea sau al paisprezecelea?)2in care cerea sa se contribuie cu capete umane, sange, carne umana, grasime, intestine, maini, piele de copii,”¦, pietre cu care au fost ucisi oameni, pentru intarirea ordinului sacru.”

Oamenii de rand nu sunt asa. Sunt oameni primitori, dornici sa intre in discutie sau se te ajute. Le place foarte mult sa vorbeasca despre “Taramul Zapezii”-Tibetul, care au fost nevoiti sa-l paraseasca, despre familia lor si chiar si despre religie. Multi spun ca toate religiile nu sunt altceva decat drumuri care duc spre acelasi varf de munte. Ceea ce caracterizeaza credinta lor este frica. Frica de spiritele rele care sunt intotdeauna infometate. Cand m-am mutat in camera pe care o inchiriasem primul lucru care mi-a izbit privirea au fost amuletele atarnate prin casa. Apartineau calugarului care statuse inaintea mea in acea camera. Mi-a facut o deosebita placere sa le arunc.

M-am trezit intr-o dimineata din cauza zgomotelor ce veneau de la parter, unde locuia gazda mea. Vreo zece calugari in robele lor maronii si cu capetele rase recitau neincetat mantre, izbind din cand in cand doua talgere de alama. I-am intrebat pe ceilalti vecini ce se intampla. “Prezente malefice”, mi-au raspuns ei. In timp de trei luni gazda mea a chemat de vreo doua ori un grup de calugari specializati in alungarea demonilor, aceste ritualuri fiind foarte scumpe.

Din cand in cand puteam sa vad jertfe de mancare puse la intersectiile drumurilor. Acestea convingeau spiritele sa nu intre pe straduta lor.

Dimineata ma intalneam cu batrani (si cativa tineri) mergand sa faca cora, adica sa se invarta in jurul templului pentru a face merite in vedera vietii viitoare. Unii aveau rozarii, altii aveau mici roti de rugaciune, pe care le invarteau neincetat rostind in acelasi timp mantra Om mani peme hum- Slava “diamantului din lotus”, Buda. De jur imprejurul templului poti sa vezi zeci de roti de rugaciune, pe care daca le invarti au echivalentul rostirii acelei mantre de mii de ori. Sute de steaguri multicolore pe care sunt inscrise scripturi budiste flutura in bataia vanturilor, sperand ca acele cuvinte sa ajunga la dumnezei. Batranilor le este teama. Sfarsitul se aproprie si oare vor atinge ei de data asta Nirvana, sau vor reveni pe pamant? Au facut ei suficiente fapte bune pentru a nu se reincarna intr-un animal, sau poate intr-o insecta?

Budismul este o religie a “mantuirii” prin fapte. Nu exista un Dumnezeu Creator, nu exista un Mantuitor.

Fiindca “oricine va chema Numele Domnului, va fi mantuit.”Dar cum vor chema pe Acela in care nu au crezut? Si cum vor crede in Acela, despre care nu au auzit? Si cum vor auzi despre El fara propovaduitor?

Rom.10:13-14

Poporul Tibetan este unul dintre popoarele care au nevoia cea mai disperata de Evanghelie. Rugati-va ca Dumnezeu sa trimita mai multi lucratori printre ei. Rugati-va pentru protectia spirituala si fizica acelor care deja sunt acolo, sau sunt pe cale de a merge. Rugati-va ca Duhul sfant sa lucreze la inimile celor care au luat contact cu Evanghelia.

Va salut pe toti in Numele preaiubit al Domnului nostru !
Yeshu Mashika!

Tashi Delek! Sa fiti binecuvantati!

Palden Sangpo

Pentru mai multe informatii: road2tibet@go.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.