Pavel lansează un blestem dur (anatema) celor care vor vesti o altă evanghelie decât aceea încredințată de Domnul Isus. Și totuși, în societatea aceasta de dincolo de ocean se predică o altă evanghelie. Am încheiat și noi ieri seară antrenamentul teoretic de la ETAE, timp în care Domnul a adus la lumină multe greșeli din lucrarea misionară desfașurată până acum în Peru .
Oamenii s-au întors în junglă cu o nouă provocare de a propovădui “pe Hristos cel Răstignit” și nimic altceva. Dar ca să mă înțelegeți mai clar la ce mă refer o să vă dau mai multe detalii. Înca din 2002 când am avut primul contact cu jungla, mi s-a părut ciudat faptul că mulți dintre creștinii nativi cădeau ușor în păcat și bisericile lor se dezintegrau repede. Aceeași situație o observasem la tribul Yanesha, Ashaninka, Shipibo și Cashibo.
Anul trecut la practica ETAE am crezut că am descoperit explicația: nu există maturitate spirituală pentru că nu este apreciată importanța relației personale și zilnice cu Dumnezeu. Ce să fac ca să provoc în oamenii aceștia o foame după Cuvânt mai puternică decât foamea ce le îmboldea stomacul încă în zorii zilei? Greu de imaginat. Problema a devenit și mai serioasa în momentul în care ne-am implicat și mai mult în lucrarea ce s-a început la San Fausto.
În mâinile noastre stătea responsabilitatea zidirii unei biserici de la zero, dar nu a unei clădiri fizice, ci a unei biserici formate din pietre vii. Cum să facem ca să nu se repete istoria de la Yanesha și în celelate triburi? Cineva ne-a menționat metoda evanghelizării cronologice și am început să o adoptăm, dar numai acum la ETAE când am analizat-o cu atenție am descoperit profunzimea problemei și a evanghelizării care s-a făcut și încă se face în Peru.
În tribul Yanesha și în celelalte grupuri etnice unde există biserici, nativii au aceptat un Dumnezeu pe care nu îl cunosc. Au venit misionarii, s-au mutat printre ei, le-au învățat limba, le-au tradus Noul Testament și le-au spus să Îl primească pe acest Dumnezeu care îi acceptă așa cum sunt și care îi va ajuta în condițiile dificile de viață. Li s-a pus în mână NT și au fost lăsați singuri, când încă nu erau suficienți de maturi. Convertiții au început să se închine acestui Dumnezeu și să facă ce îi place LUI: să se roage, să citeasca Biblia, să se boteze în credința creștină, să lase închinarea la spirite, soare sau lună și să meargă la biserică. Poate vă veți întreba ce este rău în toate astea? Poate că prima greșeală făcută a fost aceea de a li se spune oamenilor ce să facă și ce nu, în loc să li se prezinte natura și caracterul acestui Dumnezeul Unic care li se propovăduia. Nativilor li s-au dat legi umane pe care să le respecte, dar nu s-a semanat în ei principiile Cuvântului Viu care să îi călăuzească în a știi ce să facă și ce nu.
Partea cea mai gravă e că ei au venit la acest Dumnezeu, fără a știi cum e, cum se manifestă, și fără a-și recunoaște problema esențială: păcatul. Ei au venit ca să primească ceva, dar nu mântuirea ci: ajutor, binecuvăntare, s.a. Sunt foarte puțini cei care și-au recunoscut păcatele și s-au pocăit de ele. Au ajuns să se considere creștini nu pentru ceea ce a facut Dumnezeu pentru ei (jertfa lui Hristos), ci pentru ceea ce făceau ei: rugăciune, citirea Bibliei, chiar postul. Toate acestea oricât de bune și frumoase ar părea nu se diferențiază prea mult de fructele frumoase pe care le-a adus Cain pe altar și pentru care a fost respins pentru că nu a adus SÂNGE, ceea ce ne cere de fapt Dumnezeu.
În felul aceasta, multe triburi nu au experimentat adevărata convertire și de aceea există atăta instabilitate și sincretism religios în viețile lor (amestecarea practicilor păgâne cu obiceiuri creștine). De aceea încă există între ei creștini-vrăjitori, închinare la luna, beție, curvie și multe altele. Soluția pe care Domnul ne-a arătat-o în Cuvântul Lui și în viața unor misionari din Papua Noua Guinee e ca trebuie să facem lucrurile în ordinea stabilita de EL. Să le prezentăm întâi cum este Dumnezeu (sfânt, drept, urăște păcatul și iubește pe păcătoși, dragoste). Într-o societate nativă unde lucrurile nu sunt atât de complicate precum o teologie sistematică din lumea occidentală, aceste adevăruri nu pot fi înțelese decât dacă sunt prezentate sub formă de istorii.
De aceea li-L prezentam pe Dumnezeu prin prisma istoriilor din VT (Creație, Cădere, Cain și Abel, Avraam, poporul Israel, Legea lui Dumnezeu, Profeții) pentru a înțelege că de-a lungul istoriei s-a demostrat că nu putem face nimic pentru a ne mântui prin eforturile noastre și că Dumnezeu cere moarte pentru păcat. Abia atunci le aratam cum Dumnezeu a rezolvat problema aceasta în Domnul Isus Hristos. În momentul acesta ei ajung să înțeleagă de ce e nevoie de sacrificiu pentru faptele lor rele și de ce trebuie să îl primească pe Hristos in inima. Dacă începi să îi înveți din NT e ca și cum le-ai prezenta sfârșitul unei cărți și nu ar prinde adevărata profunzime a problemei lor.
Metoda aceasta a adus rezultate surprinzatoare în Papua Noua Guinea, în multe triburi din Filipine, în Columbia și acum câteva săptămâni în Venezuela. Liderii bisericilor Yanesha și Ashaninka au recunoscut la sfârșitul acestui curs că aceasta e soluția și pentru comunitățile lor și că vor lua lucrurile de la început ca să zidească bisericile pe Stâncă și nu pe nisip. Problema cea mai tristă e că această “altă evanghelie” (vino la Domnul Isus că să ți se rezolve problemele din familie, ca să ai fericirea, ca să ai parte de binecuvântare) se predică în toate bisericile peruane în timp ce problema păcatului aproape că nu e menționată. Săptămâna aceasta am avut surpriza să descoperim că aceasta se întamplă chiar și în bisericile cele mai biblice din Peru.
Ne-am împrietenit cu o familie tânără care vine de curând la biserica unde mergem noi. Soția ne fusese prezentată ca fiind credincioasă, în timp ce soțul era încă nehotărât. Discutând cu ei, am descoperit că ea intrase deja într-un studiu de ucenicizare și se simtea foarte bine pentru că citește Biblia mai regulat decât în biserica catolică, și pentru că se roagă mai des. Aceste lucruri îi dau pace interioară. Când am întrebat-o unde crede că își va petrece vesnicia când Domnul o va chema în prezența Lui, nu a știut ce să îmi răspundă!!! Am rămas uimită și am întrebat-o dacă știe vreun loc din Biblie unde să găsească răspunsul la această întrebare și n-a știut.
Mi-a venit în minte istoria lui Cain și Abel și am început să i-o povestesc. Când i-am menționat că Dumnezeu cere moarte pentru pacat și că faptele noastre nu ne mântuiesc ci ne duc în iad, a rămas de-a dreptul șocată. M-a întrebat cât dureaza pedeapsa în iad și când i-am spus că e veșnică a sărit intrigată în sus că nu înțelege de ce e vesnică. Normal că toate aceste vesti au intrigat-o, pentru că nu știa cu ce Dumnezeu are de a face. Soțul ei a mărturisit că acum înțelege foarte bine. Se apropia miezul nopții și trebuia să plecăm. I-am lăsat să mediteze la cerințele lui Dumnezeu și la neputința noastra. A rămas să ne mai întâlnim și să continuam discuția. Se numesc Regis și Paola si i-ar ajuta foarte mult rugăciunile dumneavoastra.
Bisericile din Peru sunt pline de asemenea oameni care cad la prima furtună ce se abate peste ei. În Arequipa întâlnisem o doamnă care mergea la o biserică evanghelică de 20 de ani și care totuși spunea că ea nu păcătuise niciodata. Ea venise la Domnul Isus pentru că spera ca prin această apropiere de El să se schimbe soțul ei. Dar problema păcatului nu și-o pusese niciodata căci nu avea de ce, după cum spunea ea. Rugați-vă pentru creștinii evanghelici din Peru ca să predice adevărata și unica Evanghelie care ne-a fost descoperită în Cuvântul lui Dumnezeu.
Aseară a plecat spre jungla o echipa de 5 persoane între care și Marc. Eu nu m-am putut duce cu ei de la început căci organizatorii antrenamentului mi-au interzis să particip la partea de supraviețuire pentru a nu le povesti detalii învățate anul trecut. Voi merge abia peste o săptămână când ne vom muta pe grupuri în case de nativi pentru a locui cu ei și a-i învăța Adevarul care ii face liberi. Rugați-vă pentru Nita, Ines, Gregorio, Gerardo și Marc pentru a fi ocrotiți de șerpii veninoși, de infecții stomacale, accidente, inundații și alte pericole pe care noi nu le putem anticipa. Rugați-vă și pentru mine în timpul acesta cât sunt încă în Lima căci am multe lucruri de rezolvat.
Am început să ne pregătim în forță pentru campania medicala de la San Fausto. Trebuie să formam o echipă de medici care să fie dispuși să petreacă o săptămână în condiții de junglă ajutând oameni care nu au parte de doctori decăt o data pe an. Trebuie să facem rost de medicamentele necesare, sa strângem banii necesari pentru drum și mai ales trebuie să pregătim câteva istorii biblice din VT pe care să le prezentăm tuturor acelora ce vor veni la consultații. Ne rugăm ca prilejul acesta să ne permită să contactăm o noua comunitate Asheninka din zona San Fausto, căci sunt 13 comunități în zona unde nu s-a menționat niciodata Numele lui Dumnezeu.
Rugați-vă și pentru Jorge Suasnabar și soția lui Carmen care a fost la un pas de moarte acum o luna când a întepat-o un paianjen veninos. Domnul a păzit-o și a îngăduit ca și în această circumstantă comunitatea din San Fausto să știe că există un Dumnezeu care ascultă rugăciunile copiilor Lui. Rugați-vă pentru cei de acolo care săptămână de săptămână vin să Îl cunoască pe Dumnezeu pentru a se putea apropia de El. Mulțumim Domnului pentru că El a început să ne pregăteasca câțiva medici interesați și o parte din banii necesari. Mulțumim că a păstrat-o pe Carmen în viață, și mulțumim că ne-a deschis mințile ca să știm
cum să facem lucrarea cu responsabilitate.
Va mulțumim pentru tot ce sacrificati în favoarea noastra!
A… și M…. D