PSALMUL 23 (în varianta celor fără Păstor)

Domnul este Păstorul meu…

Ce vibrante și pline de semnificație sunt aceste cuvinte ale lui David, ciobănașul cu păr bălai, ce și-a găsit ocrotirea lângă toiagul și nuiaua Păstorului său. Probabil, el a fost inspirat să scrie acest poem în vremea în care se străduia să rezolve problemele dificile legate de hrana și protecția turmei sale. Experimentatul, dar plăpândul ciobănaș reflecta, probabil, după ce găsea o pășune bogată pentru oile sale, sau după ce alunga pericolul fiarelor sălbatice din preajma acestora: “eu am grijă de oile mele, dar de mine cine are grijă?”. Inspirat de Duhul lui Dumnezeu, David a descoperit printre toate aceste circumstanțe vitrege ale vieții sale că există un Păstor mult mai experimentat și puternic, care se oferă să-l ocrotească.

Cine ar putea să descrie licărirea plină de speranță ce a apărut în ochii speriați ai micului ciobănaș sau bucuria ce a inundat obrajii lui înăspriți de intemperii, când cântecul său a început să umple universul crizelor sale cu cuvintele: “Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic”? Am văzut această licărire divină în ochii multor copii ai lui Dumnezeu din Biserica noastră, când în cântare sau rugăciune au rostit și ei, cu convingere, aceste cuvinte izvorâte de sus, din inima aceluiași Păstor pe care l-a avut și David. Mă trec fiorii când mă gândesc la cum va arăta veșnicia când miliarde de ochi, din lumea întreagă, vor inunda Împărăția eternă a lui Dumnezeu cu aceste lumini de speranță aprinse de Duhul Sfânt chiar în “valea umbrei morții”. N-am să mă satur să “citesc” istoria bucuriei, clădită în crizele din viața de pe pământ, din ochii celor dragi din familia mea, biserica noastră și a celor credincioși din lumea întreagă.

Însă, mă tulbură gândul legat de perspectiva vieții celor necredincioși (a celor ce-și trăiesc viața fără Păstor, risipiți fiind în București, Romania sau în orice altă țară a lumii). Oare, ce fel de viață au cei ce nu pot să spună: “Domnul este Păstorul meu”? Ca să ne facem o părere mai exactă despre acest mod riscant de viață, am încercat să reformulez Psalmul 23 astfel încât să descrie experiențele din viața celor ce n-au Păstor. O asemenea generație a întâlnit și Mântuitorul în timpul vieții Sale de pe pământ când străbătând satele și orașele din Israelul antic a constatat că mulțimile erau “necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor” (Matei 9: 36). Iată cum ar suna Psalmul 23 pentru aceștia:

Domnul NU este Păstorul meu...

…de aceea voi duce lipsă mereu. El nu mă paște în pășuni verzi, și nu mă duce la ape de odihnă; nu-mi invioreză sufletul și nu mă povățuiește pe cărări drepte, pentrucă nu cunosc Numele Său. Dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, mă tem de orice rău, căci Tu nu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă chinuie. Tu nu-mi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; nu-mi ungi capul cu undelemn, și paharul meu este plin de necaz de dă peste el. Da, nefericirea și cruzimea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi rătăci departe de Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.

Ce perspectivă sumbră și ce crize profunde bântuie viața acestor oameni! Miliarde de locuitori ai planetei noastre astăzi se află în asemenea stare. Ce este de făcut? Să le plângem de milă? Desigur, nu există jale mai profundă decât jalea celor ce trăiesc și mor fără Păstor. Există însă și o altă perspectivă de abordare a vieții celor lipsiți de Păstor pe care doresc să o supun atenției noastre la acest popas de reflecție. Când Domnul Isus a văzut greutățile și crizele din viața celor necăjiți și risipiți “ca niște oi care n-au păstor”, El a considerat că acestea constituie un mare “seceriș” (Matei 9: 37). Din această perspectivă, crizele și necazurile omenirii nu sunt doar subiecte pentru doinele de jale ci sunt oportunități pentru misiune.

Crizele profunde ale generației noastre ne oferă și nouă perspectiva unui mare seceriș. Ascultați cuvintele Mântuitorului, care au fost rostite într-o vreme de crize pentru generația Sa: “Ridicați-vă ochii și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș” (Ioan 4: 35). La fel, Dumnezeu face să apară un “ogor gata pentru seceriș” tocmai în mijlocul crizelor din generația noastră. Oamenii fără Păstor nu sunt numai de plâns ci sunt și gata de câștigat pentru Hristos. Duhul lui Dumnezeu a făcut să apară aceste “holde”. Problema, din nou, este legată de numărul mic de lucrători dispuși să se implice în seceriș, așa cum sublinia Mântuitorul: “Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii” (Matei 9: 37). În 1930 populația lumii număra 2 miliarde de oameni și s-a dublat numai după 40 de ani. Așa cum se știe deja, în anul 1999 populația lumii a atins cifra de 6 miliarde de oameni. Aceasta arată că pe durata vieții unui om, populația lumii s-a triplat. Bineînțeles, creșterea aceasta demografică a adus cu sine și valuri mari de crize care au lovit crunt generația noastră.

Din perspectiva Mântuitorului însă, noi avem șansa de a asista la secerișul uriaș pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru aceste zile. Soluția lui Hristos este simplă și la îndemâna oricui: “Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui” (Matei 9: 38). Mă bucur să văd că tot mai mulți frați și surori din Biserica noastră își unesc mâinile în rugăciune pentru cei fără Păstor din lumea întreagă. Mă rog să aveți harul să vedeți, chiar aici pe pământ, efectul rugăciunilor dumneavoastră care străbat granițe și culturi diferite aducând speranța lui Hristos în viața oamenilor pierduți. Mai am încă o dorință: aș vrea să văd o armată de “lucrători” care să se implice în secerișul divin din lumea întreagă. Să nu crezi că, de vreme ce n-ai abilități speciale, n-ai putea fi folosit de Dumnezeu.

Dumnezeu vrea să folosească oamenii obișnuiți pentru secerișul Său. Aduceți-vă aminte de cei 12 apostoli: Petru era somnoros, Andrei era timid, Iacov și Ioan aveau un caracter tumultos, ca niște “fii ai tunetului”, Toma era un îndoielnic, Matei era vameș iar Simon Zelotul era la celălat pol față de Matei (zeloții nu-i acceptau pe vameși). Însă, toți aceștia au devenit lucrători destoinici pe ogorul Evangeliei și au rămas în istoria credinței ca niște adevărați eroi.

Biserica noastră încurajează oamenii obișnuiți să asculte chemarea Domnului secerișului de a se implica în viața plină de crize a celor lipsiți de Păstor și să guste astfel din bucuria transformării pe care o poate face Duhul lui Dumnezeu în trăirea acestor oameni. Poți fi martorul bucuriei din ochii celor ce pentru prima dată vor spune: Domnul este Păstorul meu…

Pastor, Cornel Boingeanu