CONDUCEREA BISERICII

1
24

Care sunt formele de conducere într-o Biserica ? Cum pot fi alesi conducatorii ? Pot femeile sa slujeasca ca pastori într-o biserica ?
(traducere si adaptare )
Acestea sint cîteva din întrebarile , care preocupa pe multi crestini astazi ! În paginile urmatoare vom încerca sa descoperim raspunsurile avînd ca baza adevarurile Sfintei Scripturi .

Explicatii si Baze Scripturale

Bisericile astazi au diferite forme de conducere. Biserica Romano-Catolica are o conducere mondiala sub autoritatea Papei. Bisericile Episcopaliene au episcopi cu o autoritate regionala, si arhiepiscopi peste ei. Bisericile presbiteriene încredinteaza autoritatea regionala presbiterilor, si autoritatea nationala adunarii generale a delegatilor presbiterilor .Pe de alta parte, bisericile Baptiste si multe alte biserici independente, nu au o forma de conducere deasupra bisericii locale. Celelalte structuri , asociatie, comunitate si Uniune sunt doar reprezentative. Afilierea bisericilor la aceste forme de organizare este voluntara.
În cadrul bisericii locale Baptistii adesea au numai un singur pastor si un bord (comitet) de batrîni (presbiteri ) si diaconi. Si presbiterienii au un bord(comitet) de batrîni, iar episcopalienii au epitropi. În alte biserici se întîlneste pur si simplu un comitet, fara a avea numiri si încredintari specifice.

Observînd aceasta varietate , putem sa ne întrebam : Exista un model Nou Testamental privind conducerea Bisericii ?Este una dintre aceste forme preferata fata de alta ?
În acelasi timp sunt cîteva aspecte ale conducerii Bisericii care par sa fie prezentate clar în Noul Testament , în timp ce altele cum ar fi metodele de alegere a slujitorilor , sunt mai putin clare. Acest fapt lasa posibilitatea ca evanghelicii , sa se deosebeasca si sa se accepte amiabil în aceasta practica , cu nadejdea unei întelegeri mai profunde pe care o vor obtine în viitor.
De asemeni crestinii individuali, cu toate ca pot avea preferinta pentru un sistem de conducere sau altul, si chiar daca au avut momente cînd au aparat cu înfocare pe unul dintre acestea, trebuie sa fie gata sa doreasca sa traiasca si sa slujeasca, cu crestinii din oricare dintre celelalte forme de conducere a bisericilor evanghelice, sisteme in care si ei poate s-au aflat dealungul timpului.

Nu vreau sa se înteleaga prin aceasta, ca forma de conducere într-o biserica este un fapt neimportant. În acest domeniu ca în multe altele o biserica poate fi mai mult sau mai putin în acord cu învataturile Noului Testament. Daca sunt aspecte specifice privind conducerea Bisericii evidentiate clar în Noul Testament , si în biserica noastra nu le aplicam, atunci vor fi consecinte negative , chiar daca nu toate acestea se vor împlini în timpul prezent. Cu alte cuvinte Crestinii sunt liberi sa vorbeasca si sa scrie despre acest subiect dar urmarind ca si scop final, cresterea puritatii bisericii, prin conformarea fata de principiile Noului Testament.

În aceasta lucrare la început vom prezenta învataturile Noului Testament privind slujitorii Bisericii , în mod special : apostolii, batrînii si diaconii. Apoi ne vom întreba cum vor fi alesi acesti slujitori. Dupa aceasta vom încerca sa gasim raspunsul la doua întrebari controversate : Care este forma de conducere a bisericii mai aproape de modelul Nou Testamental ? si pot sluji femeile în Biserica ?

Slujitorii Bisericii


Pentru a întelege la ce ne referim atunci cînd vorbim despre slujitorii bisericii vom folosi urmatoarea definitie :

“Un slujitor al Bisericii este cineva care a fost recunoscut public ca avînd dreptul si responsabilitatea de a împlini anumite functii ( slujiri) pentru beneficiul întregii Biserici.”
Potrivit acestei definitii, batrînii si diaconii vor fi considerati slujitori ai bisericii , la fel si pastorii (daca acestia sunt o categorie distincta). Toti acesti oameni au avut o recunoastere publica , de obicei la serviciul prin care ei au fost instalati sau ordinati în aceste slujiri.De fapt ei au nevoie de o recunoastere publica pentru a împlini responsabilitatile pe care le-au primit : de exemplu, pastorul care este responsabil sa conduca studiul Biblic în fiecare duminica, trebuie sa fie recunoscut ca avînd dreptul si responsabilitatea pentru a face aceasta.

Daca nu se întîmpla asa atunci multi altii vor pregati predici si toti vor pretinde sa predice, sau în anumite duminici nimeni nu s-ar pregati. În acelasi fel , cei din biserica trebuie sa urmeze exemplul batrînilor si sa primeasca de la ei îndrumari, pentru aceasta ei trebuie sa stie cine sunt acestia. În contrast cu acestia, sunt multi alti membri ai bisericii care slujesc cu darurile lor în biserica. Dar nu putem spune ca ei au o slujire (în sensul responsabilitatii de conducere ) pentru ca ei nu au nevoie de o recunoastere publica a darului lor pentru a putea sluji. Cei care au darul ajutorarii, (1 Cor.12:28) sau cei care au darul credintei , sau a deosebirii duhurilor (1Cor.12:10), sau darul încurajarii (Rom.12:8) nu au nevoie de o recunoastere publica si de o încredintare specifica pentru slujire.

În materialul care urmeaza, vom vedea ca o slujire despre care vorbeste Noul Testament se limiteaza numai la perioada de formare a bisericii primare ( slujirea apostolilor), în timp ce alte doua slujiri cu responsabilitati în conducerea bisericii, continua dealungul timpului (slujirea batrînilor si diaconilor ).

Apostolii

Apostolii asa cum sunt prezentati de Noul Testament , au avut un fel de autoritate unica în perioada bisericii primare.: autoritate de a vorbi si a scrie cuvinte care au fost recunoscute ca fiind Cuvintele lui Dumnezeu într-un sens absolut. A nu le crede , sau a nu le împlini însemna a nu crede sau a nu împlini Cuvîntul Lui Dumnezeu. Apostolii cu alte cuvinte , au avut autoritatea sa scrie cuvinte care au devenit Cuvîntul Scripturii. Acest fapt în el însusi ne sugereaza ca a fost ceva unic cu privire la slujirea apostolilor, situatie care nu asteptam sa continue si astazi, pentru ca nimeni astazi nu mai poate adaoga cuvinte la Sfînta Scriptura , si sa aiba pretentia ca acestea sa fie evaluate ca si cuvîntul veritabil a lui Dumnezeu. La fel dupa învatatura Noului Testament , calificativele unui apostol si identitatea în care el a fost prezentat , ne conduce la a conclude ca aceasta slujire a fost unica, si limitata la secolul întîi. Vom vedea aceasta punîndu-ne urmatoarele întrebari :

Care au fost cerintele pentru ca cineva sa fie considerat un apostol ?Cîti apostoli au primit aceasta numire si au fost recunoscuti în aceasta slujire ? Si mai sunt apostoli si astazi ?
Raspunsul la aceste întrebari depinde în mare masura de ceea ce întelegem prin cuvîntul “apostol “. Astazi unii folosesc cuvîntul apostol într-un sens foarte larg, care se refera la un plantator de biserici, sau la un pionier de seama al Evangheliei pentru un anume tinut: (William Carey a fost un apostol pentru India , de exemplu).
Daca noi folosim termenul de apostol în acest sens larg, toti cred ca vor fi deacord ca mai sunt în acest sens apostoli si astazi ; pentru ca astazi sunt plantatori de biserici trimisi pentru a împlini aceasta slujire.
În Noul Testament gasim trei versete în care cuvîntul apostol(gr. Apostolos ) este folosit cu acest sens larg , fara a se referi la vre-o slujire si responsabilitate specifica în biserica, avînd întelesul de ” mesager” trimis al bisericii. În Filipeni 2:25, Pavel îl numeste pe Epafrodit ” trimisul vostru” un un mesager pentru împlinirea nevoilor mele .; în 2Cor.8:23, Pavel se refera la cei care purtau darurile pentru biserica din Ierusalim ca fiind trimisii bisericilor (apostoloi); iar în Ioan 13:16, Domnul Isus spune :
“apostolul ( cel trimis) nu este mai mare decît acela care l-a trimis.
Dar exista si un alt sens pentru cuvîntul apostol. Cel mai fregvent în Noul Testament acesta se refera la o slujire speciala ” Apostol a Lui Isus Hristos” În acest înteles îngust al acestui termen , putem spune nu mai sunt apostoli astazi, si nici nu mai asteptam vreunul . Aceasta datorita a ceea ce Noul Testament arata cu privire la calificativele unui apostol, si slujba pe care ei au împlinit-o.

Calificativele unui apostol


Sunt doua calificative distincte pentru un apostol :
1. Sa-L fi vazut cu ochii lui pe Domnul Isus dupa înviere ( sa fi fost un martor ocular al învierii ) si
2. Sa fi fost încredintat de Domnul Isus pentru aceasta slujire. De fapt un apostol trebuia sa fi vazut pe Domnul Isus dupa înviere, cu ochii lui este subliniat de apostolul Petru în Fapte 1:22 , unde este cautata o persoana care sa-l înlocuiasca pe Iuda. Acesta trebuia sa fie un martor al învierii. Mai mult, apostolii au fost cei pe care Domnul Isus I-a ales, celor pentru care Domul Isus s-a prezentat ca fiind Cel Inviat prin multe dovezi, si carora li S-a aratat deseori în timpul celor 40 de zile dupa înviere. Fapte.1:2-3; si 4:33.

Pavel arata ca el a împlinit acest calificativ chiar daca acesta a avut loc într-un mod mai neobisnuit. (Hristos I-a aparut într-o viziune pe cînd era pe drumul Damascului , alegîndu-l ca sa fie apostol : Fapte 9:5-6, 26:15-18. Cînd îsi apara apostolia el spune : “Nu sunt eu apostol” ?Nu am vazut eu pe Isus sau pe Domnul ? 1Cor.9:1 . Iar atunci cînd enumera pe cei carora li s-a aratat Domnul Isus dupa înviere, Pavel spune: ” apoi s-a aratat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor, în cele din urma ca unei stîrpituri, El mi s-a aratat si mie. 1Cor. 15:7-9.Aceste versete combinate arata clar ca daca cineva nu L-a vazut cu ochii lui pe Domnul Isus dupa învierea dintre cei morti, nu poate fi un apostol.

Al doilea calificativ specific este sa fi fost chemat si ales de Domnul Isus pentru acesta slujire. Acest calificativ este evident în cîteva versete. În primul rînd , termenul apostol nu este comun în evanghelii, cei 12 ucenici sunt numiti apostoli în mod specific în contextul în care Domnul Isus I-a încredintat pentru slujire; “trimitîndu-I înafara”, pentru a predica în numele Lui.

” Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Sai, si le-a dat putere sa scoata afara duhurile necurate, si sa tamaduiasca orice fel de boala si orice neputinta. Iata numele celor doisprezece apostoli: “¦Acestia sunt cei doisprezece pe care I-a trimis Isus dupa ce le-a dat învataturile urmatoare : “¦în timp ce mergeti ( pe drum)propovaduiti si ziceti : Împaratia cerurilor este aproape .” Matei 10:1-7.
În acelasi fel Domnul Isus a trimis pe apostolii sai sa fie ” martori ai Lui, pîna la marginile pamîntului ” Fapte 1:8.
Atunci cînd au procedat la alegerea unui alt apostol în locul lui Iuda , cei unsprezece nu au luat ei responsabilitatea alegerii , ci s-au rugat si au cerut Domnului Isus înaltat la cer sa faca El numirea. “Doamne Tu care cunosti inimile tuturor oamenilor, arata-ne pe care din acesti doi l-ai ales, ca sa ia loc în slujba si apostolia aceasta, din care a cazut Iuda..”Au tras la sorti, si sortiul a cazut pe matia care a fost numarat împreuna cu cei unsprezece apostoli. ” Fapte 1:24-26.Apostolul Pavel insista în acest aspect subliniind ca Hristos în mod personal l-a numit a fi un apostol. El spune cum pe drumul Damascului, Domnul Isus I-a spus ca a fost ales ca un apostol pentru neamuri: “¦

” M-am aratat tie, ca sa te pun slujitor si martor “¦..Te-am ales din mijlocul norodului acestuia, si din mijlocul neamurilor , la care te trimit”¦.”Fapte 26:16-17. Mai tîrziu el afirma ca în mod specific a fost ales si numit de Domnul Isus pentru a fi un apostol. (Rom.1:1, Gal.1:1, 1Tim.1:12,2:7, 2.Tim.1:11).

Cine sunt apostolii ?


În grupul initial de apostoli erau numarati doisprezece. Cei unsprezece ramasi dupa moartea lui Iuda si Matia , care a fost ales sa-I ia locul. ” Au tras la sorti , si sortiul a cazut pe Matia, care a fost numarat ( înrolat ) împreuna cu cei unsprezece apostoli” Fapte 1:26 Acest grup original a fost asa de important , privind slujirea de apostol , asa încît noi citim ca numele lor sunt înscrise pe temelia orasului ceresc, Noul Ierusalim : ” zidul cetatii avea douasprezece temelii , si pe ele erau cele douasprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai mielului. Ap. 21:14.

S-ar putea sa ne gîndim luînd în considerare aceste afirmatii ca acest grup nu poate fi extins si nimeni nu mai poazte fi adaogat. Dar apoi descoperim ca Pavel pretinde ca si el este un apostol. Si fapte 14:14 , îi numeste pe Barnaba si Pavel împreuna ca fiind apostoli. ” Apostolii Barnaba si Pavel, cînd au auzit lucrul acesta, si-au rupt hainele”¦” Deci împreuna cu Pavel si Barnaba acum sunt paisprezece apostoli ai lui Isus Hristos ! Apoi Iacov , fratele Domnului Isus ( care nu a fost în numarul original al ucenicilor) pare sa fie numit apostol în Galateni 1: 19. Pavel spune ca atunci cînd a mers la Ierusalim : ” nu am vazut pe niciunul altul dintre apostoli, decît pe Iacov, fratele Domnului. ” Apoi în Galateni 2:9 Iacov este calificat împreuna cu Petru si Ioan ca fiind stîlpi ai bisericii din Ierusalim. În Fapte 15:13-21.

Iacov împreuna cu Petru a exersat o slujba importanta în conducerea consiliului de la Ierusalim o functie care ar fi potrivita numai pentru un apostol. Mai mult decît atît, cînd apostolul Pavel enumera pe cei carora li s-a aratat Hristos , el îl clasifica pe Iacov, ca fiind un apostol. ” în urma s-a aratat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. 1 Cor.15:7-9.

În sfîrsit, de fapt Iacov , a putut scrie epistola Noului Testament care îi poarta numele avînd autoritatea ce apartine acestei slujiri de apostol, autoritatea de a scrie cuvinte care sunt de fapt cuvintele lui Dumnezeu. Toate aceste considerente combinate, ne arata ca Iacov , fratele Domnului a fost incredintat de Hristos a fi un apostol. Aceasta va ridica numarul apostolilor la 15. ( cei unsprezece, Matia, Barnaba si Pavel si Iacov).

Mai sunt si altii pe lînga acesti 15 ? Este posibil sa avem înca cîtiva , chiar daca nu cunoastem decat foarte putin despre ei. Au fost si altii desigur carora li s-a aratat Domnul Isus dupa înviere. ( ” apoi El s-a aratat la mai mult de cincisute de frati deodata, dintre care cei mai multi sunt în viata ,iar unii au adormit. 1Cor.15:6

Din acest grup mare este posibil ca Hristos sa fi numit si pe altii ca apostoli, dar deasemeni este posibil ca El sa nu-o fi facut. Nu avem evidente suficiente sa putem lua o decizie în aceasta problema. Scriind Romanilor Pavel vorbeste despre andronic si Iunia, rudele salesi tovarasii lui de temnita care sunt cu vaza între apostoli. Care l-au cunoscut pe Hristos chiar înaintea lui Rom 16:6.

Din pricina diferentelor de traducere a acestui verset, nu se poate trage o concluzie clara asupra identitatii acestora. ” oameni cu vaza, ( oameni numiti) poate fi tradus” oameni numiti de catre” (apostoli). Iunias,m (un nume barbatesc) poate deasemeni fi tradus, Iunia (un nume femeiesc) . Iar apostoli aici nu se refera la slujirea de apostoli ai lui Isus Hristos, ci la simpli mesageri, trimisi ai unor biserici. Ex. Fil. 2.25, 2Cor.8:23, Ioan 13:16. Acest verset are prea putine informatii clare ca sa ne îngaduie sa tragem o concluzie.

Si altii au fost sugerati ca fiind apostoli în anumite împrejurari. Sila ( Silvanus) si uneori Timotei este mentionat deoarece în 1 Tesaloniceni 2:6. “n-am cautat slava de lsa oameni : nici slava de la voi, nici de la altii, desi , ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut sa cerem cinste.
” Îl include Pavel si pe Sila si Timotei aici,din cauza ca epistola începe mentionîndu-I
1 Tes.1:1 ?
Nu putem pretinde ca apostolul Pavel îl include pe Timotei în aceata pozitie din cauza a cel putin doua motive:

br />
Cu patru versete mai devreme în acelasi capitol, Pavel arata ca au suferit si
au fost batjocoriti în Filipi, 1 Tes.2:2 . El se refera la faptul ca au fost batuti si pusi în lanturi, lucruri care s-au întîmplat nu8mai lui Pavel si Sila nu si lui Timotei ! Fapte 16:19. De aceea nooi din versetul 6 nu include pe toti (Pavel Silvan si Timotei) cei mentionati în primul verset al epistolei.Scrisoarea în general este despre Pavel Sila si Timotei, dar Pavel stia ca cititorii acestei epistole vor sti cine sunt cei care au fost inclusi în numirea “noi”. , afirmatie prin care Pavel n-a intentionat sa-I includa pe toti trei în aceasta portiune a scrisorii. El nici n-a specificat “noi” care înseamna Sila si cu mine, cei care am fot tratati atît de rusinos în Filipi, asa cum voi stiti, pentru ca tesalonicenii stiau la cine el face referire .

Aceasta este deasemeni observat în 1Tes.3:1-2 unde deasemeni afirmatia “noi” nu-l
poate include pe Timotei :
“¦ Deaceea fiindca (noi) nu mai puteam rabda, am socotit mai bine sa fim lasati singuri în Atena, si (noi) vam trimis pe Timotei, fratele nostru si slujitorul lui Dumnezeu, în Evanghelia lui Iasus Hristos, ca sa va întareasca si sa va înbarbateze în credinta voastra”¦ ” 1 Tes. 3:1-2

În acest caz “noi” se refera din nou numai la Pavel si Sila vezi fapte.17:14-15; 18:5. Asa ca este posibil ca Sila sa fi fost si el unul dintre apostoli, asa cum este afirmat de declaratia lui Pavel din 1Tes. 2:6.
El a fost deasemeni un membru implicat în conducerea bisericii din IerusalimFapte 15:22, si probabil a vazut pe Domnul Isus dupa înviere. fiind numit de El ca apostol. Dar nu putem gasi dovezi sigure pentru aceasta.
Situatia lui Timotei este oricum diferita . Fiind exclus din “noi” din 1Tes. 2:2si 3:1-2, si deasemeni pare sa fie exclus din “noi” referire facuta si în 1Tes 2:6. Mai mult decît atît, pentru Timotei , unul care sa nascut în Listra (Fapt 16:1-3) pare sa fie imposibil ca sa fi fost în Ierusalim înainte de Rusalii ca acolo sa-l fi vazut pe Hristos cel înviat, sa ajunga sa creada în El, si dintrodata sa fie numit apostol. În aditie cu aceasta, modul obisnuit de adresare a lui Pavel în epistolele sale, este “apostol “pentru sine , numire care nu este atribuita si lui Timotei sau vreunui alt colaborator în slujire. ( 2Cor.1:1; Col.1:1; Pavel , apostol a lui Hristos”¦.si Timotei fratele nostru; si apoi în Fil. 1:1 Pavel si Timotei robi ai lui Isus Hristos. Asa ca Timotei , în ciuda faptului ca a avut un rol important în Biserica primara, nu poate fi considerat unul dintre apostoli.
Aceasta ne da noua dovada unui numar limitat de persoane care au avut slujirea si responsabilitatea de a fi Apostoli a lui Isus Hristos. Pare sa fi fost în aceasta slujire, cel putin cinsprezece persoane, poate saisprezece, sau chiar altii cîtivaîn plus , care nu sunt mentionati în Noul Testament
.Este aproape sigur ca nu a mai fost nimeni numit apostol dupa Pavel. Cînd apostolul Pavel enumera aratarile Domnului Isus el prezinta un mod neobisnuit felul în care Domnul Isus I s-a aratat lui, si mentioneaza ca aceasta a fot ultima dintre aratarile Sale, iar el este ultimul dintre apostoli:

“”¦S-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece. Dupa aceea S-a aratat la peste cincisute de frati deodata, dintre cari cei mai multI sunt înca în viata, iar unii au adormit. în urma s-a aratat lui Iacov apoi tuturor apostolilor. Dupa ei toti (în urma tuturor, în ultima aratate) , ca unei stîrpituri mi s-a aratat si mie. Caci eu sunt cel mai neînsemnat (ultimul) dintre apostoli, nu sunt vrednic sa port numele de apostol 1 Cor.15:5-9 .

Concluzii

Numirea de apostol poate fi folosita cu un sens larg sau cu un sens specific, limitat. În sensul larg, apostol înseamna “mesager”, “trimis” , sau un misionar pionier într-un cîmp nou pentru evanghelie.În sensul îngust, care este sensul cel mai comun în care este întîlnit acest termen în Noul Testament, “apostol”face referire la o slujire si responsabilitate specifica : cea de apostol a lui Isus Hristos.
Acesti apostoli au avut o autoritate unica de a forma si a conduce biserica primara, ei puteau vorbi si scrie Cuvîntul Lui Dumnezeu. Multe dintre scrierile lor au devenit Scriptura Noului Testament.
Ca cineva sa se califiva ca fiind un apostol trebuia 1. Sa-l fi vazut pe Hristos cu ochii personali dupa învierea dintre cei morti si apoi sa fi fost chemat si numit în aceasta slujire chiar de Domnul Isus. A fost un numar limitat de apostoli, probabil cinsprezece sau saisprezece sauînca cîtiva. Noul Testament nu prezinta explicit acest fapt. Între acestia sunt cuprinsi cei unsprezece ucenici ai Domnului Isus, Matia, care l-a înlocuit pe Iuda, apoi Barnaba si Pavel, foarte probabil Iacov, si poate Sila. La acestia mai pot fi adaogati Andronic si Iunia, si poate altii a caror nume nu este cunoscut.
Se pare ca nici un alt apostol nu a mai fost numit dupa Pavel. Si nimeni astazi nu poate împlini calificativele pentru a fi un apostol. Nimeni nu-l poate vedea pe Domnul Isus azi cu ochii proprii de aceea putem spune ca nu mai sunt apostoli astazi. În loc sa avem apostoli în viata care sa învete si sa conduca bisericile astazi , noi avem scrierile apostolilor, cuprinse în Noul Testament. Aceste scripturi ale Noului Testament sunt pentru biserica astazi învatatura cu autoritate si modelul functiilor de conducere care au fost împlinite de apostoli în perioada bisericii primare.

Atunci cînd se foloseste cuvîntul apostol astazi (mai ales în engleza) acesta îl defineste pe un plantator de biserici eficient care nu are pretentia de a fi recunoscut cu aceasta înalta autoritate care este atribuita numai apostolilor din biserica primara. De fapt nici un lider înfluent din istoria bisericii nu si-a atribuit aceasta pozitie si numire. Nici Augustinsau Atanasie, sau Luter, Calvin, Wesleysau Witefield nu si-au luat pentru ei titlul de “apostoli”. Daca cineva în epoca moderna doreste sa-si atribuie titlul de “apostol” este motivat de mîndrie, dorinta de înaltare personala, împreuna cu dorinta si ambitia pentru mai multa autoritate în biserica , fata de cît o persoana poate sa aiba.

[pagebreake]

2.Batrînii(pastorii, supraveghetorii , episcopii)

Batrînii (la plural): un model în toate bisericile prezentate de Noul Testament .
A doua slujire privind conducerea în biserica pe care o vom lua în considerare este cea a “batrînilor “Cu toate ca unii argumenteaza ca sunt mai multe forme de organizare si conducere în bisericile evidentiate de Noul Testament, o privire de ansamblu asupra textelor relevante pentru acest subiect, ne arata ca este un model comun format de o pluralitate a batrînilor ca si grup important în conducerea bisericii.
De fapt citim în Fapte.14:23 ” Au rînduit batrîni (presbiteri)în fiecare biserica, si dupa ce s-au rugat si au postit, I-au încredintat în mîna lui Domnului, în care au crezusera. Aceasta s-a întîmplat în prima calatorie misionara a apostolului Pavel, cînd el s-a întors prin localitatile Listra, Iconia si Antiohia.

Aceasta indica ca modul normal în care a procedat Pavel în prima sa calatorie a fost sa stabileasca un grup de batrîni în fiecare biserica imediat ce aceste biserici s-au înfiintat. Stim deasemeni ca Pavel a stabilit batrîni în biserica din Efes, despre care citim ” Din Milet , Pavel a trimis la Efes, si a chemat pe presbiteri (batrînii) Bisericii. Fapte 20:17.
Mai mult decît atît ; asistentii apostolului Pavel au fost instruiti sa continue acelasi proces. Pavel a scris lui Tit: ” te-am lasat în Creta, ca sa pui în rînduiala, ce mai ramîne de rînduit , si sa asezi prezbiteri (batrîni),în fiecare cetate, dupa cum ti-am poruncit. ” Tit 1: 5. Imediat dupa ce o biserica a luat fiinta vedem în acelasi timp instituita si slujirea batrînilor în fiecare oras în care era o biserica. Pavel aduce aminte lui Timotei de vremea cînd batrînii (presbiterii ) si-au pus mîunile peste el. 1 Tim. 4:14
.

Iacov deasemeni scrie : ” daca este cineva printre voi bolnav sa cheme prezbiterii bisericii si acestia sa se roage pentru el, dupa ce îl vor unge cu undelemn în Numele Domnului Isus. Iacov 5:14. Aceasta este o referire importanta , pentru ca epistola lui Iacov a fost o epistola generala, scrisa pentru multe biserici, pentru toti crestinii împrastiati , pe care Iacov I-a identificat fiind cele douasprezece triburi împrastiate Iacov 1:1. Aceasta poate sa însemne ca Iacov se astepta ca sa fie batrîni (prezbiteri ) în fiecare biserica Nou Testamentala la care a ajuns epistola sa, adica la toate bisericile existente în acel timp. O concluzie asemanatoare poate fi trasa si din 1 Petru. Petru scrie : sfatuiesc pe batrînii (prezbiterii ) dintre voi , eu care sunt un prezbiter ca si ei , un martor al patimilor lui Hristos, “¦.pastoriti turma lui Dumnezeu care este sub paza voastra. 1 Petru 5:1-2

Si epistola lui Petru este o epistola generala, scrisa pentru bisericile din patru provincii romane din Asia Mica ( vezi 1 Petru 1:1. Bitinia si Pont constituie o singura provincie romana. Fara a astepta alte forme de conducere în bisericile carora le adreseaza aceasta epistola, Petru atunci cînd le scrie (în jurul anului 62 D.Hr. cu mai mult de 30 de ani dupa cinzecime), Petru, presupune ca în toate aceste biserici înfiintate de Pavel, sau de altii, fie ca erau cu preponderenta formate din neamuri sau evrei, vor avea batrîni(prezbiteri )care sa le conduca . Mai mult decît atît : au fost batrîni si în biserica din Ierusalim. Fapte 11:30;15:2. Putem acum formula doua concluzii semnificative dupa aceasta privire de ansamblu asupra acestei slujiri asa cum este prezentata prin evidentele Noului Testament.
1. Nici un pasaj nu ne sugereaza ca în vre-o biserica indiferent de cît de mica era , sa fie doar un singur batrîn (prezbiter). Modelul Noului Testament este o pluralitate a batrînilor (prezbiterilor).în fiecare biserica Fapte 14:23. si în fiecare oras . Tit.1:5 . 2. Nu gasim o diversitate a formelor de conducere în bisericile Noului Testament, ci un model unitar si consistent în care fiecare biserica are un grup de batrîni, prezbiteri , care conduc , si supravegheaza toti membrii Fapte 20:28;Evrei.13:17;1 Petru 5:2-3.

b. Alte numiri folosite pentru batrîni: pastori, supraveghetori, episcopi.


Batrînii(prezbiterii sunt deasemeni numiti : “pastori” sau “episcopi” sau “supraveghetori”, în Noul Testament. Cel mai putin întîlnit ca si substantiv este termenul de “pastor” Poate sa ne surprinda acest fapt, dar acest termen atît de folosit în limba engleza , apare o singura data în Noul Testament atunci cînd se refera la conducerea bisericii, în Efeseni 4:11.
” El a dat pe unii apostoli, pe altii prooroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si învatatori”

Conecsiunea dintre pastori si învatatori , sugereaza ca pastorii sunt unii (poate toti) cei dintre batrîni(prezbiteri)care împlinesc slujba învatarii (echiparii altofra). Unul dintre calificativele unui batrîn (prezbiter ) este aceasta : sa fie în stare sa învete (1Tim.3:2). Substantivul pastor (poiemen) nu mai este folosit în alta parte a Noului Testament cu referire la slujba de conducere în Biserica. Dar verbul care are aceiasi radacina : “a pastori” (poimaino) este mai des întîlnit , cu referire la batrîni. Cînd Pavel se adreseaza batrînilor din Efes , el le spune sa pastoreasca Biserica lui Dumnezeu. Fapte 20:28. traducînd literal verbul (poimaino).
În aceeasi fraza el se refera la oamnii din biserica ca fiind “turma” folosind un substantiv relationat cu acelasi termen (poimnion) care înseamna “o turma de oi”. Asa ca Pavel le cere batrînilor din Efes sa slujeasca ca un pastor.
Acelasi verb este folosit si în 1 Petru 5:2 unde Petru le spune batrînilor sa pastoreasca (poimaino) turma lui Dumnezeu care este sub paza voastra. Cu doua versete mai tîrziu în acelasi capitol Domnul Isus este numit”Pastorul cel mare ” (archipoimen) 1 Petru 5:4 . implicînd cu claritate ca si Petru a vazut pe batrîni (prezbiteri) , ” pastori ” în biserica.

Cu alte cuvinte “pastor este folosit o singura data cu referire la batrîni, dar verbul ce are aceiasi radacina este folosit de doua ori în pasaje care în mod explicit identifica responsabilitatea pastoririi ca fiind una dintre slujirile batranilor.

Un alt termen folosit pentru batrîni în Noul Testament, este cuvîntul grecesc “episcopos” care este tradus variat prin ” supraveghetor” sau “episcop” dupa pasajele în care apare si traducerea folosita.Acest termen pare în mod foarte clar sa fie un alt termen pentru batrîni, în uzanta limbajului Noului Testament. De exemplu : cînd Pavel a chemat la el batrînii din biserica din Efes(Fapte 20:17), el el le spune ” luati seama la voi însivasi la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfînt episcopi (supraveghetori gr. episcopos) Fapte 20:28

Pavel de multe, ori se refera la acesti batrîni din Efes numindu-I episcopi sau supraveghetori. În 1Timotei 3:1-2 , Pavel scrie, “Daca cineva doreste sa fie un episcop , doreste un lucru bun. Dar trebuie ca episcopul sa sa fie fara prihana. Trebuie sa ne amintim ca Pavel îi scrie lui Timotei pe cînd acesta se afla în Efes. , si deja stim din Fapte 20 ca erau batrîni în Efes. (Fapte 20:17-38) Mai mult decît atît în 1 Tim .5:17 noi vedem ca batrînii conduceau biserica din Efes cînd Timotei era acolo, pentru ca Pavel mentioneaza : ” prezbiterii care cîrmuiesc bine sa fie sa fie învredniciti cu îndoita cinste “. Acum episcopii în 1 Tim 3:1-2 pot fi considerati conducatorii bisericii din Efes pentru ca unul dintre calificativele acestora este : ” sa-si “civerniceasca(conduca) bine casa”¦..caci daca cineva nu stie sa-si conduca bine casa lui cum va îngriji (purta de grija-conduce) de biserica lui Dumnezeu ? 1Tim 3:4-5
Si aici foarte usor se poate afirma ca acesti episcopi sau supraveghetori sunt una si aceiasi cu batrînii , pentru ca ei împlinesc aceeasi slujba încredintata batrînilor , asa cum am vazut cu claritate peste tot în epistole si în cartea Faptele apostolilor 20.

În Tit 1:5 , Pavel îi spune lui Tit sa ” numeasca batrîni în fiecare cetate (oras) si apoi prezinta cîteva calificative.(v.6) Apoi în fraza urmatoare (v.7) el da motivatia pentru aceste calificative , începînd prin a spune :” caci un episcop ca economul (administratorul) lui Dumnezeu trebuie sa fie fara prihana (vina). Aici Pavel deasemeni foloseste termenul episcop, pentru a se referi la aceiasi oameni pe care Tit trebuia sa-I numeasca, aratînd îca odata ca acesti termeni sunt interschimbabili.
În cele din urma în Filipeni 1:1 , Pavel scrie, ..”catre toti sfintii în Hristos care sunt în Filipi, împreuna cu episcopii si diaconii ” Aici deasemeni este potrivit sa gîndim ca “episcopi” este un alt nume pentru “batrîni” , pentru ca cu siguranta erau batrîni în Filipi, din moment ce practica lui Pavel era sa stabileasca batrîni (prezbiteri) în fiecare biserica ( vezi Fapte 14:23).
Daca erau batrîni în Filipi, este de necrezut ca Pavel a scris bisericii numindu-I numai pe episcopi si diaconi si sa nu se refere si la batrîni, daca slujirea lor ar fi fost diferita de cea a episcopilor. Deci prin “episcopi” si “diaconi ” , Pavel întelegea acelasi lucru si anume ” batrîni si diaconi. Cu toate ca în anumite parti în bisericile din al doilea secol al erei crestine , din acea vreme, înainte, cuvîntul episcop era folosit cu referire la o singura persoana ce avea autotritate asupra unui grup de biserici. Aceasta a fost un înteles atribuit mai tîrziu acestui termen , înteles care nu se gaseste în Noul Testament.

c . Slujba ( responsabilitatile) batrînilor


Unul dintre rolurile majore ale batrînilor asa cum este descoperit în Noul Testament,
este de a conduce bisericile Nou Testamentale. În 1Tim. 5:17 citim : Batrînii (prezbiterii) care conduc bine sa fie învestiti cu îndoita cinste” mai devereme în aceeasi epistola Pavel, a spus ca un supraveghetor (sau batrîn) trebuie sa-si conduca întîi , casa lui, bine , si sa-si tina copiii în supunere cu toata cuviinta ( cu respect fata de altii ), caci daca cineva nu stie sa-si cîrmuiasca bine casa lui, cum va îngriji de biserica lui Dumnezeu. 1 Tim. 3:4-5.
Si Petru deasemeni indica un rol de conducere pentru batrîni cînd îi îndeamna :
” Pastoriti turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastra (care este în responsabilitatea voastra) nu de sila, ci de buna voie, “¦.dupa voia lui Dumnezeu; nu pentru un cîstig mîrsav, ci cu lepadare de sine. Nu ca si cum ati stapîni peste cei ce v-au cazut la împarteala , ci facîndu-va pilda turmei . Si cînd se va arata Pastorul cel mare , veti capata cununa , care nu se poate vesteji a slavei.” 1 Petru 5:2-5.

De fapt batrînii sunt îndemnati sa actioneze ca pastori ai turmei lui Dumnezeu, nu ca unii care domina (stapînesc , conduc cu asprime si opresiune) , ci facîndu-se exemplu pentru turma. Si aici Petru arata ca batrînii au un rol de conducere cu o functie de autoritate în bisericile carora Petru le scrie. Acesta pozitie este subliniata si de faptul ca Petru îndeamna pe toti cei mai tineri : ” sa fie supusi celor batrîni” 1Petru 5:5.Cu alte cuvinte si în Evrei 13:17 , desi nu sunt numiti “batrîni”,cu siguranta erau lideri cu autoritate de conducere în bisericile carora li se adreseaza scriitorul acestei epistole din moment ce el spune :
” Ascultati de mai marii vostri, si fiti-le supusi, caci ei privegheaza asupra sufletelor voastre, ca unii care au sa dea socoteala de ele “. Din moment ce Noul Testament nu mai prezinta pe nimeni altcineva avînd aceasa slujire si autoritate în biserica , este potrivit sa concluzionam ca adunarea trebuie sa se supuna si sa asculte de batrînii (prezbiterii )ei. Aceasta concluzie este în acord cu descrierea responsabilitatilor pe care apostolul Pavel le da batrînilor din Efes . Fapte 20:28

Pe lînga responsabilitatile de conducere, batrînii (prezbiterii) de asemeni în bisericile Nou Testamentale pare sa aiba si responsabilitati de “învatare”. În Efeseni 4:11, batrînii fac referire la “pastori-învatatori”( sau, înalte traduceri pastori care sunt foarte aproape uniti cu învatatorii) . Apoi în 1Timotei 5:17, Pavel spune: “prezbiterii care cîrmuiesc bine , sa fie învredniciti cu îndoita cinste, mai ales cei care se ostenesc cu propovaduire si cu învatatura, pe care o dau altora. “
Aici Pavel pare sa arate ca exista un grup special de batrîni care îsi rezerva mai mult timp activitatii de predicare si învatare Si mai mult , poate fi subliniat chiar ca sunt unii dintre batrînii învatatori care îsi cîstiga existenta din predicare si învatare. Aceiasi concluzie poate fi trasa si din Tit 1:9, unde Pavel spune un batrîn :” sa se tina de Cuvîntul adevarat, care este potrivit cu învatatura , pentru ca sa fie în stare sa sfatuiasca în învatatura sanatoasa, si sa înfrunte pe potrivnici. “.
Mult mai chiar acest fapt este subliniat de apostolul Pavel pentru cei din Corint : ” Nu stiti ca cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, sunt hraniti din lucrurile de la Templu, si ca cei care slujesc altarului au parte de la altar ? Tot asa , Domnul a rînduit ca cei care propovaduiesc Evanghelia, sa traiasca din Evanghelie . 1 Cor.9:13-14. Pentru a motiva sustinerea materiala a celor care propovaduiesc Evanghelia, Pavel foloseste exemplul Vechiului Testament , vreme în care cei ce slujeau la Templu ,sau la altar erau sustinuti prin jertele care se aduceau acolo. Tot asa si pentru cei ce propovaduiesc Evanghelia apostolul Pavel spune nu el ,ci “Domnul ” a rînduit ca acestia sa traiasca ( sa aiba resursele pentru viata ) din Evanghelie. (nu afaceri , societati , sau alte munci prestate, prin care sa-si asigure existenta). Batrînii deci în bisericile Nou Testamentale ,au responsabilitatea de a conduce si de a învata.

Calificativele batrînilor (prezbiterilor)

Cînd Pavel enumera calificativele pentru batrîni, este semnificativ ca el combina cerinte privind trasaturi de caracter si ale atitudinii inimii , cu cerinte care nu pot fi împlinite într-un timp scurt , ci vor deveni evidente numai dupa un anume numar de ani de traire crestina.

” Trebuie ca episcopul sa fie fara prihana, barbatul unei singure neveste, cumpatat, întelept, vrednic de cinste , primitor de oaspeti , în stare sa învete pe altii Sa nu fie nici betiv, nici bataus, nici doritor de cîstig mîrsav, ci sa fie blînd, nu gîlcivitor , nu iubitor de bani; sa-si chiverniseasca bine casa, si sa-si tina copiii în supunere cu toata cuviinta.Caci daca cineva nu stie sa-si cîrmuiasca bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu. ? Sa nu fie întors la Dumnezeu de curînd, ca nu cumva sa se îngîmfe si sa cada în osînda diavolului. “
1Tim 3:2-7
Calificative asemanatoare dar asezate în ordine diferita pot fi gasite si în Tit 1:6-9, unde Pavel îi spune lui Timotei sa rînduiasca batrîni în fiecare oras:

“Daca este cineva fara prihana, barbat al unei singure neveste , avînd copiii credinciosi, cari sa nu fie învinuiti de dstrabalaresau neascultare. Caci episcopul , ca econom a lui Dumnezeu, trebuie sa fie fara prihana; nu încapatînat, nici mînios, nici dedat la vin, nici bataus, nici lacom de cîstig mîrsav; sa fie primitor de oaspeti , iubitor de bine, cumpatat , drept , sfînt, înfrînat;sa se tina de Cuvîntul adevarat care este potrivit cu învatatura, pentruca sa fie în stare sa sfatuiasca în învatatura sanatoasa, si sa înfrunte pe potrivnici ” Tit 1:6-9

Acei care vor alege batrîni în bisericile de astazi , vor avea slujitori dedicati daca vor privi cu atentie în lumina acestor calificative, si mai degraba sa ia în considerare trasaturile de caracter si modelul unei trairi evlavioase , decît atuurile lumesti, cum ar fi faima sau succesul. În mod deosebit în bisericile din din lumea vestica industrializata, se pare ca exista o tendinta sa se creada ca succesul în lumea afacerilor (industrie, juridica , medicina ,sau în guvernare chiar) este un indiciu favorabil pentru acea persoana pentru a fi aleasa batrîn (prezbiter ) al bisericii. Aceste abilitati nu sunt cuprinse însa în calificativele Noului Testament. În învatatura Noului Testament ni se spune clar ca batrînii trebuie sa fie exemple pentru turma, în trairea lor de fiecare zi si aceasta cu siguranta va include si relatia lor personala cu Dumnezeu princitirea bibliei, rugaciune, lauda si închinare. Ei vor fi în stare sa spuna asa cum Pavel a afirmat : ” Calcati pe urmele mele (imitatima pe mine ) întrucît si eu calc pe urmele lui Hristos. ” 1Cor. 11:1;cf.2Tim.3:10-11), si asa cum a poruncit lui Timotei : fii o pilda (exemplu) pentru credinciosi: în vorbire, în purtare, în dragoste,în credinta, în curatie.” 1 Tim.4:12.Cu acelasi îndemn Pavel îi spune si lui Tit: “da-te pe tine însuti pilda de fapte bune , în toate privintele, iar în învatatura da dovada de curatie , de vrednicie., de vorbire sanatoasa si fara cusur, ca potrivnicul sa ramîna de rusine , si sa nu poata sa spuna nimic rau de noi. ” Tit 2:7-8. Pentru batrîni (prezbiteri) , asteptarea este sa continuie cu acelasi exemplu de viata , pe care altii s-l poata urma ; si aceasta nu este o optiune ci o porunca.

Ce înseamna barbatul unei singure neveste ?

Calificativul, “barbatul unei singure neveste ” (1Tim.3:2;Tit1:6) a fost înteles în moduri diferite. Unii au exclus de la slujirea de prezbiter pe cei care în viata lor , chiar si înainte de a-l cunoaste pe Dumnezeu au avut mai mult decît o sotie. Cineva care s-a divortat si s-a casatorit cu altcineva, pentru ca este barbatul a doua sotii. Altii au afirmat ca a fi barbatul uneisingure neveste este calificativul care se aplica numai dupa întoarcerea la Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, numai daca cineva a divortat dupa ce l-a cunoscut pe Hristos si s-a recasatorit cu o alta persoana, atunci este descalificat pentru slujirea de prezbiter (batrîn).

Altii au fost mult mai radicali spunînd ca si cei carora le-a murit sotia si s-au recasatorit nu mai pot împlini slujba de batrîni (sau prezbiteri) . În acest caz Pavel ar fi putut mai usor sa spuna ” cei care au fost casatoriti numai o singura data. “. Nu putem interzice vaduvilor recasatoriti sa fie batrîni (prezbiteri) dar ar trebui sa o facem daca este sa luam în considerare fraza “sa fi fost casatorit numai o singura data”!. Calificativele pentru batrîni sunt toate bazate pe un caracter moral spiritual , si niciunde în Scriptura nu gasim sa fie sugerat cam un om care s-a recasatorit (în Domnul)dupa ce I-a murit sotia , are un nivel moral sau spiritual mai scazut , descalificîndu-l pentru acesta slujire.
Pentru întelegerea corecta a acestei afirmatii trebuie sa luam în considerare cel putin doua lucruri :
Poligamia era posibila în secolul întîi. Spunînd Barbatul unei singure neveste
Pavel a interzis unui poligamist (un om care în prezent are mai mult decat o sotie ) sa fie
un batrîn(prezbiter) . Poligamia pentru acea vreme era un aspect comun chiar si printre
evrei. Isoricul evreu Iosefus a spus. ” este un obicei deosebit pentru noi sa avem mai
multe sotii în acelasi timp ” Chiar si legislatia rabinica cuprindea reguli si proceduri
privind acest obicei al poligamiei.”. De aceea este bine sa întelegem ca mai întîa “
barbatul unei singure neveste ” interzicea pentru un poligamist sa ajunga în slujirea de
batrîn al Bisericii.

Este bine sa tinem cont despre învatatura apostolului Pavel privind divortul si
recasatoria pentru cei care sunt în Biserica. ” celor casatoriti, le poruncesc nu eu ci
Domnul, ca nevasta sa nu se desparta de barbat. Daca este despartita, sa ramîna
nemaritata, sau sa se împace cu barbatulei. Si nici barbatul sa nu-si lase nevasta “1 Cor
7:10-11. Daca acesta a fost cuvîntul lui Pavel pentru cei ce erau membrii bisericii cu cît mai mult acesta se aplica prezbiterilor. Aceasta cerinta sa fie barbatul unei singure neveste , se aplica numai pentru cei care sunt în biserica ( dupa ce l-au cunoscut pe Hristos). Calificativele enumerate de Pavel se refera la timpul prezent. De exemplu 1 Tim.3:1-7 nu spune “unul care n-a fost niciodata violent (bataus) ci unul care nu este acum violent ci este blînd. La fel nu spune, unul care nu a iubit niciodata banii , ci unul care acum nu este iubitor de bani, sau nu se spune unul care a fost fara prihana (fara repros) toata viata lui, ci unul care acum este fara prihana.
Daca dorim sa aplicam aceste calificative la întrega viata trecuta, vom exclude de la slujirea de prezbiter , pe toti cei care au devnit crestini ca si adulti,pentru ca este îndoielnic ca necrestiniisa sa poata împlini aceste calificative.

Instalatrea publica a batrînilor .

În conecsiune cu acest subiect al slujirii batrînilor (prezbiterilor) Pavel spune : “Sa
nu-ti pui mîinile peste nimeni cu graba” 1Tim 5:22/a. Contextul acestei afirmatii nu prezinta un proces al alegerii batrînilor , si nici nu mentioneaza Pavel , sa nu-ti pui mîinile peste batrîni ! Dar întregul paragraf 1Timotei 5:17-21, vorbeste despre batrîni. A pune mîinile poate fi un act potrivit pentru a pune pe cineva deoparte pentru aceasta slujire. Întîlnim aceasta practica a punerii mîinilor (aordinarii ) pentru a încredinta oameni în anumite slujiri sau încredintari. Fapte 6:6;13:3; 1Tim4:14. De aceea în acest context apostolul Pavel cînd scrie lui Timotei (1Tim.5:22) este posibil sa fi avut în minte, acest act al instalarii batrînilor (prezbiterilor).
Un alt fapt pe care îl întîlnim a fost acesta ca Pavel a ordinat prezbiteri , foarte repede dupa ce a fost înfiintata biserica. (Fapte 14:23) . Trebuie luate în considerare însa ca nu cumva tinînd cont numai de acest aspect alegerea presbiterilor (batrînilor ) sa se superficial , doar pentru a împlini o nevoie si nu a se cauta valoarea celui care urmeaza sa slujeasca, facîndu-se astfel greseli. Trebuie avut în vedere calsificativul : “sa nu fie întords lsa Dumnezeu de curînd” Este nevoie de întelepciune si discernamînt pentru a pune aceste doua practici împreuna : sa fie rînduiti prezbiteri repede în bisericile nou înfiintate , si apoi acestia sa nu fie întorsi de curînd la Dumnezeu !. Mai exista un fapt care trebuie luat în considerare : În întregul proces de alegere si de instalare în slujire , biserica sa nu judece si sa urmareasca ceea ce lumea apreciaza : înfatisarea, relatiile, posibilitatile, sponsorizarea etc. uitîndu-se dupa aparentele exterioare. Biserica trebuie sa priveasca mai întîi la ceea ce Domnul se uita : Dumnezeu se uita la inima. ( 1 Sam.16:7,cf. 2Cor.5:16.)Nevoia de a evalua calificativele spirituale este deasemeni evidenta cînd apostolii au recomandat Bisericii din Ierusalim sa aleaga pe cei sapte diaconi :
” deaceea fratilor, alegeti dintre voi sapte barbati, vorbiti de bine, plini de Duhul Sfînt
si întelepciune, pe care îi vm pune în slujba aceasta ” Fapte 6:3

Printre cei alesi a fost “Stefan, un om plin de credinta si de Duhul Sfînt” Fapte 6:5
Trebuie deasemeni sa mentionam ca alegerea si instalarea batrînilor în bisericile din vremea apostoluluii Pavel , a fost însotita de rugaciune si post. Acest fapt este un exemplu al Domnului Isus , care a mers în munte sa se roage si a petrecut toata noaptea în rugaciune înainte de a alege pe cei 12 ucenici Luca 6:12-13.

3.Diaconii

Cuvîntul “diacon ” este o treducere a cuvîntului grecesc “diaconos” care este termenul obisnuit pentru ” slujitor” cînd este folosit întru-n contexte care nu are de-a face cu slujirea în biserica.
Diaconii sunt mentionati cu claritate în Filipeni 1:1 ” catre toti sfintii în Hristos Isus care sunt În Filipi, împreuna cu episcopii si diaconii ” . Dar aici nu este specificata slujirea lor , numai ca sunt diferiti de episcopi ( batrîni ). Diaconii sunt deasemeni mentionati în 1 Timotei 3:8-13 , într-un pasaj mai amplu :

” Diaconii, deasemenea, trebuie sa fie cinstiti, nu cu doua fete, nu bautori de mult vin, nu doritori de cîstig mîrsav: ci sa pastreze taina credintei, într-un cuget curet. Trebuie cercetati mai întîi, si numai daca sunt fara prihana, sa fie diaconi. Femeile deasemenea , trebie sa fie cinstite, neclevetitoare, cumpatate, credincioase în toate lucrurile.
Diaconii sa fie barbati ai unei singure neveste, si sa stie sa-si cîrmuiasca bine copiii si casele lor. Pentruca cei ce slujesc bine ca diaconi, dobîndesc un loc de cinste si o mare îndrazneala în credinta care este în Hristos Isus. 1Tim 3:8-13.

Responsabilitatile slujirii diaconilor nu sunt prezentate clar aici, dar calificativele enumerate sugereaza cîteva dintre acestea , cum ar fi : responsabilitatea de a administra banii , din moment ce li se cere sa nu fie doritori de cîstig mîrsav. (v.8).

Ei deasemenea au si alte responsabilitati administrative ale bisericii în alte domenii , paentru ca li se cere sa stie sa-si cîrmuiasca bine copiii si casele lor. 8v12) Ei deasemenea purtau de grija de anumite nevoi fizice pentrui cei din biserica si societate (vedeti discutia din Fapte 6 ).
Pentruca în versetul 11 se vorbeste despre despre sotiile lor si calitatea caminului lor, aceasta pare sa sugereze ca ei sun raspunzatori de primirea de oaspeti, vizitarea familiilor si consiliere, pentruca sotiile lor trebuie sa fie cinstite si neclevetitoare. Nu este bine pentru slujirea unui diacon care este implicat în consiliere , daca sotiile lor vor împrastia marturisirile confidentiale în întreaga biserica. Acestea sunt numai sugestii sau domenii pasibile ale slujirii diaconilor sugerate de acest pasaj.
Substantivul diacon nu este folosit în Fapte 6:1-6 dar este relationat cu verbul care are aceiasi radacina ” diaconeo” (a sluji) acesta este întîlnit în Fapte 6:2 : ” nu este potrivit pentru noi sa lasam Cuvîntul lui Dumnezeu, ca sa slujim la mese. Aici apostolii care conduceau în biserica din Ierusalim au gasit ca este necesar, sa delege anumite responsabilitati administrative altora.

În acest caz responsabilitatea includea, distribuirea de alimente pentru vaduvele care erau în nevoie. Este potrivit sa ne gîndim la acesti sapte oameni ca fiind diaconi , cu toate ca numele acesta nu li s-a aplicat chiar din momentul cînd au început aceasta slujire , dar lor li s-au încredintat responsabilitati care se potrivesc diaconilor asa cum este relatat în 1 Tim 3:8-12.

Este un alt text în care este dificil sa stim cu exactitate daca Noul Testament vorbeste despre diacon ca o slujire specifica în biserica , sau se foloseste un cuvînt obisnuit care identifica pe cineva care slujeste, avînd un sens general. . Acesta este dificultatea pasajului din Rom.16:1 , unde Fivi, este numita “slujitoare” sau “diaconita” sau “diacon”

Al bisericii din Chencrea. Acest tip al substantivului în limba greaca, poate capata forme atît pentru genul, masculin sau feminin . Deoarece în calificativele mentionate de Pavel , pentru diaconi, se arata ca diaconii trebuie sa fie ” barbatii unei singure sotii “1 Tim. 3:12, traducerea “slujitoare” pare sa fie preferabila celei de diaconita în Rom 16:1.

” Diaconos ” are acest sens clar în Rom 13:4, 15:8 si 1 Cor.3:5 . În general versetele în care se vorbeste despre diaconi, sugereaza ca acestia aveau pozisii recunoscute ca “Slujitori în aceasta calitate de diaconi ” în diferite domenii ale bisericii. Fapte 6:1-6 sugereaza ca acestia aveau responsabilitati administretive . Este semnificativ de remarcat ca niciunde în Noul Testament nu este relatat ca si diaconii ar avea autoritate de a conduce în biserica asa cum batrînii au fost încredintati. Nici unui diacon nu I s-a cerut sa predice Cuvîntul , sau sa învete pe altii..

4. Alte slujiri

În multe biserici astazi sunt si alte slujiri, cum ar fi : casier, moderator ( unul care are responsabilitatea de a conduce întîlnirile de afaceri – buget ale bisericii) sau trastizii ( cei care au dreptul legal de a administra si purta de grija de proprietatile bisericii. Sau bisericilse care au mai mult decît un angajat , pot sa aiba ca angajati si director muzical, director educational, lucrator cu tineretul etc. Toti acestia au recunoasterea publica pwntru a împlini slujirile care le-au fost încredintate, acestia chiar pot fin platiti pentru împlinirea acestor responsabilitati , dar sa nu faca parte dintre batrîni (presbiteri) sau diaconi.

Nu exista nici un motiv sa spunem ca acestea nu sunt slujiri în biserica, pentru ca uneori aceste slujiri sunt împlinite chiar de diaconi sau presbiteri. Trebuie însa bine definite si care este nivelul de autoritate si de implicare în conducerea bisericii , a celor care le împlinesc. Trebuie de la început cei care primesc astfel de slujiri sa stie ca acestea nu sunt slujiri mentionate în Scriptura si autoritatea lor nu poate fi egala cu cea a diaconilor s-au presbiterilor , daca nu fac parte din una dintre aceste categorii. Daca se exercita o autoritate mai mare din partea acestora, sau acestia preiau responsabilitati de conducere în acea biserica vor fi probleme. Acestea vor conduce la diminuarea autoritatii Scripturii în domeniul conducerii bisericii.

Cum vor fi alesi slujitorii Bisericii ?

În istoria bisericii se întîlnesc doua tipuri majore privind procesul alegerii slujitorilor bisericii . Alegerea de catre o autoritate bisericeasca de rang mai înalt, si alegerea slujitorilor de catre biserica locala. Biserica Romano Catolica are slujitorii numiti de catre o autoritate dinafara bisericii. Papa numeste cardinalii si episcopii. Episcopii numesc preotii din comunitatile locale. Acesta este un sistem ierarhic , sau un sistem condus de catre preotie. Care este o categorie distincta fata de ceilalti oameni din biserica numiti laici. Acest sistem pretinde o linie neîntrerupta a descendentei autoritatii de la Hristos si apostoli, pretinzînd ca preotia ete reprezentarea lui Hristos în biserica.

Cu alte cuvinte În Biserica Anglicana, (Biserica Episcopaliana în USA. ) nu se supun autoritatii conducerii Papei sau a cardinalilor, cu toate ca au în structura de conducere similaritati cu sistemul ierarhic al Bisericii Catolice. Aceste biserici sunt conduse pastrînd aceiasi structura ierarhica de episcopi si arhiepiscopi, iar clericii sunt numiti preoti. Si aceste biserici pretind succesiunea apostolica , si preotii si episcopii sunt numiti de catre o autoritate mai înalta diafara bisericii locale.
Deosebit fata de acest sistem în care slujitorii bisericii sunt numiti de o autoritate dinafara bisericii, în majoritatea bisericilor ce apartin grupului protestant , slujitorii bisericii , sunt alesi de catre biserica locala , sau de un grup care apartine bisericii locale. Deoarece în acest domeniu , nu exista o procedura biblica , evidentiata de vre-un pasaj al Scripturii, trebuie sa avem rabdare si îngaduinta , întîlnind o varietate de proceduri în bisericile evanghelice în acest aspect al alegerii slujitorilor.

Putem spune ca sunt cîteva motivatii care ne arata de ce este cel mai potrivit ca acesti slujitori ai bisericii ( cum ar fi batrînii (prezbiterii) diaconii si cu siguranta si pastorii )sa fie alesi de catre biserica locala, sau cel putin recunoscuti într-un fel de întreaga congregatie.

În Noul Testament, sunt cîteva exemple în care slujitorii bisericii au fost alesi
de întreaga congregatie. In Fapte 6:3, nu apostolii au numit pe cei sapte diaconi. ( daca îi putem numi pe acestia diaconi) ci ei au cerut întregei biserici sa faca aceasta: ” De aceea fratilor , alegeti dintre voi , sapte barbati, vorbiti de bine , plini de Duhul Sfînt si întelepciune pe care îi vom pune în slujba aceasta. ” Alegerea initiala a acestor sapte barbati a fost facuta de întreaga congregatie.

Cînd a fost ales Matia , pentru a-l înlocui pe Iuda , întreaga congregatie care numara 120 de persoane (vezi Fapte 1:15) au facut alegerea initiala punînd înainte doua nume , dintre care Dumnezeu însusi sa faca alegerea. . “Ei au pus înainte pe doi, Iosif numit Barsaba, zis si Iust si pe Matia. Fapte 1: 23.
La sfîrsitul consiliului de la Ierusalim, întreaga biserica a participat împreuna cu apostolii si batrînii în alegerea reprezentantilor care sa poarte mesajul de decizie pentru celelalte biserici. Alegerea si trimiterea acestora a fost facuta de ” Apoatoli, si presbiteri si întreaga Bisrica “Fapte. 15:22 si 25.Mai mult decît atît ; cînd cîteva biserici au trimis un dar cu Pavel sa fie dus Bisericii din Ierusalim, bisericile deasemeni au ales un repreuzentant care sa-l însoteasca pe Pavel., care potrivit afirmatiilor lui Pavel ” a fost ales de biserici , sa mearga împreuna cu noi în aceasta lucrare de binefacere ” 2 Cor 8:19

Pot fi obiectii din partea unora , pentru ca Pavel si Barnaba ” au numit ” batrîni în fiecare biserica. Fapte 14:23. Si Pavel deasemenea I-a spus liu Tit sa ” numeasca ” batrîni ” în fiecare oras . Tit 1:5. Nu apare aceasta practica mai asemanatoare cu modelul bisericii Romano Catolice, sau cel Anglican , decît cel în cere alegerea este facuta de întreaga biserica ? Dar aceste versete nu descopar întregul proces ! Aceste versete nu ne spun ca apostolii singuri au facut aceste alegeri. Ei puteau implica întreaga biserica în consultare si chiar în desemnare a acestor batrîni, înainte instalarii lor în aceasta slujire. (afirmatia “a numi ” appoint” poate însemna în acelasi timp si a instala, a rîndui, a pune în slujba ).

Un alt motiv pentru participarea întregei congregatii în alegerea slujitorilor
bisericii este ca în Noul Testament , autoritatea finala nu este încredintata unui grup dinafara sau dinauntrul Bisericii , ci bisericii ca un întreg. Pasul final în disciplinare , înainte ca cineva sa fie excomiunicat, este cel vinovat sa fie prezentat bisericii : ” spune-l Bisericii” (Mat.18:17). Excomunicarea , sau actul excluderii cuiva din biserica are loc atunci cînd întreaga biserica este prezenta ” voi si duhul meu fiind adunati laolalta ” 1 Cor. 5:4, si pare sa fie împlinit de întreaga congregatie.

Un alt considerent care este sugestiv dar nu conclusiv , este faptul ca epistolele sunt adresate bisericilor si prezinta învataturi pentru întreaga biserica nu numai pentru un grup de batrîno sau diaconi. Întreaga congregatie este îndemnata sa citeasca si apoi sa aplice cuvîntul pe care l-au primit. Rom 1:7; 1Cor 1:2, 2 Cor. 1:1. Sunt apoi cîteva motive practice care pot fi mentionate :

Daca întrega biserica este implicata în alegerea unui slujitor va fi mai multa
responsabilitate, din partea fiecaruia. Pavel prezinta aceasta stare de responsabilitate cand afirma : ” împotriva unui prezbiter sa nu primesti învinuire decît din gura a doi sau trei martori ” 1 Tim 5:19.
Istoric s-a dovedit ca doctrinele false par sa fie mai întîi sa fie adoptate de
teologi, apoi de catre pastori si abia în celse din urma de catre laicii care citesc biblia în mod personal, si umbla cu Dumnezeu în fiecare zi . Cu alte cuvinte daca cei din conducere sunt ceidintîi care pot ajunge sub influenta unor învataturi gresite, si nu exista o alegere din partea bisericii , congregatia ca un întreg nu are nici o autoritate în a confrunta aceasta problema si a îndrepta aceasta situatie. Dar daca slujitorii din conducere sunt alesi de biserica, exista un sistem de verificare si de echilibru , pentru ca cei din conducerea bisericii au de dat socoteala întregii biserici care I-au ales.

Conducerea este mai eficienta (lucreaza mai bine ) cînd împlinette slujirea cu
încuviintarea celor condusi. ( în Vechiul Testament, ex.4:29-31; 1Sam7:5-6 10-24, 2 Sam 2:4, 1 Regi 1:39-40 ; este remarcabil de luat în considerare, greseala lui Roboam din 1 Regi 12:1,15.

Acesti factori combinati, indica faptul ca în întreaga Scriptura nu gasim în mod
explicit o porunca ,sau un sistem de alegere a slujitorilor din conducerea bisericii. Dar este important sa avem un mod de alegere a acestor slujitori, care sa implice întreaga biserica . Poate fi folosit votul întregei congregatii , sau alte forme aceptate de întreaga biserica , prin care sa fie desemnati slujitorii înainte de înstalarea lor .

Mai poate fi altceva spus despre procesul alegerii slujitorilor din conducerea bisericii ?
În procesul de alegerii slujitorilor atunci cînd întreaga biserica este implicata se exercita un anume control asupra autoritatii pe care urmeaza sa o primeasca cei alesi. Exista loc pentru o mare varietate de sisteme de alegere aici : pate fi recomandata o alegere pentru un an de proba, sau pentru toti cei alesi sa fie stabilita o perioada a reconfirmatrii lor în slujbele pe care le-au primit. Chiar daca listele cu cei propusi pentru cei ce urmeaza a fi alesi în slujirile de conducere ,pot veni de la prezbiterii bisericii , trebuie sa existe posibilitatea ca întreaga congregatie sa poata interveni si sa faca propriile propuneri. Acesti factori vor pregati un sistem care va împiedica autopropunerea celor existenti în conducerea bisericii si perpetuarea lor în aceste slujiri fatra acordul bisericii. Dar înca odata nu exista un sistem mai bun sau mai duhovnivcesc, pentru ca în Scriptura nu este mentionat niciunul dintre ele, dar trebuie respectate principiile : biserica sa aiba libertatea sa se exprime, autoritatea celor alsesi sa fie într-un fel controlata, eitrebuind sa dea socoteala si apoi sa fie reconfirmati în aceste slujiri. Metodele foloseite sa asigure pacea si recunoasterea de catre întreaga biserica a celor alesi.

Forme de conducere în biserica


Luînd în discutie formele de conducere în biserica , au fost facute deja cîteva anticipari în capitolele precedente. Metodele folosite pentru alegerea slujitorilor reprezinta un aspect foarte important al autoritatii în biserica. Flozofii diferite ale conducerii într-o biserica, vor fi reflectate în metode diferite, folosite pentru alegerea slujitorilor din biserica ,asa cum au fost mentionati anterior.

Este evident ca formele de conducere în biserica po fi cuprinse în trei categorii mari , pe care le putem intitula : “conducere episcopaliana” , “conducere presbiteriana” si “conducere congregationalista” . Conducerea episcopaliana este guvernata de o categorie distincta a slujitorilor bisericesti, numiti preotie, iar autoritatea pentru luarea deciziilor este înafara bisericii locale. În forma prezbiteriana conduc batrînii (prezbiterii), unii care au autoritate nu numai asupra bisericii locale, ci prin prezbiteri asupra tuturor bisericilor din regiune si apoi prin Adunarea Generala (la care participa numai delegatii prezbiterilor) în întreaga denominatie.
Forma congregationala a conducerii bisericii , are întreaga autoritate de conducere atribuita bisericii locale. Uneori unele atributii ale bisericii locale sunt împlinite în comun cu asociatii confesionale ( Comunitate, Uniune, Federatie , Alianta Mondiala) Acestea nu sunt organe ierarhice ,sau forme de autoritate în afara bisericii , ci numai asociatii reprezentative,care cu acordul bisericilor locale împlinesc anumite slujiri comune tuturor. În continuare vom analiza fiecare dintre aceste forme de conducere mai detaliat:

Conducerea Episcopaliana


În sistemul Episcopalian , un arhiepiscop are autoritate asupra mai multor episcopi. Ei au autoritate asupra unor “dioceze”, care cuprind bisericile dintr-o zona aflate sub autoritatea unui episcop. Slujitorul responsabil cu slujirea într-o biserica locala este rectorul si uneori vicarul, care este un “asistent” sau unul care înlocuieste rectorul.
Arhiepiscopii, episcopii si rectorii sunt toti preoti , pentru ca toti într-un moment dat au fost ordinati în categoria preotiei episcopaliene. ( În practica rectorul este adesea numit preot. ) Nu gasim nici un argument pentru sistemul episcopalian în Noul Testament. , ci el a aparut odata cu dezvoltarea bisericii Nou Testamentale. E.A. Litton scrie : “Nu exista nici o porunca Nou Testamentala pentru a avea episcopi care sa conduca o dioceza” , dar imediat adaoga : “Evidentele în favoarea supozitiei ca Episcopatul s-a dezvoltat în biserica , printr-un proces natural. Prezbiterii cand se adunau împreuna pentru consultatii , în mod obisnuit alegeau un presedinte care sa mentina ordinea ; la început slujba acestuia , era temporara, dar în timp a capatat o autoritate permanenta”¦”¦
“¦”¦..Este posibil ca aceasta forma de episcopat incipient sa se fi dezvoltat în fiecare biserica. Dar odata cu moartea treptata a apostolilor, sistemul sa fi capatat importanta , fiind investit cu tot mai mare autoritate .” (Edward Arthur Litton – introducere în teologia Dogmatica pag.401.

Mai mult decît atît, din moment ce slujbele eposcopilor si a celorlate structuri întîlnite în bisericile episcopaliene, sunt istorice si benefice pentru biserici , Litton arata ca este bine sa fie perpetuate . În sfîrsit , beneficiul descendentei apostolice , este privit ca un motiv puternic în favoarea sistemului Episcopalian. Litton spune :
” Apostolii sunt prima veriga a lantului, si nu exista nici un motiv sa ne întrebam de ce o succesiune privita ca o încredintare externa , nu ar fi usor evidenta din generatie în generatie prin acesta clasa de slujitori, care au primit autoritatea slujirii de la înaintasi si o transmit succesorilor “.

Dar sunt argumente care contravin acestor afirmatii si acestea sunt mult mai puternice :

Este semnificati faptul ca slujba (pozitia de conducere) a episcopului nu este o
pozitie ierarhica distincta în Noul Testament, ci episcopul este un sinonim al termenului de “batrîn” Nu este un fapt incidental , adevarul ca , între apostoli, Domnul Isus nu a lasat pe nimeni cu o autoritate mai mare exercitata asupra celorlalti. Domnul Isus a last un grup de doisprezece ucenici , care erau egali în autoritatea de a conduce ( acestora mai tîrziu s-a alaturat în egala autoritate si Pavel ). Cu toate ca unii dintre apostoli , cum ar fi Petru Iacov si Pavel , au avut o pozitie mai proeminenta în întregul grup, ei nu au avut în nici un fel o pozitie mai înalta ,sau mai mare autoritate. Chiar Petru a fost mustrat de catre Pavel în Antiohia Gal.2:11. Aceasta reflecta foarte bine întelepciunea lui Hristos în ai preveni asupra abuzului de putere, care vine în mod inevitabil atunci cînd o fiinta umana are multa putere , fara o cale clara prin care sa fie verificat si contrabalansat de altii. La fel cum Domnul Isus a lasat o pluralitate de apostoli care sa aiba autoritate egala în biserica primara, apostolii au rînduit o pluralitate de batrîni (prezbiteri) în fiecare biserica, si nu o singura persoana care sa aiba o autoritate de conducere superioara celorlalti.

Teoria potrivit careia grupul de episcopi au fost alesi pentru a înlocui pe apostoli,
nu are suport în Noul Testament. Si nu se gaseste nici o sustinere nici chiar prin afirmatia ca cei ordinati ( peste care s-au pus mîinile ) au format lantul sucesiunii apostolice: De exemplu în Fapte 13:3, nu a fost nici un apostol venit din Ierusalim pentru a-I ordina pe Pavel si Barnaba , ci au fost cei din biserica di Antiohia care si-au pus mîinile peste ei si I-au trimis în misiune. De fapt nu exista evidente care sa arate ca apostolii erau preocupati sa pastreze o linie de succesiune. Timotei a fost ordinat nu numai de Pavel ci printr-o comisie de batrîni (prezbiteri) 1Tim4:14. , printre care era si Pavel. 2Tim 1:6 . Mai important, ordinarea în ultima instanta vine de la Domnul, Fapte 20:28, 1Cor.12:28, Ef.4:11. Nu exista nimic în natura ordinarii (aceasta nu înseamna transfer de putere sau de autoritate). Ci este numai o recunoastere publica pentru o anume slujire. Daca Dumnezeu cheama un prezbiter, el trebuie sa fie recunoscut de o biserica locala, fara a exista grija unei linii de sucesiune. Daca suntem convinsi ca biserica locala trebuie sa aleaga batrîni(prezbiteri) , pare sa fie potrivit ca biserica aceea care a ales un batrîn, nu un episcop dinafara ei, sa fie grupul care sa-I ofere recunoastere prin alegere si instalare a acelei persoane în slujba încredintata sau ordinarea sa ca pastor. Cînd pastorul ales lucreaza în mai multe biserici, acestea pot lucra împreuna pentru împlinirea lucrarii de alegere, recunoastere si instalarea lui în slujire.

Desi unii argumenteaza ca dezvoltarea sistemului episcopalian , cu un singur
episcop în autoritate asupra unui numar de biserici, a fost un beneficiu în biserica primara, mai degraba acest sistem este o deviatie de la standardele Noului Testament, un rezultat al nemultumirii umane fata de modul în care apostolii au rînduit alegerea slujitorilor din conducerea bisericii, mod care a fost aplicat foarte bine din anii 30 pîna în anii 100 în bisericile Nou Testamentale.

[pagebreak]

2.Conducerea presbiteriana


În acest sistem , fiecare biserica locala alege prezbiteri pentru comitetul (bordul)de
conducere al bisericii . Daca sunt alesi si pastori, acestia vor fi dintre prezbiterii aceluiasi comitet , egali în autoritate cu ceilalti prezbiteri. Acest comitet are autoritate de conducere asupra bisericii locale. Mai mult, membrii comitetului (batrînii ) sunt membri si în comitetul zonal , format tot din prezbiteri, care au autoritate asupra unui numar de biserici dintr-o regiune. Apoi unii dintre membrii comitetului zonal de prezbiteri sunt membri ai “Adunarii Generale” care în mod obisnuit vor avea autoritate asupra tuturor bisericilor prezbiteriene dintr-o natiune.

Argumentul în favoarea sistemului prezbiterian sunt : 1. Toti cei care au întelepciune si un dar al conducerii , vor fi fi chemati sa foloseasca darul lor pentru a conduce mai mult decît o biserica localasi 2. O conducere nationala (si chiar mondiala) va arata unitatea trupului lui Hristos. Maimult decît atît 3. Un asa sistem va preveni o biserica locala de a cadea într-o eroare doctrinara, mai eficient decat o asociere voluntara a bisericilor. Conducerea prezbiteriana are multi aderenti printre bisericile evanghelice astazi în care sistemul lucreaza eficient.

Dar sunt anumite obiectii care se pot ridica împotriva acestui sistem :

Niciunde în Scriptura un batrîn(prezbiter) este aratat avînd autoritate mai mult
decat asupra bidericii locale care l-a ales. Modelul Nou Testamental este acesta : un batrîn (prezbiter )este ales de o biserica locala si are autoritate numai asupra bisericii locale cre l-a ales. Pretentia invocata adesea folosindu-se cazul consiluilui de la Ierusalim, nu poade îndreptati grupul prezbiterilor sa aiba autoritate asupra bisericilor dintr-o zona sau dintr-o natiune. Acest consiliu s-a tinut la Ierusalim , din cauza prezentei aici a apostolilor . La consiliul din Ierusalim au discutat problemele ivite nu numai apostolii, si batranii bisericii împreuna cu reprezentantii bisericii din Antiohia , Fapte 15:2 . Sunt destule evidente care arata ca a fost si o anume consultare a bisericii pentru ca noi citim : Atunci apostolii, si prezbiterii si întreaga biserica au gasit cu cale sa aleaga vreo cîtiva dintre ei si sa-I trimita la Antiohia”¦” Fapte 15:22 Daca acest pasaj este un suport pentru conducerea regionala pentru un grup de batrîni(prezbiteri ) în aceeasi masura poate fi sustinuta si conducerea unei biserici asupra celorlalte din întreaga zona. !

Acest caz al consiliului din Ierusalim, nu poate fi un bun exemplu pentru a îndreptati
un sistem în care prezbiterii sa aiba autoritate mai mare decît asupra bisericilor locale care I-au ales. Bisrica din Ierusalim n-a convocat toti prezbiterii din Iudeia, Samaria si Galileea sau din alte zone la o Adunare Generala la Ierusalim. Daca apostolii cu siguranta au avut autoritate asupra tuturor boisericilor , nu exista nici un motiv sa credem ca prezbiterii , chiar si cei din biserica din Ierusalim , sa fi avut aceasta autoritate.

Acest sistem în practica genereaza mai multe conflicte. Problemele sau disputele
doctrinare an dupa an pornesc de la biserica locala , la comitetul zonal si merg pîna la Adunarea Generala. Acest sistem accentueaza problemele si le da un curs lung de rezolvare , mai mult decît este necesar sau eficient pentru trupul lui Hristos.
Puterea în conducerea bisericii pare sa fie luata în practica de la controlul final al
laicilor din biserica.. Berkhof care sustine acest sistem de conducere afirma:” puterea unei biserici este exprimeta prin conducerea în care este implicata întreaga biserica.” El deasemeni admite ca ” Cu cît Adunarea Generala preia mai multe tesponsabilicati cu atat mai putin este implicata biserica locala, si conducerea îndepartata de laici ” Apoi acest sistem este foarte greu de corectat atunci cînd porneste într-o directie gresita. , deoarece persoanele laice nu au drept de vot în comitet, comitetul zonal sau Adunarea Generala..

Deasemeni în anumite cazuri este adevatrat ca într-o denominatie care are ca
forma de conducere sistemul prezbiterian, acesta poate preveni o biserica locala pentru a nu fi atacata de o doctrina falsa. Dar foarte fregvent si reversul este posibil: conducerea nationala a unei denominatii prezbiteriene poate adopta doctrine false si apoi face mari presiuni pentru ca biserica locala sa le accepte. !
Daca sistemul prezbiterian reprezinta în forma sa unitatea bisericilor crestine,
dintr-o zona ,sau la nivel national, Si bisericile în care este implicata în conducere întreaga congregatie se pot uni în asociatii voluntare . De fapt aceste asociatii implica pe toti membrii din biserici nu numai pe prezbiteri asa cum se întîmpla în sistemul prezbiterian. La întîlnirile nationale ale bisericilor Baptiste (congrese) de exemplu, participa un mare numar al slujitorilor , dar si laici. Acestia sunt simpli delegati ai bisricilor lor si nu fac parte dintre prezbiteri sau diaconi. Ei se unesc în aceasta partasie care exprima mai bine unitatea trupului lui Hristos , decît Adunarea Generala prezbiteriana unde sunt prezenti numai prezbiterii.

3. Conducerea Congregationala


a. Un singur batrîn ( prezbiter) sau un singur pastor.


Ne vom uita în aceast capitol la cele cinci varietati ale conducerii congregationale.
Prima, care este foarte comuna în bisericile baptiste din USA este “un singur Prezbiter” în conducerea bisericii.
În aceasta forma de conducere ,pastorul pare sa fie singurul prezbiter din biserica. Exista un comitet de diaconi care slujeste sub autoritatea pastorului, dar autoritatea lui este numai consultativa.
În acest sistem biserica locala alege pastorul si diaconii. Masura autoritatii pastorului variaza de la o biserica la alta si va creste în mod obisnuit în masura în care pastorul ramîne mai multa vreme într-o biserica. Autoritatea diaconilor este vazuta ca o autoritate consultativa. În acest fel acest sistem de obicei este întîlnit în bisericile mici , unde multe decizii sunt luate înainte ca biserica sa hotarasca acest lucru.

Argumentul în favoarea acestui sistem este clar prezentat de de A.H. Strong în Teologia Sistematica. Acest text este folosit pe scara larga în cercurile baptiste. Strong ne da urmatoarele argumente :

Noul Testament nu pretinde o pluralitate a batrînilor ( prezbiterilor) , ci modelul
unuei pluralitati vazut în Noul Testament , a fost legat numai de marimea bisericilor din acel timp. El spune :

“Este sigur ca în bisericile prezentate în Noul Testament , pare sa fie o pluralitate a batrînilor (prezbiterilor) “¦.dar nu exista nici o evidenta ca numarul batrînilor (prezbiterilor) ar fi uniform , sau ca aceasta pluralitate întîlnita ar fi avut alte cauze , afara de marimea bisericii în care acesti batrîni slujeau. “

În aceasta afirmatie Strong arata ca a avea mai multi pastori într-o biserica mai mare , care sa includa doi sau mai multi batrîni (pastori) este posibil. Dar distinctia importanta este ca autoritatea de conducere este detinuta numai de catre unul dintre pastori, ceilalti fiind asistenti. În practica însa descoperim majoritatea bisericilor care aplica acest model sunt biserici mici , care au un singur pastor; deaceea în cele mai multe cazuri se ajunge la “un singur batrîn (prezbiter)aflat în conducerea bisericii.

2. Strong arata ca Iacov a fost pastorul, sau presedintele bisericii din Ierusalim si citeaza Fapte 12:17;21:18 si Gal.2:12, aratînd ca acest mod de conducere a lui Iacov a fost un model si pentru alte biserici.
3.Strong pentru a-si sustine modelul sau ” un singur prezbiter ” arata ca întîlnim
pasaje în Noul Testamenu unde gasim termenul episcop la singular si diacon la plural . Dar o traducere literala a textului din limba greaca ne arata ca acest termen si-a modificat articolul definit în oua situatii : ” trebuie ca episcopul sa fie fara prihana ” 1 Tim 3:2.
Si apoi ” episcopul trebuie sa fie fara prihana ” Tit 1:7. Iar în contrast întîlnim pluralul
” Diaconii deasemenea trebuie sa fie cinstiti ” 1 Tim 3:8.
În cele din urma ” îngerul bisericii ” din Apocalipsa 2:1, 8,12, 18;3:1,7,14, dupa
interpretarea lui Strong este pastorul bisericii . Fiind singularul aici , este clar ca în biserici a fost un singur pastor.
Un alt argument de data aceasta care nu mai este a lui Strong ci este întîlnit în
recenta literatura despre cresterea bisericilor arataî ca bisericile au nevoie de un lider puternic pentru a creste rapid si a asigura stabilitate unei noi biserici .

Gasim însa obiectii la acest model a lui Strong si sustinut de multi altii :
1. Pare sa fie inconsistenta sa argumentezi ca în timp ce de asa multe ori apare termenul batrîni la plural sa afirmi ca au fost si biserici mici unde a fost un singur prezbiter. Porunca lui Pavel a fost: rînduieste prezbiteri “în fiecare biserica ” Fapte 14:23, “în fiecare oras” Tit 1:5. ” sa fie chemati batrînii ” Iacov 5:14. Petru spune : “sfatuiesc pe prezbiterii dintre voi ” 1 Petru 5:1 Chiar si atunci cand au fost formate biserici noi , în prima calatorie misionara a apostolului Pavel au fost batrîni (prezbiteri, la plural ) numiti ” în fiecare biserica ” Fapte 14:23. Si în fiecare oras din insula Creta
trebuia sa fie rînduiti prezbiteri, indiferent cît de mare era biserica.

La fel este o inconsistenta la Strong care afirma ca în bisericile mari pot sa aibe mai multi prezbiteri (batrîni ) apoi arata ca “îngerul bisericii din Efes” Ap.2:1 reprezinta un singur pastor . Biserica din Efes în acea vreme a fost deosebit de mare . Pavel a înfiintat aceasta biserica, si a petrecut trei ani în acest oras. Fapte 20:31 . În acel timp toti cei din Asia au auzit Cuvîntul Domnului, atît evreii cît si grecii Fapte 19:10. Populatia Efesului la acea vreme se estimeaza a fi de 250.000 de oameni.
Ne putem întreba cum sa urmam un model sustinut de Strong care nu are sustinere niciunde în Noul Testament , si sa respingem evidente care le gasim peste tot ?

Iacov desigur a actionat ca moderator, sau ca un slujitor care a prezidat consiliul
de la Ierusalim, avand o autoritate deosebita în biserica, dar asta nu înseamna ca el a fost singurul pastor al bisericii din Ierusalim în sensul “conducerea bisericii asigurata de un singur batrîn (prezbiter). De fapt în Fapte 15:2 ne este aratat ca în biserica din Ierusalim au fost batrîni (prezbiteri) “la plural” iar Iacov a fost probabil unul dintre ei. Gal 1:19.
În Timotei 3:2 si Tit 1:7 este modificat articolul hotarît în limba greaca , aratînd
singularul , deoarece aici Pavel vorbeste despre slujirea de prezbiter în general , aratînd calificativele unui prezbiter , care sunt valabile pentru toti ceilalti. Pe cînd Strong precum si noi toti stim ca în slujirea bisericilor au fost implicati prezbiteri (la plural ) . 1 Tim 3:2 Fapte 20:7 ,1Tim 5:17, Tit 1:7.

Îngerul care apare mentionat în cele sapte biserici din Apocalipsa 2-3, nu poate
fi considerat o evidenta pentru conducerea în biserica a unui singur prezbiter (pastor). “Îngerului bisericii din Efes” Ap.2:1 foarte greu poate fi interpretat ca în Efes a fost doar un singur batrîn ( prezbiter ) pentru ca noi stim deja ca în Efes era o biserica mare cu multi batrîni (prezbiteri ) Fapte 20:17. Cuvîntul înger , folosit în adresatia pentru cele sapte biserici din Apocalipsa , poate face referire la unul dintre acesti slujitori si nicicum nu poate fi folosit pentru a institui forma de conducere avînd un singur prezbiter,în timp ce întreg Nol Testament, arata ca în biserici au fost mai multi prezbiteri.
Argumentul ca modelul conducerii unui singur pastor este benefic în plantarea
de noi biserici nu poate avea greutate din pricina cel putin a trei motive : a. Nu putem respinge un model aratat de Sfanta Scriptura , adoptînd un altul , numai pentru faptul ca acesta pare sa functioneze mai bine pentru a ajunge la biserici mari . Datoria noastra este sa aplicam Scriptura pîna în cele mai mici detalii si sa lasam în grija lui Dumnazeu masura binecuvantarilor si marimea bisericilor pe care le-am plantat. b.În practica întîlnim biserici care au crescut foarte repede avînd o pluralitate de batrîni (prezbiteri) în conducere. c. Petter Wagner , admite ca lideri puternici pot fi gasiti în diferite forme de conducere ale bisericii . si noi trebuie sa admitem ca un sistem cu mai multi prezbiteri în care toti au autoritate egala, nu previne ca unul dintre ei (cum ar fi pastorul ) sa-si împlineasca slujba dupa numirea ” primul între egali , avînd un rol specific între ceilalti.

O problema comuna atunci cînd este un singur prezbiter în conducerea bisericii ,
este ca se concentreaza prea multa putere asupra unei singure persoane. În fiecare caz ispita spre pacat este foarte mare. Si cu cît cineva trebuie sa dea socoteala mai putin celorlati, cu atît ispita caderii este mai mare. Asa cum am mentionat mai devreme în Noul Testament , nu gasim un caz în care chiar între apostoli sa fie concentrata puterea de a conduce în mîinile unei singure persoane. Deci a avea un singur prezbiter în conducerea bisericii nu-si gaseste suportul în Noul Testament , dupacum nici episcopul din conducerea episcopaliana nu-si poate îndreptati pozitia cu Cuvîntul Sfintei Scripturi.
În sfîrsit , trebuie sa remarcam ca în practica actuala sistemul “conducerea unui
singur prezbiter, se poate schimba si functiona ca sistemul “conducerea mai multor prezbiteri “, numai ca cei care slujesc ca prezbiteri sunt numiti “diaconi”Aceasta se întîmpla atunci cînd diaconii împartasesc autoritatea de conducere cu pastorul, si pastorul si ceilalti diaconi sunt responsabili ( dau socoteala bordul ( comitetului ) diaconilor. Problema acestui aranjament este ca nu se folosesc termenii biblici. Diaconilor niciunde în Noul Testament nu li s-a încredintat o slujitre de conducere sau de predicare si învatare. Rezultatul acestei situatii este ca cei din biserica esueaza în aplicarea pasajelor Scripturii numindu-I batrîni(prezbiteri ) pe cei care în biserica lor functioneaza ( slujesc ) avînd aceasta responsabiliatte. Aceasta problema poate fi rezolvata , numindu-I pe diaconi, prezbiteri si considerîndu-l pe pastor în aceeasi autoritate cu a celorlalti dintre ei.

b. Conducerea bisericii în care sunt implicati un numar mai mare de batrîni (prezbiteri).


Exista vre-un sistem de conducere al bisericii care sa preserve modelul Nou Testamental ,în care mai multi batrîni (prezbiteri) sunt implicati în actul de conducere, împiedicînd astfel expansiunea batrînilor (prezbiterilor ) asupra bisericii locale ? Acest sistem este întîlnit în multe din bisericile Baptiste din tara noasta si în multe biserici individuale din alte denominatii. În acest sistem , batrînii (prezbiterii) conduc biserica, iar pastorul este unul dintre ei, avînd fiecare responsabilitati specifice în slujirea bisericii.
Autoritatea este conferita de Hristos , Capul bisericii si de catre Duhul Sfînt : Fapte 20:28;Evrei 13:17, si este recunoscuta de întreaga biserica care îi alege si-I investeste pe slujitori. În acest sistem de conducere , todeauna întîlnim mai mult decît un prezbiter, fapt care îl face deosebit fata de sistemul “un singur prezbiter” despre care am discutat anterior.
Asa cum am aratat într-o atfel de biserica pastorul ( sau pastorul senior, coordonator) va fi unul dintre prezbiteri. El nu are autoritate peste ei si nici nu lucreaza pentru ceilalti prezbiteri, fiind numai un angajat al bisericii. Pastorul are un fel de rol distinct , prin faptul ca este angajat si dedicat pentru” predicare si învatare ” 1 Tim 5:17.si primeste o parte a salariului sau pentru aceasta slujire. 1 Tim 5:18. Lui deasemenea,fregvent îi poate fi ncredintat rolul de conducator al sedintelor prezbiterilor . Apoi pastorul poate avea autoritate de a lua decizii si sa-si exercite conducerea si în alte responsabilitati care I-au fost încredintate (delegate) de catre ceilalti prezbiteri, sau de întreaga biserica. Un astfel de sistem va îngadui pastorului sa aiba autoritate de conducere în biserica desi în pozitie va avea aceiasi autoritate ca si ceilalti prezbiteri.
Punctul tare al acestui sistem de conducere este vazut prin faptul ca pastorul nu are autoritate de conducere asupra bisericii singur , ci aceasta autoritate apartine în mod colectiv întregului grup de prezbiteri ( batrîni). caRe poate fi numit bordul prezbiterilor , sau comitetul de conducere al bisericii . Cu alte cuvinte pastorul însusi, la fel ca fiecare alt prezbiter, este o parte al autoritatii bordului prezbiterilor, care formeaza întregul. Acest fapt poate fi un mare beneficiu pastrîndu-l pe pastor pentru a nu face greseli si protejîndu-l în fata atacurilor si a opozitiei.

În acest sistem însa sunt limitari pentru autoritatea prezbiterilor ? În sectiunea anterioara în care am discutat despre modul alegerii slujitorilor bisericii , au fost date cîteva motive pentru care trebuie sa avem un fel de verificare unul asupra celuilalt si o forma de a da socoteala, care va pune restrictii si asupra autoritatii prezbiterilor în conducerea bisericii. Aceleasi argumente sunt potrivite si aici indicînd faptul ca ca prezbiterii au autoritate substantiala în asi exercita slujba de conducere în biserica, dar nu toata autoritatea, sau o autoritate nelimitata.
Ca exemple ale acestei limitari pot fi sugerate: 1. Prezbiterii sa fie realesi dupa o anume perioada de timp, mai degraba decît sa fie o perpetuare în aceeasi pozitie. 2. Prezbiterii pot sa aiba limitat un termen care sa fie mandatul pe care l-au primit din partea bisericii pentru slujire Exceptie poate sa faca pastorul (sau pastorii ) pentru care responsabilitatile slujirii lor implica o participare continua ca si prezbiter în bordul de conducere al bisericii. ( si pentru pastori bisericile pot stabili modalitati de reconfirmare în slujirile pe care le împlinesc, sau conditii în care aceste slujiri înceteaza )

3. Deciziile foarte importante pot fi aduse în fata întregei biserici care sa hotarasca în aceste probleme. Privitor la acest al treilea punct exista si un suport biblic , privitor la disciplina bisericeasca. Mat 18:17. ;si pentru excludere. 1 Cor.5:4. Principiul alegerii prezbiterilor de întreaga biserica , va implica si decizia ca fiecare pastor sa fie aprobat de întreaga biserica ( Adunarea Generala ). Dedciziile majore în slujirea bisericii , care implica sustinerea întergei biserici, pot fi prezentate deasemeni aprobarii întregei biserici. În cele din urma este întelept sa ceri aprobarea bisericii atunci cînd este nevoie de a lua mari decizii financiare ; cum ar fi bugetul annual, decizii privitor la obtinerea de noi proprietati, sau decizia de a împrumuta bani pentru biserica. Acestea datorita faptului ca bisericii I se va cere sa daruiasca cu generozitate pentru a fi platite aceste angajamente.

În unele cazuri , motivul pentru a avea anumite limitari asupra autoritatii de slujire a prezbiterilor a devenit atît de puternic , încît ei au ajuns sa ceara ca toate deciziile privind conducerea bisericii sa fie luate de întreaga biserica. Unele biserici au adoptat un astfel de sistem care implica democratie totala în conducerea bisericii. Totul pîna la cele mai neînsemnate maruntisuri trebuie sa fie prezentate întregei biserici pentru aprobare. Oricum aceasta situatie ignora învatatura Nou Testamentala , prin care în mod clar rolul de conducere este încredintat prezbiterilor. Dar este important sa avem anumite cai recunoscute de verificare a acestei autoritati a prezbiterilor (batrînilor) si de a lasa autoritatea finala sa-I apartina bisericii ca un întreg. Aceasta este necesara daca dorim sa ramînem credinciosi modelului de conducere Nou Testamental, si în acelasi timp prezbiterilor (batrînilor ) sa le oferim autoritate suficienta pentru împlinirea slujirii de conducere.

Eu sustin acest sistem în care biserica este condusa de o pluralitate a prezbiterilor care se supun autoritatii bisericii locale, fata de sistemul prezbiterian unde prezbiterii care se asuna împreuna la nivelul comitetului zonal ,. Sau al Adunarii Generale nationale , avînd autoritate mai mult decît asupra bisericii locale care I-au ales. În acest caz al conducerii prezbiteriene, biserivca locala nu mai are autoritatea sa schimbe deciziile luate de prezbiteri , ci nuai sa le aplice. Autoritatea finala nu mai apartine bisericii locale ci adunarii prezbiterilor si Adunarii Generale nationale.

În acest sistem al conducerii bisericii avînd mai multi prezbiteri, se pot realiza asociatii de biserici la care sa adere benevol bisericile locale. Bisericile în aceste asociatii ramîn avînd independenta proprie, dar intra în aceste asociatii în mod voluntar cu alte biserici care împartasesc acelasi crez , pentru a avea partasie, adunînd împreuna resurse pentru misiune, sau poate pentru alte slujiri , cum ar fi : tabere crestine, publicatii, educate teologica etc. Dar singura autoritate pe care o poate avea aceasta mare asociatie asupra bisericii locale, este numai autoritatea de a exclude o biserica locala din asociatie si nu autoritatea de a le guverna .

c. Conducerea printr-un bord corporativ.


Urmatoarele trei forme de conducere în biserica nu sunt atît de comune, dar uneori pot fi întîlnite în bisericile evanghelice. Prima dintre acestea ese structurata dupa modelul unei corporatii (companii ).moderne.Aici bordul de directori angajeaza un pastor care apoi împlineste slujba care I s-a încredintat. Aceasta forma de conducere în biserica mai poate fi intitulata : “tu lucrezi pentru noi”.
Motivatia pentru aceasta forma poate fi faptul ca acest sistem lucreaza foarte bine în companiile de afaceri contemporane. Dar nu exista nici un caz Nou Testamental, si nici un suport Scriptural pentru o atfel de forma de conducere. Este un rezultat al încercarii de a conduce o biserica ca o afacere moderna , cadru în care pastorul nu este privit ca un lider spiritual, ci mai degraba ca un angajat platit.
Obiectia majora asupra acestui sistem este ca în aceasta structura este dezbracat si pastorul de autoritatea spirituala de a conduce , chiar daca el este singurul dintre prezbiteri (batrîni).Mai mult decît atît, membrii din bordul director sunt membri din biserica locala, asupra carora pastorul trebuie sa aiba autoritate., dar aceasta autoritate este serios compromisa daca liderii bisericii sunt de fapt bosii ( directorii )

d. Conducerea bisericii prin democratie deplina


În acest sistem “totul” trebuie sa fie prezentat la întîlnirile bisericii. Rezultatul este ca deciziile adesea conduc la certuri interminabile, si pe masura ce biserica creste deciziile ajung la un punct în care paralizeaza celelalte slujiri. Obiectia fata de aceasta forma de conducere este : desi este important ca întreaga biserica sa aiba autoritatea finalaca , a I se încredinta deciziei bisericii toate problemele anuleaza autoritatea si slujirea prezbiterilor , a caror responsabilitati sunt atît de bine prezentate în Noul Testament. De multe ori decizia bisericii poate fi diferita de cea ce Scriptura spune , atunci cînd se urmareste unaimitatea si împacarea tuturor.

Conducerea bisericii de catre Duhul Sfînt.


Unele biserici noi cu tendinte mistice sau cu o tendinta pietistica , functioneaza pretinzînd ca singura autoritate de conducere este Duhul Sfînt.
În acest caz , biserica neaga orice alta forma de conducere, cerînd fiecarui membru al bisericii sa fie sensibil la conducerea si calauzirea Duhului Sfînt pentru viata de fiecare zi. Deciziile de obicei sunt luate prin consens. Aceasta forma de conducere însa nu dureaza foarte mult în timp. Nu numai ca nu este potrivita cu modelul Noului Testamentprin care sunt alesi si instalati prezbiteri pentru conducerea bisericii, ci datorita faptului ca aceast pretinsa forma de conducere conduce la mari abuzuri. Aceasta forma de conducere se bazeaza pe simtiri subiective, mai degraba decît pe întelepciune si maturitate spirituala în procesul luarii deciziilor
.

4. Concluzii

Pare sa fie clar în stabilirea concluziilor asupra acestui subiect al conducerii bisericii, sa afirmam ca : forma de conducere adoptata de o biserica nu este un subiect care priveste o doctrina majora. Crestinii trebuie sa traiasca în armonie si sa lucreze eficient chiar daca apartin diferitelor sisteme de conducere. Mai mult decît atît dealungul istoriei au fost diferite forme de conducere folosite în biserici si acestea au adus rezultate deosebite. Unde sunt slabiciuni care apar în forma de conducere adoptata într-o biserica, trebuie îndreptate cu întelepciune si rabdare. Cu alte cuvinte o biserica poate fi mai aproape de modelul Nou Testamental privind conducerea , sau mai departe de aceasta forma, dupa cum se întîmpla si în alte domenii. Cunoscînd formele de conducere dintr-o biserica prezentate de Noul Testament , trebuie sa continuam sa ne rugam si sa lucram cu mare întelepciune pentru ca bisericile astazi sa creasca si în acest domeniu al aplicarii Scripturii pentru conducererea si slujirea Bisericii.

CONDUCEREA BISERICII
Da o nota acestui articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here